Tocilarul de Nicușor DAN

În studenția mea, aveam un coleg despre care se zicea că este tocilarul grupei. Eram în anul întâi. Eu învățam de frică să nu pierd bursa. Dacă pierdeam bursa, plecam acasă, căci părinții mei nu aveau bani să mă țină în facultate și eu știam acest lucru. Eu știu ce înseamnă să înveți, nu să tocești, căci sunt facultăți unde studenții învață, nu tocesc. La facultatea de matematică studenții învață. Și la Facultatea pe care am terminat-o eu, studenții învățau, nu toceau. Cei care tocesc, citesc un curs până îl știu pe dinafară și-l recită ca pe o poezie. Deși oamenii știu că matematica și informatica se învață, nu se tocește, unii colegi de grupă vorbeau despre colegii care mergeau și învățau la bibliotecă zi de zi câte dou până la patru ore, că sunt tocilari. Acum este foarte ușor să găsești în format digital culegeri de probleme, cărți și medii de dezvoltare a programelor în tot felul de limbaje de programare. dar pe vremea mea, dacă nu mergeai în bibliotecă să copiezi enunțuri de probleme, secvențe de program sau scheme de soluționare a problemelor folosind conexiuni ale tabulatorului, nu aveai nicio șansă să te pregătești.

Nicușor DAN olimpicul internațional la matematică nu era tocilar, pentru că el știa teorie, dar pentru rezolvarea problemelor trebuie exercițiu, trebuia creativitate, trebuia profunzime în gândire. Nici ca student, Nicușor DAN nu a fost tocilar, căci matematica nu se memorează. Enunțurile teoremelor au logica lor. Demonstrațiile se învață și se construiesc din aproape în aproape. Este adevărat că există unii elevi și chiar studenți care memorează teoreme, memorează demonstrații, memorează enunțuri de probleme și memorează rezolvările lor. Ei trec la școală cu note bune în fiecare an, trec de examene, dar nu ajung niciodată să se ridice la nivelul elevului bun sau foarte bun la matematică sal la nivelul studentului bun la matematică. Lumea îi apreciază pe acești mici roboței, promovându-i cu note care în extrem de rare cazuri depășesc nota 8(opt), fără a fi vreodată în vârful piramidei, dar în niciun caz să strălucească în competiții de mare anvergură pe meseria lor.

La un elev, dacă a devenit olimpic internațional o dată este un lucru foarte bun, dar dacă elevul a devenit olimpic internațional și a doua oară, înseamnă că este un elev excepțional. Concluziile referitoare la traiectoria lui Nicușor DAN le trageți singuri. El este absolvetul unei Facultăți de Matematică, a făcut un doctorat în matematică la Paris și a lucrat la un Institut de Matematică al Academiei Române. Nicușor DAN este matematician prin toată fibra lui. Q.E.D.




(18 februarie 2025) 

Profesorii mei din studenție

Moisă ALTĂR

Constantin BARON

Tudor BARON

Elena BIJI

Vasile BIȚĂ

Anica CHERCIU

Constantin DINESCU

Luigi DOBRESCU

Gheorghe DODESCU

Ioan DUMITRESCU

Mircea GRUMĂZESCU

Ludwig GRÜNBERG

Alexandru HALLUNGA

Gheorghe IOAN

Vasile IONESCU

Marcela IOVANELLI

Nicolae LESSEANU

Elena MĂLIN

Ștefan MUSTĂȚEA

Nicolae NICHITA

Edmond NICOLAU

Valeriu PESCARU

Constantin PINTILIE

Alexandru POPOVICI

Lucia POP

Otilia POPOVICI

Marin PREDESCU

Cornel PUMNEA
Nicolae RACOVEANU

Valer ROȘCA

Florea STAICU

Maria STURZA
Alexandru ȘCHIOP
Dragoș VAIDA

Gheorghe VASILESCU

În anii mei de studenție, eu am avut cu adevărat profesori, nu ca studenții din ziua de azi, care pun sub semnul întrebării orice, inclusiv sutimile din notele de la examen, pentru că tot timpul se cred nedreptățiți. Profesorii de pe vremea mea era oameni speciali, adevărate modele, căci aveau cultură, deschidere la nou, viziune și mai ales prestanță. Niciodată profesorii mei nu fumau cu studenții pe holurile facultății. Profesorii mei nu lipseau de la seminarii sau de la cursuri. dacă unul dintre ei era plecat la o conferință, ne anunța și trimitea să-l înlocuiască un coleg la fel de bun ca și el.

Profesorii mei mi-au fost exemple, pe care am căutat să le urmez, căci de la fiecare am avut ceva de învățat.

Profesorii mei știau să predea un curs.

Profesorii mei știau să țină un seminar.

Profesorii mei aveau verbul la ei.

Profesorii mei știau să se îmbrace ca adevărați profesori.

Profesorii mei aveau cursul în cap, nu capul în curs.

Profesorii mei erau tobă de teorie.

Profesorii mei aveau experiență practică.

Profesorii mei erau personalități adevărate și lumea știa de ei, căci erau prezențe în viața publică, prin rezultatele lor din domeniile în care activau.



(14 decembrie 2024)

Facultăți proaste.

Am stat și m-am gândit cam cum arată definirea unei facultăți proaste. Este mai rezonabil să plecăm de la definirea pozitivă, adică să vedem ce înseamnă o facultate bună. Am pornit de la ipoteza că fiecare facultate pregătește studenții pentru a profesa într-un singur domeniu.
Facultatea de medicină pregătește studenții în domeniul medicinii, domeniu foarte clar definit.
Facultatea de matematică, pregătește studenții în domeniul matematicii și el foarte clar definit.
Facultatea de calculatoare, pregătește studenții în domeniul construirii și utilizării calculatoarelor.
Facultatea de arhitectură, pregătește studenții în domeniul conceperii de construcții de toate felurile.
Și multe alte facultăți au domenii foarte clar definite în care își pregătesc studenții. 
O facultate este excepțională dacă 100% dintre absolvenții lor lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit.
O facultate este foarte bună dacă 90% dintre absolvenții lor lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, iar restul de 10% migrează spre domenii apropiate.

O facultate este  bună dacă 80% dintre absolvenții lor lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, iar restul de 20% migrează spre domenii apropiate.

O facultate este  bunicică dacă 60% dintre absolvenții lor lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, iar restul de 40% migrează spre domenii apropiate.

