Slugi, cârcotași, trepăduși, milogi și tot ceea ce e mai nasol

Orice societate are gunoaiele ei. Așa că nici comunismul nu a fost scutit de prezența unor indivizi care în numele unor idealuri mărețe, care de fapt erau cu totul altceva, se ascundeau interese mărunte, frica de a pierde privilegii, dorința de a câștiga ușor prin vânzarea talentului ca pe o marfă de tarabă.
Am văzut cum se întreceau unii în a-și arăta atașamentul față de valorile comuniste, față de un iubit conducător. Erau gesturi necerute, dar făcute pentru a ieși în evidență ca mai devreme sau mai târziu să vină și avantajele de ordin material, în primul rând.

Au apărut trompetele noii societăți, care se întreceau între ele în a oferi producții cu care partidul comunist manipula masele.

Scriitorii cântau partidul, clasa muncitoare, țărănimea muncitoare, viața înfloritoare, munca în uzine, hărnicia pe ogoarele înfrățite.

Pictorii expuneau tablouri cu industria siderurgică, profiluri de sondori, de strungari, peisaje cu tractoare care ară pământul de la CAP, adunări de partid. 

Sculptorii expuneau statui cu femei zidărițe, cu furnaliști, cu aviatori, cu soldați încleștați în lupte, busturi cu scriitori comuniști, cu conducători comuniști.

Arhitecții au proiectat Monumentul eroilor pentru victoria socialismului din parcul Libertății, eroi pe care revoluționarii i-au dezgropat și locurile rămase libere își așteaptă ocupanții, ca o altă revoluție să. 

Arta cu tendință, realismul socialist a scos la iveală o altă ierarhizare a valorilor. 

Scriitorul Alexandru SAHIA se învăța în manuale.

Poetul Teodor NECULUȚĂ era recitat la serbări.

Poetul A. TOMA era socotit de CĂLINESCU, mai mare decât EMINESCU.

Mihai BENIUC se tipărea singur în ediție liliput.

Compozitorii se întreceau în a compune cântece despre partid.

Imnul de stat cu muzica scrisă de Matei SOCOR și versurile scrise de Eugen FRUNZĂ și Dan DEȘLIU aveau versuri precum:

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Prin anul 2009 la Bruxelles în acel oraș al miniaturilor la pavilionul țării noastre încă se mai auzea acest imn, căci armata de reprezentanți ai noștri acolo nu au catadicsit să facă schimbarea necesară. Am trimis un fax la MAE. Nu știu dacă s-a făcut ceva sau nu că nu am mai fost pe acolo deși în Bruxelles am mai fost de vreo 15 ori de atunci.

Voi continua în zilele următoare cu prezentarea unor mostre de cum nu trebuie să se poarte cineva care are talent pentru a nu se face de râs în fața istoriei.


(03 februarie 2022)

365 împotriva României: Alexandru SAHIA scriitoraș devenit titan

Toată școala am fost chinuit cu scriitura lui Alexandru SAHIA. Nu am cum să spun că acest scriitor m-a dat pe spate. Eu citeam REBREANU, mai ales Răscoala, mai ales scena de pe arătură cu Nadina, căci în vremurile comuniste nu mai exista colecția celor 15 lei cu romane deocheate, Internet nu era și nici Elevul DIMA dintr-a VIII-a nu se găsea la citit decât pe sub bancă.

El a trăit numai 29 de ani și deci nu a avut timpul necesar pentru a scrie mult mai mult și pentru a se defini în peisajul complex al literaturii române. Acel puțin scris de el era important căci corespundea realismului socialist din epoca proletcultistă întunecată în care eu am învățat carte și unde Mihail EMINESCU era important prin poezia Împărat și proletar în care două lucruri îl defineau:

Zdrobiși orânduiala cea crudă și nedreaptă!

și

Religia? O frază de dânșii inventată.

Alexandru SAHIA a scris proză, în manualele de literatură fiind prezent cu bucățile:

Uzina vie

Revolta din port

Ploaia din iunie

Moartea înghițitorului de săbii

Întoarcerea tatii din război

Pe câmpia de sânge a Mărășeștilor

Moartea tânărului cu termen redus

Execuția din primăvară.

Nu m-au impresionat prin ceva niciuna, pentru că stilul său era jurnalistic, de reportaj, fără figuri de stil care să-mi pună imaginația la contribuție, de parcă eram în clasa a I-a cu Ana are mere, Gicu are pere. Literatura lui Alexandru SAHIA era aur pentru comuniști care aveau nevoie de scriitori care în vremea regimului burghezo-moșieresc să fi scris și să fi demascat exploatarea, nedreptatea și tot răul care a caracterizat societatea capitalistă, în antiteză cu societatea comunistă a oamenilor muncii egali între ei și care muncesc ca furnicuțele pentru binele lor și deci și pentru binele societății. Acum nici nu se mai scrie despre Alexandru SAHIA, căci în ziua de azi în literatură au pătruns unii care beau pipi cu amfetamine, publică și se distrează pe la centrele culturale ale ICR pe bani adevărați.

(24 iulie 2018)