Comunismul și bursele studențești

În comunism toată lumea era săracă. Nu exista o polarizare ca acum, cu oameni foarte bogați și oameni foarte săraci. În vremurile comuniste bogaților li se luaseră pământurile și fabricile și deveniseră săraci. Săracii rămăseseră săraci.

Statul comunist avea nevoie de specialiști și de aceeea suporta costurile cu studiile pentru toți studenții,iar costurile cu cazarea și masa era suportată numai pentru cei cu venituri modeste sau necondiționat pentru cei care proveneau din casele de copii.

Bursa nu era foarte mare, dar acoperea 100% cheltuielile cu căminul și cantina, studentului rămânându-i și 30 de lei de buzunar. Erau reduceri semnificative pe ITB, la cinematografe și teatre dacă era prezentată o legitimație vizată la zi și buletinul de identitate.

Bursele erau numărate pe facultăți și pe ani de studii și se acordau în ordine descrescătoare a mediilor integraliștilor care îndeplineau condițiile de vinit pe familie mai mic decât un cuantum dat. 

Din anul al IV-lea de studii se acorda bursa Gheorghiu-Dej și bursa de merit studenților cu medii astronomice, adică undeva peste 9,50 știut fiind faptul că în vremurile acelea notele nu se acordau cu larghețea de acum, când plouă cu decari.

Bursa era condiționată de:

- situația materială,

- notele de la examene,

- prezența la ore,

- absența sancțiunilor,

- activitatea politică.

Pornind de la ideia că lumea era săracă, toți studenții bursieri luptau să-și mențină bursa și nu de puține ori se ajungea ca ultimul student care își menținea bursa să aibă undeva medie peste 7(șapte). Numai în anumite cazuri, studenții primeau burse la excepțional, fără a fi luate în calcul în niciun caz restanțele la acordarea de burse, adică nu intrau în discuție la acordarea de burse restanțierii.

Erau vremuri grele și prin burse, statul avea posibilitatea de a-i controla pe studenți, căci era aproape imposibil ca un student să-și plătească cheltuielile cu masa și casa. Este adevărat că unii studenți își vindeau cartele pe câteva zile sau o lună și mâncau doi pe o cartelă, dar acest lucru nu era o obișnuință, ci un ritual sau cel mult un viciu vremelnic.
Comunismul și bursele studențești reprezenta în vremurile de demult un stimulent pentru calitatea învățării și pentru a deveni specialiști adevărați. Peste 80% dintre studenți au făcut facultatea ca bursieri. Își permiteau luxul să n fie bursieri cei care locuiau în orașele unde se aflau universitățile pe care le frecventau. Prin 1965 bursa era cam 365 de lei, iar costul cantinei și căminului era de 335 lei în timp ce multe dintre salarii ale muncitorilor nu depășeau 600 lei. Țăranii copperatori nici pe departe nu aveau cum să acopere 50% din acele cheltuieli cu un student în familie. Numai medicii ginecologi își permiteau să-ți țină odraslele în studenție cu o viață de lux.

(06 februarie 2018)

Corupția de la admiterile de dinainte de 1989

Trebuie din capul locului să spun că învățământul universitar de după Revoluția din Decembrie 1989 nu are nimic în comun cu corupția produndă instaurată de comuniști dintotdeauna în universități pornind de la cele mai mici detalii și până la faptele extrem de grosiere care au măcinat mediul universitar. Există o barieră clară între admiterile din învățământul superior de dinainte de 1989, unde lipsa mecanismelor democratice a permis înflorirea corupției până la niveluri inimaginabile și admiterile de după 1989, când învățământul a fost curățat de comunismul atroce, gregat, pestilențial, neperformant, dogmatic, în care corupția a făcut cele mai teribile victime, distorsiuni și nedreptăți.

Admiterea pe bază de dosar în facultăți a generat departajeri artificiale între candidați, căci fiii de proletarieni sau tinerii membrii de partid intrau în facultăți, ca prin brânză, pentru a primenii structura intelectualității, care după venirea comuniștilor la putere, trebuia eliminată, datorită rădăcinilor ei burgheze, bolnave, incompatibile cu comunismul pe care PMR și mai târziu PCR doreau să-l implementeze pe meleagurile noastre cele mioritice.

