Studenții de azi și criza dintre generații

Nu am crezut niciodată în criza dintre generații. Cred numai că uneori se întâmplă ca vârstnicii să fie mai puțin indulgenți cu tinerii și să se supraevalueze în raport cu generația tânără. Tot așa este adevărat că uneori sunt tineri care pierd contactul cu realitatea și se cred buricul pământului, doar în contextul în care generația mai învârstă îi întărâtă și le ațâță acele elemente vecine orgoliului nemăsurat, încât își pierd controlul. În aceste cazuri și bătrânii, dar și tinerii fac greșeli impardonabile, care se traduc eronat prin conflict între generații, deși este vorba de cazuri oarecum izolate. Lucrând în mediul academic, am avut ocazia să întâlnesc foarte mulți tineri. Dacă judec la rece, cu siguranță că din 1.000 de studenți nu mi s-a întâmplat să identific un student sau o studentă despre care să conchid că este generator de criză dintre generații prin conflicte chiar de mărime mică. Nu am întâlnit pur și simplu, deși nu mă laud că sunt o fire băncoasă, indulgentă, sensibilă la rugăminți, pile și alte chestii vecine cu pomana și neprincipialitatea, ca să nu spun toleranța și corupția. După peste 40 de ani de muncă conchid că generația de studenți de după 1989 este:

- temeinică,

- focusată,

- calculată,

- independentă,

- prudentă,

- ambițioasă,

- muncitoare,

- cotrectă,

- generoasă,

- principială,

- riguroasă,

- onestă,

- respectuoasă,

- luptătoare,

ceea ce-i permite să facă evaluări și ierarhizări pe baza unor criterii valorice unanim acceptate, în concordanță cu mersul general al societății. Generația tânără acceptă adevărurile așa cum sunt ele, necosmetizate, dar în condițiile unei transparențe totale. Ea nu lucrează cu jumătăți de măsură. Dorește reguli clare și universal aplicabile, cu cât mai puține excepții. Generația tânără coexistă cu toate generațiile de dinaintea ei cu condiția ca înaintașii să dovedească:

- respect,

- determinare, 

- obiectivitate,

- competitivitate,

- armonie,

- decență,

- siguranță, 

iar experiența să fie fundament pentru calitate în tot ceea ce se execută indiferent de nivelul unde adulții, maturii și bătrânii stau la butoane sau muncesc cot la cot cu tinerii. Am avut ocazia să lucrez în echipe cu tineri și de multe ori am învățat lucruri noi de la ei și uneori ei au învățat câte ceva de la mine, dar cel mai important lucru a fost că tot ceea ce trebuia să finalizăm, am finalizat la termen și la nivelul de calitate cerut de beneficiar, iar tinerii au fost la super-înălțime prin tot ce au făcut.

(11 februarie 2018)

Foile matricole și transparența

Se vorbește de transparență, fără a se specifica ce este aceasta și cum se realizează. Mulți fac caz dacă nu se publică date statistice. Nu se spune nimic despre ce este obligatoriu să se știe, dar mai ales cum trebuie puse acele date și unde pentru a fi ușor de găsit. Lipsa unor tipizate și a unor standarde fac ca transparența să capete un caracter formal, opțional, ambiguu și neomogen. Despre un CV nu există obligativitatea unei structuri, ceea ce permite omisiuni cât cuprinde. Despre studii, fiecare pune ce vrea și cât vrea. Despre locuri de muncă omisiunile sau detaliile nesemnificative merg mână-n mână. Există ghicitoare în cafea pe care lumea le blamează. Cred că tot așa de important este să existe cititorii în foi matricole și cu siguranță că lumea ar fi mult mai bună dacă viitorul ar fi ghicit prin citirea acelor foi matricole.

Foia matricolă este o oglindă a performanței celui care o osedă. În ipoteza că el a urmat o facultate aleasă și nu impusă, dacă pe acel document apar numai și numai medii și note de 5 și de 6 și niciodată o notă mai amre, ghicitorul în foi matricole trebuie să deducă faptul că nu este bântuit de o mare performanță a celui ce i-a oferit acele piese, ci viitorul arată că respectivul nu va executa niciodată pe felia sa de calificare ceva care să depășească progul de 6 sau cel mult 7.

