Showing posts with label Constanța MIHĂESCU. Show all posts
Showing posts with label Constanța MIHĂESCU. Show all posts

Thursday, February 23, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Vladimir TREBICI

Academicianul Vladimir TREBICI a fost conferențiar în Catedra de Cibernetică Economică, înainte de pensionare. Omul acesta m-a impresionat prin cultura sa. Era un om înalt, bine făcut, cu o cultură cu totul remarcabilă. Îmi amintesc că la o ședință de catedră, un nene, ca să facă și el impresie a început să recite ceva. Atunci domnul Vladimir TREBICI a continuat să recite din versuri și l-a lăsat pe acel nene cu gura căscată. La un moment dat, l-am întreba pe domnul Vladimir TREBICI cum seă faci să publici ceva. El mi-a explicat mecanismul și s-a oferit să mergem la casa Scânteii la o editură să mă recomande la cineva. Am mers cu domnul Vladimir TREBICI acolo și m-a impresionat dialogul cu acel editor, care mi-a explicat că informatica are o problemă, iar cărțile de informatică au o și mai mare problemă, căci Elena CEAUȘESCU nu prea agrează cuvântul informatică. Am înțeles mesajul și m-am retras, căci însemna să mă bat cu morile de vânt.
La o ședință de catedră, domnul Vladimir TREBICI a anunțat că se retrage din învățământ. M-a șocat ca un om în putere, viguros, de talentul său, să se retragă. A argumentat că i s-a dat informația semnării unui decret de către Nicola CEAUȘESCU pentru niște persoane, în care condițiile de pensionare sunt speciale și nu vrea să piardă acel tren.
Eu aveam în biblioteca mea un volum masiv, al cărui autor era domnul Vladimir TREBICI, intitulat DEMOGRAFIA de 481 de pagini, publicat la Editura Științifică și Enciclopedică în anul 1979 și citind-o am remarcat că autorul ei este un adevărat specialist în domeniu și înțelesese totul până la cele mai mici detalii, căci fusese o piesă importantă în organizarea Congresului Mondial de Demografie de la București
din anul 1974.
Multă lume spunea că domnul Vladimir TREBICI mergea iarna cu alți profesori din ASE și făceau baie în Herăstrău. Nu mă mira, căci așa cum arăta, era un om sănătos, plin de optimism.
După Revoluția din 1989, domnul Vladimir TREBICI a devenit academician.


(23 februarie 2023)

Monday, February 20, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Constanța MIHĂESCU

Constanța MIHĂESCU este profesoară universitară în Departamentul de Statistică și Econometrie. Ea este absolventă a Facultății de Planificare și Cibernetică Economică, promoția 1987. A absolvit un curs de master în anul 2014 pe probleme de comunicare în limba engleză.
Constanța MIHĂESCU a susținut în anul 2000 teza de doctorat la Institutul Național de Cercetări Economice sub îndrumarea cercetătorului științific gr. I Constantin GRIGORESCU.
În intervalul 1992 - 1995, Constanța MIHĂESCU a fost asistent universitar.
În intervalul 2005 - 2001, Constanța MIHĂESCU a fost lector universitar.
În intervalul 2001 - 2005, Constanța MIHĂESCU a fost conferențiar universitar.
Din anul 2005, la vârsta de 41 de ani, Constanța MIHĂESCU este profesor universitar.
Profesoara Constanța MIHĂESCU a publicat o serie de lucrări de specialitate fie ca unic autor, fie în colaborare, din care enumer aici  Demografie : concepte și metode de analiză, publicată la Editura Oscar Print în anul 2004,  Aplicatii in demografie si statistica sociala, publicată în Editura  Oscar Print în anul 2004,  Demografie : elemente de baza si docimologice, publicată la Editura ASE în anul 2000,  Culegere de probleme si teste grila de demografiepublicată în Editura ASE în anul 2000, dar și multe altele, precum și articole publicate în reviste de specialitate din țară și din străinătate.
Acum mulți ani, m-a sunat un foarte bun prieten și m-a întrebat dacă primesc cu colindul. Răspunsul meu a fost afirmativ și atunci a venit la mine un grup de tineri care au cântat colinde și m-am bucurat foarte mult. Grupul era condus de foarte tânăra lector universitar pe atunci, Constanța MIHĂESCU. Mi-am dat seama că oamenii mai fac și altceva decât să lucreze cu cifre și să calculeze indicatori, ceea ce m-a încântat nemaipomenit și care mă face ca la fiecare sfârșit de an să-mi reamintesc acele colinde.



(21 februarie 2023)