Din nou despre analiștii lu'pește prăjit

Nu am cum să mă abțin să nu scriu despre analiștii lu'pește prăjit. Ei sunt indivizii și individele care n-au asigurat managementul nici măcar al unui closet, dar scriu despre sistemul bancar, despre investiții, despre strategii, despre politici, dar cel mai mult, lor le place să dea sfaturi.

Îmi aduc aminte de un XXL care bântuie pe la televiziuni, care acum dă sfaturi de tip economic, dar care pe poziția de ministru pe la economie îmi pare, n-a fost în stare de nimic, drept care a fost pus pe făraș. Dacă-i luăm la rînd, X1 a fost istorc literar și a condus o revistă cu probleme, X2 s-a privatizat și și-a dat cu părerea în dodolețenie, jugnind cât a fost în stare, X3 face comentarii acide despre ce și cum cu finanțele, dar nimeni nu-l tratează cu seriozitate. X4 face pe interesantul cu aprecieri ambigue, dar la bază este inginer. X5, fizician fără rezultate notabile s-a dat pe istorie. Și tot așa. Era normal ca foști șefi de stat de succes, ceea ce nu este cazul, să vină cu unele ziceri și noi să cădem pe spate. Era civilizat ca foști premieri să aibă opinii legate de unele aspecte și noi să cădem în extaz. Era de bon-ton ca foști miniștri de externe cu carieră și rezultate adevărate în spate, să facă analize de profunzime și mai ales să dea o serie de soluții. Nu se întâmplă asta și seară de seară apar tot felul de ciudați care macină vorbe, dar care nu spun prea mare brânză, fiind de un descriptvism revoltător. Îi cred și pe ei sărmanii, căci dacă din meseriile lor nu au fost în stare să-și asigure traiul, în loc să cerșească la colț de stradă, vin și prestează și ei colo și colo pe doi arginți sau pe un dolar găurit.

Nu dau nume, că analiștii lu'pește prăjit m-ar da în judecată, că mai nou, trăiesc și din ce le dă instanțele drept despăgubiri pentru pătarea imaginii, de parcă ar avea ei și așa ceva.

(17 mai 2018)

Ben Oni ARDELEAN m-a făcut să mă întristez

Joi seara în 3 mai 2018, pe Antena 3 la emisiunea lui Mihai GÂDEA am văzut cel mai penibil show dat de deputatul Ben Oni ARDELEAN, care l-a făcut milițian pe generalul Pavel ABRAHAM, vorbind în gol, fără ceva de substanță, ceea ce mi-a arătat o superficialitate greu de digerat. Oricum, de la acest personaj care-și dă prea mare importanță, mă așteptam la ideiclare, din care să văd atitudine, nu referiri la ziceri anterioare, despre care cred că tot minimaliste sunt. Ce trist că mi-am pierdut cam 15 minute din viață ascultându-l pe deputatul care se laudă că are operă, dar despre care n-am auzit să fi luat un premiu NOBEL în oarece știință sau pentru pace. Nici când se încruntă nu este interesant Ben Oni ARDELEAN. Abia aștept să se facă reevaluări în PNL, căci la procente cu o cifră și numărul c elor eligibili în 2020 scade, iar cei ce nu se regăsesc, schimă macazul, devenind cu totul alții, critici, vocali și fără a face referiri la zicerile din 2017, 2018 și 2019, de care cu certitudine se vor jena, dacă pentru politicienii mioritici jena mai are vreo semnificație oarecare.

Aș fi preferat de la universitarul Ben Oni ARDELEAN alte abordări. În mediul meu, chestiile cu vocabularul tare nu prea avea căutare, căci respectul impunea folosirea lui professor ca apelativ.

(05 mai 2018)

Porția zilnică de aberații

Dacă stăm drept să gândim strâmb, vedem cum se spun aberații peste tot. Unele aberații vizează declanșarea sentimentului de teamă, a celui de panică sau a groazei, aducătoare de emoții puternice, stări în care omul ia decizii iraționale și se lasă condus de alții fără să gândească prea mult.

Aberațiile sunt produsul unora care nu prea au:

- logică, 

- experiență,

- cultură,

- spirit,

- verb,

dar care vor să iasă în față cu orice preț. Am cunoscut persoane despre care din prima mi-am dat seama că au tendința de a spune aberații. Oricine, dacă este ceva mai atent la cei din jur, găsește cu ușurință pe cel ce aberează, pentru că respectivul:

- la orice subiect aflat în discuție are ceva de zis;

- face pe interesantul și pe omul sigur pe el;

- promite orice și-și stabilește termene nerealiste;

- vorbește cu voce tare și accentuează cuvinte;

- râde zgomotos din orice fără să se ferească;

- aleargă după unul și după altul ostentativ;

- din 10 cuvinte, 6 sunt nume de persoane;

- se laudă că știe pe toată lumea importantă;

- vine cu cifre exacte despre lucruri banale;

- face din lucruri simple ceva complicat;

- consideră realizabile toate fantasmagoriile;

- a pierdut demult contactul cu realitatea.