Admiterea cu probe orale, unde examinatorii, unii dintre ei corupți  numai prin simplul fapt că executau ordine venite pe linie de partid, avea menirea să schimbe radical ierarhiile valorice printre studenți. Când am intrat eu în facultate, erau nenumărați studenți în anul întâi care aveau cu cel puțin 10 ani mai mult ca mine, care avia terminasem liceul. S-a dovedit de departe că respectivii erau paralel cu cartea, căci la examenele de la sesiunea din iarnă au obținut rezultate de-a dreptul catastrofale, care arătau că respectivii nici cunoștințele elevilor de casa a VII-a nu le aveau.

Admiterea cu intervenții pe lucrările scrise s-a practicat cu succes. Când eram eu student a fost un asistent care a intrat în sala de examen cu o lucrare gata făcută și a dat-o unei candidate, care era fiica șefului de service unde respectivul își repara mașina. A ieșit un scandal monstru și tipul a fost exclus din universitate. Au mai fost și alte cazuri, cu mult mai răsunătoare, când s-a umblat la dulapul cu teze sigilate și s-au înlocuit nenumărate teze. Uneori a ieșit scandal și o celebră autoare de culegeri de probleme a fost mutată din București altundeva. Chiar un decan și un secretar de partid s-au dedulcit la dulapul cu teze și după ce au fost descoperiți, a fost, vai steaua lor. De fapt, descoperirea lor a fost efectul luptei dintre clanuri, nimic altceva.

Admiterea jocului prin barem, avea efecte nocive datorat caracterului secret al baremului. La economie politică era un subiect de un punct, cu politica PCR și candidații scriau ca disperații. Mai era un subiect cu 4 subpuncte, fiecare de câte două puncte, cărora cei neinițiați - a se citi nemeditați de profesori din instituție - nu știau și îl tratau superficial, pierzând puncte grase. La fel era și la matematică din moment ce erau date subiecte rezolvate în manual la care nimeni nu se gândea și care erau punctate copios. Numai cine memora acele rezolvări dădea soluțiile corecte și lua puncte. Numai că trebuia să fi fost meditat de cineva care făcea subiecte sau știa șpilul cu pricina.
Admiterea ca joc marginal la cacealma, a corespuns situației promisiunilor de a interveni la comisie, fără a mișca barem un deget. Erau persoane care meditau la greu candidați la examene de admitere și se recomandau ca fiind în anturajul celor care fac subiecte sau în anturajul celor ce corectează sau chiar în conducerea universității. În realitate ei aveau acces la cei ce participau la desfacerea tezelor de concurs. Aflau cu mult timp înaintea afișării notele de pe teze, care se scriau în borderouri. Era posibil să se calculeze media obținută de un anumit candidat. Știind cu aproximație cam care erau mediile de admitere din anul precedent, cu o marjă de eroare convenabilă se deducea că un candidat meditat va fi admis sau nu va fi admis la facultate. dacă meditatorul afla notele, calcula media, dădea telefon familiei și spunea o medie cu mult mai mică. Acea medie ar fi ajustată, dacă se plusează ceva bani la comisie. Insul obținea suma. Dacă intra candidatiul, rămânea cu banii, dacă nu înapoia banii că zicea că n-a avut cum să facă mai mult. Era o practică zicem noi curată de a jegmăni pe naivi.

Mai erau și alte modalități de a termina o facultate, cu totul trucat, cap-coadă, numai că acest apanagiu era rezervat nomenklaturii, nu muritorilor de rând. Bine că acum toate acestea sunt amintiri urâte și nimic altceva.

