Norma didactică în contextul deficitului

Tata, Dumnezeu să-l ierte mi-a zis:
- Ioane, niciodată să nu vorbești despre ceea ce nu știi!
Când îi aud pe unii care vorbesc despre cele 40 de ore petrecute la servici pe săptămână, criticându-i pe profesori care muncesc doar 18 ore pe săptămână, deja mi se urcă sângele-n cap, mă apucă cu amețeala și-mi vine să vomit.
Despre norma didactică eu am dreptul să vorbesc, pentru că am lucrat în învățământul superior 42 de ani și numai eu știu ce înseamnă să ții un curs două ore în fața unui număr de peste 70 de studenți, astfel încât:
- să te încadrezi în cele 110 minute cu problematica,
- să nu te faci de c-c-t spunând aberații sau făcând greșeli de Gâgă,
- să te faci plăcut pentru a nu avea sala goală la următorul curs,
- să primești aprecieri cât de cât pozitive de la studenți.

Pentru a ține o oră de curs, un profesor:

- se documentează vârtos,

- face tot felul de schițe și de calcule,

- construiește un plan,

- verifică tot ceea ce va prezenta,

- elaborează planșe pentru videoproiector,

- face o repetiție cu sine însuși,

- se pregătește asiduu,

- acceptă riscurile din care trebuie să iasă neșifonat,

- gândește la variante de situații neprevăzute.

Niciodată eu nu am comentat nimic în legătură cu ceea ce fac funcționarii în birourile lor, deși am lucrat pentru perioade strict delimitate fie ca analist la Centrul de Calcul al ASE, fie ca muncitor necalificat la o stație de trior, fie ca director într-un minister și știu cât de cât cum stau lucrurile acolo, car eu am decența de a nu-i arăta cu deștiul pe cei care zice-se, lucrează 40 de ore pe săptămână, de acasă sau de la birou, pentru că am bun simț și știu că omul nu este un robot și fiecare muncă are specificul ei și pentru a o face bine, trebuie efort, trebuie gândire, trebuie deprinderi, căci nimic nu se face bătând din palme.

(04 iulie 2025)

Cum se proiectează o carieră academică?

Trebuie să spun din start că un tânăr care visează să devină profesor universitar, trebuie să se definească din prima zi de studenție, căci cariera academică presupune:
- medii mari în toți anii de studii,
- să te cunoască profesorii,
- să te remarci cu fapte bune în fața colegilor,
- să lucrezi sistematic,
- să participi la cursuri și la seminarii,
- să citești mult despre domeniul pentru acre vrei să fii profesionist,
- să colaborezi cu profesorii tăi în situațiile care ți se oferă.

Cariera academică nu se face nici în uzină, nici pe câmp, ci într-un departament, unde ca proaspăt absolvent trebuie să te prezinți cu o carte de vizită foarte clar construită, care trebuie să conțină:

- o medie mare la absolvirea studiilor de licență,

- o medie mare la un curs de masterat pe domeniul departamentului,

- o lucrare de disertație cu un profesor renumit din departament,

- un proiect de derularea a unui stagiu doctoral,

- participări la conferințe științifice,

- elaborarea și publicarea de articole în reviste,

- angrenarea în munca specifică realizării de proiecte de cercetare științifică.

Cariera academică înseamnă:

- trei ani de finalizare a studiilor de licență,

- doi ani de finalizare a unui masterat,

- trei ani dar nu mai mult de cinci pentru finalizarea unui doctorat,

- participarea la un concurs de admitere ca asistent universitar în departament,

- trei ani dar nu mai mult de șase ani de activitate de asistent universitar,

- patru ani, dar nu mai mult de șapte ani ca lector universitar,

- trei ani, dar nu mai mult de 7 ani pe poziția de conferențiar universitar,

- în niciun caz nu trebuie să treci de 50 de ani fără a fi profesor universitar.