Ghicitorii în cafea trebuie să interpreteze și să coreleze forme născute din zaț, iar cititorii în foi matricole au posibilitatea de a face corelații dintre cele mai interesante, căci legăturile dintre note niciodată nu sunt întâmplătoare. UN decan de facultate mi-a relatat cum un absolvent cu note doar de 5 și de 6 în timpul anului obținuse o notă de 10 la un examen scris de licență unde colegii săi cu medii de peste 9,50 obținuseră note de 8 și opt și ceva. Datorită lăudăroșeniei respectivului s-a aflat că venise cu teza făcută de acasă pentru că ghicise în cafea subiectele și chiar problemele sau visase în timpul nopții sau un porumbel îi adusese pe pervazul ferestrei o frunzuliță pe care erau înscrise semne pe care le-a decodat, obținând exact subiectele. Misterul a fost dezlegat în cu totul alt context, jenant pentru unii dintre subalternii celui ce relata întâmplarea. Eu îmi imaginasem cu stă duma, iar viața mi-a dat dreptate 100% căci nu avea cum un tip foarte puțin pregătit să aibă o străfulgerare de geniu pentru a scoate o teză de 10 când și la alte teze tot atunci nu a făcut prtea mare lucru, dar a obținuit media generală peste 6 încât să devină un fericit licențiat.

N-am să detaliez nici chestia cu cel ce obținuse titlul de PhD, când ca absolvent nu am văzut în foaia sa matricolă nicio notă de 7, ci toate notele sub 7, dar care politic vorbind stătea foarte bine și deschisese multe uși, inclusiv obținând repartiții babane de vile naționalizate pentru.

Transparența din foile matricole și din CV-uri este benefică mai ales când se trece la și altele școlile la care a activat o persoană între 1083 și 1989, căci pe vremea comunismului repartițiile erau centralizate și una era să ai media 9,50 care te propulsa în primii 50 și cu totul era să ai o medie de sub 7, medie care te arunca în grupul numit lanterna roșie al ultimilor 50. Chestia cu ciocul mic îi aparține unei PDL-iste obraznice, dar se potrivește acum tuturor celor care dacă ar arăta foile matricole n-ar mai trebui să ridice prea sus privirile, chiar dacă se laudă cu nenumărate masterate făcute pe colo și pe colo, chiar și acolo unde numai dacă este rostit numele universității lumea cade în șpagat instantaneu, deși cine intră în detalii își dă seama că acolo demult 2+2 nu mai dă 4 începând cu 19.03.1990 când o oglindă de cristal s-a făcut țăndări, expresie ce nu-mi aparține.

Timpul va decide dacă se va face o academie a vrăjitoarelor care citesc în foile matricole ale politicienilor, deputaților, primarilor, doctorilor în științe sau oricui vrea să pară ceea ce nu este.
Cine crede că dacă o persoană are o foaie matricolă cu rezultate foarte bune nu o pune pe Internet să se laude, se înșeală. Cei care evită să facă cunoscute rezultatele școlare, cu siguranță foile matricole i-ar face de râs, i-ar coborâ de pe soclurile unde s-au cocoțat fără merite. De regulă, cei cu note bune spun că au tyerminat cu media 9,71 din 10 sau 9,20 din 10. În niciun caz nu vom vedea un CV cu media de absolvire a facultății 7,22 din 10 sau și mai nasol, 6,37 din 10.

(07 ianuarie 2018)

PhD - O tehnologie sigură

După mulți ani de coordonare de doctorate, am cristalizat o tehnologie care zic eu, dacă este respectată, duce la elaborarea unei teze de doctorat de succes.

Etapa 01: stabilirea cu claritate a obiectivului, a temei și a condițiilor.

Etapa 02: elaborarea unui calendar și a unui graf GANTT.

Etapa 03: precizarea nivelului de exigență, discuții despre plagiat și autoplagiat.

Etapa 04: definirea conceptului de soluție originală și a modalităților de obținere.

Etapa 05: structurarea programului de cercetare.

Etapa 06: prima definire a problemei de cercetat.

Etapa 07: realizarea pe faze a documentării.

Etapa 08: ajustarea problemei de cercetat.

Etapa 09: identificarea locului și modului de verificare practică a rezultatelor.

Etapa 10: continuarea documentării.

Etapa 11: elaborarea planului pentru primul raport de cercetare.

Etapa 12: construirea unui embrion al aplicației în mediul real.

Etapa 13: detalierea pe capitole și idei a primului raport ( arborescența).

Etapa 14: continuarea documentării.

Etapa 15: culegere de date și verificarea unor elemente existente în documentație.

Etapa 16: scrierea primului raport cu stadiul cercetării.

Etapa 17: prezentarea și actualizarea primului raport.

Etapa 18: începerea cercetării problemei cu definirea de condiții.

Etapa 19: elaborarea unor construcții teoretice.

Etapa 20: verificarea rezultatelor folosind aplicația și datele găsite în literatură.

Etapa 21: construirea primului cuprins al tezei de doctorat.

Etapa 22: schițarea introducerii.

Etapa 23: translatarea din primul raport a elementelor spre teză.

Etapa 24: structurarea cuprinsului celui de al doilea raport de cercetare (arborescența).