O facultate este  oarecare dacă 50% dintre absolvenții lor lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, iar restul de 50% migrează spre domenii apropiate sau mai puțin apropiate.

O facultate este  proastă dacă doar 20% dintre absolvenții lor lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, iar restul de 80% migrează spre domenii mai puțin apropiate sau nu au nicio legătură cu domeniul pentru care s-au pregătit, prestând munci ce nu solicită studii superioare.
Facultatea care nu-și găsește rostul în mediul academic pregătește absolvenți dintre care nici 5% nu lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, iar restul de 95% lucrează în domenii care nu solicită studii superioare de niciun fel, deci este facultatea care înseamnă pierdere de timp pentru toată lumea. 

În 1970 când am terminat eu Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, Secția de Mecanizare și Automatizare a Calculului Economic, Secția de Informatică Economică de azi, toți absolvenții am început munca în domeniul pentru care ne-am pregătit, ca analiști și programatori în centre de calcul fie la nivel teritorial, fie pe platformele industriale, fie în centrele de cercetare, fie în bănci.

Când aud că o absolventă de management este tehnician de unghii, mă apucă jalea.


(16 octombrie 2024)

Fii bărbatul care vrei să fii! (III)

 Cunoaște-te cum nu te-a cunoscut nimeni!

Când eri un băiețel de cinci-șase anișori, cu siguranță părinții tăi te-a văzut ca fiind inteligent, năzdrăvan, plin de energie și te-au pus să reciți o poezioară sau să cânți un câtecel învățat la grădiniță ca să se fălească cu tine în fața vecinilor sau a prietenilor și a rudelor. Când ai mai crescut, tot ei au decis la ce liceu să continui studiile și mai apoi gândindu-se la viitorul tău s-au implicat în a te sfătui ce să faci mai departe.

Dacă ai terminat liceul, ai lauat bacalaureatul și ai fost un băiat ascultător și ai mai și învățat carte, ai urmat facultatea și nu orice facultate, ci facultatea la care s-au gândit părinții tăi, care ți-au explicat mii și mii de avantaje în a termina respectiva facultate.

Acum ești bărbatul care ai în față marea decizie, căci vrei să fii bărbatul care vrei tu să fie, nu bărbatul pe care l-au dorit alții să fie, cum vor ei. Pentru a face marele pas, tu trebuie să te cunoști așa cum nu te-a cunoscut nimeni, cu bune și cu rele. Tu trebuie să te auto-evaluezi cu obiectivitate, căci numai dacă faci o astfel de auto-evaluare corectă, vei vedea care sunt calitățile tale adevărate și vei ști încotro să te îndrepți, căci direcția ta depinde de ceea ce vezi tu în tine, nu de ceea ce văd alții la tine, de ceea ce ar crede alții că tu ești în stare să faci, căci dacă tu iei o decizie, această decizie trebuie să ducă spre direcția unde tu ești în stare să faci lucrurile nu bine, ci foarte bine sau să faci lucruri excepționale.

Ceilalți nu te cunosc deloc bine și cu atât mai puțin, nu te cunosc foarte bine. Ei nu au simțit ceea ce ai simțit tu când ai intrat într-o sală de examen. Ei nu au știut ce înseamnă să înveți la o disciplină, nu pentru că îți era dragă sau necesară, ci ai învățat doar pentru a face o bucurie părinților tăi sau pentru a nu-ți strica media, care în mintea părinților tăi era cheia succesului tău la o admitere fie la liceu, fie la facultate. Numai tu îți cunoști cu exactitate valoarea ta, valoare de care nu s-a interesat nimeni, probabil nici tu, căci lumea din jur este dominată de aparențe, de ce zic alții, de cum ne văd alții, de cum discută alții, iar noi suntem doar piese pe o tablă de șah imaginară a societății.

Când ne auto-evaluăm este bine să nu folosim aprecieri subiective și să dăm dovadă de suficiență, pentru a ajunge în final la un rezultat dezastruos, inexact și inutil, doar de dragul de a crede alții despre noi exact ceea ce nici noi nu credem în realitate. O astfel de abordare nu ne ajută prea mult și de aceea este rezonabil să facem pe o hârtie anonimă un tabel cu două coloane. Pe prima coloană vom trece calitățile și pe cealaltă vom trece notele de la 1 la 10. Pentru că  doar noi știm ce este scris acolo, vom fi cinstiți cu noi înșine și vom acorda note cât mai realist posibil, mai ales că vrem să ne cunoaștem cum nimeni altcineva nu ne-a cunoscut.

Eu mă iau pe mine aici și voi pune notele pentru ceea ce eu consider important.

Punctualitatea o consider esențială și am fost punctual, zic eu, de aceea nota mea este 10.

Talentul muzical, în sensul de a cânta cu vocea sau la un instrument, la mine sunt undeva la nota 2.

Modul de a-mi defini obiective și de a le realiza, la mine se ridică la nota 8.

Calitatea de a selecta colaboratorii după criterii practice de verificare este la nota 9.

Modul de a planifica activități și de a mă ține de planificare este la nota 9.

Flexibilitatea în adaptarea programului la noile condiții schimbate subiectiv este 4.

Dimensionarea resurselor pentru derularea unui set de activități ce depind de mine este 10.

Intransigența în situații datorate carențelor celor cu care am relaționat este de nota 9.

Respectarea termenelor impuse de alții este de nota 9.

Lăsarea pe ultima sută de metri a realizării unor sarcini este de nota 5.

Memorarea de date la istorie și la geografie sau a altor dogme este de nota 2.

Găsirea de explicații logice la formule și la diferite teorii este de nota 9.

Prezentarea adevărurilor este de nota 9.

Ideea de a începe un lucru numai după ce am terminat pe precedentul, nota 9.

Ideea de a-mi nota idei despre lucruri pe care să le realizez, fără a le aprofunda, nota 10.

Fiecare are obiectivele lui și cunoașterea trebuie subordonată acestor obiective, căci decizia ce trebuie să fie luată pentru a fi bărbatul care vrei să fii, are la bază exact această cunoaștere, căci decizia luată greșit considerând că ai calități pentru a fi acel bărbat la care tu visezi și ele nu sunt, duce cu certitudine la marele eșec și nimeni nu-și dorește așa ceva. Nimeni nu face analiza în locul tău, nimeni nu decide în locul tău. Este prima dată când ești tu cu tine însuți și iei marea decizie, de a fi bărbatul care vrei să fii, căci bărbatul care ești acum nu te mai mulțumește, ci vrei să fi nu o variantă la ceea ce ești, ci ceva cu totul dferit, adică bărbatul care te definește și care este ceea ce vrei tu să fie cu adevărat și pentru totdeauna.