(29 iunie 2017)

CSIE'50 - materialele pentru admiteri

În vremurile când erau examene de admitere, după 1989, s-a cuibărit un anumit mod de abordare pentru acest eveniment. Au început să apară materiale speciale dedicate pregătirii celor care doresc să susțină examen de admitere în ASE. Cum disciplinele la care se susțineau examene de admitere  erau matematica, economia politică și geografia, evident, cărțile aveau diferite titluri și erau dedicate acestor trei materii de concurs. Îmi amintesc că am avut un absolvent de Informatică Economică orientat pe publicarea de cărți într-o editură a sa. În semn că mă cunoștea, mi-a oferit și mie o carte publicată de editura lui. Erau teste pentru admitere. Ceea ce mi s-a părut important se referea strict la colectivul de autori. Nu vreau să fac comentarii de niciun fel, dar pe vremea comuniștilor bântuiți de oarece principii, o astfel de carte cu astfel de autori n-ar fi apărut în vecii-vecilor, datorită exact din motivele din care s-a înființat târziu ANI. Despre tiraje, despre preț, despre profitul editorului nu vreau să scot o vorbă. Cred că autorii au făcut voluntariat din moment ce apariția lor pe copertă le aducea notorietate, reflectată în altă parte, după principiul unde dai și unde crapă. Dacă nu au fost date la topit exemplarele unor astfel de culegeri de teste, ar fi interesat de văzut cine au fost autorii și care era rolul lor în derularea examenelor de admitere sau în pregătirea candidaților. Dacă cineva ar face o teză de doctorat pe un asemenea subiect și chiar ar studia cu instrumente moderne ale dreptului comunitar, cu siguranță ar ajunge la concluzii absolut originale și nimeni și niciodată n-ar îndrăzni să îl acuze de plagiat pe autor sau pe autoare, pentru că în mod natural, ar ajunge la concluzii fabuloase.

Când a apărut Internetul și s-a implementat un portal al ASE, pentru pregătirea admiterii a fost alocată o secțiune, inclusiv cu o formă de blog, cu elemente de grup de lucru, cu propuneri de subiecte, cu analiză de soluții. Cert este că era creat contextul favorabil asigurării unui nivel de pregătire foarte ridicat, bazat atât pe rețete, cât și pe elemente de creativitate dintre cele mai spectaculoase. 

De-a lungul anilor am văzut nenumărate chestii și analizând subiectele de concurs, numai cei care munciseră cu adevărat aveau posibilitatea să ia cel mult nota opt, dar numai cei creativi, care știau un anume ceva special și aveau un mod de gândire bazat pe inspirație și metaforă aveau acel deva pentru cele două puncte până a obține nota zece.

Participând în comisia de contestații, într-un an, mi-am dat seama că numai cei cu har divin avuseseră șansa de a obține note maxime, întrucât în acel an, subiectul de la geografie era în manual ceva la nivel de sub 10 rânduri (ceva despre limanurile maritime și limanurile fluviatile), iar la matematică problema de diferențiere era una dintre cele vreo 16 probleme din manuale, propuse și rezolvate, care se bazau pe niște artificii la care sunt sigur că Pitagora sau Galois ar fi avut mari îndoieli și poticneli. În zilele noastre, când recitatul manualelor nu mai este o problemă, sunt sigur că acele subiecte ar fi considerate banale, căci n-ar fi borba decât de a pune acul de la patefon pe spirele corespuncătoare celor două texte care trebuie doar identificate și reproduse.

Mai sunt și alte aspecte interesante, dar cred că descoperirile arheologice viitoare vor permite ca ipotezele să fie fundamentate pe materiale ce vor fi descoperite ca dovezi de netăgăduit.

(17 martie 2017)

CSIE'50 - admiterea în facultate

Considerându-mă un fel de arheologie a admiterilor, am niște atuuri care-mi permit să scriu mai în detaliu despre examenele de admitere de la Cibernetică de dinainte de 1978, în perioada de upă acel an catastrofac până la Revoluție și chiar după 1989 până la momentul la care Senatul a decis să nu se mai dea admitere în ASE, deci nici în Cibernetică.