Etapa 25: asigurarea concordanței dintre al doilea raport și capitolele tezei.

Etapa 26: derularea cercetării.

Etapa 27: colectarea rezultatelor obținute.

Etapa 28: evaluarea reziltatelor originale.

Etapa 29: compararea cu rezultate din literatură.

Etapa 30: dezvoltarea aplicației.

Etapa 31: culegerea de date proprii.

Etapa 32: verificarea folosind aplicația a rezultatelor obținute cu datele proprii.

Etapa 33: schițarea de articole și comunicări.

Etapa 34: scrierea raportului al doilea de cercetare.

Etapa 35: scrierea de comunicări pentru conferințe.

Etapa 36: participarea la conferințe.

Etapa 37: perfecționarea soluțiilor folosind sugestiile specialiștilor din conferințe.

Etapa 38: scrierea de articole și publicarea.

Etapa 39: conturarea elementelor care vor fi incluse în teză.

Etapa 40: elaborarea celui de al doilea raport de cercetare.

Etapa 41: susținerea raportului.

Etapa 42: preluarea sugestiilor date de comisie și actualizarea raportului.

Etapa 43: stabilirea modului de transfer a elementelor din raport spre teză.

Etapa 44: preluarea în capitolul de diseminare al tezei a elementelor din articole și conferințe.

Etapa 45: includerea în bibliografie a comunicărilor și articolelor proprii.

Etapa 46: continuarea și aprofundarea cercetării.

Etapa 47: găsirea de noi soluții originale.

Etapa 48: căutarea unor generalizări.

Etapa 49: structurarea raportului al III-lea de cercetare (arborescența).

Etapa 50: intensificarea procesului de diseminare prin publicare.

Etapa 51: participări la conferințe.

Etapa 52: discuții cu conducătorul pentru detalierea tezei.

Etapa 53: parcurgerea de noi etape în procesul de cercetare.

Etapa 54: extinderea aplicației ca să suporte noile ipoteze.

Etapa 55: culegerea de date proprii pentru noile soluții găsite.

Etapa 56: scrierea raportului al III-lea.

Etapa 57: publicarea de articole.

Etapa 58:participarea la conferințe 

Etapa 59: prezentarea raportului.

Etapa 60: ultima detaliere a cuprinsului tezei (arborescența).

Etapa 51: translatarea articolelor și comunicărilor spre capitolul de diseminare.

Etapa 52: construirea anezelor pentru managementul corect al tezei.

Etapa 53: verificarea bibliografiei și completarea.

Etapa 54: scrierea de capitole din teză.

Etapa 55: prezentarea capitolelor coordonatorului științific.

Etapa 56: efectuarea de corecții pe capitole.

Etapa 57: construirea unei forme închegate a tezei.

Etapa 58: analiza formei de către coordonatorul științific.

Etapa 59: efectuarea de corecții.

Etapa 60: rafinarea procesului de cercetare.

Etapa 61: includerea rezultatelor originale în teză.

Etapa 62: pregătirea de articole și comunicări.

Etapa 63: publicarea de articole.

Etapa 64: participarea la conferințe.

Etapa 65: finisarea tezei, cu atenție sporiă pe concluzii.

Etapa 66: depunerea tezei și susținerea la comisia locală.

Etapa 67: preluarea sugestiilor de la comisie.

Etapa 68: declanșarea procedurii de susținere.

Etapa 69: susținerea tezei în ședință publică

Etapa 60: bye, bye stagiu doctoral.

Or mai fi și alte aspecte, dar ca povestea cu meșterul de făcut lulele, nici eu nu am cum să spun tot, că aș deveni dintr-o dată neinteresant. Cert este că tehnologia aceasta a funcționat la mine excelent și cred că au preluat-o și alții, dacă.

(24 iunie 2017)

PhD - Greșelile doctoranzilor

Există diferite motivații ale tinerilor pentru a demara un stagiu doctoral. Una este să începi și cu totul altceva este să-l și termini. Mulți încep stagiul doctoral plini de elan, iar cei care încheie cu succes sunt destul de puțini. Cei care abandonează suferă unele dezamăgiri și de foarte puține ori au puterea să recunoască erorile care li se datorează. Ca la fotbal unde se dă vina pe teren, pe arbitru sau pe public, în cazul doctoratului, toate se sparg în capul coordonatorului de doctorat, lui găsindu-i-se cele mai teribile motive din care doctorandul nu a finalizat. În opinia mea, eșecul are la bază numeroase cauze, dintre care voi enumera numai câteva.