(30 noiembrie 2023)

Importanța liceului

Așa cum stau lucrurile, liceul este poarta de intrare în facultate în condițiile în care nu mai există concurs de admitere la facultate și contează:
- media de absolvire a liceului,
- cunoștințele acumulate în liceu,
- caracteristicile intelectuale ale candidatului.
De aceea, în zilele noastre, liceul capătă o importanță cu totul specială și părinții urmăresc să orienteze copiii lor spre a da admitere la licee cât mai bune, deși acolo admiterea se face după media de la examenul național de capacitate de la sfârșitul clasei a VIII-a.

Facultatea apare doar ca o consecință firească a muncii depuse de elevul de liceu.

Dacă elevul de liceu a muncit serios, va opta pentru o facultate mai grea, cu pretenții mai mari și care-i oferă o meserie căutată mult pe piața muncii, iar satisfacțiile lui materiale și spirituale vor fi pe măsură.

Dacă elevul de liceu a tratat cu superficialitate disciplinele și a trecut prin cele patru sau cinci clase ca gâsca prin apă și nu s-au lipit prea multe de el, va perge către o facultate ușoară sau către o fabrică de diplome, dar să nu se aștepte ca de acolo să iasă cu o meserie. El va fi ca o frunză în bătaia vântului și va ocupa poziții pe piața muncii care nu au nicio legătură cu ceea ce a învățat în facultate, rămânându-i doar să se laude că are o facultate și punct.



(11 noiembrie 2023) 

Din nou despre facultatea grea

Facultatea grea este acea facultate care:
- pregătește într-o meserie recunoscută ca fiind deosebit de complexă,
- meseria în care face pregătirea este bine definită și nu se confundă cu nimic,
- societatea are nevoie mare de meseriașii pregătiți de ea,
- practicarea meseriei presupune o pregătire profesională completă,
- are laboratoare dotate cu echipamente extrem de costisitoare,
- profesorii au legătură nemijlocită și continuă cu producția,
- practica obligatorie a studenților în producție îi diferențiază de ceilalți studenți,
- complexitatea și volumul cunoștințelor impun un efort foarte ridicat,
- nu admite mediocritatea în niciun domeniu,
- presupune doar abordările temeinice de la toți participanții, 

- are absolvenți ce rezolvă probleme care nu suportă amânare,

- pregătește meseriași ale căror rezultate efective trebuie să fie cel puțin bune,

- are doar absolvenți pe care practica îi validează clipă de clipă,

- exclude tărăgănarea, incompetența și lacunele în munca absolvenților ei,

- presupune responsabilitate totală în abordările de zi cu zi ale absolvenților.

Facultățile grele nu sunt frecventate de orice student, ci doar de acela disciplinat, motivat și dornic să practice meseria pentru care s-a pregătit, parcurgând toate etapele specifice dobândirii nivelurilor de calificare definite exact pentru evoluția sa profesională. În cazul facultăților grele chestia cu creditele transferabile inter-facultăți este imposibilă, deoarece specificul meseriei presupune parcurgerea de cicluri complete cu frecvență, cu laboratoare, cu practică și cu studiu individual de lungă durată. De aceea nu vom vedea studenți transferați la facultățile grele cu echivalări, după anul al II-lea sau niciodată mai exact. Chiar și în zona masteratelor și doctoratelor lucrurile sunt foarte clare. Nimeni care nu a absolvit facultatea grea, nu are posibilitatea de a veni din exterior să facă un masterat și cu atât mai puțin un doctorat. 

De departe, studenții facultății grele se diferențiază de restul studenților prin disciplină, tenacitate, cunoștințe, volum de muncă, activitate de laborator, obligativitatea liber consimțită de a participa la cursuri, seminarii și laboratoare, dar și prin atitudinea față de viitoarea lor meserie. Ei sunt altceva.

(23 octombrie 2023)

Examenul de admitere la facultate de pe vremea mea

Pe vremea mea, adică în 1965 mai exact, admiterea la facultate era ceva planificat. Era numai învățământ de stat. Locurile pe care concurau candidații la calitatea de student erau planificate pe universități și în cadrul fiecărei universități erau planificate pe facultăți. 

Pe vremea mea, te înscriai la o singură facultate.

Pe vremea mea, dacă nu intrai la facultatea unde ai dat examen, bye, bye și la anul.

Pe vremea mea, examenul avea probe scrise și probe orale.

Pe vremea mea, nu aveai posibilitatea să dai admitere în aceeași sesiune la mai multe facultăți.

Pe vremea mea,  nu exista glisare spre alte specializări din aceeași facultate.

Pe vremea mea,  nu exista atâta informație câtă există acum.

Pe vremea mea, nu a existat noțiunea de meditații, din mai multe motive, unul că lumea era prea săracă.

Pe vremea mea, ideea era să dau examen și să obțin bursă, altfel părinții nu aveau bani să mă finanțeze.

Pe vremea mea, admiterea era o necunoscută 100% ca subiecte, ca evaluare și ca rezultate.

Pe vremea mea, șansa de a deveni student se crea din anii de liceu prin ceea ce învățasem acolo.

Amintirile mele de la admitere nu sunt deloc vesele, căci eu mă știam un tip realist și comparam ceea ce trebuia să fac la scris sau la oral cu ceea ce făcusem și când auzeam în jurul meu că toți care ieșeau din examen spuneau că făcuseră perfect, mă întristam. Numai că,  cu cei care ziceau că făcuseră perfect, nu m-am întâlnit la deschiderea anului universitar și nici în sălile de curs, ceea ce însemna că respectivii nu știau să se auto-evalueze sau se lăudau în mod gratuit să pară ceea ce nu erau în realitate. Nu am cuvinte să descriu starea în care am fost când mi-am văzut numele în lista studenților admiși la facultate. Meciul era 1 - 0 pentru mine. Câștigasem partida și devenisem student.


(30 aprilie 2023)

Examenul de maturitate de pe vremea mea

Pe vremea mea, la terminarea liceului se susținea examenul numit Examen de maturitate, un fel de bacalaureat, dar nu atât de centralizat ca acum.

