Erotica între artă și altceva

Există poezie erotică.

Există proză erotică.
Există pictură erotică.
Există sculptură erotică.
Există fotografie erotică.
Există balet erotic.
Arta erotică înseamnă dragostea exprimată prin frumos, folosind talent și inspirație.

Erotica este altceva decât pornografia, dar granița dintre artă și pornografie este foarte clar delimitată, numai că a face artă este cu mult mai greu decât a face altceva ce nu este artă, ci este expresia facilă, explicită și directă  a laturilor primitive și vulgare ale existenței umane.

Când vorbim despre ceva, trebuie să ne documentăm serios, pentru a nu face afirmații nefondate și pentru a înțelege fenomenele în toată complexitatea lor. Îmi aduc aminte de niște pseudosavanți care și-au propus să combată religia, dar ei nu citiseră Biblia. Este exact ceea ce fac mulți elevi de liceu sau de gimnaziu, care sunt în stare să vorbească o oră despre balada Miorița, dar ei nu au citit această baladă. M-am convins de acest lucru pe vremea când eram președinte de bacalaureat la licee din Ploiești, Craiova, Alexandria, Fierbinți, Rm. Vâlcea sau Constanța. Pentru a lămuri lucrurile sunt necesare exemplificări folosind opere de artă foarte cunoscute din mai multe domenii și sunt sigur că se va înțelege cu adevărat ce este erotica în artă și care este granița care o delimitează de pornografie. Dacă se vorbește de erotica în artă, dincolo, se vorbește de industria pornografică. Arta presupune realizare de piese unicat bazate pe talent și inspirație, pe când industria presupune realizare de produse de serie, folosind rețete verificate.

(14 noiembrie 2022)

Cândva am și pictat

În vremurile de demult, adică prin anii '75 - '85 datorită unui context nenorocit, bazat pe comportamentul detestabil al șefului meu direct, în loc să-mi înec frustrările și necazurile în mâncare sau în băutură, m-am apucat de pictat. Îl cunoscusem pe maestrul Vasile MIHALACHE despre ale cărui picturi vorbisem mult cu el și văzusem interesanta sa colecție de tablouri. Unele dintre rezultatele muncii mele le-am dat la prieteni, altele le am încă, dar le voi împrăștia.

Am și o întâmplare comică. Pictasem un dovleac turcesc așezat pe o masă. Am oferit cartonul unui prieten care l-a și înrămat. Când am fost la el în vizită, s-a fălit cu tabloul pus pe perete, numai că masa nu era jos ca dovleacul să stea normal pe ea, ci în stânga și dovleacul era în stare de imponderabilitate.

(17 ianuarie 2019)

KLIMT la Peleș

Când am vizitat Viena acum câțiva ani am avut ocazia să vizitez mai multe expoziții dedicate lui Gustav KLIMT, pictor austriac important. Toate magazinele erau pline cu farfurii, căni, vaze care

redau imagini foarte cunoscute din tablourile artistului dintre care portretul Adelei BLOCH BAUER sau acel nemaipomenit Wide walls. Vizitând Muzeul Peleș am avut surpriza să constat că pictorul Gustav KLIMT a lucrat și pentru familia regală a României unde a realizat tablouri precum cel al lui Friederich I conte de Zollem, portretul lui Eitel Friederic al VII-lea, portretul lui Johann Georg, portretul Isabelle dEstem primăvara, Thalia și Melomene. Am vizitat muzeul acesta de mai multe ori, dar de fiecare dată aceste picturi treceau oarecum neobservate nu pentru că nu ar fi speciale, ci doar pebntru faptul că în tot muzeul există piese absolut remarcabile și ochiul își pierde capacitatea de a mai face deosebiri dintre cele mai clare între ceea ce este foarte important de ceea ce este, de asemenea, foarte important. Numai pliantul cu acele reproduceri văzut în vitrina de unde se iau bilete și unde mi-a apărut numele de Gustav KLIMT m-a făcut să urmăresc în mod special acele picturi.