Cariera academică presupune o  planificare riguroase a pargurgerii tuturor pașilor, care sunt cunoscuți, mai ales ca sarcini ce trebuie îndeplinite pentru a participa la concursuri de promovare, dar mai întâi trebuie să fie create posturile de concurs, ceea ce impune ca activitatea pe care o desfășori să genereze condiții pentru a fi create acele posturi și pentru a fi scoase la concurs, căci nu se întâmplă nimic în cazul în care nu ești apreciat de cei din jur și mai ales de către cei care au în pix decizia.

În concluzie, cariera academică are un parcurs bine definit temporal, ca medii și ca număr de puncte necesar trecerii de la o etapă la alta, fără a se face rabat de niciun fel, căci în mediul academic onoarea este pe primul plan, chiar dacă nu este clamată pe holurile universității sau în sălile de curs și de seminarii.

Oricare dintre noi dacă ia o foaie de hârtie și un pix, își creionează traiectoria și știe ce și cum la fiecare vârstă, cu condiția abordării realiste, clare a potențialului și cu definirea corectă a ipotezelor de lucru.

(26 ianuarie 2025)

Îmbătrânirea academică

 Pe vremea mea și aici mă refer la anul 1970, după terminarea facultății se obținea repartiție guvernamentală și se rămânea în învățământul superior ca asistent universitar stagiar, la 23 de ani. Lucrurile au mers așa și după Revoluția din Decembrie, până când unor bătrânei ramoliți le-a venit ideea creață ca în învățământ să acceadă doar tinerii cu doctorat, adică, cei ajunși undeva la 28 de ani în cel mai optimist scenariu. 
Cei mai buni absolvenți ai facultăților, după terminarea formei de licență și a masterului, merg în producție și acolo iau contact cu mediul de o anumită factură unde banul este esențial și cu mult mai mare decât cel obținut de un pârlit de asistent universitar chiar și cu doctorat. Așa se face că cei mai buni absolvenți ai facultăților rămân în producție, iar în mediul academic nu se mai găsește picior de șef de promoție. Mai mult, de când a fost compromis doctoratul de către plagiatorii-demnitari, foarte mulți dintre absolvenții de master strălucitori, nici nu mai iau în calcul să urmeze un stagiu doctoral, considerând acest lucru ca o mare jignire, că ar fi asociați hoțiilor științifice.
Rezultă cu claritate că ceea ce se întâmplă acum, când un tânăr intră în mediul academic la 28 sau 30 de ani, pe la 35 de ani devine lector, undeva la 40 -45 de ani devine conferențiar, ca profesor să devină în jur de 50 de ani, adică un bătrân fără speranță, chiar dacă totul depinde de el și numai de el, dar suflul și combustibilul ca el să fie făuritor de școală într-un domeniu, este deja epuizat.
Mediul academic este interesant, dar dacă este și atractiv, deja are puterea de a atrage adevărate valori, căci de indivizi mediocri este sătulă lumea până peste cap. Faptul că s-au format adevărate dinastii sau mai corect, familii ca în bănci, ar trebui să dea de gândit. O mai mare flexibilitate n-ar strica și o revenire la forma în care un tânăr absolvent avea posibilitatea de a rămâne preparator sau asistent stagiar în catedră și de acolo să evolueze lângă un mare profesor este o soluție. Numai că nu prea există mari profesori, căci legile au fost date să stimulezenivelul de sub medie și acolo nu se întrezărește nicio perspectivă, căci dacă stai de vorbă cu așa-ziși profesori titrați, se vor tângui că nu trebuie să vină tineri în catedre, că nu știm ce aduce ziua de mâine, de păarcă la venirea lor ca tineri preparatori, nu a existat problema zilei de mâine, numai că cei care i-au adus în învățământ aveau proiecția carierei lor în minte, ceea ce în cazul lor nu o au pentru tinerii de azi.
O mie de ani pace!

(28 iulie 2024)

Oameni fără viziune în mediul academic

În opinia mea, oamenii fără viziune sunt acei oameni care nu văd mai departe decât lungul nasului, care șu au capacitatea de a previziona, drept care tot timpul au obsesia drobului de sare. De aceea, acești oameni fără viziune nu au puterea de a vedea viitorul și tot timpul se gândesc la faptul că la ei în facultate lucrurile vor merge prost indiferent de ceea ce vor face ei și colegi lor, drept care nu văd nicio perspectivă favorabilă pentru cadrele didactice tinere.

