Românii și piramidele lor răsturnate

Când au venit comuniștii la putere în 30 decembrie 1947 au făcut curățenie în mediul academic și și-au adus în câțiva ani de zile oamenii lor pe care i-au înscăunat fără niciun fel de criterii de ierarhizare. Aveam pe când eram asistent universitar stagiar, un coleg ceva mai copt, care se lăuda cu faptul că el la 25 de ani era decan, iar un altul se lăuda că la 28 de ani era profesor universitar. Un altul se lăuda că de pe poziția de conferențiar de sub 30 de ani a făcut colectivizarea în Dobrogea și mai zicea că țăranii tremurau când intra în casele lor și se dezbrăca de mantaua de piele, după care așeza pistolul pe masă, așteptând ca aceștia să semneze cererea de intrare în colectivă. În anii aceia, piramida cadrelor didactice s-a răsturnat. În mod normal, la un profesor universitar, trebuiau să fie 3 conferențiari universitari. La un conferențiar universitar trebuia să fie 5 lectori universitari. La un lector universitar trebuia să fie 3 asistenți universitari. Deci o catedră cu 3 profesori universitari, trebuia să aibă 9 conferențiari, 45 de lectori universitari și 135 asistenți universitari. Pe vremea când eu eram tânăr, la cabinetul 2 se stopaseră promovările pe funcții de conferențiar și profesor, în încercarea de a reconstitui piramida, care în universități era răsturnată, adică erau câțiva asistenți universitari, ceva mai multicei lectori universitari, o cohortă de conferențiari universitari, rămași așa de dinainte de 1970, dar și groaznic de mulți profesori universitari extrem de tineri, făcuți din necesitatea de a avea oameni devotați partidului, mai ales cu studii la Moscova. Și acum, cine are curiozitatea să intre pe portalurile universităților și să vadă structura departamentelor, va vedea că piramida este cu vârful în jos, adică sunt foarte mulți profesori universitari și groaznic de puțini asistenți universitari.
Nu mă apuc acum și aici să scriu despre alte piramide răsturnate, dar dacă facem un inventar al celor speciali de colo și de colo, vom vedea că plouă în instituțiile mioritice cu persoane speciale, atât de speciale, încât dacă avem curiozitatea să le analizăm rezultatele, vom constata manifestări reale ale semnificației mulțimilor vide, căci salturile făcute de la normal la special nu s-a bazat pe performană.

(11 martie 2025)

Cum se citește un CV?

Viața m-a învățat să citesc un Curriculum Vitae. 
În primul rând mă uit să văd dacă am în față un CV complet, adică are în el date despre:
- studii,

- medii de absolvire,
- locuri de muncă,
- domenii de interes,
- certificări, 
- hobby,
- limbi străine,
- distincții,
- publicații,
- referințe.

Prima dată mă uit la studii, să văd ce școli a terminat respectiva persoană și dacă folosește titulaturile corecte. Eu merg să văd poziția în listele oficiale ale respectivelor școli și mă edific imediat dacă persoana și-a finalizat studiile în școli din prima treime a listei oficiale sau dacă se află în a doua jumătate a listei oficiale. Analizez diplomele pe care le-a obținut și mai ales, când le-a obținut. Una este să ai bacul la 19 ani și cu totul altfel stau lucrurile să ai bacul la 35 de ani. Una este să susții teza de doctorat la sub 30 de ani când ești un neica-nimeni și cu totul altfel stau lucrurile să susții teza de doctorat când ești demnitar în primii 20 din stat. Cine are prea multe masterate îmi dă de gândit, căci este foarte greu să ții mai mulți pepeni într-o mână. Cine scrie despre un stagiu doctoral prelungit nepermis de mult și nefinalizat, are deja o problemă, pe care și-a creat-o singur, căci stagiul de doctorand perpetuu este un lucru rău.

Mie nu-mi plac oamenii care au peste 40 de domenii de interes. Eu am enumerat la mine în CV nu mai mult de 5 domenii de interes la o carieră de peste 40 de ani. Mie nu-mi plac oamenii care pun tot felul de diplome obținute în străinătate și dacă încerci să vezi unde sunt acele instituții plasate în ierarhizarea mondială a universităților, nu le găsești sau sunt undeva după poziția 3.000.

Nu mă iau pe mine reper care am lucrat 42 de ani într-un singur loc, dar nu voi fi de acord cu cel care-mi prezintă într-un CV cum că în 5 ani de activitate a schimbat 15 locuri de muncă. Ceva-ceva este în neregulă la respectivul de nu a făcut purici niciunde.

Mai multe nu scriu aici, pentru că sunt secretele mele care mă călăuzesc în a-l evalua pe cel care-mi prezintă CV-ul său, iar dacă aș continua, ar trebui să dezvolt care sunt punctele tari și care sunt punctele slabe dintr-un CV, ceea ce ar ușura munca celor de la Resurse Umane - HR și nu e treaba mea.

Eu când merg să târguiesc lăutarii de nuntă, nu stau să le ascult repertoriul în stradă. Mă uit cum pun arcușul pe vioară. Tot așa și cu cititul unui CV. Mă lămuresc în doi timpi și trei mișcări.

(12 august 2023)
 

Corupția cu telefonul

Un foarte bun amic, Dumnezeu să-l ierte, îmi povestea prin anii '90 că a mers la un fost coleg de liceu cu care a stat patru ani în aceeași bancă, dar care a ajuns pe cai foarte mari, să-l roage să-i rezolve o problemă. Acesta i-a explicată că doar dacă pune mâna pe receptorul telefonului prețul este 1.000USD, iar dacă rezolvă problema, lui îi revine 10% din business.