Am văzut maeștrii ai aberațiilor, dar cu un pic de expertiză și acești maeștrii sunt de arătat cu degetul și mai ales de evitat, căci ei produc pe unde trec numai și numai dezamăgiri. Noi avem o vorbă, că nu e prost cine cere, ci acela care plătește. La persoanele care spun aberații, ele sărăcuțele nu au nicio vină din moment ce au și ascultători și creduli care le înghit pastilele. Ne dăm seama de cei care aberează numai din simplul fapt că se îmbracă ciudat, să pară ceea ce nu sunt și sunt foarte atenți cu freza lor, pe care o vor impecabilă. Mai este un semn din care se vede că omul aberează: din cauză că se concentrează asupra aberației, nu clipește, stă cu ochii deschiși și are o privire fixă, goală și  rece  de om prost gata să mascheze de fapt cine este el în realitate..

(12 ianuarie 2018)

Porția zilnică de minciuni

Peisajul politic mioritic este populat cu indivizi care mint tot așa cum respiră. Îmi aduc aminte de minciunile lui Adriean VIDEANU care promitea salarii și pensii astronomice. Îmi aduc aminte de minciunile lui Theodor STOLOJAN care făcea un tablou vivant pentru populația de aici care musai va trăi ca-n sânul lui Avram.

Mi-l aduc aminte pe Traian BĂSESCU cel care începând cu anul primei sale campanii electorale tot într-o minciună a ținut-o de la trăitul bine, de la țepele din Piața Victoriei, până la chestia cu statul de drept. O singură dată acest nene a spus marele lui adevăr, anume că a creat și patronat un stat mafiot. Nici chestia aia cu bordelurile frecventate se pare că nu a fost minciună. O tanti ar avea ce spune pe subiect.

Până și cei de la ANM spun minciuni zilnic, fără să se jeneze cumva și fără să le crape obrazul de rușine. Mincinoșii noștri sunt predictibili. Opoziția ne ninte zilnic că ei ar fi în stare să fie altfel dacă ar fi la putere, dar prin ceea ce fac arată contrariul. Cei de la putere ai și ei minciunile lor, tot predictibile, dar mai aruncă și ei oarece firimituri de la mesele lor cele bogate. Televiziunile se agață și ele de tot feluri de nimicuri și prin felul în care umflă ceea ce prezintă, strecoară minciunile lor specifice, nevinovate și mai ales gogonate.

Am identificat:

- minciuni inocente, spuse cu zâmbetul pe buse, care sunt dătătoare de speranțe;

- minciuni sfruntate, spuse cu seriozitate pentru a fi transformate în adevăruri;

- minciuni prostești, debitate de nici cel care le spune nu le crede;

- minciuni studiate, care sunt alambicate și care aruncate în piață sunt credibile;

- minciuni șocante despe care nimeni nu are a spune ceva căci sunt ca bombele;

- minciuni parțiale, care de cele mai multe ori au în ele o părticiă de adevăr;

- minciuni oribile, prin care sunt anunțate morțile unor oameni care trăiesc;

- minciuni redescoperite care joacă rolul unei ciorbe de burtă reîncălzite;

- minciuni cotidiene spuse în treacăt pentru a nu fi luate în seamă de nimeni;

- minciuni oarecare ce trec neobservat un timp, dar care sunt folosite adesea.

Se zice că unora le plac minciunile frumoase. Indiferent cu sunt, minciunile sunt minciuni. Totul este să știm fiecare dintre noi să vedem cine spune adevărul și cine minte. Este important ca persoanele care spun și minciuni și adevăruri, să știm să-i citim pentru a vedea când mint. De regulă mincinoșii sunt:

- mincinoși de ocazie care roșesc, se bâlbâie și au exitări;

- mincinoșii de profesie care știu să-și vândă minciunile;

- mincinoșii cronici care mint în continuu fără să-și dea seama;

- mincinoșii proști care se încurcă în propiile minciuni;

- mincinoșii de geniu care au ziceri de te împietresc.

Am ajuns la vârsta în care îmi dau seama când cineva minte de când deschide gura, căci ia aerul unei persoane sigure, deși nu se bazează pe nimic și începe să facă construcții aparent logice, pierzându-se în detalii și cifre exacte, dar exagerate, care acoperă toate neadevărurile. Dacă o pensie medie calculată este de 300 euro, nimeni nu are cum s-o facă de 900 de euro în 4 ani. Dacă productivitatea muncii are un anumit nivel, nimeni nu are cum s-o dubleze în 5 ani, nici dându-se peste cap. Din condei sau cu vorbe se scrie sau se spune fix orice. Nu este fraier cine spune, este fraier cine crede.

(12 ianuarie 2018)

Politica, sora mică a pornografiei

Politica este sora mai  mică a pornografiei. Am argumente solide pentru a susține această afirmație. Le voi lua pe rând pentru a-mi demonstra afirmația, iar la final voi încheia cu QED.

În primul rând, atât politica, cât și pornografia sunt afaceri rentabile.

În al doilea rând, din politică, dar și din pornografie se scot profituri uriașe.

În al treilea rând, nici politica și nici pornografia nu presupun vreo calificare.

În al patrulea rând, nici în politică și nici în pornografie nu intră oricine.

În al cincilea rând, și în politică și în pornografie se lucrează cu tarife.

În al șaselea rând, în politică și în pornografie activitatea se duce în spații amenajate.

În al șaptelea rând și politica și pornografia atrag nenumărați gură-cască.

În al optulea rând și politica și pornografia se fac cu mult zgomot.

În al noulea rând, politica și pornografia au scheme după care își derulează activitățile.

În al zecelea rând, s-a dovedit co politica și pornografia interferează natural.