• Supraestimarea resurselor de care dispune tânărul, în ideia că el crede că stagiul doctoral este asemănător derulării studiilor de la licență sau de la masterat, unde timpul alocat pentru un examen sau pentru întocmirea unui referat era suficient de limitat, știut fiind faptul că multe aspecte se rezumau la a citi, a reproduce și uneori la a interpreta. În stagiul doctoral trebuie urmate niște fluxuri anevoioase, mai ales atunci când între domeniul tezei de doctorat și cel în care doctorandul lucrează există o intersecție aproape vidă. 
  
• Lipsa antrenamentului de a munci ritmic are efecte nefavorabile asupra întregului stagiu doctoral. Elaborarea oricărui raport sau chiar a tezei de doctorat presupune muncă asiduă, ritmică și de calitate. Chiar dacă în studenție, chiar dacă la masterat sau chiar dacă în producție lucrul în salturi se dovedește cât de cât eficient, la doctorat așa ceva este o catastrofă sigură. Nu există la doctorat posibilitatea ca ideile originale să vină la comandă, mai ales la înghesuială. Este imposibil să fie scrise 40 de pagini într-o săptămână, în condițiile în care doctorandul nu a scris niciodată 5 pagini coerente despre un subiect, fără copy-paste. 
• Ideia de a spune totul despre o problemă, fără a avea un fir roșu conducător, este dată de regulă din necunoașterea tematicii abordate. Lucrurile sunt foarte clare. Există o temă, există un obiectiv. Totul trebuie făcut în acel context, fără a considera că totul trebuie luat de la zero. Am văzut cazuri în care un autor a scris o lucrare de 620 pagini în care erau redate elemente din documentația Excel cu detalii supărătoare. Toate se datorau faptului că respectivul nu avea imaginea a ceea ce înseamnă a face un referat despre o problemă a sa, în care trebuie să vină cu lucruri originale. 
• Atunci când doctorandul pornește cu idei preconcepute se fac nenumărate erori legate de domeniul de cercetare și ceea ce este și mai grav, se datorează faptului că respectivul îi vede pe toți din jurul său ca pe niște anexe. Coordonatorul științific este în mintea doctorandului un fel de servitor la dispoziția sa, care trebuie să asculte și să învețe de la el ce și cum, deși lucrurile stau cu totul invers. Numai o astfel de abordare mecanicisto-empirică are ca efect apariția temelor cu uzură morală sau a temelor care reprezintă din start drumuri înfundate, fără nicio șansă de a fi finalizate ca teză de doctorat care să includă soluții originale.
• Lipsa de comunicare cu coordonatorul științific prin dorința de a-l surprinde pe acesta cu un produs finit, pe care autorul consideră că reprezintă o capodoperă. Este puțin probabil ca
  
  doctorandul să-i citească gândurile coordonatorului și este și mai puțin probabil ca doctorandul să aibă imaginea parcursului pe care el trebuie să-l realizeze. Numai pornind de la faptul că la nivelul coordonatorului științific există o experiență acumulată, un doctorat de succes, o abilitare de succes și multe articole și conferințe, doctorandul ar terbui să accepte că are în față un interlocutor valabil și nu o slugă sau un robot care să-i spună lui în mod necondiționat: yes man.

Am cunoscut doctoranzi, oameni deosebiți, care aveau arta de a amâna realizarea sarcinilor ce le reveneau și de a nu elabora texte de niciun fel. Atunci când o făceau, veneau cu improvizații și cu lucruri atât de fragmentate încât se vedea de la o poștă că nu sunt nădușite și nici originale nu sunt. Trebuie remarcat faptul că atunci când doctorandul nu are încredere în conducătorul său științific, comunicarea dintre cei doi va fi deficitară și în niciun caz rezultatele nu vor fi cele scontate, iar doctorandul va trăi frustrări nenumărate, în cascadă și decisive, care îl vor duce la eșecuri dintre cele mai usturătoare. Prea mult elan, prea multă energie și dorința de a face lucruri excepționale într-un timp foarte scurt, cu siguranță se concretizează prin abordări superficiale, modeste, fără originalitate. Unii tineri înainte de orice, trebuie să înțeleagă că o teză de doctorat este 99% transpirație și doar 1% inspirație, nu invers, adică doar copy-paste.

(24 iunie 2017)

PhD - Greșelile coordonatorilor de doctorate

Acum, că am o oarecare experiență în ale coordonării activităților de doctorat și că am învățat dim greșelile mele, dar și din greșelile predecesorilor mei, îmi permit să enumăr unele dintre aceste greșeli, pentru că ele au influențe nefaste asupra ratei de succes a coordonatorilor de doctorat.