Știam care erau probele de examen. Știam zilele în care se susțin acele probe. Nu era tevatura de azi cu comisiile venite de aiurea, cu președinte de comisie de import, cu subiecte centralizate pe țară, căci pe vremea mea exista o oarecare independență a liceelor și o încredere în capacitatea profesorilor de a fi corecți, nefiind necesare comisii centralizate de corectare a tezelor dintr-un liceu, altundeva din mii de suspiciuni care plutesc acum asupra corectorilor, care dacă ar cântări la gramaj, tot ar greși. Eu am o teorie, dar o voi expune altundeva.

Îmi aduc aminte cum am fost eu la acel examen.

La Limba română eram sigur că promovez pentru că citisem operele literare înscrise în programa de examen și dacă le citisem, eram sigur că voi scrie ceva de promovare a examenului.

La matematică lucrasem în timpul celor patru ani suficient de mult și credeam, ceea ce mai cred și azi, că am o gândire curată, logică în stare să scoată apă și din piatră seacă, deci nu îmi era teamă că nu voi obține o notă cât de cât bunicică la examen.

Mai erau și alte discipline, care sunt înscrise pe verso la Diploma de maturitate a mea, dar nu mă apuc acum să bat câmpii cu detalii pentru că acolo figurează note modeste, nu note de zece, ca să zic și eu cât de geniu mă visam și bla, bla, bla.

Știu că după probele scrise am susținute probele la oral și în aceiași zi erau mai multe probe, nu ca acum. Mie nu mi-au plăcut multe dintre discipline și aici mă refer la istorie, geografie, biologie pentru că presupunea să memorez și ceea ce nu era bazat pe construcții logice, de gândire îmi producea greață, vărsături și transpirație rece pe coloana vertebrală. De aceea examenul de maturitate a avut și probe care m-au torturat și de care dacă-mi aduc aminte acum, mă apucă jalea, disconfortul, trepidațiile și transpir.

Oricum, fără stresul din ziua de azi, cu ceea ce am învățat fără meditații, cu ceea ce am lucrat eu de unul singur, fără a memora nimic, m-am prezentat la examen și l-am promovat, ceea ce însemna pentru mine că nu am făcut umbră degeaba pământului patru ani de zile și că am drum liber să merg să fac pasul următor, adică să dau examen de admitere la facultate.



(30 aprilie 2023)

Liceul de pe vremea mea

Îmi amintesc. poezia lui George BACOVIA care zicea:

Liceu, - cimitir

Al tinereții mele -

Pedanți profesori

Și examene grele..

Plase anti polen si praf?

Şi azi mă-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tinereții mele!.

Nu prea se potrivește cu liceul pe care eu l-am făcut între 1961 - 1965, căci deși vremurile erau aspre, specifice comunismului, eu ca elev, am făcut exact ceea ce am vrut. Despre discipline am multe de spus, dar un lucru era sigur: nu m-am bazat pe memorare, căci dacă pe vremea mea se memora cât se memorează azi, eu n-aș fi terminat liceul niciodată, căci pe mine mă apucă transpirația pe șira spinării dacă trebuie să memorez un text, nu o poezie, pentru a-l recita cuiva care simte o mare plăcere până la a juisa, căci ascultă ceea ce a dictat cu câteva zile mai înainte și vede cum un sclav se conformează recitând, deci recunoscându-i supremația ca autor al textului.

Pe vremea mea, în liceu, totul era logic. La trigonometrie nu trebuia să învăț nimic. Dacă știam teorema lui PITAGORA și definițiile funcțiilor trigonometrice, totul decurgea de acolo. Învățatul folosindu-mă de logica lucrurilor și de raționamente, mi-a permis să nu uit ceea ce am învățat și să am capacitatea de a folosi acele cunoștințe din liceu, mulți ani de la terminarea liceului.

Liceul de pe vremea mea avea profesori adevărați, nu mameluci, care se enervează, dau teste și notează cu doi pe toți elevii, ca să-și arate ei, lor înșile cât de tembeli sunt. Profesorii de pe vremea mea, făceau carte, căci ei înșiși știau carte. ca să dăm admitere la facultate aveam:

- manuale,

- notițe,

- caiete cu rezolvări de probleme.

Nu mi-au trebuit ore de meditații căci pe vremea mea, nici nu se știau ce sunt acelea meditațiile.

Profesorii mei și-au făcut datoria și au predat toată materia, deci nu trebuia să mă meditez la nicio materie, căci la clasă se predaseră toate lecțiile, fusesem ascultat la unele dintre teme, dar trebuia să învăț căci altfel notele nu ar fi fost deloc semnificative și nu m-ar fi încurajat să sper să susțin un examen de admitere la o facultate.

În timpul liceului de pe vremea mea, erau colegi, mai precis colege, strălucitoare, care învățau și obțineau note fabuloase. Erau și băieți, dar niciodată nu se ridicau la înălțimea colegelor noastre și noi recunoșteam meritele celor foarte bune. Nu existau elevi așa cum sunt azi copiii de bani-gata. Toți eram o apă și un pământ, căci la noi în liceu sau mai exact la mine în clasă nu era niciun elev provenind din aristocrația roșie, care să ne dea clase prin comportamentul său sau prin ceea ce ar fi afișat celorlalți colegi, fără ca noi să avem acces la acele lucruri.

În liceu totul este definit de profesori. Când un profesor se recomandă prin numărul de studenți de la clasele lui care au fost admiși la facultate, are cea mai grozavă carte de vizită, mai ales prin faptul că cei admiși erau prezenți la admitere numai cu ceea ce învățaseră la clasă cu respectivul profesor, fără vreo oră de meditație, căci meditațiile pe vremea când eu am făcut liceu erau ca și inexistente. mergeau la București să se mediteze doar cei care doreau să de admitere la medicină și la arhitectură, iar meditatorii erau profesori universitari.

În liceu elevii purtau uniformă. Băieții erau tunși regulamentar, adică foarte scurt, fără coafuri, fără plete. Uniforma includea și matricola cusută pe sacou pe mâneca stângă și avea numele liceului și un număr de identificare a elevului. Deci trebuia ca elevul să fie disciplinat în afara liceului pentru a nu fi raportat la conducerea liceului ca fiind indisciplinat sau obraznic.

Profesorii mei din liceu au fost oameni pasionați, care exercitau meseria de dascăl dând dovadă de talent, de profesionalism și de măiestrie. Deși au fost discipline pe care le-am detestat din adâncul sufletului meu, despre profesorii care le predau eu am numai cuvinte frumoase.