Mai sunt și alte lucruri care fac să arate că cele două sunt rude de sânge. Le voi adăuga în viitor, dar se va vedea că politica este sora mai mică pentru că.

(26 iunie 2017)

Privitul în oglindă la români

Privitul în oglindă la români este un obicei monstros, dureros, lunecos și periculos. Românul când se uită în oglindă:

- nu se vede pe el;

- vede ceea ce vrea;

- admiră numai ceva;

- are gândul împrăștiat;

- este înfumurat;

- detestă adevărul;

- percepe alte culori;

- e rupt de realitate;

- se autoadmiră;

- cade în extaz;

- devine zmeu;

- nu mai aude;

- își pierde rațiunea.

Numai așa se explică deciziile halucinante pe care le luăm cu toții în momente cheie ale vieții noastre și care duc la interpretări de neînțeles pentru ei din jur. Mulți bărbați care se privesc în oglindă se văd Brad PITT și multe femei când se privesc în oglindă se văd Angelina JOLIE. Numai așa se explică tendința spre extravaganțe și excentricități ale multor compatrioți de-ai mei careși doresc vacanțe exotice, deși veniturile lor sunt mai mult decât modeste, haine de firmă sau mașini dintre cele mai sofisticate.

Este și mai trist atunci când cel ce se privește în oglindă vede vreo treizeci de indivizi trași la indigo, care îi crează imaginea de supraom gata să:

- facă singur lucrurile unei echipe;

- fie prezent în același timp în mai multe locații;

- aibă comportamente foarte diferite;

- subaprecieze pe toți cei din jur; 

- fie extrem de combativ, chiar virulent;

- se avânt în necunoscut pozând în erou.

În opinia mea, privitul în oglindă pentru noi, cei care provenim din țara numită România trebuie să pornească de la faptul că:

- nu avem nici o mie de km de autostradă;

- Europa este împânzită de cercșetori de aici;

- industria noastră este sublimă în inexistența ei;

- în afară de bordurizări n-am prea făcut altceva;

- trădările, vânzările sunt specialitatea casei;

- marile lucrări de infrastructură sunt tărăgănate;

- trenul merge cu sub 60 km la oră în medie;

- agricultura produce scump și puțin;

- se minte cum se respiră.

Am văzut în Macy's niște oglinzi care:

- lățesc;

- subțiază;

- strâmbă;

- urâțesc.

Oricum, nu avem noi oglinzi de Veneția, dar nici oglinzi mincinoase nu avem. Este numai o problemă a mentalului colectiv, de a nu vedea realitatea exact așa cum este și de a accepta lucrurile simple ca pe adevărate postulate, de la care să pornim și să mergem mai departe. În istorie am avut bărbați de stat devărați, oșteni viteși, femei muncitoare, bărbați care sfărâmau munții. Acum este o perioadă ceva mai vagă, în care non-valorile sunt prea zgomotoase și când liderii sunt cam obosiți și le lipsește și vlaga și le lipsește și elanul și le lipsesc și idealurile de a-i urni pe oameni să înfăptuiască lucruri mărețe, demne de un popor care a trecut prin istorie cu fruntea sus. Trebui numai ca privindu-ne în oglindă să ne vedem exact așa cum sunte, Dacă suntem grași să ne acceptă că suntem grași. Dacă suntem blonzi și ceva mai scunzi, să acceptăm că suntem blonzi și ceva mai scunzi. Dacă suntem la 60 de ani să nu ne mai falsificăm nici trecutul, nici prezentul și nici să nu ne mințim că suntem de 30 de ani, căci ceilalți 30 de ani vin năvalnic și necruțători peste noi. Când vom fi realiști și serioși, atunci vom avea și autostrăzi și spitale ca lumea și sistem educațional adevărat și valori.

(26 iunie 2017)

Profesia de analist politic

Profesia de analist  politic ar trebui să fie definită în COR, adică în Clasificarea Ocupatiilor din Romania. Dând o căutare după cuvântul cheie analist am găsit următoarele grupe principale:

214131 Analist calitate

214132 Analist masuratori metrologice

214133 Analist studiul materialelor

241211 Analist investitii

241220 Analist pret de revenire/costuri

241229 Analist bancar/societate de leasing

241241 Analist credite

2413     Analisti financiari

241305 Analist financiar

241307 Asistent analist

241309 Analist financiar bancar

241311 Specialist/analist organizare

2421     Analisti de management si organizare

242308 Analist piata muncii

242309 Analist recrutare/integrare salariati.

Deci, se vede că nu este definită acolo profesia de analist politic. Deci, neexistând așa ceva definit, înseamnă că toți care se autointitulează analiști politici fac un lucru:

- aiurea;

- ilegal;

- imoral;

- indecent;

- incorect;

- abject.

Sunt sigur că nu este neapărat rodul unei neglijențe, ci o chestiune voită, pentru că la definirea profesiei trebuie spus ceva despre:

- studii;

- cunoștințe;

- deprinderi;

- experiență;

- activități;

- instrumente;

- tehnici;

- inputuri;

- outputuri;

- proceduri;

- statut.

