Extensoarele mele

Mi-a plăcut dintotdeauna să fac mișcare. La căminul de studenți nu existau posibilități deosebite de a face sport. Mi-a venit ideea să-mi cumpăr un extensor. Costa cam 100 de lei. Am pus ban pe ban și în câteva luni ale anului al III-lea mi-am cumpărat un extensor. Erau două mânere de care se prindeau cel mult 5 cordeline elastice. Am început să exersez și destul de rapid am ajuns să fac exerciții cu toate cele 5 cordeline puse la extensor. Mă simțeam foarte bine și am folosit acest mic echipameny ani în șir. În anul 1972 când am făcut o excursie în Republica Democrată Germană, la Berlin am văzut într-un magazin de echipamente sportive un extensor, la care cordelinele elastice erau înlocuite cu arcuri. Prețul era bun și l-am cumpărat.
Am început să lucrez cu el chiar de când am ajuns la hotel. Am luat-o progresiv și cât am stat în excursie nu am exagerat și am lucrat cu 3 din cele 5 arcuri montate la cele două mânere ale extensorului. Când am ajuns acasă am continuat să mă antrenez și am crescut la 4 arcuri și chiar am ajuns să întind toate cele 5 arcuri ale extensorului, chestie care mă făcea să mă simt foarte mândru de mine.
S-a întâmplat într-o zi, când lucram cu extensorul să apropii arcurile întinse pe piept și când am slăbit întinderea, acele arcuri mi-au prins pielea pieptului, lăsându-mi niște linii paralele de culoare foarte închisă și mai ales extrem de dureroase. A trebuit să treacă mult timp până când să se vindece acele semne și să dispară, dar de atunci am lucrat cu foarte mare atenție, căci și în cazul echipamentelor simple, concentrarea este esențială, iar lipsa ei duce la accidentări.
Mai am și acum, acel extensor, dar mergând la sala de fitnes, am alte aparate la care lucrez. Totuși el a fost elementul esențial care mi-a ghidat tinerețea și m-a făcut să cred în mine cu mult mai mult decât ar fi făcut-o alte activități de la locul de muncă, pentru că în fața extensorului era lupta mea cu mine însumi.
(12 ianuarie 2023) 

Povești triste și lacrimogene

Televiziunile au apetență spre accidente, morți, tragedii, sărăcie, crime, violuri, pentru că acestea fac rating și ratingul aduce reclame și reclamele înseamnă bani și lăcomia este nemărginită. Tocmai de aceea televiziunile merg spre zone facile, unde totul este sigur și fără efort. Un interviu cu un muribund dintr-un accident de mașină face un rating de 100 de ori mai mare decât un interviu cu un elev olimpic sau cu un mare actor care recită Scrisoarea a III-a de Mihail Eminescu.

Pe fundalul acestei stări deplorabile, chiar în emisiunile Tv vesele, musai este răscolit ceva din viața unui concurent sau a oricărui participant, în așa fel încât pentru câteva secunde se alunecă în zona melodramatică unde și ceva lacrim dau bine la conținut. A impresiona prin povești triste și lacrimogene este rețeta sigură a continuării oricărui show. CNA nu-și face deloc treaba din moment ce nu introduce niște linii directoare, din care să rezulte cel puțin o paritate, adică la un eveniment trist sau dureros să fie prezentat în contrapartidă un fapt pozitiv, din care să se vadă creativitate inițiativă, succes.

(22 aprilie 2017)

Încălzirea celor ce se antrenează la o sală de forță

Merg la sala de forță de destul de mult timp. Zic că sunt un tip cu foarte multă experiență, mai ales că am și părul alb. De câte ori văd începători, mă uit cum:
- fac încălzirea;
- potrivesc aparatele;
- încep să lucreze la un aparat;
- se uită în oglindă să vadă că mușchii le-au crescut în 5 minute;
- se plimbă prin sală plini de ei;
- te refuză dacă vrei să le dai un sfat.
Eram la sala de lângă Piața Vitan, restaurant acum, când un începător s-a așezat să lucreze cu haltera, cu greutăți mari fără a pune cleme și fără a fi asistat. A ridicat haltera, n-a reușit s-o țină paralelă cu solul, a înclinat-o, greutățile au luat-o la vale și s-a lovit nasol la gură. Culmea este că mai înainte i-am zis:
- să înceapă cu greutăți mici;
- să pună obligatoriu cleme;
- să-l asist eu dacă vrea.
M-a repezit.
Aici la SAS GYM unde sunt acum abonat lucram la presa pentru gambe. Făcusem încălzirea de la 5+5kg și ajunsesem la 40+40kg. După ce am terminat am vrut să duc discurile la locul lor pe stativ, ca tip educat ce mă aflu și să las aparatul fără sarcină. Un tinerel mi-a zis să las așa aparatul și că va lucra el. Ca fraierul ce sunt, m-am băgat în seamă și l-am întrebat dacă nu face și el o ăncălzire. S-a uitat la mine și mi-a zis că el știe ce are de făcut și ar fi bine să-mi văd de treaba mea, așa că la anii mei ar trebui să stau să mă obloșesc. L-am lăsat și după puțin timp după ce s-a ridicat șchiopăta și șchipătând l-am văzut și la vestiar. L-am lăsat în durerea lui.
Morala: încălzirea mușchilor este esențială pentru oricine derulează un antrenament oricare ar fi complexitatea.
În politică încălzirea este și mai necesară!

(11 martie 2016)