Showing posts with label concordanță. Show all posts
Showing posts with label concordanță. Show all posts

Wednesday, October 4, 2023

Risipa de resurse și nevoia planidicării

Acum oamenii fug de planificare ca dracul de tămâie, pentru că în comunism s-a exagerat nepermis de mult cu planificarea. Planul cincinal din care se deduceau planurile anuale deveniseră un scop în sine, iar îndeplinirea și depășirea planului era țelul suprem al oricărui propagandist al partidului. Acum s-a căzut în extrema cealaltă, iar risipa de resurse care se înregistrează în toate domeniile a atind un nivel alarmant.
Lipsa planificării a dus la reglaje empirice în toate domeniile, cu efecte dintre cele mai puțin dorite, dar risipa de resurse tot risipă este orice s-ar spune, iar când este vorba de resursa umană, risipa reprezintă o problemă de cea mai mare importanță.
La ora actuală singura modalitate prin care se face planificarea în economia României este bugetul de stat, căci el are rol de reglare, fondurile fiind cele care stabilesc dimensiunea unui fenomen. Noi funcționăm într-o economie de piață unde legea cererii și ofertei este factorul esențial al dinamicii economice. Dacă cererea este mai mare decât oferta se caută și se găsesc modalități de suplimentare a resurselor. Dacă cererea este mai mică decât oferta, surplusul de resurse oferite, fie rămâne neutilizat și se pierde dacă nu este posibilă conservarea, fie este direcționat spre o altă zonă și utilizat acolo pentru a nu se pierde.
În domeniul educației se înregistrează cele mai mari diferențe între necesarul de resurse și disponibilul resurselor, respectiv, diferențele cele mai mari între cererea și oferta de pe piața muncii. Cred că ar fi interesant de construit matricea de corespondență dintre specializări oferite de facultăți și ramurile economiei care evidențiază câți dintre absolvenți merg în producție pe locurile pentru care s-au pregătit, spre a-și folosi cunoștințele acumulate. Dacă va exista cineva care va avea curajul să construiască o astfel de matrice, va ajunge la concluzia că reducerea risipei de resurse se va realiza doar printr-o planificare științific fundamentată, care să țină seama de intrările existente în sistemul educațional și de piața forței de muncă, despre a cărei imagine se realizează estimări cu un grad de finețe foarte bun. 


(04 octombrie 2023)

Monday, October 17, 2022

Are cineva curajul să calculeze indicatorii pentru universitatea sa?

Acum de când cu digitalizarea și cu transparența, există date pentru a calcula tot felul de indicatori din economie în general și pentru universități în special.
Indicatorul de finalizare pentru o promoție, IFP se calculează după formula:
IFP = (NSA / NSS) * 100
unde:
NSA - numărul studenților care au absolvit cu examen de licență o facultate,
NSS - numărul studenților care au început primul an de studii la momentul T.
Dacă în prima zi de cursuri NSS = 100 și după ce s-a terminat examenul de licență la T+3 NSA = 40, rezultă că indicele de finalizare al promoției T+3 este IFP = 40%. 
Un alt indicator care merită să fie calculat este acela al ocupării în concordanță cu specializarea oferită de facultate, IOS, indicator dat de formula.
IOS = (NAO / NSA)* 100
unde:
NAO - numărul absolvenților care ocupă posturi strict pe specializarea oferită de facultate,
NSA - numărul studenților care au absolvit cu examen de licență o facultate.
Dacă din totalul absolvenților care au absolvit examenul de licență NSA = 40, un număr de tineri licențiați NAO = 30 ocupă în producție posturi exact pe specializarea pentru care s-au pregătit, IOS = 75%.
Discuțiile apar atunci când indicatorii IFP  și IOS sunt alarmant de mici, căci înseamnă risipă de resurse, în ideea că tinerii abandonează studiile, respectiv, că tinerii nu-și găsesc joburi pe piața forței de muncă. Cauzele sunt multiple, nu sunt însă cu siguranță la tineri, aceștia sunt doar victime ale unui sistem educațional care nu se pliază pe cerințele tinerilor și pe cerințele pieței de forță de muncă.
Întrebare de 100 de puncte: are cineva curajul să-și calculeze la el la facultate acești doi indicatori? Aud?


(17 octombrie 2022)