Ca orice profesie, trebuie să existe o descriere care:

- să definească ceea ce înseamnă a fi analist politic;

- unde activează analistul politic;

- arată cum se obține calificarea în profesia de analist politic;

- explică sunt raporturile analistului politic cu alte profesii;

- dezvoltă elemente ce definesc specificitatea profesiei de analist politic;

- sunt avantajele folosirii analizelor rezultate din munca analistului politic;

- este lista riscurilor ce le presupun soluțiile oferite de un analist politic;

- detaliază activitățile procesului de analiză politică;

- sunt școlile unde se fac cursuri de calificare în domeniul analizei politice;

- specifică planurile de învășământ pentru profesia de analist politic;

- arată cum se câștigă dreptul de a face analiză politică, respectiv, cuum se pierde acest drept.

În Clasificarea Ocupatiilor din Romania sunt descrise sute și sute de profesii și prin similitudine, trebuie să se caute să se întocmească fișa profesiei de analist politic. Am mari dubii că cineva își va dori să se dezlănțuie într-un astfel de demers, pentru că:

- ar apare responsabilități;

- ar fi date cazuri de uzurpare de calități;

- nu s-ar mai utiliza această titulatură;

- s-ar găsi ceva tot așa de pompos pentru a defini nimic clar.

Când aud cum se gratulează pe la tv unii și alții cu titulatura de analist politic, mă apucă jalea amestecată cu râsul, pentru că cine-și zice analist, înseamnă că face analize. Analizele sunt niște texte, cu grafice, cu tabele, din care se trag niște concluzii care folosesc cuiva. Nu-mi amintesc ca vreun analist politic să fi fost pe vreo funcție la nițe politicieni și rezultatele analizelor lor să fi fot folositoare la ceva. Datul din clanță nu este suficient pentru a spune că cineva exercită o profesie, fie ea și aceea de analist politic.

(26 iunie 2017)

Din nou despre proști și despre mediocrii

Am înțeles că PSD a câștigat alegerile din 06 decembrie 2017 cu un program de guvernare ambițios. Am mai înțeles că acel program de guvernare avea un grafic de implementare. Am mai înțeles că s-au înregistrat întârzâieri. Se vede că au fost grave erori, începând cu OUG 13. Deci, acum la 6 luni, la evaluare se impun măsuri, chiar dramatice, mergând până la schimbarea guvernului. Analiștii noștri politici, mai corect, pseudoanaliștii noștri politici, strigă care pe ce voce se pricepe, că nu știu ce sau că nu știu cum. Dar în realitate, lucrurile sunt clare. Pentru ei a face rating și a-și exprima limitele sau ideile celor care-i plătesc, sunt obiective prioritare. Așa, că ei, ca niște simbriași cuminți, docili și limitați, nu fac altceva decât să manipuleze și nimic altceva. Acum, se vede că:

- fondul suveran e KK;

- legea salarizării e muci;

- autostrăzile sunt NU;

- legea răspunderii magistraților e mulțimea vidă;

- fondurile europene sunt zero;

- declanșarea de acțiuni în regres, nu;

- marile proiecte de construcții sunt NULL;

- lupta de imagine e maximă;

- comunicarea este minus infinit.

Toate se întâmplă pe fondul unei inerții mioritice inexplicabile, din dorința unora de a se face că fac ceva, dar nu fac nimic. În mediocritatea lor, nu au curajul de a lua măsuri. Ei sunt bântuiți de teama de a nu greși, căci numai cine nu muncește, nu greșește. Numai că și stând pe loc, programul de guvernare nu se implementează de la sine cu cei din eșaloanele 3 și 4 care sunt și leneși și incompetenți și fățarnici și slugi și lingăi și dornici de înavuțire fără muncă. Despre corupția lor să nu mai vorbesc. Cu salarii de bugetari nici viloaie nu au cum să-și facă și și-au făcut, nici averuri n-au a acumula și le-au acumulat și tot așa. Nici mediocrația  și nici prostia nu salvează România. Punct.

Toate converg la ideia că la comedia e finita. Deci trebuie o restartare. Aici nu se lucrează cu jumătăți de măsură. Analiștii noștri politici văd:

- sistemul paralel;

- acoperiți;

- forțe malefice;

- războaie fratricide;

- despoți;

- subiectivism;

- control absolut;

- interese obscure.

În realitate lucrurile sunt de un banal strigător la cer. Guvernuul nu a performat. Dacă va continua se va bate pasul pe loc. Dacă va fi schimbat, va exista o șansă de a merge înainte. Este lupta dintre incompetență și dorința de a face ceva. Este lupta dintre viziunea dâmbovițeană a bătutului pasului pe loc și viziunea europeană de a face saltul calitativ de a ieși din groapa istoriei unde lentoarea ne-a aruncat. În sfârșit văd și eu că se aplică un punctaj, fără a face cosmetizări, fără a face aprecieri cu premianți de duzină, ci se merge pe criterii cantitative pentru a face încadrări calitative. Adică, cine a îndeplinit 78% din programul de guvernare este bun. Cine a îndeplinit peste 92% din programul de guvernare este foarte bun. Proștii și  mediocrii trebuie să plece. Scena trebuie ocupată de actori foarte valoroși. În managementul de priecte există graful GANTT. Cineva a avut inspirația să facă un asemenea graf pentru planul de guvernare al PSD. Urmărind acest graf, se vede cu exactitate dacă managementul este bun sau dacă managentul e prost. Trebuie calculat numai un raport dintre numărul actitivtăților executate la timp supra numărul activităților ce trebuiau executate ăn cele 6 luni de guvernare. Dacă raportul dă o valoare mai mică decât 0,78 înseamnă că managementul de KK și trebuie schimbat. Dacă nu, nu mă interesează, înseamnă că sub 78%, nu este bun și trebuie să plece. Marș!