(24 septembrie 2017)

Comuniștii și pictura

Circula legenda  înainte de 1989 că Elena CEAUȘESCU a refuzat ideia ca portretistul cel mai bun al momentului, cel care avea picturi și la Muzeul PUȘKIN din Moscova, să-i redea chipul într-un tablou. Motivul era simplu, că pictorul se iscălea în clar în colțul din dreapata jos simplu: Baba. Acum nu mai se regăsesc decât foarte rar în muzee picturi ale obsedantului deceniu cu:

- țărani pe batoză;

- oțelari cu șarje;

- țesătoare vesele;

- bucuria de la CAP;

- brigadieri pe șantier;

- pionieri salutând;

- bătrâni citind ziarul;

- zidari cu mistria;

- furnale înecate în fum;

- peisaje cu termocentrale;

- combinate chimice;

- CEAUȘESCU vorbind;

- CEAUȘEASCA salttând.

Se vedea că erau picturi făcute la comandă, pe bani grei care mergeau spre cămine culturale din cine știe ce cătune, unde lumina trebuia să pătrundă profund și optimist. Nu cred să fi existat mare pictor care a trăit după 23 august 1944 să nu fi produs acolo o pânză cu un șantie sau cu un exponent al clasei muncitoare, ca să nu moară de foame dar și ca să se bucure de onoruri la Academia RPR sau de titlul de artist al poporului care atrăgea mari beneficii financiare.

(04 septembrie 2017)

Campionul la culturism Dragoș POPESCU și pictura

Urmăresc de câțiva ani nu numai pe facebook pe Dragoș POPESCU, marele nostru culturist și i-am apreciat activitatea, pentru că tot ceea ce face el, face foarte bine, la un nivel calitativ ce trebuie apreciat. Filmele pe youtube din competiții evidențiază o personalitate complexă care este cu mult mai mult decât un culturist care execută mișcări pe muzică pentru a prezenta pozițiile obligatorii de concurs. Se vede de la o poștă că Dragoș POPESCU are simțul muzicii, rămâne tot timpul în ritmul acesteia și asigură concordanța dintre muzică și mișcare, așa cum numai marii balerici știu să facă.

Am urmărit cu mare atenție postările pe rețeaua de socializare și textele lui Dragoș POPESCU sunt altceva decât se scrie acolo în general. Emană o sensibilitate aparte. Într-un interviu al lui, amintea de dorința lui de a se apropia de arte și mă gândeam că nu va trece mult timp și va propune spre lectură un poem sau o nuvelă sau o proză ceva mai extinsă.

Surpriza a fost pentru mine să văd cum Dragoș POPESCU propune concret un tablou, aflat în diferite stadii de realizare.

În articolul meu scris despre el în 25 iunie 2016, am scris despre performanțele de excepție ale lui Dragoș POPESCU, iar acum voi scrie doar câteva cuvinte despre pictorul Dragoș POPESCU, pentru că prin acel tablou arată că este deja un pictor format, care:

• știe să-și aleagă subiectul;
• lucrează foarte bine cu planurile;
• stăpânește culorile;
• definește excelent metafore;
• sugerează, nu explică;
• are echilibru dintre întreg și parte.

Aș pune acel tablou aici dar nu am acceptul artistului, pentru că Dragoș POPESCU este de azi înainte pentru mine un pictor, deci un artist. Chiar dacă sunt comentarii, uneori răutăcioase venite de la cei care nu înțeleg mesajul său din tablou, eu îl văd pe Dragoș POPESCU deja cu expoziție personală în câțiva ani.

În tabloul creat de Dragoș POPESCU se regăsesc trăirile unui culturist care știe să pornească de jos, știe să urce, dar fiecare pas al acestuia înseamnă ardere continuă, înseamnă o risipă imensă de energie și sacrificii pe măsură. Eu am identificat cinci planuri în acel tablou intitulat foarte sugestiv Jogler Inferno. Chiar i-am scris artistului că atunci când am văzut prima dată pictura, instantaneu gândul mi-a fugit către Dante Alighieri cu a lui Divina Comedia. Nu este ușoară transpunerea cu mijloacele picturii a propriilor trăiri, mai ales când trecerea de la un antrenament la penel, la tuburile cu vopsele și la paletă spre a lucra în fața șevaletului, înseamnă o distanță mare și înseamnă altceva. Este o tematică deosebită care îi va da artistului acel aer de autenticitate, specific marilor creații, pentru că tot ce este și va fi pe pânzele lui Dragoș POPESCU  sunt bucăți de viață trăită de artist. Știu pictori care proiectau pe pânzele lor diapozitive și pictau după ele, lucru care se simțea inevitabil. Dragoș POPESCU are calitatea de a fi autentic, ceea ce este mare lucru. Aștept să văd și alte tablouri făcute de el. Bravo, Dragoș POPESCU!

(07 noiembrie 2016)