Dintotdeauna Cibernetica a fost mai cu moș, deci și admiterea la Cibernetică, fie că se numea Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, fie că se numea Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică, fie că se numește Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. Admiterea ca multe altele făceau ca Facultatea de Cibernetică să fie diferită.
La începuturi, admiterea la Facultatea de Cibernetică consta în următoarele probe:
- algebră;
- analiză matematică;
- fizică.
Irita pe toți corifeii economismului primitiv faptul că nu se susținea una din probele de toceală și aici mă refer la economie și la geografie. Am în minte un subiect stupid de geografie cu limanurile maritime și limanurile fluviatile care îl făceau student pe unul care memorase cele vreo 6 rânduri din cartea de clasa a XII-a.
În perioadele în care se reconsiderase poziția liceelor economice, admiterea la Facultatea de Cibernetică  consta în probele:
- algebră;
- analiză matematică;
- fizică sau informatică.
Am făcut parte din comisia de elaborare subiecte de informatică și de corectare a tezelor și am credința că examenul de la această probă era la fel de complex ca și la fizică și nu greșesc dacă afirm că un candidat admis prin proba de informatică era tot foarte bun ca și acela care obținuse la fizică o notă bună.
După dezastrul din 1977 când s-a unit facultatea cu planificarea devenind altceva, dar chemându-se pentru candidați tot Facultatea de Cibernetică , probele de concurs au fost:
- algebră;
- analiză matematică;
- economie politică sau geografie.

Să nu creadă nimeni că dicatorul a determinat acest melanj nenorocit, ci setea de a câștiga. Una este să ai 2000 de candidați din care toți să meargă spre altceva și alta este ca din cei 2000 de candidați X să aleagă economia politică și Y să aleagă geografia, iar Z să nu elagă nimic, adică Z=0 și X+Y=2000. Am dovada că întotdeauna un sistem se distruge din interior și nu întâmplător se zice că drumul spre iad este pavat cu bune intenții.
După Revoluție și după reorganizare, când facultatea a devenit de Statistică și Informatică Economică, admiterea s-a dat la:
- algebră;
- analiză matematică;
- fizică.
Nu mai știu exact dacă la opționale era economia și geografia. Știu însă că undeva după anul 2000 a venit inițiativa din interior să dispară fizica și atunci admiterea s-a dat ca în vremurile bolșevice la:
- algebră;
- analiză matematică;
- economie politică sau geografie.
Deosebirea era că dispăruse pnunctul cu politica PCR. Cheswtia s-a obținut printr-un vot în biroul Consiliului Profesoral al CSIE așa cum se făceau cam toate bizareriile sub o anume presiune pe care n-am înțeles-o din partea celui care trebuia să țină cu fizica, credeam eu în nimicnicia mea...
A venit și momentul dispariției admiterii și în calitatea mea de membru al Senatului n-am susținut-o ca minoritar ce mă aflam. Era expresia victoriei împotriva celor care dădeau meditații de mate, economie și geografie, care substituiau prin industria creată, acea industrie pe care PR o definise ca grămadă de fiare vechi. Admiterea a fost dintotdeauna ceva imperfect din moment ce între 20% și 30% dintre boboci se pierd din anul întâi de facultate. Probabil este o cauză, numai că nimeni n-a stat să studieze serios fenomenul. A face ceea ce fac alții de sute de ani, adică admitere pe bază de dosar este un lucru bun, dar trebuie analizat dacă aceasta decizie a dus ca în urma selecției calitatea materiei prime astfel selectate să crească. Chiar studenții în discuțiile avute cu ei deplâng acest mod de selecție. Împrumutarea metodei creditelor se pare că încurajează un altfel de comportament. Numai că trebuie văzut ce înseamnă studiu la o universitate din Occident și ce înseamnă la noi. Eu am văzut cam peste tot în mari universități cum studenții populează bibliotecile și laboratoarele tot timpul, chiar sâmbetele și duminicile, lucrând pentru a face proiecte, lucrări de laborator și chiar să învețe. Pe la noi lucrurile stau altfel, iar a face un proiect pe ultima sută de metri pe acolo nu prea este o abordare realistă, cum tot nerealist este învățatul numai în câteva zile de sesiune.
Oricum ar fi, admiterea la CSIE este în primul rând ca proces de autoselecție știut fiind faptul că planul de învățământ și nivelul de exigență fac din acesta o facultate foarte grea și nimeni nu se riscă.

(13 noiembrie 2016)