Numai așa se explică îmbătrânirea necontrolată a personalului didactic și lipsa de preocupare pentru atragerea de cadre didac tice tinere și valoroase pentru a lucra la disciplinele, pe care oamenii fără viziune le și văd ca fiind discipline pe cale de dispariție. Desigur aceste discipline vor fi pe cale de dispariție din moment ce prin îmbătrânire nu se asigure schimbul de mâine, cvare să predea acele discipline, care să coordoneze seminariile la acele discipline.

Nu vreau să scriu acum și aici că lăcomia unor bătrâni și hârșiți profesori este izvorul acelor temeri și doar dorința de a ține ore în plata cu ora în cantități industriale îi mână pe unii să blocheze accesul tinerilor spre cariera academică. Când spun acest lucru știu pe ce mă bazez, că am fost și eu șef de catedră acum 1.000 de ani ști știu cu ce se mânâncă atragerea de tineri valoriși în catedră, pe poziții de preparator universitar la acea vreme și, respectiv, asistent universitar cu doctorat, în ziua de azi.

Dacă și generația mea avea această viziune de c-c-t, acei tineri de atunci, bătrâni ramoliți din ziua de azi, nu ar fi avut acces la posturile din catedre și ar fi rămas doar niște absolvenți foarte buni, care pleacă în industrie. Rezultă cu claritate că nu trebuie să fii neapărat un excelent absolvent pentru a avea și viziune, căci viața arată că oameni cu medii de peste 9,50 sunt doar absolvenți cu medii de peste 9,50 nu sunt și oameni cu viziuni mărețe care să asigure perenitatea sistemului educațional academic.

Doar invocarea faptului că mediul academic nu este atractiv în ziua de azi din cauza salariilor, nu este argumentul corect, ci este doar o umbrelă găurită a unor oameni cu caractere mărunte de a crede că se apără de ploaia nefastă a trecerii timpului, când cupă vârsta de 65 de ani a lor, chiar au impresia că cei un pic mai tinerei de cât ei, le vor tolera prezența în sistemul de plata cu ora ca în vremurile de demult, pentru a-și burduși buzunarele. Din contră, în lipsa unor tineri, disciplinele bătrânilor pensionari, fie vor dispărea, fie vor fi preluate de alții în secunda doi de la pensionarea boșorogilor fără viziune.

(23 martie 2024)

Nu sunt nostalgic, dar comuniștii prețuiau mai mult valorile...

Democrația originală din spațiul mioritic nu dă doi bani pe valorile din jurul ei. Dovadă stă faptul că toată lumea este excepțională, toată lumea este plină de doctorate, dar nu se mai vine cu medalii de la olimpiade, asfaltul se scorojește pe Golden Gate de România, tot acolo ieș șuriburile de nebune din plăcile de susținere, se construiesc poduri mai joase decât ar trece locomotiva pe sub ele și multe multe altele, de când Doreii sunt la putere.

Mai nou, pentru a deveni cadru didactic universitar, nu mai există condiție de medie și în acest fel s-a deschis drum liber și drept pentru o carieră academică pentru absolvenții cu note de 5(cinci) la examene de specialitate. Nu am întrebări cum se va descurca un absolvent cu o medie generală ce nu depășește 6,50 în fața studenților, dar nici speranțe prea mari că studenții unui astfel de profesor vor fi mai buni decât respectivul căci unde nu este, nici Dumnezeu nu cer.

Pe vremea mea, dacă absolventul nu avea medie peste 9,00 (nouă) nu avea acces la un post de asistent universitar și posibilitatea de a veni direct pe un post de predare era aproape zero, dacă nu chiar zero. Dacă venea în fața studenților un absolvent cu medie de peste 9,50 care fusese și șef de promoție sau era recomandat că a terminat facultatea cu media generală de 10(zece) cu totul altfel era privit de studenți, chiar dacă proaspătul asistent era la primele lui seminarii.

