Căminul studențesc de pe vremea mea

Voi scrie aici despre căminele studențești de pe vremea mea, adică din intervalul 1965 - 1970. Am stat pe durata celor cinci ani de studenție în patru cămine studențești, din care două au fost în complexul Agronomie și două cămine au fost în buricul târgului.

Camerele căminelor din complexul Agronomie erau astfel dimensionate încât încăpeau patru paturi, iar camerele din căminele din buricul târgului aveau camere extrem de variate ca număr de paturi, dar eu am stat în camere mari cu 17 și cu 22 de paturi.

Parchetul existent în camerele de cămin unde am stat eu era de stejar, era lustruit o dată pe săptămână și noi ca studenți știam să păstrăm curățenia. Existau și mici  covorașe plușate în camere și camerele aveau un aspect civilizat, cu geamuri spălate, cu perdele curate.

Curățenia era asigurată de personal angajat, iar studenților nu le reveneau sarcini de făcut curățenie, gen auto-gospodărire ca în vremurile comunismului târziu.

Plata căminului era făcută prin bursă. Nu știu cât ar fi costat să locuiesc la cămin că am avut bursă în toți cei 5 ani și dacă nu aș fi avut bursă întrerupeam facultatea, căci familia mea nu ar fi avut bani să mă țină în facultate, indiferent din ce cauză aș fi pierdut bursa.

Studiul era posibil în camerele cu număr mic de paturi, căci noi ne alegeam între noi să stăm în cameră după calități și după preocupări. De cele mai multe ori învățam la bibliotecă.

Igiena personală era asigurată în cămin căci acolo erau dușuri cu apă caldă non stop, chiuvete, oglinzi și ioalete, curățenia fiind asigurată prin modul corect de utilizare de către studenți și de către femeile de serviciu.

Rufele și lenjeria erau spălate centralizat. Rufele murdare și lenjeria folosită erau predate unei persoane care administra căminul joia din săptămână și se preluau curate în săptămâna urmă toare, de regulă miercurea. Pentru identificare aveam cusut pe rufe un cod din care rezulta codul căminului, camera și numele studentului. La mine era foarte simplu că literele din cuvântul  IVAN se cos foarte ușor.

Accesul în cămis era gestionat de un portar.

Telefonul de la poartă permitea primirea de telefoane de către studenți, dar exista și un telefon public cu fise  de unde studenții aveau posibilitatea să sunt alte persoane, inclusiv din provincie.

Liniștea era asigurată prin regulament între orele 22 - 06 ale fiecărei zile. Nu-mi aduc aminte să fi existat vreo noapte în care să nu dorm din cauza muzicii, pentru că în acele vremuri nu existau scule muzicale așa cum există în ziua de azi și nici amatori de muzică, pentru că toată lumea era preocupată să învețe pentru a-și păstra bursa, iar notele de la examen erau cele care ne hotărau soarta.

Dulapurile unde aveam haine, cărți și alte lucruri nu aveau lacăte sau cheie pentru că nu se fura în cămin. Era o astfel de atmosferă încât în cămin se aflau numai studenți, iar studenții erau plecați la cursuri sau la bibliotecă în timpul zilei. Portarul era cel care gestiona fluxul persoanelor din cămin.

Programul în cămin era destul de strict. Se efectuau controale și în timpul zilei trebuia să existe motive întemeiate pentru a sta în cameră când tu aveai cursuri sau seminarii. 

Mâncarea era un aspect extrem de dificil de gestionat în căminul de studenți pentru că nu existau frigidere. De regulă, pachetele soseau rar la studenți și era numai în perioadele marilor sărbători, iar produsele erau consumate instantaneu.

Băutura nu-mi amintesc să fie element care să fi poposit în camerele unde eu am locuit ca student, pentru că am avut colegi care cel mult consumau bere de la automatele de la Cinema Patria cu doi lai paharul și nu erau dar nici eu nu eram persoane care să poposim prin restaurante din lipsa banilor.

Într-un rezumat cât de cât edificator, viața de student căminist a fost rezonabilă. Nu erau condiții de hotel, dar erau un nivel de confort suficient de ridicat încât să ne facem datoria de studenți, adică să învățăm, să mergem la cursuri și seminarii, să ducem o viață normală, fără a ne îmbolnăvi, fără a fi stresați și fără a avea griji nejustificate care să ne abată de la obiectivul nostru clar definit.


(04 mai 20230 

Respectul față de meseriile altora

În mintea mea, cei ce au o meserie:

- au învățat-o,

- o exercită,

- au rezultate,

- au experiență,

- sunt siguri,

- știu să folosească scule,

- cunosc proceduri,

- aplică proceduri,

- au conștiința importantei meseriei lor.

Cel mai rău este faptul că cei din jur nu respectă meseriile altora, în primue ei ca meseriași. Norocul meu a fost că am întâlnit meseriași adevărați, precum:

- un instalator care avea scule, știa să rezolve probleme și nu-și critica predecesorii,

- un zugrav care spunea exact despre ce este vorba, lucra cu conștiinciozitate și era parolist,

- un mecanic auto, care mi-a dovedit că este un adevărat artist prin tot ceea ce făcea,

- o suită de medici cu experiență, excelenți profesioniști care au dat soluții de nota 10,

- un avocat de mare clasă care mi-a dat soluția prin care am rezolvat complet o problemă.

Am întâlnit cazuri în care oameni care nu prea aveau 7 ani de acasă, purtau niște dialoguri de-a dreptul halucinante cu persoane care le rezolvau probleme, discuțiile fiind pe un ton și neacademic și lipsit de elementaru bun simț de care tot omul ar trebui să dea dovadă din când în când.

Am auzit de multe ori cum tătici sau mămici făceau pe dascălul copilului lor fie prost, fie tâmpit, fie nepriceput, fie bun de luat la palme, invectivele fiind proferate în fața odraslei lor. Sunt sigur că dacă acești tătici și aceste mămici s-ar fi luptat cu cartea ar fi ajuns pe poziții care nu le mai permiteau abordări de această noncalitate. Un astfel de comportament în fața copilului nu face altceva decât să scadă prestigiul dascălului, dar ceeaq ce este mai rău, odrasla va avea un cu totul alt comportament la clasă și chiar îl va sfida pe dascăl. Știu cazuri în care părinții considerau pe copil total nedreptățit de dascăli, crezând ei că acestuia îi sunt luate pe nedrept cel puțin trei puncte. Cu unii am încercat să discut, dar fără succes. În final, când a venit momentul adevărului, copilul, victimă sigură a atitudinii părinților, a luat punctaj ce câteva zecimi mai mici decât cel dat de profesorii săi de la clasă.

Am văzut și situații în care doctorilor li se dădeau lecții decătre pacienți. Am văzut cum meseriași adevărați erau puși la colț de inși fără vreo calificare în ceva, dar care știau doar să dea cu gura.

În opinia mea, fiecare meseriaș trebuie respectat, pentru că eș știe cu mult mai multe decât noi cei care apelăm la el. Chiar zilele trecute am mers la un service Volkswagen că mi se desprinsese o oglindă din stânga de la șofer. Un meseriaș a văzut despre ce este vorba, a luat niște lipici, a fixat oglinda, mi-a zis să nu merg 10 minute cu mașina. Din start am folosit miraculosul vă rog foarte mult. Când am vrut să plătesc, doar ne-am strâns mâinile. Respect, profesionistule!

(16 mai 2018)