• Crearea unei imagini deformate asupra poziției de coordonator de doctoranzi, în ideia că acesta este un fel de supraom, care arei doctoranzii vor veni buluc către el, pentru a-i lumina, pentru a-i face mai frumoși, pentru a le da deșteptăciune și mai ales pentru a le da titlul de doctor în oarece științe. Chiar și dacă ar fi așa, tot există riscul de a face alegeri nepotrivite, doar printr-un contact la examenul de admitere și la studierea dosarului candidatului. În stagiul doctoral există două părți. Docotrandul care are o anumită personalitate și un doemniu de interes și coordonatorul care are și el personalitatea lui și, respectiv, un domeniu de interes. Se identifică mai multe posibilități de compatibilitate. Coordonatorul de doctorat și doctorandul sunt compatibili din punct de vedere al personalității și al domeniilor de interes. Este cazul ideal și cu siguranță stagiul doctoral va fi perfect. Cel mai rău este ca doctorandul și coordonatorul de doctorat să nu fie compatibili nici ca personalități și nici ca domenii de interes. Atunci, cu siguranță vor apare scântei, care se lasă cu risipă de resurse, transferuri sau abandonuri.
• Lipsa de interes a coordonatorului de doctorat în a opera selecții incipiente ale viitorilor doctoranzi. Dacă atunci când lucrează cu studenții de la licență, identifică 20 de studenți cu
  
  care să lucreze la cercurile de cercetare științifică studențească și din ei selectează 10 cu care să lucreze la licență și în cadrul studiilor de master va coordona lucrări de disertație la 5 dintre aceștia, cu siguranță, la doctorat va colabora cu cel puțin 2 în condiții de-a dreptul excepționale. Din cei 20 de studenți, unii vor învăța să citească, să lucreze, să se documenteze, să dezvolte ceva original, să scrie un text, să întocmească corect o bibliografie. Aceștia vor vedea cum lucrează profesorul lor și vor accepta sau nu modul acestuia de lucru. Dintre aceștia, 10 vor dori să continue să lucreze cu profesorul și la licență. Profesorul va dori și el să colaboreze cu ei. La elaborarea lucrării de licență studenții vor dezvolta un mod sistematic, disciplinat, continuu de lucru și vor respecta niște reguli, fără a lucra empiric și de capul lor. Profesorul le va cunoaște potențialul și va căuta să-i facă să lucreze mai bine, mai bine și să obțină exact rezultatele pe care el le dorește. Și la disertație colaborarea se adâncește și cu siguranță profesorul va ști exact care sunt resursele de care dispune fiecare dintre cei cu care el face lucrarea de disertație. Profesorul își va propune ca lucrarea de disertație să fie de bună calitate, astfel încât dacă se vor face modificări mici, să devină un capitol de teză de doctorat. Profesorul va vedea care este ritmul de lucru al studentului, care este capacitatea acestuia de a face cercetare științifică și mai ales va vedea dacă respectivul își dorește ceva mai mult, adică să-și depășească condiția. În caz contrar, va fi foarte dificil să vadă cine este docotrandul, căci o teză sau un dosar sau un dialog sunt absolut insuficiente.
• Neincluderea în proiectele de cercetare sau în elaborarea de studii a studenților este o altă eroare pe care o face un coordonator de doctorat. Studenții au un nivel de maturitate foarte ridicat și nu este eronat să se semneze cecuri în alb acestora, mai ales prin încurajări și prin atribuirea de sarcini foarte precise și cu explicațiile complete, dar și cu termene stricte. A da unui student ca temă să facă o bibliografie pe o tema dată nu este deloc un lucru exagerat. I se va spune care sunt cuvintele cheie, cum se face o fișă bibliografică și care să fie structura acelei bibliografii. De-a lungul anilor, la disciplinele la care am lucrat am cerut studenților sau masteranzilor să întocmească fiecare câte 10 fișe bibliogafice. Este adevărat că la prima iterație numai 4-5 dintre ei le-au făcut perfecte, dar la a doua iterație au fost cam 30-40% dintre fișele bibliografice corecte. Eu le-am analizat la fiecare și le-am zis care erau greșelile. Ei văzând că munca lor este analizată corect, bineînțeles că au făcut progrese spectaculoase. Și în cazul activității de cercetare științifică, înainte de a reproșa cuiva că nu lucrează bine, mai întâi trebuie să i se spună cum trebuie să lucreze, să i se arate care sunt riscurile de a greși și din când în când, cu tact, trebuie făcute verificări și îndreptate erorile. Totul se învață.
• Lipsa clarificărilor din start a ceea ce este admis și a ceea ce este interzis într-un stagiu doctoral, duce la situații care scapă de sub control, mai ales atunci când doctorandul nu face distincție între ceea ce face el și ceea ce copiază din alt loc. Am văzut că este o practică destul de frecventă în studenție de a face copy-paste în referate, în aplicații, în proiecte, căci verificarea originalității este o problemă destul de dificil de realizat. Experiența proiectelor de la disciplina Structuri de date, folosind o aplicație de analiză a ortogonalității, mi-a arătat că atunci când lucrurile sunt clare și când omul știe că nu are încotro și trebuie să muncească, muncește și încă o face foarte bine. Și în aczul textelor, un analizor de structură mi-a permis să văd ce și cum cu modul de construire a referatelor. Numai că autorii de referate trebuie să știe și ei ce li se analizează și trebuie să construiască textele fără fisură. Numai după ce textele trec de acea analiză automată vor fi citite de profesor. Se extrag cuvine cheie din titlu. Se verifică dacă în referat apar acele cuvinte cheie. Se analizează bibliografia. Se vede dacă lucrările de acolo sunt citate. Se face corespondența dintre figuri și tabele și referirile din text. Se analizează diversiattea vocabularului. Se analizează lungimea capitolelor ca număr de cuvinte pentru a vedea dacă se păstrează unele proporții. Numai după ce se fac astfel de analize are loc verificarea cu un software specializat originalitatea, adică plagiarismul. Toate acestea se stabilesc încă din studenție dacă profesorul a mai lucrat anterior cu doctorandul. Alyfel, doctorandul va fi foarte surprins și i se va părea că profesorul coordonator are ceva cu el.