(30 aprilie 2023)

Clasele V - VII de pe vremea mea

Pe vremea mea, trecerea de la orele de clasă cu un singur învățător la cele cu profesori a fost un salt de-a dreptul spectaculos. Norocul meu a fost că am avut profesori care știau carte și despre care și acum, la peste 60 de ani de la terminarea claselor V- VII sunt în stare să spun lucruri foarte bune cu exactitate, argumentând fiecare calificativ cu detalii semnificative, care mi s-au întipărit în memorie, căci erau lucruri de neuitat.

În primul rând, profesorii își făceau datoria, iar materia din manual era parcursă integral.

În al doilea rând, profesorii erau corecți în a acorda note și eu nu am sesizat note acordate pe nedrept.

În al treilea rând,  înțelegeam lecțiile din clasă și doar dacă trebuia să memorez o poezie insistam acasă.

În al patrulea rând, profesorii ne vorbeau frumos, pentru că ei erau distinși, nu gloabe.

În al cincilea rând, tot învățământul se baza pe gândire, nu pe memorare.

În al șaselea rând, nu am avut teme de vacanță. Dacă citeam cărți  așa doream și era pentru mine.

În al șaptelea rând, temele de acasă includeau câteva exerciții, nu cu zecile, urmărind calitate.

În al optulea rând, disciplina la clasă era dată de modul în care decurgeau lecțiile și de profesor.

În al nouălea rând, profesorul știa atât de multă carte încât ne capta atenția și îl admiram.

În al zecelea rând, profesorul știa să aleagă grâul de neghină și judecățile lui de valoare erau perfecte.

În al unsprezecelea rând, profesorii mei au fost cu toții modele pentru mine căci erau speciali.

Acum că există Internet, că există televizor, că există laptop, că există telefon mobil, profesorul trebuie să fie atât de bun încât să aibă capacitatea de a-i atrage atenția elevului prin ceea ce spune, încât acesta să-l admire pe profesor cât de bun este, cât de deștept este și profesorul să devină pentru acest elev, un adevărat model. Cine nu reușește o astfel de abordare, va fi umilit, înjurat, bruscat, căci elevul consideră că resursa lui cea mai importantă, timpul, este folosită abuziv de profesorul care nu se ridică la înălțimea cerințelor lui. Pe vremea mea, profesorul era exact ceea ce eu aveam nevoie, el răspundea întrebărilor mele de atunci și de aceea îl priveam cu admirație, căci mă făcea să mă înțeleg și să mă autodepășesc.


(30 aprilie 2023)

Meditațiile de pe vremea mea

Pe vremea când eu eram elev, nu exista cuvântul meditație. Meditațiile și meditatorii au apărut mult mai târziu ca efect al unui mod artificial de a stabili ierarhiile între elevii care doreau să devină liceeni și între absolvenții de liceu care doreau să devină studenți. Din când în când aflam că un elev al unui activist de partid mergea la București la meditații pentru medicină sau pentru arhitectură, la profesori universitari. Se zicea că la aceste facultăți altele sunt standardele și musai trebuiau meditații, deși eu n-am crezut niciodată că așa stăteau lucrurile.  În cele mai multe cazuri, cei meditați nu reușeau la examenul de admitere și circula zicerea: degeaba s-a meditat la București, că tot nu a intrat la facultate. 

Pe vremea mea, eu mă refer la perioada 1954 - 1965 pe când am fost elev, profesorii ofereau consultații elevilor care doreau să meargă la olimpiadele ce se organizau pentru limba română, fizică, chimie, matematică, iar acele consultații erau anunțate în clasă și cei dornici veneau acolo, profesorii expuneau probleme, elevii dădeau soluții. Nivelul era ceva mai ridicat decât cel de la clasă. Profesorii veneau cu materiale de specialitate, culegeri de probleme numere din Gazeta matematică și aveau loc discuții. De acolo, elevii plecau mult mai bine informați și înțelegeau mai bine modalități de a rezolva probleme, de a folosi artificii care duceau la soluții elegante ale problemelor.

Pe vremea mea, având în vedere ponderea covârșitoare a celor care se meditau la București, dar care nu reușeau la facultate, se crease ideea că numai proștii se meditează și de aceea era chiar o rușine să spui că mergi la meditație.

Ca să nu apelezi la meditatori, era necesar ca profesorii de la clasă:

- să fie foarte buni,

- să facă toată materia,

- să-i învețe pe elevi ceea ce trebuie,

- să le dea elevilor startul pentru admitere.

Îmi aduc aminte de profesoara mea de matematică din liceu, Eugenia MINASIAN, care la consultații a venit cu un teanc de culegeri de probleme frumos legate, a făcut un tabel, ne-a dat la fiecare câte un exemplar, cu rugămintea de a le înapoia la un anumit termen și cu rugămintea de a avea grijă de ele ca să fie folositoare și pentru generațiile ce vor urma.

Pe vremea mea, profesorul era profesor, era modelul de comportament, de profesionalism, de la care chiar aveam ce învăța, căci în acele vremuri nu exista Internet, nu exista televizor, ci doar ziare cu multă propagandă, iar cărțile în limba rusă sau traduceri din limba rusă erau prea multe și nu mă atrăgeau câtuși de puțin. Cuvântul profesorului era cuvânt, căci exista o distanță mare între bancă și catedră și democrație avea cu totul alte valențe decât în ziua de azi, când foarte mulți înțeleg prin democrație exact ceea ce democrația nu este, iar dreptatea este relativizată dincolo de limitele bunului simț.

(30 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Emil STAN

Pe doctorul în matematică Emil STAN l-am cunoscut în vremurile în care era profesor la Academia de Poliție Alexandru Ioan CUZA. Chiar am fost în comisia sa de concurs pentru promovarea pe poziția de profesor universitar.

M-a impresionat la profesorul Emil STAN modestia sa în aparițiile unde l-am întâlnit. Fiind o personalitate științifică distinctă, profesorul Emil STAN s-a remarcat prin lucrările pe care le-a elaborat, prin cursurile pe care le-a ținut în fața studenților săi. Când am analizat dosarul de concurs al candidatului la postul de profesor universitar Emil STAN, am găsit articole și cărți pe care candidatul le publicase, ceea ce evidenția o activitate de cercetare științifică laborioasă și o muncă de dascăl extrem de intensă, depusă cu talent și pasiune.

Sunt prieten pe Facebook cu profesorul Emil STAN.


