Lozincile lui 23 August 1944

Istoria se scrie, dar se și rescrie, după interesele unora sau altora, căci firea omului schimbătoare, face ca toate ce sunt în jurul lui să fie la fil de schimbătoare. Așa se face că zia de 23 August 1944, pe care istoricii știu s-o descrie minut de minut, a fost concentrată în lozinci. La defilările de 23 August s-a scandat din piepturile sănătoare ale clasei muncitoare și cele ale țărănimii muncitoare, lozinci precum:
Trăiască 23 August, ziua eliberării patriei noastre Republica Populară Română de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roșie!
În fața clădirii guvernului străjuia statuia soldatului sovietic pe un soclu impozant.
Ceva mai târziu s-a scandat lozinca:
Trăiască 23 August, ziua eliberării patriei noastre Republica Populară Română de sub jugul fascist!
Cu puțini ani înainte de Revoluția din Decembrie 1989 la ultuimele demonstrații de 23 August se scandau lozinci de forma:
Trăiască 23 August, ziua începutul revoluției democratice în scumpa noastră patrie Republica Socialistă România!
Acum ziua de 23 August, este o zi oarecare și doar din când în când unii istorici mai vorbesc despre semnificația tristeții ei, căci acum pentru un partid de sun 1000 de membri explicația forței de a înfăptui o revoluție, nu numai că nu are explicație logică, dar documentele arată cu totul altceva, mai ales că Armata Roșie se afla la nici mai mult de 200 Km de București, iar ceea ce a urmat o avut mirosul unei ocupații, iar despre întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste,  nu mai discută nimeni.


(23 august 2025)

De morți, numai de bine!

I-am detestat dintotdeauna pe cei care se apucă să-i vorbească de rău pe cei în jurul cărora au trăit, de la care au învățat sau care le-au întins o mână de ajutor și care după ce au trecut la cele veșnice, nu pregetă în a-i împroșca cu noroi, fie din dorința de a se auzi și despre ei câte ceva, dacă prin altceva nu au fost în stare să se remarce, fie pentru a arăta cât de nesemnificativi sunt acum când sunt în viață, ca ființe care ar trebui să aibă preocupări cât de cât interesante. După cinci minute de la trecerea la cele veșnice, l-am văzut la televizor pe un actoraș, absolut mediocru, spunând niște lucruri oribile despre cel dispărut. Și când era dus la groapă poetul Adrian PĂUNESCU, un filosof mediocru, dar plin de el, pe TVR 2 spunea despre mort niște lucruri de nespus. Și acum, în primele clipe de la anunțul plecării dinytre noi a lui Ion ILIESCU, am auzit niște tembeli și niște fufe, spunând niște chestii îngrozitoare despre marele dispărut. Ion ILIESCU nu mai este printre noi. Cine a trăit înainte de 1989 știe cum erau acele vremuri, ceea ce a însemnat comunismul românesc, care a fost cu totul altceva decât comunismul de oriunde altundeva decât în România. 
Ion ILIESCU a fost președintele României timp de 10 ani.
Ion ILIESCU a fost președintele dialogului.
Ion ILIESCU a fost omul echilibrului.
Ion ILIESCU a fost un președinte altfel, cinstit, corect și omenos.
Ion ILIESCU și-a iubit țara și poporul.
Ion ILIESCU a avut ca singură avere, dorința de mai bine pentru poporul lui.
Ion ILIESCU a știut să vorbească pe înțelesul tuturor celor cu care s-a întâlnit.
Ion ILIESCU a avut printre colaboratori, unii care au fost caractere de excepție
Ion ILIESCU are un loc al lui în istoria neamului nostru.

Ion ILIESCU a fost singurul  bărbat de stat de după 1989.

(05 august 2025)

Ion ILIESCU, singurul bărbat de stat de după 1989

România a avut mulți bărbați de stat de-a lungul zbuciumatei ei istorii, dar dacă stau să analizez, singurul bărbat de stat de după 1989, a fost Ion ILIESCU.

Ion ILIESCU a traversat o perioadă extrem de complexă din istoria României, căci trecerea de la comunism la o societate democratică este un proces:

- nou,

- dificil,

- costisitor,

- imprevizibil,

- riscant,

- neliniar,

- distructiv,

- derutant,

- cuprinzător.