Unde nu există onoare, nu există nimic și mediul mpolitic, lipsit de onoare a reușit performanța de a distruge și bruma de principii care guverna învățământul în general și învățământul superior în special. Fără a impune niște baremuri, totul se va duce de râpă. Nu este foarte târziu, dar noile reguli ale jocului se derulează fără a impune baremuri de acces în învățământ, ceea ce va transforma mediul academic într-o cloacă cu miros puturos, sulfuros sau pestilențial, căci prostia nu miroase a Chanel 5, ci pute.

(14 septembrie 2023) 

1000 de oameni care m-au impresionat: Viorel PREOTEASA

De formație, Viorel PREOTEASA era matematician, absolvent al Facultății de Matematică de la Universitatea București. L-am cunoscut absolut întâmplător. Eram șef de catedră. Se desfășura un concurs de asistent universitar de programare, cu ceva COBOL la discipline. Eu eram șef de catedră și ca orice șef de catedră care mai are un pic de respect față de el însuși nu se pune președinte de comisii peste tot, să apară ca păduchele-n frunte. Deci, un coleg era președinte de comisie, căci avea și o funcție administrativă. Dar, tot așa, ca un șef de catedră, cât de cât interesat, merge să dea și el cu nasul pe la concursuri, să nu zică lumea despre mine că sunt nesimțit, arogant și nesuferit. S-a întâmplat să mă nimeresc tocmai când un tânăr răspundea. Mi-a plăcut spectacolul și mi-am zis: în cel mult doi ani, el va fi asistentul meu de asembler, că prea bine i se învârt în cap rotițele.
La sfârșitul concursului am aflat că acel tânăr primise o notă mizerabilă de la o persoană, tot mizerabilă. Era evident că se dorea altceva, ceea ce eu nu agream deloc, dar ceva mai târziu am făcut legăturile, care erau foarte profunde între nota aceea și contextul lărgit, dat de ceva nefiresc și incorect. Nu vreau să dezvolt, căci de morți numai de bine.
Băiatul era necăjit. M-am apropiat de el. M-am recomandat. I-am spus că-l vreau asistent la Limbaje de asamblare și dacă vrea și el, așa va fi. Peste câteva luni se derula concursul și Viorel PREOTEASA devenea asistentul meu la disciplina Limbaje de programare. Am colaborat bine. Eu l-am trimis cu niște burse TEMPUS pe colo și pe colo și Viorel PREOTEASA s-a dovedit a fi un tip extraordinar de performant. După ce a primit o bursă la un centru de cercetări în Finlanda, TUCS, Viorel PREOTEASA a optat să rămână acolo să-și facă un doctorat, căci obținuse o bursă pentru aceasta.
Peste ani, Viorel PREOTEASA m-a vizitat. El și familia lui erau foarte bine, acolo pe meleaguri străine. Am ținut legătura mulți ani și de fiecare adtă când venea în spațiul mioritic ne întâlneam. Cu trecerea timpului nu ne-am mai întâlnit, dar sunt sigur că Viorel PREOTEASA are o evoluție frumoasă și acum căci el este un băiat tare deștept, eficient și familist.

(04 februarie 2023)

Tragedia învățământului superior românesc

Acum, mai mult ca oricând, învățământul superior românesc traversează cea mai tragică perioadă a existenței sale. Dacă în vremurile ceaușiste era imposibil de prefigurat o dinamică a catedrelor, departamentele din ziua de azi, în perioada postdecembristă, când nu mai există restricțiile bolșevice și suntem într-o democrație debordantă, în loc să se evolueze, învățământul superior degenerează ireversibil.
Să mă explic un pic.

Pe vremea mea, căci există și o vreme a mea, adică acum 50 de ani, din fiecare promoție erau reținuți în catedre ca asistenți stagiar, tinerii cu medii mari. Tot pe vremea mea, un asistent stagiar avea un salariu de 1.480 lei, iar un profesor universitar avea un salariu de 5.000 lei. Nu oricine în țară avea pe atunci salariu de 5.000 lei. Adică un profesor universitar avea un salariu foarte mare, de invidiat.

