1.000 de oameni care m-au impresionat: Elena CĂTUȚ

În clasa a V-a nu mai aveam ore doar cu învățător. La fiecare disciplină venea un profesor. Prima mea oră de elev în clasa a V-a a fost o oră de istorie. A venit la clasă o doamnă profesoară, despre care am aflat că se numea Elena CĂTUȚ. Era o femeie înaltă, foarte îngrijită, avea haine alese și niște cercei măricei. A venit și ne-a prezentat prima lecție de Istorie antică. Mie nu mi-a plăcut deloc istoria, că era istorie antică sau istorie medievală sau istorie modernă sau istorie contemporană. Dacă în cartea de istorie s-ar fi găsit documente pe acre eu să le citesc, să le interpretez, aș fi fost de acord. Istoria, așa cum era ea scrisă, îmi ridica încă din copilărie multe semne de întrebare, căci acolo scria cum că așa a fost, cum zicea autorul și nu altfel. Deși trecuseră mii și mii de ani, aveam curiozitatea să știu de unde era autorul manualului atât de sigur pe ceea ce spune.
Istoria nici nu mi-a plăcut că mă forța să învăț ca bezmeticul tot felul de date, nenumărați ani între care au stat pe tron regi, împărați, domnitori, de parcă viața mea ar fi depins de acele date care deveneau un cârnat de numere fără valoare, căci nu însemna că dacă știam anul cutare sa anul cutare, mă duceam să mă joc sau mi-ar fi dat mama o mâncare mai bună. Doamna profesoară Elena CĂTUȚ am avut senzația că nu era atât de strictă la acești ani și cred că și de aceea nu mi-am manifestat reținerea față de lecțiile de istorie. 
Era o calamitate să învăț pentru teza de la Istorie. De aceea mergeam la o verișoară a mamei, tanti TIA, care ghicea în cafea foarte bine. Îmi făcea mama o cafea, de fapt un surogat UNICA, îl beam, răsturnam cana cu zațul într-o farfurioară, făceam semnul crucii și mergeam la tanti TIA. Ea îmi spunea litera cu care începe subiectul tezei de la istorie. Doamna Elena CĂTUȚ dădea teza pe 3 numere, deci erau să zicem 15 lecții și oricine care vrea să calculeze probabilitatea de succes la 3 trimestre, va vedea că tanti TIA era o ghicitoare foarte bună din moment ce în clasele a V-a, a VI-a și a VII-a la istorie eu învățam chinuit nevoie mare de-mi trecea transpirația pe coloana vertebrală doar o lecție și de fiecare dacă la cele 9 teze, exact subiectele previzionate din cititul cafelei mi-au revenit și am luat note bunicele, nu nota maximă, căci nu era de nasul meu așa ceva.

(16 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mircea ADAMEȘTEANU

Când eram elev nu mi-a plăcut deloc disciplina numită Istoria, pentru că am întâlnit prea mulți profesori care țineau la memorarea anilor de domnie ai regilor și prinților, iar mie așa ceva nu mi-a plăcut, pentru că am agreat tot timpul să judec, nu să memorez.

Când eram elev în clasa a IX-a la Liceul Alexandru ODOBESCU din Pitești, am avut norocul să-l am profesor de istorie pe Mircea ADAMEȘTEANU, un om dăruit de Dumnezeu pentru această disciplină, cu acele calități excepționale care-i făcea pe elevi să-i soarbă vorbele, căci știa să interpreteze acele lecții. El nu preda, ci te învăluia în povestea colorată a evenimentelor, încât aveai senzația că totul se petrece în fața ta și ești martor al luptelor cruciaților cu cai îmbrăcați în zale, cu spade imense și cu armuri greoaie.

Mi-a fost profesor de istorie Mircea ADAMEȘTEANU doar în clasa a IX-a și s-a revenit la vechile obiceiuri de a mi se cere tot felul de ani și de zile, care m-au îndepărtat de a învăța istoria.

Profesorul Mircea ADAMEȘTEANU avea talent de povestitor. El îmbina rigoare științei numită Istoria cu calitatea de povestitor și reușea să ne stârnească imaginația și să vedem dincolo de textele aride din manual. Erau puținele ore pe care le așteptam cu interes. Au fost situații în care eu citisem romane de capă și spadă care se refereau la perioadele redate și în manuale. Profesorul Mircea ADAMEȘTEANU nu prelua descrierile din acele romane de ficțiune, ci el erau om care studiase tratate de istorie și citise documente în original, lucru care se vedea de departe. Cultura sa vastă îi permitea să îmbrace evenimentele în cuvinte care să-i permită în dinamică derularea evenimentelor, cu detalii semnificative, care nu erau în manuale, dar pe care cronicile de demult le consemnau, iar profesorul Mircea ADAMEȘTEANU le reda, fără să se depărteze deloc de la adevărul istoric.

Îmi aduc aminte cum profesorul Mircea ADAMEȘTEANU arăta că nu știu care poet se documentase serios înainte de a scrie versurile pe care el le recita, pentru a descrie cutare bătălie din manualul de istorie și ne dădea detaliile care veneau să arate suprapunerile dintre relatările din documente din acele vremuri și cceea ce era dat în versuri, folosind diferite imagini de stil specifice artei versului.


(15 ianuarie 2023)