(14 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Paul CONSTANTINESCU

Despre profesorul Paul CONSTANTINESCU am aflat pe când eram în anul al V-lea de facultate și am făcut o vizită la Centrul de calcul de la CEPECA. Peste tot pe unde mergeam pe acolo se vorbea despre Paul CONSTANTINESCU. După ce am intrat la doctorat, spre finalul stagiului, conducătorul meu științific mi-a propus să merg cu teza mea de doctorat la profesorul Paul CONSTANTINESCU. Am făcut ce mi s-a spus și i-am dus teza mea profesorului Paul CONSTANTINESCU. După un timp, m-a invitat la el acasă. Avea un apartament undeva prin Titan. Când am ajuns la el, m-a primit și acolo parcă era în ghețărie. Profesorul purta o pătură pe spate. Eu nu sunt friguros, dar acolo chiar am înghețat. Mi-a spus că a citit teza. Avea niște însemnări pe foi de hârtie pe care mi le-a dat. Am discutat despre unele aspecte. M-a impresionat că el, marele profesor Paul CONSTANTINESCU și-a rezervat timp să citească ceea ce eu am scris în teză și mai mult, să facă și unele observații și sugestii. I-am mulțumit profesorului Paul CONSTANTINESCU și am plecat. A doua zi m-am întâlnit cu conducătorul meu științific. Am discutat și i-am arătat foile scrise de profesorul Paul CONSTANTINESCU, căci mi le-a cerut. S-a uitat pe ele și mi-a zis că dacă vreau să fac ajustările cerute, să le fac, dacă nu, nu. Eu, ca băiat de treabă, am făcut cea mai mare parte din ajustări și mă pregăteam să includ în luarea mea de cuvânt de după susținerea tezei, câteva cuvinte la adresa profesorului Paul CONSTANTINESCU, bănuind că el ar fi fost propus pentru a fi în comisia mea de evaluare, ceea ce nu s-a întâmplat. Eu l-am apreciat pe profesorul Paul CONSTANTINESCU pentru că el era un nume în informatica aplicată în economie de la noi.

Profesorul Paul CONSTANTINESCUa scris cărți precum:

Paul Constantinescu, C.V. Negoiță - Sistemele informatice, modele ale conducerii si sistemelor conduse, Editura Tehnică, București, 1975, 299 pag

Paul CONSTANTINESCU, Mihai GEORGESCU, Eugen NĂSTĂȘEL - Analiză, decizie, control, Editura Tehnică, București, 1977, 223 pag.

Paul CONSTANTINESCU - Sinergia, informația și geneza sistemelor - fundamentele sinergeticii, Editura Tehnică, București, 1990, 319 pag.

M-a impresionat la profesorul Paul CONSTANTINESCU faptul că era un om studios, care avea pe masa de lucru foarte multe cărți și pagini scrise de mână. Lucra ordonat din moment ce atunci când am ajuns eu acolo avea pe masă teza mea și foile scrise de el. Durata discuției noastre a fost scurtă și concisă. A folosit cuvinte simple și încurajatoare, iar scrisul său era foarte citeț, ceea ce a fost un lucru excepțional pentru mine care mă descurc greu cu scrisurile altora, mai ales dacă sunt încâlcite. Am citit paginile scrise de Paul CONSTANTINESCU și mi-am dat seama că a stat ceva timp din timpul său pentru a citi teza mea. Eu sunt recunoscător tuturor celor care citesc ceea ce am scris eu și mai ales dacă vin cu observații și sugestii interesante, dar care să nu-mi arate cât de deștepți sunt ei, căci sunt și astfel de indivizi, care se dau mari, fără să fie. Profesorul Paul CONSTANTINESCU mi-a arătat că este un caracter mare, un om care prețuiește munca altora și care știe să respecte pe cei care-l respectă.

(28 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Radu JUGUREANU

Pe matematicianul  Radu JUGUREANU l-am cunoscut pe când eram director în ministerul educației și coordonam proiectul de informatizare a învățământului preuniversitar. El era un tânăr care s-a remarcat prin activități pe care le efectua cu elevii care participau la olimpiadele de informatică. M-a impresionat la Radu JUGUREANU că este un om dinamic, eficient și dedicat muncii, că atunci când face ceav, face un lucru temeinic, fără a fi nevoie să revină asupra deciziilor luate deja. Ori de câte ori am discutat cu Radu JUGUREANU a făcut dovada că este un tânăr foarte bine pregătit profesional.

În vremea când am colaborat cu Radu JUGUREANU, el lucra la SIVECO și observam câtă atenție acordă apropierii aplicațiilor informatice oferite școlilor, de nivelul de înțelegere a elevilor, căci el lucrând cu elevii, cunoștea exact resursele de care aceștia dispun.

A fost pentru prima dată când am întâlnit pe cineva care în demersul său ținea seama de elev, căci tot ce întâlnisem până la Radu JUGUREANU erau adulți care doreau ca elevii să se alinieze exigențelor lor, ca și cum elevii afi niște adulți, trecuți de 30 de ani, cu bagajul de cunoștințe și cu gândirea acestei vârste. Radu JUGUREANU este profesorul dedicat muncii cu elevii și activitățile lui au fost 100% orientate spre elev. Programele de informatizare din învățământul preuniversitar unde el s-a implicat au la bază cunoașterea până la cel mai mic detaliu a informaticii necesare instruirii elevilor, dar și metodele de predare pentru informatica destinată elevilor.

Am apreciat la Radu JUGUREANU dorința de autoperfecționare, de a realiza obiective bine definite și de a fi cel mai bun în meseria lui. El știe să muncească și are acel nivel de exigență care să-l facă să progreseze. Cred că și-a definit niște indicatori cu care face măsurători și după ce face calculele știe unde se află, ceea ce-i permite să facă pașii următori cu mare precizie.

Am admirație totală față de matematicianul Radu JUGUREANU, care de la absolvirea Facultății de Matematică din anul 1984 a parcurs un drum ascendent, însoțit de succese deosebit de importante. Acum coordonează proiecte în cadrul Horváth - Internationale Managementberatung für Performance Management und Transformation.