Ion ILIESCU a fost o singură persoană, dar în jurul său au fost nenumărați vectori de decizie, greu de coordonat, fără a acționa ca o echipă, din lipsă de cultură democratică și de comunicare, din moment ce mesajele traversau canale aproape ortogonale și lipseau procedurile specifice organizării pe niveluri a decidenților, iar angrenajul era în formare. Numai așa se explică marile disfuncționalități și zbaterile necoordonate din societate, căci actul democratic neînțeles corect, duce prin manipulare la efecte dintre cele mai nedorite, mai ales în contextul când unii actori de plan trei, patru sau cinci, doresc cu ardoare să avanseze spre planurile doi sau unu, deși nimic nu-i recomandă ca experiență, abilități sau calificare. Activitatea lui Ion ILIESCU trebuie analizată în contextul vremurilor în care el a fost președinte și mai ales prin prisma a ceea ce el a făcut efectiv, curățând narațiunile de fantasmagorii și de idei care simplifică nejustificat rolul maselor în zilele fierbinți ale lui Decembrie 1989 și în lunile ce au urmat, căci în acele vremuri au acționat tot felul de oportuniști din rândul intelectualilor, tot felul de falși disidenți, tot felul de indivizi cu trecut dubios, care doreau să-și spele păcatele, poleindu-se cu straiele de revoluționari lipsiți de autenticitate. Acum, analizând de pa margine, ca niște chibiți jalnici, mulți așa-ziși analiști arată cu degetul, găsesc minusuri acelor vremuri, hiperbolizeză greșeli impardonabile, rupând totul de contextul, acelor vremuri, în care manipularea era esențială și mai ales ușor de înfăptuit, iar factorul extern nu era ușor de neglijat, indiferent de direcția din care efectele lui erau exercitate. Las pe alții să facă analiza perioadei în care Ion ILIESCU a avut puterea, căci știu că vor face analize subiective, lipsite de valoare, pentru a impune ipoteze false sau grotești. Eu știu doar atât: Ion ILIESCU este singurl bărbat de stat pe care la avut România după 1989. Restul au fost doar niște mameluci, lipsiți de onoare.



(02 august 2025)

Gigi BECALI vrea să fie președinte

Le văzusem pe toate, aveam impresia, dar m-am înșelat. Să văd că Gigi BECALI se vrea candidat la președinție era deja o utopie, dar omul nu are limite în a-și imagina că orice este posibil. Nu vreau să scriu aici despre perioadele mai întunecate din existența publică a lui Gigi BECALI, pentru că nu l-ar avantaja. Sunt sigur că deja oamenii de bine au strâns cele mai picante scene din viața lui Gigi BECALI și toate detaliile vor fi puse pe tapet în campania electorală, chiar dacă Gigi BECALI va fi candidat, spre deliciul cetățenilor cu drept de vot. Ar fi pentru prima dată când cetățeni ar fi puși să privească un buletin ve vot cu structura pe care chiar nu și-ar dori-o din moment ce Gigi BECALI are profilul celui care nici pe departe nu se încadrează să stea în fruntea României, alături la Alexandru Ioan CUZA, Regele CAROL I, Regele FERDINAND I, Regele MIHAI I, ca să nu enumer decât pe cei care au condus România în ultimele două secole, fără a-i enumera pe cei care ne-au fost contemporani.
Doamne, în mila Ta, ferește-ne de cel care nu ne merită!

(02 martie 2025)

Ratangii de serviciu

Întrucât nu avem criterii de performanță verificate, ne lăsăm duși de val și de nas, alegând exact ceea ce nu trebuie și de aceea suntem la coada Europei, căci niște conducători cu slabă performanță definesc incorect problemele și la probleme greșit definite, soluțiile vor fi extrem de nefavorabile, căci indiferent dacă sunt sau nu optime, ele sunt soluțiile unor probleme prost definite.

În 1990, în loc să-l alegem pe Ion RAȚIU, cel verificat ca fiind eficient de viața dură a occidentului, l-am ales pe Ion LIESCU, un mediocru, care era absolvent al unei facultăți de hidroenergetică, dar care n-a profesat niciodată în domeniul.

În 1996, în loc să-l alegem pe Caius Traian DRAGOMIR, om cu carte și cu rezultate, l-am ales pe Emil CONSTANTINESCU care fusese un obscur asistent universitar la facultatea de Geologie și despre care se zicea că mergea să cumpere țigările unui șef de partid.

În anul 2000, în loc să-l alegem pe Mugur ISĂRESCU, cel care dovedise timp de 10 ani că este un profesionist autentic al finanțelor, l-am ales pe același Ion ILIESCU, pentru că în primul tur, alegerea a fost profund greșită.

În anul 2004, în loc să-l alegem pe Adrian NĂSTASE, care făcuse sute de săli de sport în școli și demarase autostrada Transilvania, l-am ales pe Traian BĂSESCU, personajul care nu făcuse nimic 6 ani cât a stat la primăria capitalei și pe deasupra s-a dovedit că a fost și turnător la securitatea comunistă.

În anul 2009, în loc să-l alegem pe Sorin OPRESCU, medic de profesie, care condusese un spital imens, l-am ales din nou pe Traian BĂSESCU doar pentru că finalistul lui se bălăcise în jacuzzi.

În anul 2014, în loc să-l alegem pe Teodor MELEȘCANU, diplomat de mare notorietate, l-am ales pe fostul primar al Sibiului Klaus IOHANNIS, mulți crezând că dacă este neamț este suficient.

