Showing posts with label românii. Show all posts
Showing posts with label românii. Show all posts

Sunday, August 9, 2026

Ce părere avem noi despre bulgari?

 
Cu aerul nostru de superioritate, care ne caracterizează fără o justificare materială adecvată, am considerat și considerăm încă faptul că bulgarii sunt sub noi.
Deși turismul bulgăresc este OK, noi tot considerăm, chiar dacă ne facem concediile la ei și suntem extrem de mulțumiți, că sunt sub noi, pentru că orașele lor nu arată așa luminoase ca ale noastre.
Deși bulgarii au trecut la EURO și au avut deci un proiect de țară, considerăm că intrarea în lumea bună nu este un lucru de urmat și ne mândrim cu LEUL nostru mioritic, deși junglă nu avem și nici rege al junglei nu avem decât pe hârtie.
După Revoluție, ne minunam că era beznă totală în satele bulgărești când treceam cu autocarul spre Turcia, deși vameșii bulgari ne ridiculizau că noi l-am împușcat pe CEAUȘESCU, în timp ce ei l-au debarcat pe JIVKOV.
Ne uitam ani în șir la mașinile vechi și uzate cu care circulau din când în când bulgarii pe șoselele lor, dar cu trecerea timpului am văzut că parcul auto al bulgarilor a devenit altceva, adică MERCEDES, AUDI, RENAULT, BMW și nu numai.
Când am încercat la un hotel din Giurgiu să dorm și am plecat forțat de acolo că o cameră arăta mai rău decât o celulă de la DACHAU și când am văzut că o cameră de hotel de 3 stele din RUSSE arat mai bine decât o cameră de hotel de 5 stele din SINAIA, deja eu am început să-mi schimb percepția despre bulgari. Acum am o părere foarte bună despre bulgari, dar așa cum noi am avut o părere foarte bună despre noi și acum am luat-o rău de tot la vale, există riscul ca în 20 de ani și lor să li se întâmple cam același lucru. Startul și l-au dat singuri: au crescut prețurile la sejururi, crezând că au devenit mai buni, mai frumoși, mai deștepți, mai performanți, peste noapte. Ar fi bine să învete din lecția nefastă numită RO-2026 când toate ne merg de-a-ndăratelea.


(10 august 2026)

Saturday, October 16, 2021

Românii ca popor de ratangii

Am avut șansa de a arăta lumii că suntem cineva. Când s-a dat drumul la vaccinare eram undeva în frunte. Nu știu ce s-a întâmplat că am ajuns la coadă, iar valul al IV-lea ne-a prins cu c-r-l gol, fără medicamente, fără locuri la ATI, fără un ritm de vaccinare alert. 

Dacă noi eram în august cu nivelul de vaccinare de 100% așa cum este Portugalia astfel, s-ar di vorbit despre România exact cum s-a vorbit în 1976 despre Nadia COMĂNECI când a luat nota 10 la Olimpiada de la Montreal.
Astfel de momente apar o dată la 50 de ani sau chiar la 100 de ani. Faptul că am ratat șansa arată că a lipsit acea strategie prin care se făcea ca întreaga lume să uite de hoții, cerșetorii, violatorii, criminalii plecați de la noi care bântuie prin lume și care aruncă cu noroi în bruma de prestigiu pe care COANDĂ, COMĂNECI, CELIBIDACHE, ENESCU, HAGI, TITULESCU, GHEORGHIU, PATZAICHIN, PERLEA, BRÂNCUȘI, au adus-o poporului din care proveneau.
Faptul că acum prezentăm o pată neagră pe harta Europei, ceea ce arată numărul de-a dreptul infernal al deceselor care se înregistrează din cauză de COVID vine să arate că obiectivul nostru nu numai că nu a fost atins, dar nici nu l-am avut din moment ce rata de vaccinare este undeva de sub 35%, în condițiile în care noi am achiziționat vaccinuri să facem cele trei doze la un popor de 40 de milioane, dacă am fi vaccinat și pe sugari.
Există momente în care avem șansa să ne arătăm măreția. În secolul al XX-lea le-am ratat pe toate. Acum am ratat și aceasta ci vaccinarea. Nu va mai apare o altă ocazie în care nu personalități individuale, ci întreg poporul să arate calități de excepție. Ne-am comportat ca muștele fără cap, din simplul motiv că a lipsit strategia și a lipsit capul oștirii care să ne conducă în marea luptă a recâștigării prestigiului în lume.






(17 octombrie 2021)