Anul 1989 mi-a demonstrat că și în societate ca și în cazul bombei atomice este vorba de o masă critică. Atunci când în societate nivelurile nemulțumirilor și contradicțiilor acumulate ating această masă critică, se produc revoluțiile. Când acel nivel este mult sub masa critică, în societate apar greve, proteste spontane, iar efectele sunt de ordinul revendicărilor semnalate, nu neapărat și rezolvate. Dacă nivelul este suficient de mare, dar este sub nivelul masei critice apar răzmerițele, răscoalele, puciurile, loviturile de stat, oricum, forme care produc schimbări, însă de mai mică amploare.
Mitingul organizat de PSD în 9 iunie 2018 la acre au participat 500.000 de oameni după unii sau 200.000 de oameni după alții, a arătat capacitatea acestui partid de a mobiliza mase largi, dar insuficiente pentru a determina măsuri concrete, care să slăbească statul paralel, de exemplu.
Trebuie spus că la Revoluția Română din 22 Decembrie 1989 a existat capacitatea de a se mobiliza mase care depășeau cu mult 1.000.000 de cetățeni care se aflau simultan pe străzile marilor orașe, ceea ce a însemnat declanșatorul marilor transformări revoluționare din țară care s-au concretizat prin abolirea regimului comunist, dizolvarea partidului comunist, anularea constituției bolșevice și apariția partidelor democratice. Că lucrurile nu au mers chiar cum trebuie, este o altă poveste, dar concluzia a rămas una clară, existența masei critice care are puterea de a aduce modificări de esență în societate. Mă și apucă jalea să văd grupuscule de cetățeni care scandează lozinci care exprimă solicitări disproporționat de mari în raport cu numărul celor care le solicită, număr care nu are nicio legătură cu masa critică, grupusculele fiind de 200 sau 1.000 de persoane, în timp ce masa critică depășește cu mult 700.000 de inși.
(10 ianuarie 2025)
(10 ianuarie 2025)