Dar să revenim la oile noastre. În catedre existau asistenți universitari stagiari, nu foarte mulți, dar existau. Existau asistenți universitari titulari, destul de multicei. Existau lectori universitari. Numărul conferențiarilor universitari era mai mic decât cel al lectorilor. Numărul de profesori universitari era mic, mic rău de tot. În catedra de Cibernetică Economică de dinainte de 1989, cu un stat de funcțiuni de peste 80 de posturi, erau profesorii universitari MĂNESCU, BULGARU, VASILESCU, DEMETRESCU, SORA, TOVISSI și cam atât. Erau conferențiarii VIȘINESCU, BOLDUR, TREBICI, STĂNCULESCU, DODESCU, BARON C. Restul erau lectori și asistenți. 

În vremurile ceaușiste exista o cât de cât de mare stabilitate și nu se punea problema evoluției unui tânăr care este aduc să lucreze în învățământ, căci de la asistent universitar, existau asigurate condițiile de promovare chiar și până la profesor universitar, deși de la congres la congres al partidului se aștepta să se dea drumul la promovări.

Cine are curiozitatea, să intre pe Internet și să ia departamentele universităților și să vadă că numărul de asistenți este sublim, dar lipsește aproape cu desăvârșire, pentru că:

- salariile asistenților sunt ridicole,

- se impune ca un biet asistent să fie doctor în științe,

- piramida răsturnată îl descurajează pe asistent,

- posturile de profesori sunt ocupate de tineri sub 45 de ani.

Spun că învățământul superior trăiește o tragedie pentru că nu are nicio șansă să asigure continuitatea generațiilor. Este înrădăcinată ideea de a nu aduce tineret pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu posturile peste câțiva ani. realitatea este alta, căci orele de seminarii le iau în plata cu ora cei acre sunt deja în departamente. dacă s-ar impune restricții, așa cum avea legea 1/2011, cu siguranță lucrurile ar sta altfel. Nimeni nu spune să se stea pe loc, dar acum universitățile se găsesc exact ca în anii '50 în carese făcuseră marile epurări și fuseseră aduși tineri profesori universitari școliți în URSS, care au făcut ca piramida funcțiilor să se răstoarne și astfel ieșirea pe cale naturală s-ar fi produs undeva după anul 2000. Numai că, imediat după 1990 s-a produs avalanșa de promovări și piramida funcțiilor a deveni un trunchi de piramidă cu baza mare înspre cer, fără asistenți. Sunt tare curios să vedem cum va arăta învățământul superior, când peste 20 de ani vor intra la seminarii niște boșorogi care își vor târî pârțurile, ruginiți și care nu vor ști pe ce lume se află, dar sunt încărcați de diplome, articole ISI, titluri academice, doctorate, abilități și care se vor uita la tinerii studenți ca la niște arătări picate de pe o altă planetă. Ruptura s-a produs deja căci răul cel mare s-a făcut prin barierele artificiale puse în fața tinerilor excepționali, care și-ar fi dorit o carieră academică imediat după terminarea facultății. Cum să mai asiguri acum la 1 profesor universitar 3 conferențiari, la 1 conferențiar 4 lectori, la un lector 5 asistenți? Nici măcar o revoluție globalistă nu va soluționa, căci tinerii globaliști, tot profesori se vizează, chiar și cu teze plagiate, dacă.

(27 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ileana STELESCU

Ileana STELESCU sau mai pe scurt doamna STELESCU, a fost secretara șefă a Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică în  vremurile de început ale carierei mele academice, așa cum pompos se zice acum când vrei să eviți denumirea de asistent universitar stagiar sau de asistent universitar titular. Doamna STELESCU a fost secretară șefă de facultate în intervalul 1967  - 1976, iar eu am devenit lector universitar undeva prin 1978.

La un moment dat un gunoi a dorit să-mi plătească o poliță că nu am contribuit la promovarea unei studente cu numele având inițialele ȘC, pentru care el sau muierea lui aveau oarece obligații. Atunci, am fost adus într-o stare foarte nasoală, că mi-am cerut transferul din ASE. Am mers la secretara șefă, doamna STELESCU cu cererea. Ea a citi-o și mi-a zis:

- Copile, eu nu merg cu așa ceva la decan! Mergi tu cu mizeria aceasta! Oricum n-o să ți-o aprobe.

