Talentul e talent și geniul e geniu și în miez de noapte în pijama

De foarte multe ori am auzit invocându-se condițiile vitrege în care își desfășoară activitatea artiștii, dar și cercetătorii științifici, dar și profesorii, dar și inventatorii. Nu am negat niciodată lipsurile materiale ale diferitelor categorii socio-profesionale. Numai că toate au o limită. Dacă o anumită cercetare necesită un anumit aparat, anumite substanțe și nu dispui de ele, este clar că după ce ai bătut la toate ușile, ai demonstrat că ai dreptate, dar ai fost refuzat, a te lamenta este un mod de a-ți manifesta imposibilitatea de a munci pentru a-ți atinge scopul. Nu toate lucrurile au un astfel de parcurs. Sunt meserii unde talentul, priceperea și perseverența sunt mai presus de orice și dorința de a face ceva nu are opreliști, pentru că cel care dorește să facă ceva, chiar face ceva.

Când am ajuns în cetatea Nüremberg am vizitat casa lui Albrecht DÜRER și de acolo am cumpărat câteva cărți poștale cu reproduceri ale unor desene executate de genialul artist, pe care le postez aici.

Orice om care are o brumă de talent și imaginație, găsește un petec de hârtie și un creion și ceva pe care să-l deseneze. Nu mai există nicio opreliște în a pune desenul pe o rețea de socializare și de a se face cunoscut în lume, chiar de a vinde acele desene. În niciun caz, acum nu mai are nimeni posibilitatea de a invoca lipsa condițiilor de a face desene. Nu numai despre desene este vorba. Cine are idei speciale, are posibilitatea de a trimite la reviste care se află doar în format electronic, rezultatele sale și de a se remarca în grupuri de lucru. Nici problema documentării nu mai există. Cine vrea să se documenteze asupra unui subiect, nu are decât să intre pe Internet, să dea căutare după o serie de cuvinte cheie și totul se rezolvă.

Priviți desenele reproduse de mine. Se vede că pentru a le realiza Albrecht DÜRER a avut nevoie de materiale pe care le procurăm acum fără vreo dificultate. Ele au străbătut secolele și au arătat că nu condițiile materiale și opreliștile de orice natură stopează munca creatoare, ci lipsa de talent, lipsa de dorință de a munci, plăcerea de a obține totul de-a gata sau ceea ce este și mai grav, mediocritatea este fundamentul oricărei văicăreli sau înșiruiri ale celor care-l face pe om să-ți motiveze lâncezeala.

(03 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Serghei MIZIL

Serghei MIZIL este la bază artist plastic. Are picturi despre care cei care le-au văzut au cuvinte de laudă. El este acum un bărbat în toată puterea și la cei 67 de ani ai săi, pe care nu-i arată, este o prezență plină de viață. Serghei MIZIL are tot timpul zâmbetul pe buze. Este invitatul televiziunilor și nu se plictisește nimeni ascultându-l când vorbește.

Serghei MIZIL m-a dezamăgit cu modul în care prezintă vremurile comuniste. El se prezintă ca un rebel, ca un personaj care prin poziția de fiu de nomenklaturist de prim rang, avea acces la toate resursele pe regimul comunist le punea la dispoziție celor din cercul de nivel unu, adică a celor care-l includeau pe Nicolae CEAUȘESCU. 

Nu am pretenția ca Serghei MIZIL să fie un exeget al acelei perioade, dar nici să prezinte totul sub formă comică, spre deliciul celor care-l ascultă, pentru că acea perioadă avea dramatismul și latura tragică, pe care el nu avea cum s-o știe, din moment ce sistemul îl înfășura suficient de puternic pentru a-l izola de lumea înconjurătoare, lume reală, cu nenumărate lipsuri și privațiuni.

Serghei MIZIL mă dezamăgește că el nu spune exact cum a fost atunci, pentru că tânăra generație ar trebui să înțeleagă fără a trece ei prin filtrul altora, nu al lor. Vorbind prin glume, Serghei MIZIL nu aduce adevărul la suprafață. El spune că la gospodăria de partid se aduceau mărfuri la prețuri simbolice. Așa era atunci la magazinele cu circuit închis. Dar poporul nu avea acces la acele produse. Serghei MIZIL ar trebui să spună de fiecare dată că privilegiați erau doar unii, restul oamenilor trăind în frig, sărăcie și foame.

Serghei MIZIL descrie teribilismul tinerilor din cercul lui Nicu CEAUȘESCU și pune accent pe acele elemente care sunt de suprafață, care impresionează pe oameni prin aceea că acolo, în cercul lui, exista o normalitate. Mă dezamăgește felul acesta de a arăta că așa au stat lucrurile. Comunismul românilor a fost ceva, comunismul celor din cercul unu al celor din jurul lui Nicolae CEAUȘESCU era altceva. Nu era ceva ca Serghei MIZIL să-și dorească și cineva să-i spună că nu este posibil, adică să-i dea peste mână. Așa că, nu trebuie să vină careva să spună că viața în comunism a fost idilică, normală, egalitatea dintre oamenii manifestându-se la toate nivelurile. Nu a fost deloc așa și faptul că Serghei MIZIL nu accentuează acest aspect mă dezamăgește. Ei erau acolo în sfera lor ceva, iar noi ceilalți eram o altă lume.

(25 iunie 2022)