(05 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Sorina GRAMATOVICI

Pe când eram director la ministerul educației, am colaborat cu o echipă de informaticieni de la SIVECO și atunci l-am cunoscut pe matematicianul Radu GRAMATOVICI, care mi-a zis că soția sa, Sorina GRAMATOVICI este cadru didactic în Catedra de Cibernetică Economică. Abia după ce s-a desființat acea catedră și profesorii de acolo au mers în Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE, în anul 2011, am cunoscut-o pe Sorina GRAMATOVICI. Ea este acum conferențiar în DICE și predă discipline de Cercetări operaționale, Simulare și Microeconomie.

Sorina GRAMATOVICI a scris mai multe lucrări dintre care enumer aici A brief introduction to operations research,  împreună cu Camelia DELCEA, publicată la Editura ASE București în anul 2021, On Duality for a Class of Multiobjective Continuous Programming Problems, articol publicat în anul 2002 în Analele Universității București, Duality for minimax fractional programming with generalized rho-invexity, articol publicat în Mathematical Report în anul 2006, Optimality conditions in multiobjective control problems with generalized invexity, articol publicat în Annals of the University of Craiova-Mathematics and Computer Science Series, vol 32, din anul 2006, dar și multe altele.

M-a impresionat la Sorina GRAMATOVICI rigoarea discuțiilor legate de materia pe care o predă și efortul pe care-l face pentru a răspunde exigențelor pe care studenții Secției de Cibernetică Economică din facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică o au având în vedere cerințele pieței forței de muncă de la noi, dar și din alte țări.

De câte ori am discutat cu Sorina GRAMATOVICI, m-a impresionat preocuparea ei de a-i vedea pe cei doi fii ai ei cu o pregătire foarte bună în timpul liceului, care să le asigure accesul la facultății de calitae, ca soluție sigură pentru un viitor ca lumea. Discutam și despre copiii mei care au terminat Facultatea de Calculatoare de la Universitatea Politehnică, facultate pe care eu o consider ca fiind cea mai bună.

(04 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Cristina CHERA

Cristina CHERA este absolventă eminentă a facultății de Matematică de la Universitatea București. Dacă acum copiii mei sunt pe picioarele lor, trebuie să spun că o importantă parte a fundamentului gândirii lor matematice i se datorează Cristinei CHERA. Ea a fost profesoara copiilor mei în școala generală. Ea i-a pregătit pentru examenele de ntreaptă de la liceu și pentru admiterea de la facultate și, repet, dacă ei au obținut rezultate care le-au permis să urmeze Secția de Calculatoare de la facultatea de Automatică, lui Cristina CHERA i se datorează foarte mult.
Am avut admirație pentru Cristina CHERA căci era tobă de carte și avea un calm desăvârșit în a aborda dialogul cu copii sau cu tinerii cu care a lucrat. Ea a știut de unde să înceapă, unde să accentueze și până unde să meargă cu detaliile în pregătirea la matematică, pentru a fundamenta succesul celor care doresc să muncească și să progreseze.

Cristina CHERA este acum profesor universitar. ea a prins vremuri tulburi, în care accesul la o carieră universitară era blocat prin definiție și numai oameni care depuneau eforturi colosale și insistau, după ani grei de lupte, reușeau să acceseze resursele din mediul academic. Cristina CHERA este o luptătoare și prin perseverență a reușit să-și vadă visul cu ochii. A făcut un doctorat. A trecut prin toate treptele până a ajuns să fie profesoară universitară, căci cu calitățile sale, merita această traiectorie și acest statut.


(28 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Gica DESPA

Am cunoscut-o pe doamna profesoară de matematică Gica DESPA cu mult înainte de Revoluția din Decembrie 1989. După ce am discutat mai mult cu dânsa, pe când mergeam la Școala Generală 194 unde și soția mea era profesoară, doamna Gica DESPA mi-a zis într-o zi:
- Domnule IVAN, noi, machedonii avem un proverb: dacă într-o oală de ciorbă, pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește.
Mulți ani nu am găsit tâlcul acestui proverb, dar de când cu procentele de plagiat din tezele unor pseudo-oameni de știință, proverbul acesta și-a dovedit marea actualitate. Dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t totul c-c-t se numește. Dacă într-o teză de doctorat ai 4% plagiat, totul plagiat se cheamă. Dacă într-o teză de doctorat ai 2,71% plagiat, totul plagiat se numește. Cum nu spui am violat un pic sau am omorât un pic, nici despre plagiat nu spunem că la o teză este plagiat doar un pic. Că e plagiat 4% sau 2,71%, teza este contaminată, exact cum s rezultat după un viol o pângărire și după o crimă un cadavru și în plagiat rezultă o teză plagiată și punct.
Câtă dreptate a avut doamna Gica DESPA! Cât de puțini au fost oamenii care m-au învățat cum se construiește o ierarhie curată a valorilor! Și doamna profesoară de matematică Gica DESPA mi-a deschis ochii să diferențiez valoarea de non-valoare, adevătul pur de adevărul contaminat de micniunele, care devine o mare minciună în integralitatea lui.

(05 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Lucreția TROCAN

Sunt foarte puțini oamenii cărora le datorez foarte mult. Profesoarei de matematică Lucreția TROCAN îi datorez cu adevărat foarte mult. De la ea am învățat geometrie plană. De la ea am învățat geometrie în spațiu. Profesoara mea de matematică Lucreția TROCAN venea la clasă cu instrumente și desena pe tablă figurile geometrice ajutându-se de riglă, de compas, de echer. Venea și cu corpuri geometrice făcute din lemn și le descompunea încât aveam posibilitatea să vedem secțiuni într-un cub, secțiuni într-o sferă, într-un con, într-un cilindru. Pentru a ne arăta suprafețele corpurilor se folosea de coli de hârtie și vedeam cum se desfășoară un cub. Construia din cartom un con și ne arăta cium se face acest lucru. La fel făcea și cu un cilindru. Pentru mine a fost un mister să văd cum colegi de-ai mei care nu făcuseră matematică cu profesoara Lucreția TROCAN aveau mari dificultăți la geometrie. 

Îmi aduc aminte cum ne-a arătat ceva despre locul geometric. A desenat un cerc. A trasat diametrul cercului. A luat două cuie acolo unde erau extremitățile diametrului, a legat o ață de acele două cuie, exact cât să atingă perimetrul cercului. A pus un creion la ața aceea și l-a plimbat pe circumferința cercului. Nea zis că acela era locul geometric al triunghiurilor dreptunghice cu același perimetru și așa era, căci unghiul rămânea tot timpul de 90 de grade, din moment ce deschiderea unghiului unde era creionul ocupa jumătate de cerc adică 180 grade, iar unghiul în acest caz era 90 de grade. Și la alte probleme tot așa ne-a arătat cum găsim locul geometric.