Mai sunt și alte erori pe care le face coordonatorul de doctorat, erori pe care și eu le-am făcut, mai ales acceptând să lucrez cu tineri cu care nu am lucrat în studenție. Cred că dintre cei pe care nu i-am coordonat nici la licență, nici la disertație, peste 95% nu au încheiat stagiul doctoral și nu au susținut tezele de doctorat. Din lista cu doctori care au susținut tezele de doctorat sub coordonarea mea, 100% dintre ei mi-au fost studenți și 100% dintre ei au făcut cerectare științifică la cercurile studențeși, peste 90% dintre ei au avut lucrări de licență sau de disertație coordonate de mine. Deci le cunoșteam potențialul. Ei știau exact cum lucrez eu, ce exigențe am și ce vreau să fie o teză de doctorat. Conchid, că cu oricare dintre doctorii în științe pe care i-am coordonat eu, dacă mă întâlnesc pe streadă nu mă îmbrâncesc sau îmi pun piedică să vin de-an boulea în nas.

(23 iunie 2017)

PhD - Diferențe între student și doctorand

Lumea nu înțelege prea bine care sunt diferențele dintre un student și un doctorand. Le voi marca eu acum, încetișor, cu grijă, cu migală, cu obiectivitate și cu precizie:

• studentul este doar absolvent de liceu, este mai tânăr și prin alegerea facultății vizează o profesie, facultatea ajutându-l să învețe tainele acelei profesii, atât din punct de vedere teoretic, cât și în ceea ce privește practica; studentul este absolvent al unei facultăți de 5 ani sau al unei facultăți de 3 ani și obligatoriu al unui master; înseamnă că doctorandul este undeva la peste 25 de ani ca vârstă, care are și diplome academice de terminare de studii și obiectivul său este de a intra în profunzimea unui domeniu, care are legătură cât de cât cu studiile de la licență și de la master; se asigură o continuitate, căci activitatea de cercetare științifică presupune fundamente solide, o experiență practică suficient de bună și cunoașterea domeniului;
  
• studenția înseamnă predare de cursuri și desfășurarea de activități practice la seminarii și laboratoare, pentru discipline care alcătuiesc un plan de învățământ și care garantează însușirea cunoștințelor de bază ale profesiei pentru care a optat studentul să se formeze; stagiul doctoral este structurat astfel încât doctorantul să se documenteze în domeniul stabilit, să desfășoare activitate de cercetare științifică și să obțină rezultate originale, să publice în reviste aceste rezultate sub formă de articole, iar în final sunt validate de practică și de o comisie pentru susținerea în ședință publică;
• lucrarea de licență trebuie să facă dovada că autorul ei s-a documentat, a analizat problematica abordată și pe parcursul a 40-60 de pagini a soluționat problema sau problemele descrise, astfel încât să se vadă capacitatea sa de a înțelege, de a interpreta și de a fundamenta decizii legate de rezultatele obținute pe parcursul celor câteva luni de muncă pentru elaborarea lucrării de licență; teza de doctorat este o lucrare mai amplă, cel puțin 150 de pagini, care include o parte în care este prezentat stadiul domeniului în care se desfășoară cercetarea științifică; o altă parte este destinată definirii problemei de cercetat, în care se urmărește definirea de concepte noi, de modele noi, de modalități noi de soluționare; a treia parte include soluțiile originale obținute de autorul tezei și analiza acestora pentru a evidenția valoarea lor; ultima parte arată modul în care autorul tezei a efectuat diseminarea rezultatelor prin publicații și prin implementarea soluțiilor în producției; lucrarea se încheie cu concluzii în care sunt arătate direcțiile de cercetare viitoare pentru a continua ceea ce doctorandul a realizat în stagiul doctoral pe care l-a încheiat;
• coordonatorul lucrării de licență este fie un lector universitar, fie un conferențiar universitar, fie un profesor universitar; concucătorul unui doctorand este numai un profesor universitar, care a primit dreptul de a coordona teze de doctorat, fiind recunoscut pentru rezultatele sale de cercetător; acum, coordonarea de doctorat este atribuită numai celor care au susținut teza de abilitare, de după susținerea tezei de doctorat, abilitarea fiind o fază superioară doctoratului, așa cum se obișnuiește în Germania, dar și în Republica Moldova.

