1.000 de oameni care m-au impresionat: George BRATU

Lui George BRATU îi spuneam simplu: Gigel. Eu aveam 14 ani și Gigel avea 6 ani. Era copilul unor vecini de-ai noștri. Când tata a demolat casa veche, de acolo au rezultat tot felul de lemne, scânduri și grinzi, dar  și lespezi de beton din treptele de la scară. Cum noi aveam atunci cu mult mai multă imaginație decât copiii de acum, am zis că avem tot ce trebuie să facem un număr de circ. Am făcut o basculă cum am văzut la virc. Eu săream de la balcon pe un capăt al unei scânduri. La capătul celălalt era Gigel, care era aruncat în aer,. El se rotea și ateriza pe umerii clui Nicu, colegul meu de clasă. Era un număr de circ autentic, fără saltea, fără plasă, fără elemente de siguranță. Am repetat numărul de câteva ori, până a venit mama de la piață. După aceea nu l-am mai făcut căci mi-au fost luate elementele cu care construisem bascula.
Acum când stau și mă gândesc la riscurile imense ca Gigel să se accidenteze grav, mi se face pielea de găină. Eu am plecat la liceu. Familia lui Gigel s-a mutat pe o altă stradă din oraș și nu l-am mai văzut. Ori de câte ori am mai încercat să-i dau de urmă nu am reușit.
M-a impresionat la Gigel curajul de a fi zburător de la trambulină sau basculă, nici eu nu mai știu cum se zice, dar am văzut niște numere de circ pe la un festival de la Monte Carlo și ori de câte ori apare ceva asemănător cu ceea ce făceam noi în curtea casei noastre, mă emoționez și mă gândesc la faptul că nu aveam minte deloc atunci.

(18 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Viorica STAICU

fata despre care vreau să scriu aici, Viorica STAICU era o verișoară de-a doua din partea mamei și avea mai mult decât mine la vârstă, un an. Povestioara despre care vreau să scriu aici s-a petrecut undeva prin 1959 când eram în clasa a V-a. Visam să devin zburător la trapez. Mie îmi plăcea să merg la circ și-i admiram pe cei care lucrau la trapez. Era în vremea aceea o legendă cu o acrobată numită Mica Lia. Aveam în gând să plec cu un circ. Tocmai venise în Piața Mică din Pitești un circ cu nume italienesc, Piccollini, Franzellini, ceva cu astfel de nume. Viorica fusese la o soră mai mare și luase niște ciorbă într-un castron să-i ducă tăticului ei. Am zis să ne vedem la circ pe la prânz, adică la ora douăsprezece. Eu am ajuns mai devreme, dar a venit și Viorica cu castronul de ciorbă de dovlecei, acoperit cu o bucată de ziar. Am intrat în cortul circului și un domn ne-a dus la alt domn, cred mai important. I-am spus ce vrem și omul a zis că ne primește în trupa de circ, dar să venim cu părinții, căci are nevoie de acordul lor scris. Am mers fiecare dintre noi acasă. I-am zis mamei că vreau să mă fac zburător la trapez la circ. Mama i-a zis tatei și tata a concluzionat că nu este de acord, că eu trebuie să rămân acasă să învăț carte și când o să fiu mare voi vedea cu alți ochi treaba cu zborul la trapez. Mie mi-a plăcut mult să fac sport și era o ocazie să fac ceea ce-mi plăcea. Dacă și acum la 76 de ani merg la sală și trag de fiare, merg pe bandă, fac înot, înseamnă că ceva-ceva a fost în mine de mic copil. Și acum când văd numere de trapez la circ fie pe viu, fie la televizor, am un mare regret că nu am avut șansa să fac și eu ce mi-a plăcut toată viața. Așa, am învățat carte, am fost profesor universitar, dar u mi-am atins visul de a fi acolo sus la trapez, să fac salturi, să zbor și să fiu sub lumina reflectoarelor. Am dus o viață banală, predictibilă într-un mediu oarecare, fără riscuri de niciun fel. Îmi vine să plâng, dar mă abțin cu greu. Viorica STAICU verișoara mea de a doua, care și ea se visa la cric, nici ea nu a ajuns, căci tot așa nu au lăsat-o părinții. A devenit bucătăreasă renumită, cu familie ca orice altă femeie, la fel de oarecare așa cum am ajuns și eu, deși ea m-a impresionat prin hotărârea ei de a fi la circ, să meargă pe sârmă, așa cum văzuse ea o doamnă din Cehia la un spectacol de circ, doamnă care mergea pe sârmă flexibilă cu papainoage.

(19 februarie 2023)