Despre algebră lucrurile erau și mai frumoase așa cum ni le prezenta profesoara Lucreția TROCAN, care nu ne punea să învățăm mecanic, ci să căutăm să înțelegem cum s-a ajuns la un anume rezultat. dacă știam ceva formule, nu multe, folosindu-le trebuia să obținem ceea ce ducea la formulele să le zicem derivate. M-a ajutat enorm acest mod de a gândi, căci nu mi-am încărcat țeasta cu chestii pe care să le uit a doua zi. Am învățat câteva formule, câteva teoreme și cu ele am pornit la drum și zic eu, m-am descurcat onorabil. Dar pentru acest mod de gândire, îi mulțumesc și în ziua de azi profesoarei mele Lucreția TROCAN.

(16 ianuarie 20230

Facultățile ușoare sunt acelea care...

Absolvenții de liceu cu bacalaureat luat cu medii de peste 8,00 doresc evident să facă o facultate.
Unii, c u medii ceva mai micuțe de 8,00, doresc să facă facultate doar pentru diplomă.
Sunt foarte mulți absolvenți cu bacalaureat care doresc să facă facultate pentru a obține o calificare din acre să mănânce o pâine după ce ies de pe băncile facultății.
Cei ce termină medicina, vor fi medici și farmaciști.
Cei ce termină arhitectura, vor fi arhitecți.
Cei ce termină calculatoarele vor lucra în firme care dezvoltă software.
Sunt și absolvenți de facultăți care ajung să lucreze stivuitori în depozite de mărfuri, call center officer, human resources assistant, personal advisor, personal trainer, personal consultant, meserii care se învață în cel mult trei săptămâni și care nu necesită studii superioare.
Facultățile grele:
- au durată ceva mai lungă,
- au examen de admitere,
- dispun de profesori renumiți și exigenți,

- volumul de informație ce trebuie acumulat este de nivel de complexitate foarte mare,
- reprezintă adevărate școli,
- au planuri de învățământ dificile,
- necesită a învăța temeinic multe ore pe zi,
- nu lasă timp pentru job în timpul anului universitar,
- au rată de promovabilitate destul de mică,

- deși cursurile și seminariile sunt opționale, absențele nu se recuperează, 
- sunt recunoscute pe piața muncii,

- numărul de locuri este extrem de limitat,

- sunt foarte bine poziționate în clasamentele universităților.

Facultățile ușoare:

- au durată de 3 ani pentru studiile de licență,

- nu au examen de admitere,

- volumul de informații ce trebuie acumulat este undeva sub nivelul mediu de complexitate,

- au planuri de învățământ accesibile,

- permit învățarea în sesiune pentru examene,

- au frecvența opțională,

- lasă timp și pentru job full time,

- au recunoaștere limitată pe piața muncii,

- se află în partea a treia a clasamentului universităților,

- numărul de locuri este foarte mare ca la învățământul de masă,

- unele dintre ele nici nu sunt clasificate.

La noi în țară există întreaga gamă de universități, încât fiecare solicitare să fie satisfăcută. Sunt facultăți care-i mulțumesc pe părinții care doresc ca odraslele lor să aibă o diplomă de licență sau o diplomă de master  care chiar nu-i folosește la nimic. Sunt facultăți care-i învață pe absolvenți o meserie cu care să mănânce în viață o pâine albă. Sunt facultăți care-i învață pe absolvenți meserii unde piața muncii este suprasaturată și ei vor fi obligați să migreze spre alte direcții care presupun recalificare.

Cei care au un pic de nostalgie, gândesc la vremurile în care învățământul superior era planificat și nu se risipeau atât de multe resurse, pentru a ajunge exact acolo unde se ajunge azi, dar cu costuri imense. Dacă orientarea profesională ar fi mai eficientă, cu siguranță rezultatele ar fi altele, adică cei talentați ar fi îndrumați către zona unde talentul lor le dă posibilitatea să fie strălucitori, cei care au o gândire riguroasă ar merge către domenii unde să pună în valoare acele calități, iar cei cu posibilități excepționale către practică, ar fi dirijați către domenii unde să fie cei mai buni în meseria lor, căci a avea satisfacții în meseria pe care o practici  este esența vieții împlinite de zi cu zi.

(09 august 2022)

Fabrica de modele

 De câte ori mă uit peste modele cibernetice, economice, matematice, construite cu furca, mă gândesc la versurile marelui Mihail EMINESCU:

E ușor a scrie versuri,

Când nimic nu ai a spune,

Înșirând cuvinte goale

Ce din coadă au să sune.

Tot așa este și în lumea celor ce construiesc modele cibernetice sau modele matematice sau modele economice sau modele tehnice. Pentru a construi un model se parcurge un ciclu format din etapele următoare:
- se studiază realitatea,

- se definesc ipotezele de lucru,

- se culeg date,
- se definește obiectivul,
- se aleg instrumentele,
- se stabilesc variabilele,

- se pun de acord variabilele cu datele culese,
- se construiesc inecuațiile, 

- se construiește funcția obiectiv,

- se identifică un algoritm pentru soluționare,

- se scrie software pentru implementarea algoritmului,

- se testează software,

- se verifică modelul,

- se rafinează modelul,

- se testează în producție,

- se reiau etapele dacă așteptările sunt înșelate,

- se implementează modelul,

- se utilizează modelul curent în producție,

- se dezvoltă elementele de reinginerie ale modelului.

Mulți nu procedează astfel. Fiind teoreticieni, consideră că orice construcție abstractă a lor este un model valabil și de aceea vin cu ipoteze de lucru simplificatoare care nu au nicio legătură cu realitate și modelele rezultate sunt de-a dreptul aberante. Alții aplică pur și simplu modele pe care le-au învățat în studenție sau despre care doar au auzit în stația de tramvai, ceea ce duce la soluții aberante, ridicole, compromițătoare.

Am cunoscut o fabrică de modele cibernetice. Am discutat cu respectivul, am căutat să văd dacă a aplicat etapele pe care le-am enumerat. Mi-a zis că el doar crează modele, alții având obligativitatea să le verifice. O fi și acest mod de abordare o soluție în procesul de modelare, dar știu din practică despre absurditatea abordării și niciodată nu am colaborat cu vreo fabrică de modele, căci nu mi-am propus să mă compromit.

(02 decembrie 2021)