(14 iunie 2017)

Inerția analiștilor pătimași

Analiștii noștri politici sunt:

- primitivi;

- empirici;

- umorali;

- subiectivi;

- inculți;

- pamfletari;

- subțiri;

- zeflemitori;

- teleghidați;

- impersonali;

- persistenți.

Ca la comandă, pe durata întregii campanii, la noi nu au existat analiști mai mulți decât degetele de la o mână care să accepte că Domald TRUMP este un candidat. Ce mai mulți dintre contestatari și-au păstrat langajul și după ce republicanii l-au ales candidatul lor. Chiar acum, la câteva luni de la depunerea jurământului, îi aud pe unii dintre analiști folosind aceeași terminologie de la începutul campaniei, crezând ei că chiar pe peluza de la Casa Albă când Domald TRUMP era în compania lui Klaus IOHANNIS, tot campanie electorală era. N-am să înțeleg în ruptul capului de ce atâta inerție, acolo unde nu trebuie să fie așa ceva. Îmi aduc aminte de un măscărici, care după ce i s-a dat cu flit, a scris ceva de fi-mi-ar capu-al dracului, reproțându-și de fapt că a lins părțile moi și dorsale ale celui de la care se aștepta la mulțămiri, plecăciuni și mătănii. Sărăcuțul uitase că jucase rol de slugă și orice slugă, când și-a isprăvit rolul e aruncată ca o batistă murdară de muci sau ca o hârtie murdară de c. după ce stăpânul s-a șetrs în momentele sale intime de relaxare, unde și împăratul merge singur. Eu le zic acestor băieți de prăvălie, unde presa tipărită a sucombat: relax!

(11 iunie 2017)

Atenție, se dezgroapă morți!

Așa cum este în tradiția creștină, după șapte ani s-a trecut la dezgroparea de morți.

Dan ANDRONIC a dezgropat primul mort, cel referitor la alegerile prezidențiale din anul 2009. A venit el cu povestioara palpitantă care s-a transformat în noaptea generalilor, cu o cină inofensivă, despre care se delirează seară de seară și rezultatul este același: zero. Nici n-are ce rezultat să fie, că lucrurile sunt clare: Traian BĂSESCU a fost dat câștigător, a stat încă 5 ani la Cotroceni și Mircea GEOANĂ s-a ales doar cu vizita nocturnă de la SOV, adică s-a relaxat.

Jiji BECALI s-a trezit și el vorovind despre condamnarea lui Adrian NĂSTASE, vorbind despre o judecătoare care i-a declarat lui nu mai știu ce, care judecătoare este trecută în lumea celor drepți. Este adevărat că Adrian NĂSTASE a ispășit pedeapsa, a fost umilit și i s-au interzis sub aplauzele dușmanilor lui mai mult sau mai puțin încruntați și însemnați, drepturi pe o perioadă lungă de timp. Nici în cazul lui, dezgroparea nu va duce nici cel puțin la a arăta cu degetul pe vinovat, pentru că nu sunt create premisele spre a-l stabili cu exactitate.

Alina PETRE, fosta noră a lui Virgil MĂGUREANU, însoțită de un avocat a tot apărut cu mesaje trunchiate legate de dispariția unuia, aruncând ipoteze ca și cum ar fi dat o adresă de tipul, în București pe dreapta. A  mai arătat cu degetul niște politicieni și în acest fel a prins gustul de a fi în fața microfoanelor și de a apărea pe sticlă, asemeni unei vedete înainte de un spectacol. Numai că în lipsa unor mesaje suculente, telespectatorii se plictisesc și jurnaliștii nu mai solicită astfel de personaje care nu spun prea mare lucru.

Cert este că, dezgromând morții, creștinii iau oasele, le spală cu vin, le pun într-un săculeș de pânză albă și le așează în sicrie lângă morți care merg acum pe drumul veșniciei și pe care neamurile îi plâng mai mult sau mai puțin, dar cu siguranță se gândesc la ce conturi și ce avere lasă în urmă.
Acum, că tot Primăria capitalei este specializată în concursuri de sigle, ar trebui să lanseze și competiție pentru concursul de realizare a semnului de circulație atenție se dezgroapă morți, care să fie pus la anumite clădiri sedii de ziare și sedii de televiziuni de știri, dar și la CNA.

(05 mai 2017)

