Îmi aduc aminte de Piața Universității din 1990. Erau acolo foarte mulți protestatari și nimeni nu a studiat cu seriozitate nici atunci și nici acum, fenomenul Piața Universității. Dacă era studiat cu atenție, se trăgeau o serie de concluzii și societatea românească ar fi avut foarte multe de învățat din ceea ce a fost Fenomenul Piața Universității, căci acolo s-au suprapus foarte multe elemente, iar formele de manifestare au fost la vedere doar câteva, restul au fost subterane și fără un studiu bine documentat se fac doar speculații și eu nu mi-am propus să cad în cursa speculațiilor, căci rolul meu este cu totul altul.
Ceea ce este la vedere se vede și de fapt așa cum sunt prezentate lucrurile, adică superficial și incomplet, se vede că:
- protestatarii sunt neorganizați,
- nu există o listă de revendicări,
- lipsește un lider emblematic,
- protestul este spontan,
- oamenii au nenumărate nemulțumiri,
- drumul ales este blocarea Bucureștiului.
Să ne amintim că protestatarii au blocat Piața Universității și au făcut un calvar viața bucureștenilor care doreau să ajungă din sudul orașului în partea de nord, altfel decât cu metroul. Protestatarii mergeau în balconul Universității și acolo rosteau discursuri, recitau poezii, spuneau Tatăl nostru sau cântau și în Piața Universității s-a cântat Imnul golanilor și foarte mulți intelectuali purtau cocarde pe care era scris cuvântul GOLAN. Protestatarii aveau un program destul de bine conturat, dar obiectivul lor, instaurarea democrației, era un obiectiv clar, dar în contextul în care avusese loc o Revoluție, însemna un pas înainte, ce trebuia realizat prin implementarea de măsuri democratice, greu de definit într-o societate în care mai mult de 25% din totalul populației fusese înrolată în rândurile partidului comunist - PCR, nu cu carnetul cum fals ziceau mulți, ci cu inima, cu sufletul, cu toată ființa lor, căci aplauzele frenetice, susținerea necondiționată și lipsa oricărei opoziții s-a bazat pe adeziunea poporului de 25% la idealurile exprimate de secretarul general cu toate prilejurile în care poporul comuniștilor aliniați aplaudau, adică aprobau.
Nu trebuie să uităm nicio clipă că protestele spontane nu sunt niciodată ceea ce par. Ele sunt cu mult mai profunde, mai ample și au rădăcini în anumite tendințe numite cândva, nu de mult timp, revoluția portocalie, primăvara arabă sau altfel, iar obiectivul nu este nici RCA-ul, nici acciza la motorină, nici subvențiile din agricultură, ci cu totul altceva, iar zilele următoare vor lămuri adevăratul substrat al protestului spontan. Noi avem o vorbă: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Este momentul să se aplice acel proverb, căci laudele privind evoluțiile din zonă, succesele înregistrate, nasc noi tendințe și eu am văzut foarte mulți oameni care zâmbesc și vorbesc frumos, iar când ieși din cameră te înjură de mamă.
Cred că cei interesați de a-ți păstra puterea, ar fi fost mult mai bine dacă ar fi studiat Fenomenul Piața Universității și Fenomenul 10 August 2018, ar fi văzut că doi și cu doi nu mai fac patru și că societatea se mișcă într-o anumită direcție, pe care doar anumite forțe o intuiesc, iar cei de la putere, care dorm pe-o ureche și așteaptă să treacă timpul, doar se trezesc în fața unor proteste spontane pe care ei nu știu să le decripteze și au reacții bizare, care se caracterizează fie prin tragerea de timp, fie prin măsuri brutale, dar nedorite, așa cum s-a întâmplat cu venirea minerilor. Protestatarii de azi, prin blocarea orașului aduc în memoria bucureștenilor zilele de tristă amintire de 15 și 16 iunie 1990.
(13 ianuarie 2024)
(13 ianuarie 2024)