Mai sunt niște lucruri de spus, dar le voi spune cu altă ocazie. Am observat câteva erori făcute atât de cei care doresc să urmeze un stagiu doctoral și susțină o teză de doctorat, cât și de cei care coordonează doctorate. În ambele cazuri, trebuie să se țină seama de rata de succes. Dacă niciunul dintre cei doi nu gestionează cu atenție procesele, evident, rata de succes este impardonabil de jenent de mică. Sunt necesari niște pași, căci vorba cântecului, totul trebuie făcut pas cu pas.

(23 iunie 2017)

CSIE'50 - originalitatea lucrărilor de licență

Originalitatea lucrărilor de licență depinde de:

- ambiția studentului;

- titlul lucrării;

- modul de coordonare;

- regulile din facultate;

- exigențele universității;

- legea învîțământului din 2011.

Există în acea lege a învățământului un articol care zice clar ce se întâmplă cu lucrările de licență care nu sunt originale, cu studenții care plagiază și cu conducătorii științifici acre tolerează astfel de abordări.

Adică este foarte nasol pentru toți.

Acum, lucrările se încarcă pe o platformă și se verifică originalitatea. Numai atunci când se constată că lucrarea este originală se va susține. Altfel, la revedere.

În Facultatea de Cibernetică Economică vin studenți să învețe și n-am văzut ca aceștia să fușerească lucrările de licență, toți fiind conștienți că în momentul în care au diploma de licență vor merge în companii să elaboreze software sau în bănci sau în institute de cercetare. Mulți chiar pleacă să muncească în străinătate și cu atât mai mult sunt interesați să facă treabă bună la lucrarea de licență, adică să aibă ceva concret cu care să se prezinte când vor să ceară banul adevărat la job.

Toate lucrările pe care le-am evaluat au fost foarte bune, rar s-a întâmplat să coboare notele sun 8, iar diferența de la 9 la 10 a făcut-o numai nițte mici nuanțe, nu mai mult.

(24 mai 2017)

CSIE'50 - Lucrările de licență

La început, lucrrile cu care se finalizau studiile în Facultatea de Cibernetică Economică  aveau titulatura de LUCRARE de DIPLOMĂ. După Revoluție, titlul unei lucrări finale se numea LUCRARE de LICENȚĂ. De la perioadă la perioadă, conținutul și regulile de construire a unei lucrări cu care se finalizează studiile universitare au fost diferite, funcție de:

- obiectivele urmărite;

- durata studiilor;

- timpul alocat pentru redactare.

În intervalul 1965 - 1977 o LUCRARE de DIPLOMĂ se redacta pe durata semestrului al X-lea al studiilor universitare, semestru dedicat în exclusivitate mersului la o întreprindere, documentării și, respectiv, procesului efectiv de scriere a lucrării, cu realizarea experimentelor, cu includerea de soluții proprii care să fie validate de producție. O astfel de lucrare era atent coordonată de un profesor și de regulă era susținută și la un cerc de cercetare științifică studențească. Trebuia ca la susținere să se prezinte în detaliu contribuțiile la îmbunătățirea unui proces, la creșterea eficienței unei activități, folosind o metodă nouă, învățată în facultate. Pe vremea aceea nici prin gând nu-i trecea unui student să ia un telefon dintr-un closet din ASE și să telefoneze la o firmă specializată în a elabora lucrări de finalizare a studiilor universitare, așa cum s-a întâmplat până au apărut aplicațiile software care verifică unicitatea lucrărilor de licență. În acele vremuri exista o mândrie a studentului de a fi el adevăratul autor, de a face ceva constructiv, ccare să fie apreciat de cei din producție, pentru a fi cât mai bun la locul de muncă. În acele vremuri, ideia de a fi întreținut de familie era exclusă din start, căci funcționau decrete precum 153 care obliga pe toată lumea să muncească. În plus, niciodată un conducător științific nu avea mai mult de 5-10 lucrări, nu ca acum în care mulți conducători au între 30  și 60 de lucrări de coordonat, chiar dacă plata acestui proces limitează la 10.