Cu telefonul se rezolvă foarte multe probleme, dintre care cele mai multe sunt asociate actelor de corupție, respectiv propagare de influență sau determinare a abuzurilor în serviciu.

Ca fapt divers, am fost solicitat să particip într-un cabinet de senator la o discuție despre legea parcurilor tehnologice. Eu am stat în acel birou cam două ore. Gazda avea două telefoane mobile pe birou. din cele două ore, despre legea cu parcurile tehnologice am discutat nu mai mult de zece minute. În restul timpului, gazda mea:

- a vorbit la telefon,

- a primit tot felul de vizite neprogramate,

- a stat de vorbă cu colegi senatori care-l vizitau și vorbeau codificat,

- a semnat niște hârtii aduse de secretară,

- a dat niște autografe unor tineri.

Telefoanele date de gazda mea erau cu adresă precisă și cu scop precis. Ele trebuiau să rezolve probleme, de față cu persoana care era în cabinet și care dorea o soluție oarecare la o problemă, de regulă o alocare de fonduri. Nu vreau să spun ce discuții apăreau după ce solicitantul părăsea cabinetul și care erau cuvintele la adresa respectivului, încât mă felicitam că eram acolo chemat de gazda mea și nu veneam să-mi rezolv și eu o problemă. Corupția cu telefonul nu cunoaște limite. Primești telefoane pentru tot felul de c-c-turi de la tot felul de personaje care doresc să-și rezolve o problemă. dacă este un post la concurs și ești președintele comisiei de examinare, cineva te sună să-ți vorbească despre un candidat pe care el îl vrea favorit. Dacă este vorba de o licitație, precis se găsește cineva care să intervină telefonic pentru un participant. Înainte se făceau introduceri mai delicate, mai protocolare. Acum lumea este grăbită și devine directă, fără niciun fel de menajamente, deși toți știu că asemenea intervenții telefonice nu sunt OK. 

Corupția cu telefonul are niveluri aproape apocaliptice, din moment ce pentru orice fleac, se intervine, din dorința de a avea o doză de siguranță în atingerea unui obiectiv. Sunt persoane importante din societate care cred că poziția lor este suficientă pentru a obține ceea ce solicită prin telefon, chiar dacă solicitarea este ușor aberantă. Există și arta de a contracara aceste telefoane, dar costurile sunt destul de ridicate, căci indivizii care sună și se prezintă nu cu numele, ci cu funcția, nu uită dacă sunt refuzate și consideră că este incorect din partea celui care-i tratează cu refuz, din moment ce din 1.000 de cazuri în 999 interlocutorii s-au făcut preș și au rezolvat fără să comenteze, din lipsă de onoare, de demnitate și de profesionalism.


(17 iulie 2023)

Eu și bacșișul

Bacșișul este pentru noi românii o a doua natură.
Noi dăm bacșiș la frizer. 
Noi dăm bacșiș la ospătar.
Noi dăm bacșiș la cafenea.
Noi dăm bacșiș la femeia de servici de pe scară.
Noi dăm bacșiș la meseriașul care ne face o mică reparație.
Noi dăm bacșiș la persoana care ne aduce o comandă de pe e-Mag.
Noi dăm bacșiș la  cel care face revizia la microcentrală.
Noi dăm bacșiș la medic.

Noi dăm bacșiș la lăutarul care cântă melodia solicitată.

Noi dăm bacșiș la ghidul de la muzeu dacă explicațiile lui ne-au impresionat.

Noi dăm bacșiș la recepționerul de la hotel.

Aș fi ipocrit să spun că eu nu dau bacșiș. Eu dau bacșiș ori de câte ori primesc un serviciu de calitate și sunt mulțumit. Bacșișul este forma mea concretă de a-mi exprima recunoștința față de cel care mi-a dovedit că este un profesionist desăvârșit. 

Meseria pe care am avut-o a fost una unde nu exista vorba de a primi bacșiș, deși am auzit foarte multe legende legate de tot felul de întâmplări legate de mici cadouri sau de mai mari cadouri făcute unora pentru a li se soluționa din pix probleme mai mult sau mai puțin spinoase. Așa am găsit explicația agățării multor personaje de funcții, chiar ajungând la repoziționări de un penibil strălucitor, adică decanul se complace ca după opt ani să devină prodecan, adică subaltern, doar pentru a sta la masa cu bucate alese a deciziilor. Îmi amintesc de modificările cartei universitare care dădea președintelui senatului puteri sporite, știut fiind faptul că rectorul după cele două mandate avea șansa să devină președinte de senat și-și dorea să rămână în continuare vioara a I-a în universitate. Îmi amintesc cum după alegerea noului rector, s-a revenit la vechile prevederi legate de președintele senatului și astfel ceea ce credea că se va întâmpla, fostul rector, s-a năruit sub ochii săi. Am spus despre toate acestea, căci ar trebui să exagerăm dacă chiar credem că indemnizațiile de conducere sunt totul. Există tot felul de avantaje pe care le aduce o funcție fie obținută prin alegeri, fie obținută prin numire și acestea sunt cu mult mai importante decât indemnizația, căci puterea pixului este generatoarea multor forme de bacșiș.

(13 mai 2023)