La Julieta din Verona acasă

În anul 2001, la data de 29 iunie, m-am urcat în trenul care ducea spre Verona. După un timp rezonabil am ajuns în gara din Verona și am luat-o la pas. Am văzut Arenele din Verona, am văzut alte monumente și am ajuns și la casa unde legenda zice că ar fi locuit Julieta, celebra Julieta din piesa lui SHAKESPEARE.
Acolo am văzut multă lume.
La poartă erau doi îndrăgostiți care se sărutau pătimaș.

În curte am văzut cum lumea se înghesuia să facă fotografii cu statuia Julietei. 

m-am mirat să văd cum femeile atingeau sânii statuii, care sâni sunt deja lustruiți. Am văzut și bătrâni libidinoși și fără minte care frecau cu mâinile lor zbârcite acei nuri ai unei Juliete de bronz.

Am plecat să văd mormântul julietei. Când m-am întors, cei doi tineri erau tot acolo și se sărutau prelung și nedezlipiți unul de altul.
La Arenele din Verona era deja un spectacol, căci lumea se îndrepta să ocupe locurile.
A fost o experiență fabuloasă.

(10 decembrie 2022)

Să vorbim și despre Romeo, un pic

William Shakespeare, marele Will nu mai este atât de mare pe lângă versificatorii Adi Copilul Minune, Adi de la Vîlcea, Minodora, Florin Salam, Guță, Edy Talent, Ionuț Cercel, Babi Minune, Bogdan Artisti, Casanova, Copilu de Aur, Danezu, Lorenna, Mădălina, care ne umplu zilele și străzile din boxele mașinilor de lux. Dar nu despre acest lucru aș vrea să scriu, ci despre necesitatea ca oamenii să înțeleagă care este momentul lor de:

- start;

- glorie;

- crepulscul;

- apus;

- cădere;

- penibilitate.

Pentru aceasta voi exemplifica cu un tânăr de 25 de ani pe care regizolul îl cheamă să-i ofere rolul lui Romeo din piesa Romeo și Julieta de Shakespeare. Tânărul acceptă. Învață rolul, este sprinten, are niște mici stângăcii dar urcă pe scara de sfoară în balconul Julietei și OK.

După 10 ani de jucat, actorul are acum 35 de ani, s-a împlinit un pic, este tot sprinten, acum este sigur pe el, urcă pe scara dee frânghie, dar își simte greutatea un piculeț. Știe când să se oprească din tirade să primească aplauzele.

După alți 10 ani, el actorul de 45 de ani, joacă tot Romeo. Are burtică și funduleț. Gușulița îi curge destul de accentuat. Se machiază să nu i se vadă cearcănele. Acum urcă pe scară dar face opriri dese. Își trage sufletul, dar rolul curge. Lumea este în delir, că el știe când să apese pe pedala dramatismului, chair să smulgă lacrimi.

Mai trec 15 ani și la 60 de ani, actorul se încăpățânează să fie tot Romeo. Dja burta se scurge oribil peste curea, scara de sfoară este înlocuită cu una de lemn, care dă în balcon aiurea de nefiresc. El gâfâie la monoloagele mai lungi. Nu mai are mobilitate. Lumea murmură.

Când face 65 de ani, la 40 de ani de când joacă rolul, la 2.000 de reprezentații, diavolul îl împinge să ceară scara de sfoară. Încearcă să urce, prea sigur pe el fiind, cade și-și fracturează piciorul drept. Urlând de durere contină să joace. Chestia că Julietele s-au tot schimbat și inocenta din balcon, de numai 30 de ani este dezamăgită, căci acela era de fapt momentul ei. Romeo, iese pe targă, iar publicul plătitor nu are compasiune, căci acesta nu era cel de acum 40 de ani, să înțeleagă ce înseamnă longevitate pe un rol.

Morala: în viață este bine să ai capacitatea să-ți dai seama când esti penibil, pentru a ieși din scenă cu               demnitate.

(29 ianuarie 2017)