Showing posts with label Mihai COROI. Show all posts
Showing posts with label Mihai COROI. Show all posts

Friday, May 12, 2023

Eu și joggingul

De jogging m-am apucat dintr-o nevoie. Eram asistent universitar și practicant de YOGA. Făceam o ședință de YOGA și la un moment dat mi-am dat seama că risc să întârzii de la un seminar. M-am apucat să accelerez ritmul de executare a exercițiilor. Când executam un Lotus, am auzit o pârâitură în genunchiul de la piciorul drept. Nu m-a durut. După ce am terminat, am făcut un duș și am plecat să-mi țin seminarul. Spre seară au început durerile în genunchiul drept. M-am speriat. Atunci am decis să merg la magazinul București de la intrarea din Lipscani să cumpăr echipament de sport. Am ajuns acolo, mi-am luat pantofi sport și un trening. Chiar în seara aceea după ce am ajuns acasă am pornit la jogging. Am alergat câteva sute de metri. Mă durea genunchiul îngrozitor. Seară de seară am continuat să mă antrenez. După un an și un pic, am ajuns să alerg distanța de la maraton. Să mă laud, încheiam de peste 42 de Km făcând sprint.
Am multe întâmplări din jogging-ul practicat de mine, unele mai hazlii, altele mai puțin hazlii. 
Acum după ani și ani, merg pe bandă și am viteză 5 km/h dar uneori fac și sprinturi de 7, 8, 9 sau 10 Km, dar pe durată foarte scurtă de un minut. Nu alerg prin oraș că zona mea unde locuiesc este foarte poluată.



(12 mai 2023)

Wednesday, March 22, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mihai COROI

Mihai COROI a fost studentul meu pe când era facultatea de Planificare și Cibernetică Economică și l-am cunoscut la muncile agricole de la I. A. S. Nazarcea. Mie îmi plăcea să fac jogging și am identificat mai mulți tineri studenți cu aceeași pasiune. Așa l-am cunoscut pe studentul Mihai COROI. Într-o duminică am plecat de la Nazarcea spre Poarta Albă să facem jogging. Am alergat și la un moment dat ne-am dat seama că Mihai COROI nu mai este cu noi la alergat. Ne-am întors să vedem despre ce era vorba. L-am găsit pe Mihai la o coadă să cumpere pepene roșu. L-am luat de acolo și am mers la Parc Hotel la mamaia și am făcut câteva bazine de înot, căci aflasem de la un nene specialist în maratoane că dacă vrei să nu ai crampe musculare, după alergat, să faci înot. Așa am făcut și totul a fost excelent. După terminarea acelei practici am ținut legătura cu Mihai COROI care era un student foarte bun. După terminarea facultății am aflat că el a plecat din țară și s-a stabilit se pare în USA. M-am bucurat pentru el, că a făcut ceea ce eu nu am avut curajul în 1978, de teamă că las acasă doi copii mititei. Mihai COROI a avut toată admirația mea, căci terminase o facultate bună, deștept era, tânăr era, deci avea tot viitorul în față.


(22 martie 2023)