Întrebări necesare, răspunsuri inerte

Apar niște întrebări care mă frământă și nu le găsesc răsppunsul.
Din oase de vită fără pic de carne se pregătește o fritpură de mușchiuleț la grătar?
O mârțoagă muribundă iese pe primul loc în cursa unde aleargă numai cai pur-sânge?
O mumie de acum 5.000 de ani are capacitatea de a recita sonete ale lui Dante?
Un bebeluș de 6 luni dispune de capacitatea de a cânta la Scala în Traviata de Verdi?
Dacă răspunsul este un nu categoric, atunci de ce am răspunde altfel la următoarele întrebări?
Un edil tâmpit va selecta pentru realizarea unui obiectiv un proiectat bun?
Un proiectant tâmpit va elabora altceva decât un proiect foarte prost?
După un proiect foarte prost, un executant și mai prost va executa o lucrare cât de cât bună?
O lucrare prost executată, cu termene depășite este un obiectiv atins?
Există o explicație pentru toate cele ce ni se întâmplă.
Oare de ce nu există autostrăzi? Nu există masterplanuri? Nu elxistă legislație?
Tot timpul dăm vina pe voința politică, tot timpul ridicăm din umeri. Realitatea este cu totul și cu totul alta. Bani sunt, utilaje sunt, teren este, materii prime sunt. Altceva nu există. Probabil nu s-a înțeles. Reiau.
Din oase de vită fără pic de carne se pregătește o fritpură de mușchiuleț la grătar?
O mârțoagă muribundă iese pe primul loc în cursa unde aleargă numai cai pur-sânge?
O mumie de acum 5.000 de ani are capacitatea de a recita sonete ale lui Dante?
Un bebeluș de 6 luni dispune de capacitatea de a cânta la Scala în Traviata de Verdi?
Mai trebuie și continuarea cealaltă?
(27 aprilie 2017)

Dilema doamnei MUNGIU

Zilele trecut a apărut un articol al lui Alina MUNGIU-PIPIDI, care în calitatea sa de analist politic, dă sfaturi președintelui Klaus IOHANNIS. Aș zice mai precis în defectul său de analist politic, care ști prea multă teorie și practică mai puțin, pentru că nu a exercitat nicio funcție publica notabilă.

Despre acestă jurnalistă, analist politic, profesor de politologie, dar la bază medic, am mai scris câte ceva tot aici.

Nu cred că ceea ce zice acum doamna Alina MUNGIU-PIPIDI depășește rigoarea prezicătoarei Maria din Mărăcineni. De aceea o reorientare a doamnei se impune.

(27 aprilie 2017)

Jiji băgăciosul

Observ acum că de când generalul Gabriel OPREA, cel cu doctoranzii și cu doctoratele și cu dosarele și cu cina din 6 decembrie 2009, este într-o situație nu prea plăcută, Jiji s-a băgat și el în vorbă. S-a mai băgat Jiji în vorbă și când cu ANRP cu cCrenguța și când a văzu că e groasă, a dat-o cotită. Nu am habar cine îl sfătuiește acum pe Jiji, dar îl sfătuiește greșit. La el în colimator a intrat și judecătoarea de la CCR, despre care zice vrute și nevrute. În opinia mea, acest Jiji se crede deținătorul unor adevăruri, dar de fapt se bagă în vorbă că suferă de televizită, care este o gravă maladie a unora care nu suportă să nu se audă vorbind pe tosturi de televiziune în direct și la ore de maximă audiență. El nu-și dă seama că umple spațiile unor emisiuni cu banalitățile lui nesemnificative și se lansează în afirmații care sunt sigur că nu-i vor face bine. 

Pe mine acest Jiji mă plictisește, pentru că nu spune nimic și este un primitiv, care nu are o meserie, nu vorbește corect românește și niciun talent nu a dovedit că are. Se știe că el nu are studii juridice solide și tocmai de aceea trebuie să se ferească, mai ales că a pățit-o mai anii trecuți când a stat la pârnaie și a scris și a scris de a dat talentul afară din el de scientis ce se afla., deși la palat a poleit cu aur pe oriunde a fost sau nu necesar.

(25 aprilie 2017)

Nu, nu, nu și iarăși nu!

De câteva zile văd cum se exersează arta de a spune nu. Nici nu mă miram, pentru că din:

- nu e momentul;

- nu este oportun;

- nu este bine;

- nu este încă timpul;

- nu ne trebuie;

- nu ne învață nimeni;

- nu primim sfaturi;

- nu intrați;

- nu rupeți;

- nu călcați;

- nu atingeți;

- nu vreau;

- nu depinde de mine;

- nu se aprobă;

- nu se, nu se și iar, nu se...

Îmi aduc aminte că pe vremuri, Nicolae Ceaușescu a auzit de la un ministru de-al lui ă cascadă de propoziții care începeau cu nu. Atunci, viitorul odios, în acele vremuri, conducătorul adulat, s-a înfuriat și ar fi zis că și un bebeluș la orice i se zice răspunde tot cu nu, fără însă a primi salariul de ministru și nici accesul la magazinele speciale ale nomenclaturii.

Azi, decidenții care au salarii de-a dreptul astronomice, care însă au probleme de rezolvat, fie le:

- tergiversează;

- abandonează;

- pasează;

- ignoră;

- distrug;

- soluționează prost;

- distorsionează.

Oricum, în zilele din săptămâna aceasta ceea ce am auzit au fost prea multe fraze care încep cu nu, ceea ce explică de ce nu:

- avem autostrăzi;

- există spitale ca lumea;

- au școlile avize ISU;

- sunt locuri în pușcării;

- se recuperează 100% prejudiciile;

- se progresează;

- știe lumea carte;

- sunt oamenii fericiți.

Eu niciodată nu am acceptat să vină cineva să-mi zică despre soluția mea la o problemă că este proastă, dacă nu are o soluție mai bună ca a mea. În acest fel am reuțit să-mi îndepărtez toți chibiții care vorbesc și ei să se afle în treabă. Când cineva vrea să vorbească despre ceva, trebuie să spună cine este, pe cine reprezintă și mai ales, care sunt realizările lui pe acea problemă. Altfel, să-și caute calea. Nu, nu, nu și iarăși nu! Acesta este refrenul care este auzit de la mai toți oficialii. Pe mine nu mă interesează de ce nu merg lucrurile bine sau ceea ce nu s-a făcut. Toți primesc salarii pentru a face lucrurile bine sau foarte bine, nu pentru altceva.

