De ce nu mai citește lumea proză?

Nu mai citește lumea proză căci:
- televizorul ne-a acaparat cu filmele lui,
- telefonul mobil ne ocupă foarte mult timp,
- lipsesc marile romane netranspuse cinematografic,
- cărțile nu mai au tiraje mari și prețurile le fac inaccesibile,
- lipsește emulația spre citit din partea societății,
- la școală elevii dugeră rezumate, nu operele.

Societatea nu a avut capacitatea de a se adapta la schimbările profunde generate de Internet, de telefoanele mobile și de produsele multimedia, mai ales de marea varietate de jocuri, toate fiind mari consumatoare de timp. Cititul este o opțiune a fiecăruia dintre noi. Dacă un telefon mobil îl ținem în mână, vorbi, facem un joc și mai facem și altceva între timp, adică mergem pe stradă sau stăm rezemați de un gard, este imposibil să citim o carte în acele locuri unde folosim telefonul mobil, căci nimeni nu citește dintr-o caret mergând pe stradă sau stând pe closet sau așezat pe niște scări din metrou pentru câteva minute.

Lumea nu mai citește proză pentru că a citi 300 sau 400 de pagini necesită 8 zile dacă stăm să citim zilnic 2 - 4 ore cu pauze mici, în timp, ce o carte ecranizată necesită 90 de minute și mai mult, dacă este vorba de Youtube, fragmentarea în funcție de timp și loc nu mai este nicio problemă, iar utilizarea căștilor face ca deranjul celor din jur să fie minim.

Este adevărat că atunci când citim o carte, avem ritmul nostru, punem în joc imaginația noastră, eroii sunt exact cum ni-i dorim noi. Nu ne deranjează deloc intervenția scenaristului și a regizorului în narațiune, pentru că noi suntem extrem de grăbiți, luăm lucrurile care ne sunt servite și nu ne facem deloc probleme legate de micile detalii de care s-au debarasat cei care au prelucrat proza inițială și au transformat-o în film. Numai oamenii de modă veche pentru care cartea tipărită reprezintă elementul de bază, mai citesc. Restul persoanelor citesc strict numai materialele de care au nevoie pentru examene, fie sub forma unor cărți de teste, unor cărți gen culegeri de probleme, fie cursuri universitare. Este adevărat că editurile abonate la a publica manuale școlare supraviețuiesc prin aceste demersuri sau cele care publică scriitor după programe finanțate de la buget. Există foarte rare cazurile în care editurile mai publică prozatori în ideea de a obține profituri, ca pe vremuri. Se publică foarte mult proză în regie proprie, iar tirajele sunt aproape simbolice, ceea ce nu duce la a impune autori și de a gestiona notorietățile unor prozatori.


(18 septembrie 2023) 

Filmele de pe vremea mea

Filmele de pe vremea mea nu erau nici mai bune și nici mai proaste decât filmele din ziua de azi. La perioada la care mă refer, 1947 -1967, rulau foarte multe filme sovietice făcute la studioul MOSFILM care redau scene din al II_lea Război Mondial, unde ostașul sovietic era întotdeauna biruitor.

• Filmele românești erau de toate genurile, dar dacă le luăm la bani mărunți erau foarte slabe, căci regizorii veneau din teatru, iar cei care făceau doar film erau foarte slabi. În afară de filmul Pădurea spânzuraților, toate celelalte filme erau chiar mediocre. Deși erau folosiți actori mari, aceștia nu reușeau să salveze scenariile schematice sau regiile care lăsau mult de dorit. Dacă am văzut filmele SETEA, TUDOR, LUPENI 29, LA MOARA CU NOROC, RĂSUNĂ VALEA, SECRETUL CIFRULUI, NEAMUL ȘOIMĂREȘTILOR, MITREA COCOR, STRĂINUL, D-ALE CARNAVALULUI, O SCRISOARE PIERDUTĂ, CITADELA SFĂRÂMATĂ, nu am nici măcar cum să spun că erau filme mediocre, din moment ce erau filme proaste. Se vedea cum politicul își băga cu nerușinare coada, exact acolo unde nu se pricepea.
• Filmele rusești erau de un schematism strigător la cer. Aveau ei actori mari, dar temele erau predictibile. Filmul ZBOARĂ COCORII era un pic altceva. Filme precum TÂNĂRA GARDĂ, AȘA S-A CĂLIT OȚELUL și multe, prea multe filme despre război, le vedeam că altceva nu aveam ce vedea la mine în mahalaua Găvana,  la cinema 23 August.
• Filmele americane care veneau, erau filme care nu aveau nimic comun cu ideologia imperialismului american aflat pe buza prăpastiei, așa cum se zicea în articolele de propagandă ale ziarelor comuniste. Am văzut filme precum VIKINGII, ȘAPTE MIRESE PENTRU ȘAPTE FRAȚI, DICTATOTUL, VARĂ ȘI FUM, RĂZBOI ȘI PACE -1956, QUO VADIS, filme de excepție, pe care le-aș revedea cu aceeași plăcere și azi.
• Filmele englezești erau ceva special în peisajul șters al orașului meu de provincie. Am văzut filme precum ALERG DUPĂ O STEA, HAMLET-1948 cu Laurence OLIVIER, dar și altele. Pentru filmul TINERII cu Cliff RICHARD am chiulit cu toată clasa de la ore și eram într-a XI-a.
• Filmele italienești precum ROCCO ȘI FRAȚII SĂI, BELISSIMA, GERMANIA ANUL ZERO, HOȚII DE BICICLETE, UMBERTO D, LA STRADA, MAMA ROMA, MADE IN ITALY, sunt doar câteva, pe care le-aș revedea cu aceeași plăcere.
  

Am văzut și filme ungurești, poloneze precum MAICA IOANA A ÎNGERILOR, dar și alte filme din RDG și RP Chineză. Știu că primul meu film pe care l-am văzut când eram în clasa aI-a a fost filmul SKANDENBERG-1953, un film color despre eroul național albanez cu același nume, film realizat în studiourile sovietice. Am și acum în minte cum poporul l-a luat pe sus pe erou pe o corabie și-a purtat în trumf. Fiind color, m-a impresionat teribil de tare acest film. Am căzut actori foarte mari și talentați și pe lângă care cei din spațiul mioritic păreau de-a dreptul nesemnificativi.


(02 iunie 2022)