Îmbătrânirea academică

 Pe vremea mea și aici mă refer la anul 1970, după terminarea facultății se obținea repartiție guvernamentală și se rămânea în învățământul superior ca asistent universitar stagiar, la 23 de ani. Lucrurile au mers așa și după Revoluția din Decembrie, până când unor bătrânei ramoliți le-a venit ideea creață ca în învățământ să acceadă doar tinerii cu doctorat, adică, cei ajunși undeva la 28 de ani în cel mai optimist scenariu. 
Cei mai buni absolvenți ai facultăților, după terminarea formei de licență și a masterului, merg în producție și acolo iau contact cu mediul de o anumită factură unde banul este esențial și cu mult mai mare decât cel obținut de un pârlit de asistent universitar chiar și cu doctorat. Așa se face că cei mai buni absolvenți ai facultăților rămân în producție, iar în mediul academic nu se mai găsește picior de șef de promoție. Mai mult, de când a fost compromis doctoratul de către plagiatorii-demnitari, foarte mulți dintre absolvenții de master strălucitori, nici nu mai iau în calcul să urmeze un stagiu doctoral, considerând acest lucru ca o mare jignire, că ar fi asociați hoțiilor științifice.
Rezultă cu claritate că ceea ce se întâmplă acum, când un tânăr intră în mediul academic la 28 sau 30 de ani, pe la 35 de ani devine lector, undeva la 40 -45 de ani devine conferențiar, ca profesor să devină în jur de 50 de ani, adică un bătrân fără speranță, chiar dacă totul depinde de el și numai de el, dar suflul și combustibilul ca el să fie făuritor de școală într-un domeniu, este deja epuizat.
Mediul academic este interesant, dar dacă este și atractiv, deja are puterea de a atrage adevărate valori, căci de indivizi mediocri este sătulă lumea până peste cap. Faptul că s-au format adevărate dinastii sau mai corect, familii ca în bănci, ar trebui să dea de gândit. O mai mare flexibilitate n-ar strica și o revenire la forma în care un tânăr absolvent avea posibilitatea de a rămâne preparator sau asistent stagiar în catedră și de acolo să evolueze lângă un mare profesor este o soluție. Numai că nu prea există mari profesori, căci legile au fost date să stimulezenivelul de sub medie și acolo nu se întrezărește nicio perspectivă, căci dacă stai de vorbă cu așa-ziși profesori titrați, se vor tângui că nu trebuie să vină tineri în catedre, că nu știm ce aduce ziua de mâine, de păarcă la venirea lor ca tineri preparatori, nu a existat problema zilei de mâine, numai că cei care i-au adus în învățământ aveau proiecția carierei lor în minte, ceea ce în cazul lor nu o au pentru tinerii de azi.
O mie de ani pace!

(28 iulie 2024)

Tragedia învățământului superior românesc

Acum, mai mult ca oricând, învățământul superior românesc traversează cea mai tragică perioadă a existenței sale. Dacă în vremurile ceaușiste era imposibil de prefigurat o dinamică a catedrelor, departamentele din ziua de azi, în perioada postdecembristă, când nu mai există restricțiile bolșevice și suntem într-o democrație debordantă, în loc să se evolueze, învățământul superior degenerează ireversibil.
Să mă explic un pic.

Pe vremea mea, căci există și o vreme a mea, adică acum 50 de ani, din fiecare promoție erau reținuți în catedre ca asistenți stagiar, tinerii cu medii mari. Tot pe vremea mea, un asistent stagiar avea un salariu de 1.480 lei, iar un profesor universitar avea un salariu de 5.000 lei. Nu oricine în țară avea pe atunci salariu de 5.000 lei. Adică un profesor universitar avea un salariu foarte mare, de invidiat.

Dar să revenim la oile noastre. În catedre existau asistenți universitari stagiari, nu foarte mulți, dar existau. Existau asistenți universitari titulari, destul de multicei. Existau lectori universitari. Numărul conferențiarilor universitari era mai mic decât cel al lectorilor. Numărul de profesori universitari era mic, mic rău de tot. În catedra de Cibernetică Economică de dinainte de 1989, cu un stat de funcțiuni de peste 80 de posturi, erau profesorii universitari MĂNESCU, BULGARU, VASILESCU, DEMETRESCU, SORA, TOVISSI și cam atât. Erau conferențiarii VIȘINESCU, BOLDUR, TREBICI, STĂNCULESCU, DODESCU, BARON C. Restul erau lectori și asistenți. 

În vremurile ceaușiste exista o cât de cât de mare stabilitate și nu se punea problema evoluției unui tânăr care este aduc să lucreze în învățământ, căci de la asistent universitar, existau asigurate condițiile de promovare chiar și până la profesor universitar, deși de la congres la congres al partidului se aștepta să se dea drumul la promovări.

Cine are curiozitatea, să intre pe Internet și să ia departamentele universităților și să vadă că numărul de asistenți este sublim, dar lipsește aproape cu desăvârșire, pentru că:

- salariile asistenților sunt ridicole,

- se impune ca un biet asistent să fie doctor în științe,

- piramida răsturnată îl descurajează pe asistent,

- posturile de profesori sunt ocupate de tineri sub 45 de ani.

Spun că învățământul superior trăiește o tragedie pentru că nu are nicio șansă să asigure continuitatea generațiilor. Este înrădăcinată ideea de a nu aduce tineret pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu posturile peste câțiva ani. realitatea este alta, căci orele de seminarii le iau în plata cu ora cei acre sunt deja în departamente. dacă s-ar impune restricții, așa cum avea legea 1/2011, cu siguranță lucrurile ar sta altfel. Nimeni nu spune să se stea pe loc, dar acum universitățile se găsesc exact ca în anii '50 în carese făcuseră marile epurări și fuseseră aduși tineri profesori universitari școliți în URSS, care au făcut ca piramida funcțiilor să se răstoarne și astfel ieșirea pe cale naturală s-ar fi produs undeva după anul 2000. Numai că, imediat după 1990 s-a produs avalanșa de promovări și piramida funcțiilor a deveni un trunchi de piramidă cu baza mare înspre cer, fără asistenți. Sunt tare curios să vedem cum va arăta învățământul superior, când peste 20 de ani vor intra la seminarii niște boșorogi care își vor târî pârțurile, ruginiți și care nu vor ști pe ce lume se află, dar sunt încărcați de diplome, articole ISI, titluri academice, doctorate, abilități și care se vor uita la tinerii studenți ca la niște arătări picate de pe o altă planetă. Ruptura s-a produs deja căci răul cel mare s-a făcut prin barierele artificiale puse în fața tinerilor excepționali, care și-ar fi dorit o carieră academică imediat după terminarea facultății. Cum să mai asiguri acum la 1 profesor universitar 3 conferențiari, la 1 conferențiar 4 lectori, la un lector 5 asistenți? Nici măcar o revoluție globalistă nu va soluționa, căci tinerii globaliști, tot profesori se vizează, chiar și cu teze plagiate, dacă.

(27 ianuarie 2023)