(03 februarie 2017)

Momentul optim în politică

Managementul politic zice că:

- nimic nu este la întâmplare;

- totul se calculează;

- între cauză și efect există o formulă;

- înainte de orice trebuie stabilit momentul;

- optimul nu este întâmplător;

- mai presus de orice este eficiența;

- estimarea costurilor este fundamentală.

De aceea, am fost surprins de o serie de chestiuni, mai ales de momente și de ritmuri, care au arătat grave carențe de management politic, prin nesocotirea lucrurilor foarte simple, care sunt abc-ul acestei științe, mir de ce se miră peste ani că multe oale nemeritate li se sparg în cap. Sunt sigur că dacă cineva din echipele de lucru ale unor decidenți strategici ar fi avut cât de cât habar de relulile elementare ale managementului politic, rezultatele unor acțiuni ar fi fost cu totul altele, exprimate în indicatori de eficiență. Trebuie vorbit de anumite aspecte, dintre acre, în acest articol, mă voi referi la momentul optim de a face un anume ceva.

• Ne amintim cu toții de filmulețul dat de Realitatea TV, mai precis de Răzvan IONESCU, filmulet în care era arătat un candidat cum îl plesnea peste față pe un puști la Ploiești. Nu se vedea prea bine gestul și s-a făcut tevatură, inclusiv un ministru, Daniel FUNERIU s-a lansat într-o complicată demonstrație cu viteze estimate și parcă a amintit de ghidușia cu pixelul albastru. Nici filmulețul și nici demonstrațiile care să-l sprijine pe autorul mișcării cu sau fără finalitate fac obiectul analizei, ci momentul în care filmulețul a fost prezentat. Evenimentul s-a produs undeva în  noiembrie 2004 și a fost scos pentru a fi difuzat undeva la începutul turului al doilea al campaniei electorale din 2009. Filmul a fost difuzat în jurul datei de 28 noiembrie 2009, iar candidatul la președinție a avut mari ezitări când a venit să justifice ce s-a întâmplat atunci. Nu acest aspect este important, ci momentul în care a fost difuzat fimul. Dacă filmul era difuzat în vinerea de dinaintea duminicii în care se produceau alegerile, efectul era cu totul altul. Din punct de vedere al managementului politic, este clar că momentul optim a fost ratat de cei care își doreau un anumit efect din difuzarea filmului. A fost prea devreme difuzat.
• Acum, iată, serialul lui GHIȚĂ ar fi crezut lumea că produce efecte, exact așa cum fugarul GHIȚĂ și le dorește. Numai că managementul politic, pe care acest GHIȚĂ nu-l cunoaște zice cu totul altceva. Ceea ce este el și ceea ce face el, nu are nimic în comun cu serialul Tânăr și neliniștit, care a ajuns 10.376 de episoade ce se difuzează cu un ritm științific determinat. Fugarul GHIȚĂ ar fi trebuit să știe că are un volum V de informații. Are un timp T la dispoziție să facă filmulețe. GHIȚĂ trebuie să știe că nivelul de saturație se atinge după 5 minute mai ales când informația este densă. Tot el trebuia să-și dea seama că ritmul de difuzare trebuie să fie alert, că lumea se plictisește, mai ales dacă așteaptă sau este mințită că se difuzează ceva și nu se difuzează nimic. GHIȚĂ este un ratangiu de meserie, pentru că a ratat atât momentul optim, durata optimă, volumul optim de date, intervalul de producere cât și frecvența optimă de difuzare. Eu am pus sub semnul întrebării întreaga construcție și mai ales succesiunea de argumente ale lui de a se apăra în numele unui bine numai de el înțeles. Episoadele lui GHIȚĂ sunt niște fâsuri de pierdut vremea, pentru că au în ele banalități.
• Un alt element cu mari chestiuni de necunoaștere a managementului politic a fost acela al alegerii momentului în care se vor produce alegerile parlamentare, moment pe care toată lumea îl estima pe la începutul lui noiembrie. Unii spuneau că a fost aleasă data de 11 decembrie că va ninge și țăranii, votanții PSD-ului nu vor ieși din casă și dreapta va ieși victorioasă. Calculul a fost eronat și managementul politic vorbește de uzura guvernului la putere, uzură care se accentuează dramatic în ultima perioadă din tot felul de motive, lentoarea fiind unul dintre ele. Nimeni nu prea mai are chef de muncă pe ultima sută de metri. Tot managementul politic zice că între două alegeri intervalul nu trebuie să fie foarte mare. Cele 30% procente din vară ale PNL într-un fel se conservau în noiembrie și cu totul altfel au arătat în decembrie. O poveste zice că un maratonist care avea un avans fantastic înaintea celui ce-l urma, a zis că vrea să se odihnească un ăpic. S-a oprit. A adormit și a pierdut cursa, el având un avans istoric. 

