Finanțarea pe bază de proiecte nu este pentru proști sau hoți

Cu fiecare zi care trece, constat că s-au cheltuit banii pe proiecte anapoda, care nu folosesc nimănui. Există terenuri de fotbal în pantă. Există urme unde au fost patinoare, care s-au deteriorat de-a lungul anilor. Sunt săli de sport cu lacătele ruginite la uși. La sate există parcuri năpădite de buruieni sub soarele torid. 

Se știe că un proiect înseamnă:

- oameni care știu meserie;

- cheltuieli estimate corect;

- termene foarte riguroase;

- riscuri foarte mici în realizare;

- transfer de experiență;

- management veritabil;

- termene care se respectă;

- onoare, cinste și respect.

Din proiecte nu se transferă cheltuielile de la un capitol la altul: La un proiect finanțarea este ritmică. Managerul de proiect trebuie să respecte termenele și condițiile definite în textul cu care a câțtigat finanțarea. Finanțarea pe bază de proiecte nu este pentru proști sau hoți pentru că:

- dintr-un proiect nu există posibilitatea de a fura nimic;

- la final există un audit extrem de sever;

- abaterile presupun returnarea banilor;

- după implementare se urmărește eficiența cel puțin 3 ani;

- nu se acceptă schimbări de obiective;

- neregulile conduc la anularea finanțării.

Rezultă cu claritate că finanțarea de proiecte este benefică numai și numai pentru cei ce sunt bine intenționați, care doresc să realizeze ceva și mai ales care știu meserie, iar ca manageri de proiecte sunt DOXA. Hoții, proștii și nepricepuții nu au ce căuta la competițiile pentru obținerea de finanțări pentru că ei nu definesc corect ceea ce trebuie realizat, nu știu să dezvolte activități, nu au habar să construiască echipe de executanți și cu siguranță că vor depăși termenele, vor consuma materialele fără rost și pe deasupra se vor deda la furăciuni și nu vor fi interesați de calitatea a tot ce se face. Într-un cuvând, managerii proști sunt o calamitate și finanțarea este compromisă. Eu îl compar pe managerul de proiect cu chirurgul mâna a I-a din sala de operație care știe ce are de făcut, are instrumentele toate la dispoziție, iar membrii echipei știu ce au de făcut. Managerul prost este asemeni celui care spune că operația a reușit, dar pacientul e mort.

(17 iulie 2017)

Țațe fără țâțe sau candidații la masculin pentru primării

La locale sunt foarte mulți candidați la primărie care se recomandă, Gigel, Ione, Marine, Horicel sau nu mai știu cum. Toți dupăînfățișare și îmbrăcăminte dau senzația că sunt bărbați. După două vorbe sciase pe gură, bineînțeles, mă lămuresc că m-am înșelat. Respectivele forme de viață sunt țațe fără țâțe. Doar atât, căci în rest nu mai contează. Eiîși zic că sunt bărbați dar sunt contraziși de:

• debitul verbal îngrozitor de mare;
• expresiile de pe maulul șanțului;
• gesturile ample;
• mimica feței plină de strâmbături;
• rânjetele perfide;
• vocea ridicată;
• puhoiul de injurii;
• spiritul bârfitor;
• privirile iscoditoare;
• împopoțonarea.

Televiziunile fac acest gest grațios de a ne arăta pe aceste țațe fără țâțe în toată urâțenia și banalitatea lor dusă la extrem. Fără proiecte concrete, fără cultură democratică, fără spiritul de a lupta cu argumente, toți candidații sunt expresia dorinței de a ocupa un fotoliu pentru ei. Dacă ar fi interesați de cetățenii în slujba cărăoa s-ar pune, ar trebui:

• să-și cunoască electoratul;
• să-și respecte electoratul;
• să știe nevoile electoratului;
• să formuleze soluții concrete;
• să aibă un proiect clar, concret și precis.

Ei nu au în țeste decât:

• dorința de a câștiga pentru ei;
• un nivel de obrăznicie în exces;
• talentul de a trăncăni;
• imagini cu teancurile de bani care le vor veni;
• disprețul față de alegători.

Trebuie văzut că așa cum zicea prezidentul, când alegătorul pune ștampila să aleagă cu grijă, căci el, alegătorul are propria soară în mâini când se uită pe buletinul de vot. Dacă alegerea este bună, îi va fi bună viața, dacă alegerea este proastă, vai steaua lui!
De data acesta nu se mai dau plase cu mălai, cu orez și nici sticla de ulei și nici găleți avân inscriptionate siglele de partid. Nici pixuri, nici brichete dar ceea ce este și mai trist, că nici micii și nici berea de la chiolhanurile electorale nu se mai dau. Ce vremuri erau odată, neneacă!

(15 mai 2916)