Un articol publicat în North Holland

Am mai spus și o repet: cine avea idei, cine avea ceva de zis, regimul comunist nu-i punea tălpi. Trebuia doar ca autorul să aibă grijă să publice într-o revistă sau într-un volum de comunicări părți ale rezultatelor originale, să obțină aprobările de la rector în cazul meu, care nu erau nicio problemă, să meargă la un anumit oficiu poștal să trimită paginile cu articolul și să plătească timbrele necesare.

Exact așa am procedat cu un articol trimis la o conferință, articol acceptat și publicat în Proceedings of the 6. European Meeting on Cybernetics and Systems Research,  Vienna, Austria, 13-16 April 1982, chiar dacă nu am fost să prezentăm comunicarea științifică din motive pe care nu le reiau aici. Articolul este următorul:

Cu tristețe îmi aduc aminte că editura a trimis un pachet voluminos cu 30 de copii ale articolului, pachet care în buna tradiție mioritică din catedra unde lucrat a fost deschis fără să fiu întrebat și într-o ședință de catedră, în loc să fiu felicitat, am fost pus la zid și mitraliat de către niște neisprăviți, care îmi reproșau că nu le-am cerut avizul științific. Le-am dat replica legată de acest aviz, că el a existat de la persoane competente din ICI căci așa am considerat normal. Chestia i-a înfuriat, dar auzind numele celor care mi-au dat avizul, au înghițit gălușca.

(02 ianuarie 2023)

O scrisoare din 4 august 1987

 Cine spune că în vremurile comuniste era imposibil să publici în străinătate, mănâncă c-c-t. Nu am avut eu ce publica pe cât aș fi putut publica oriunde în Occident. Nimeni nu punea nicio opreliște dacă soluțiile originale erau publicate mai întâi în România. Nimeni nu interzicea nimic, dacă solicitai aprobări. Am avut 3 rectori și niciunul nu a condiționat în vreun fel publicarea de materiale în străinătate.

Și solicitările de a trimite articolele noastre erau rezolvate foarte lejer. Condiția era să avem plicul deschis sau tăiat la un colț și să ne plătim timbrele cu care se făcea trimiterea.

(13 noiembrie 2022)