Cei ce nu iau în calcul regulile managementului politic, mai ales atunci când este vorba de a optimiza, evident sfârșesc prin a se găsi în situații dintre cele mai jenante. Sub ochii noștri se văd acțiuni ale unora care nu au nicio legătură cu managementul politic. Una dintre ele este vorba , tonul, repetarea cuvintelor și mai ales îmbrăcămintea. Pe o scară de la 1 la 10 am văzut un purtător de cuvânt care cu indulgență primește nota 3, cum tot atât de bine Nicușor DAN prin aparițiile publice, pe poziția de comunicator este de cel puțin 9, pentru că vorbește simplu, calm și direct.

Momentul optim în politică, fie care activitatea să aibă eficiență maximă dacă este bine ales, fie se diluează dacă este prea devreme, fie nu produce efecte dacă este prea târziu, ca în bancul spus de Mircea CRIȘAN la tv la o emisiune de Varietăți. Doi pescari pe malul râului. Unul prinde o faraoană. Se uită la ea. O aruncă la loc în apă. celălalt îl întreabă: de ce? Pescarul răspunde: cum? Sala nu a reacționat decât după minute bune. camerele de luat vederi redau cum arată tavanul sălii pentru a nu arăta penibilul sălii.

  (26 ianuarie 2017) 

Geografie, Geo BOGZA și etc.

În viața mea am auzit de:

Geo BOGZA

Geo SAIZESCU

Geo COSTINIU

Geo VASILESCU

Geo RAEȚCHI

Geo BARTON

Geo BOGDAN.

Or mai fi și alți Geo, dar eu nu-i știu. În politică mi-ar fi plăcut să știu niște Geo, dar, nu știu. Cine caută pe Wikipedia GEO, va găsi că este acronim la Group on Earth Observations sau de la Gene Expression Omnibus, este numele uni restaurant din București, strada Nițu Vasile 9 sector 4 sau este numele unei școli de șoferi din Brașov. Ideia acestui articol  este însă alta: geo-politică, geo-strategi și alți Geo-ceva sau pur și simplu Geo.

Cei mici și neînsemnați se bagă singuri în seamă și-și atribuie tot felul de titulaturi. Dacă deschidem televizorul, persoane care n-au avut nici măcar poziția de vidanjor, se trezesc peste noapte pe poziții precum moderator, analist politic sau altele asemenea, deși nimic nu-i califică prin enumerarea de proiecte de succes, în afara unei mediocrități strălucitoare sau a unui șir abscons de trădări zornăitoare, fluide și fulguinde. Acum că în 20 ianuarie 2017 s-a instalat la Casa Albă, astfel de mestecători de vorbe s-au erijat în a emite ziceri dintre cele mai ciudate, încât nici un om cu 2% creier în cutia lui craniană nu le-ar arunca în spațiu și timp, fără să roșească. Ca să emiți pretenția că ești geostrateg sau că elaborezi geostrategii trebuie îndeplinite câteva condiții precum:

- să-ți ceară cineva așa ceva;

- să fii tu însuți cineva;

- să aparții celor ce se ocupă de așa ceva;

- să ai bun simț;

- să ai o doză de realism;

- să ai cultura necesară;

- să ai experiența proprie; 

- să te îndreptățească ceva.

Niciuna din acestea nefiind îndeplinită, consider că cei ce fac astfel de glumițe, trebuie să-și ia jucărelele, să le pună la locul special amenajat și să meargă să se joace cu șoricelul la groapa de nisip.

(24 ianuarie 2017)

A fi penibil până la capăt

Am discutat și mai discut încă despre analiștii poltici de la noi de pe Dâmbovița, care au arătat cât de puțin management politic știu și că nu stăpânesc tehnicile și metodele moderne de analiză. Chiar azi de dimineață pe la ora 9,00 când lucrurile deveniseră clare cu cine va fi al 45-lea președinte al USA, apariția șefului de campanie al lui Hillaru CLINTON care a anunțat ca acesta nu va cuvânta, arăta că se tranșase totul, ei pe meleagurile noastre tot vorbeau că doamna Clinton va contesta votul, că rezultatul va fi altul și că și acolo, cineva va zice după întoarcerea rezultatului: i-am ciuriut. N-a fost să fie, iar susținătorii de aici ai lui Hillary, nu știu să-și schimbe discursul și merg înainte să dea cu oiștea-n gard 100%.

Ei, adică analiștii noștri, sunt penibili pentru că:

• au avut discurs 100% partizan;
• nu au păstrat echilibrul;
• au încercat să manipuleze;
• au preluat epitete nepotrivite;
• n-au dat nicio șansă celuilalt;
• au fost prea siguri pe ei;
• s-au comportat ca militanți;
• persistă într-o ideie fixă;
• sunt primitivi iremediabil.

Acum, trebuie să-i apreciez cumva că sunt penibili până la capăt, adică turuie aiurea că Donald TRUMP e rău, că poporul nu a făcut o bună alegere și multe alte tâmpenii, exact cum au făcut-o la locale când FIREA i-a umilit pe cei de dreapta care au propus 4 candidați cumplit de slabi.

Băi analiștilor, penibililor, treziți-vă! popoarele știu cu mult mai bine decât voi ce le va fi bine și ce nu. Nu mai purtați voi de grijă altora. Nu-i mai trageți de urechi pe simpli cetățeni, de frica meprimirii soldei dacă patronii voștri vor îndesi vizitele la DNA!

Sănătate și nu mai stați pe urechea aia cu care nu prea auziți freamătul străzii.

(09 noiembrie 2016)