În intervalul 1978 - 1989 lucrările numite LUCRĂRI de DIPLOMĂ se elaborau într-un interval mai înghesuit din ultimul semestru, al VIII-lea, iar susținerea se făcea toamna, lăsând absolvenților ca în perioada de vacanță de vară să mai lucreze la elaborare. Nici complexitatea abordărilor nu avea nivelul din perioada precedentă, pentru că învățământul căpătase o tentă de policalificare. Absolventul trebuia să știe multe, dar mai de suprafață, iar abordările originale au scăzut dramatic. S-a produs un proces de diluare în care aspectele politice au pătruns nepermis de mult mai ales în zona de abordare economică, unde obligatoriu, trebuia ca în lucrare să se facă apel la cuvântările lui Nicolae Ceaușescu și la documentele de partid, într-o proporție cam mare. Era dramatic atunci când un absolvent avea o lucrare cu tentă de informatică mai accentuată și un profesor de economie politică din comisie îl tortura pe respectivul cu întrebări despre firul roșu conducător. Eu am coordonat astfel de lucrări și am intrat ăn coliziuni nenumărate cu unii politruci din respectiva catedră și numai intervențiile energice ale profesorului doctor docent N.N. Constantinescu îi mai potolea pe respectivii, arătându-le că informatica e importantă, are rostul ei și să fie cuviincioși cu specialiștii autentici.

În intervalul 1990 - 1998, studenții având la dispoziție semestrul al X-lea pentru redactarea lucrării de licență, indiferent ce însemna susținerea examenului de licență cu probele scrise chinuitoare, să nu zic umilitoare, s-a revenit la bunele practici ale intervalului 1965 - 1977 în care lucrarea avea o soliditate fantastică și aportul studentului, viitor specialist pentru producție era semnificativ.

În intervalul 1999 - 2005, atât timp cât studiile universitare au avut durata de 4 ani, s-a revenit la ideia de a face ultimul semestru ceva mai dens și de a se elabora lucrarea de licență în semestrul al VIII-lea, iar susținerea să se producă undeva prin iulie către sfârșit. Bineânțeles că s-a procedat la o serie de ajustări  legate de complexitate, aplicabilitate, întindere și nivel de abordare. cei ce doreau să facă lucruri deosebite au avut această ocazie, dar au trebuit să muncească mult mai mult, să meargă la firme de software sau în bănci pentru a se integra în colectivele de acolo și pentru a înțelege cum stau lucrurile, încît soluțiile pe care le dădeau să fie acceptate de managerii de acolo.

În intervalul 2006 - 2017, după implementarea programului Bologna, învățământul de 3 ani la bacelor a impus modificări substanțiale în structura lucrării de licență. Lucrările au niște limitări pe la 40 de pagini, iar timpul alocat pentru documentare, pentru realizarea de soluții și pentru elaborarea textului este mult mai strâns, Deci complexitatea, nivelul de abordare în niciun caz nu avea cum să fie ca în situatția când absolventul ar fi parcurs 10 semestrem, ar fi avut mult mai multe discipline de specialitate și timpul pentru elabirarea de proiecte cu complexitate ridicată ar fi fost mai mult decât dublu decât este acum. Și obiectivul urmărit de finalitatea acestei trepte de pregătire academică este altul decît era în 1970. Acum se urmărește:

- integrarea rapidă în producție;

- găsirea unui loc pe piața muncii;

- soluționarea de probleme de complexitate medie;

- includerea de probleme concrete;

- trecerea cercetării ăe plan secundar;

- ponderea și numărul soluțiilor originale sunt cu totul altele.

Acum, față de perioadele anterioare, absolvenții au la dispoziție continuarea studiilor la masterat, unde lucrările de disertație au menirea de a realiza un nivel de aprofundare mult mai ridicat, iar originalitatea soluțiilor este obligatorie.

Rezultă cu claritate că studiile universitare au înregistrat o evoluție, exact pe traiectoria pe care a parcurs-o și societatea, ceea ce nu este un lucru rău. Cine dorește să analizeze dacă această evoluție a fost sau nu pozitivă, trebuie să vadă măsura în care absolvenții și-au găsit rostul în societate. Prin particularitățile specifice pe care le are Facultatea de Cibernetică Economică, răspunsul este 100% Da, ceea ce înseamnă că ceea ce au învățat aceștia pe băncile facultății le-a fost util, iar lucrările de finalizare, că s-au numit  LUCRĂRI de DIPLOMĂ sau LUCRĂRI de LICENȚĂ, le-au fost de un real ajutor penru că i-au învîțat pe tinerii absolvenți să se exprime cap-coadă într-un demers integral al lor, de la formularea problemei, la găsirea formalizării, până la prezentarea soluției găsite.

(20 mai 2017)