Am mers și decanul, om cu capul pe umeri, care mă cunoștea încă de când eram student, a luat cererea, a citi-o, a rupt-o și a aruncat-o la coș, zicându-mi:

- Mergi tu, la catedră și vezi-ți de treabă! De restul mă ocup eu.

Pe tot parcursul cât doamna STELESCU a fost secretară șefă, ori de câte ori am avut nevoie de un sfat, i l-am cerut, l-am primit și lucrurile au mers mai mult decât bine, foarte bine. Mă refer mai ales la stagiul meu doctoral, căci documentele, examenele, referatele se înregistrau în secretariatul facultății, nu ca acum, centralizat,  la Școala doctorală a ASE. Faptul că lucrurile au mers foarte bine este dovedit de faptul că nu s-a întâmplat niciodată să-mi fie întoarse cumva documentele sau dosarele din viciu de formă sau de procedură. Doamna STELESCU știa meserie și nu lăsa nimic să-i scape neverificat. Cât voi trăi îi voi fi recunoscător acestei doamne adevărate, căci dacă am ajuns ceea ce mi-am dorit, un rol important la jucat în viața mea, exact la momentul potrivit, fiind omul potrivit, la locul potrivit!

(21 ianuarie 2023)

Drobul de sare din mediul academic

Am trăit perioada proastă a regimului BĂDESCU în care au fost blocate intrările absolvenților în universități, pe poziții de cadre didactice de orice nivel. Nici dictatorul Nicolae CEAUȘESCU împreună cu dictatoarea lui muiere Elena nu au blocat intrarea în învățământ a asistenților și lectorilor așa cum s-a făcut în regimul BĂSESCU.
Acum, ca și acum mulți ani în urmă, există voci că nu este bine să fie organizate concursuri pentru venirea tinerilor în catedre, pentru că:
- a scăzut numărul de studenți de la an la an,
- nu se știe dacă i se va asigura o evoluție celui nou venit,
- dinamica disciplinelor depinde de factori demografici.
În acest context, există catedre bătrâne, cu cadre didactice de toate felurile, care au o vârstă înaintată și care au obligația să conducă seminarii de asistent chiar dacă sunt profesori universitari, căci nu există forțe proaspete. Există un dezinteres în a-i apropia pe tineri de departamente și de a accepta ca tinerii să mai aibă un al job, căci salariul de asistent dintr-o universitate este doar un simbol în raport cu ceea ce ei ar câștiga la un al II-lea job în industrie, mai ales dacă vorbim de informaticieni.
Eu cred că există și o lăcomie a celor din departamente, căci venirea unui tânăr înseamnă pentru ei ore mai puține în plata cu ora, deși toți se vaită că se spetesc muncind, dar realitatea este că ținând în disperare ore în plata cu ora, mulți își rotunjesc veniturile din moment ce contracte de cercetare nu au sau proiecte pe fonduri europene câștigate în competiții le lipsesc din portofoliu.

Drobul de sare este în departamente prin gândirea celor care nu acceptă venirea de tineri în învățământ ca asistenți, chiar dându-le posibilitatea fără a-i șicana să aibă un al II-lea job, motivând grija lor pentru o evoluție incertă a tinerilor în condițiile în care contextul de dezvoltare a specializărilor este bântuit de tot felul de fenomene și factori malefici, bizari, necontrolabili și aiuritori. Ei nu se întreabă o clipă că dacă o astfel de gândire tâmpită ar fi avut și cei care i-au adus pe ei în învățământ, cu siguranță ar fi tăiat frunză la câini cine știe pe unde sau ar fi fost milionari în euro din cerșit prin nu știu ce capitală occidentală.

PS: cei care au inventat asistentul universitar doctor ca prim pas în învățământ, au fost preparatori, asistenți titulari, lectori, conferențiari și profesori, făcându-și doctorat în peste 5 ani, chiar chinuit.

(23 noiembrie 2021)