În anul 2019, în loc să-l alegem pe marele actor Mircea DIACONU, care arătase pe scenă de ce este în stare ca meseriaș, l-am reconfirmat în funcție pe Klaus IOHANNIS, doar pentru că Veorica DĂNCILĂ era femeia care făcea greșeli de exprimare, ca fiind criteriul suprem de a fi președinte.

În anul 2024, în loc să-l alegem pe Cristian DIACONESCU, diplomat care știe să evalueze corect ce e bine și ce este rău pentru poporul român, atenția a fost concentrată pe Călin GEORGESCU și pe Elena LASCONI.

În concluzie, suntem niște ratangii de serviciu, fără criterii corecte de evaluare și de aceea suntem ceea ce suntem și am ajuns acolo unde ne aflăm. Nu avem dreptul să ne lamentăm și să ne plângem de milă, din moment ce i-am avut în față pe cei mai buni și am ales greșit. Trăim cum merităm. 

(04 decembrie 2024)

Cum vine chestia cu întoarcerea armelor?

Am și eu o întrebare: știe careva dintre istoricii noștri din istoria războaielor din toate timpurile, un caz în care la o anumită zi, a avut loc întoarcerea armelor? Mai concret, la 23 August 1944 după ce a fost arestat mareșalul Ion ANTONESCU, armata română care luptase cot la cot cu armata Germaniei naziste împotriva armatelor din țările aliate și aici mă refer în principal la armatele USA, Angliei, Rusiei, Poloniei, Franței, Cehoslovaciei, s-a alăturat armatelor aliate și a luptat împotriva armatei Germaniei naziste. A avut loc o schimbare radicală de atitudine chiar în timpul derulării războiului. Fostul aliat, Germania nazistă a devenit dușman, iar foștii dușmani, adică armatele care luptau împotriva nazismului, au devenit pentru armata română, aliați. Există în istoria fiecărei nații momente ale alegerilor greșite și pentru noi, ceea ce s-a întâmplat după 1938 reprezintă un șir lung de neasumări colective și de decizii eronate, care au culminat cu intrarea într-o alianță care ne ducea spre pierzanie, datorită unor conducători slabi, mici și nesemnificativi.

(24 august 2024)

23 August 1944 și să nu uiți Darie!

Romanul lui Zaharia STANCU intitulat Desculț avea în el un fragment în care o femeie repeta obsesiv să nu uiți Darie! Băiatul cu numele Darie, zicea la rândul lui că nu are să uite. Mă gândesc că și pentru noi ar trebui să fie cineva care să ne spună să nu uităm și noi să repetăm că nu vom uita. Mă refer la erorile impardonabile făcute în timp, când am făcut lucruri ce nu trebuiau făcute, din exces de zel, din slugărnicie și din lipsă de caracter și din dorința de a ieși în față  cu orice preț.
Semnificația zilei de 23 August s-a schimbat după cum fiecare conducător de partid credea că-l avantajează. De la 23 August 1944, ziua eliberării scumpei noastre patrii de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roșie, până la 23 August 1944 începutul revoluției democratice de sub conducerea partidului comunist român în țara noastră, au existat multe alte abordări, care mai de care mai interesante, plină de subînțelesuri și mai ales incluzând grămezi de neadevăruri, căci la 23 August 1944 a fost arestat mareșalul Ion ANTONESCU și au fost întoarse armele împotriva Germaniei lui Hitler, armata română alăturându-se Armatei Roșii, deci aliaților, în lupta împotriva Germaniei naziste. S-a vorbit foarte mult despre faptul că evenimentul de la 23 August 1944 a redus cu 6 luni durata războiului, după analiza unui post de radio și despre cele peste 400.000 de jertfe ale ostașilor români pe câmpurile de bătălie în luptele ce au urmat acestui 23 August 1944.

După 23 August 1944, mai precis după ce comuniștii au venit la putere:

- orașul Brașov s-a numit orașul STALIN,

- sectoare ale Bucureștiului au luat denumirea de LENIN, STALIN,

- actuala Academie de Studii Economice s-a numit ISEP V.I. LENIN,

- la București a ființat Institutul Maxim GORKI,

- imnul de stat pe muzica lui Matei SOCOR, cu versurile lui Eugen FRUNZĂ și Dan DEȘLIU, arăta 

  întreaga slugărnicie a comuniștilor față de fratele de la Răsărit,

- poeții au cântat Țara Sovietelor,

- teatrele au jucat piese din dramaturgia rusă și sovietică,

- în fiecare oraș de la noi era o librărie numită Cartea Rusă,

- la radio erau emisiunile Vorbește Moscova și Învățați limba rusă cântând,

- elevii învățau și cântau imnul PRP și imnul URSS,

- în școală se învăța Limba rusă,

- elevii învățau după manuale traduse din limba rusă,

- a existat întreprinderea Tânăra Gardă,

- oficiosul partidului comunist s-a numit SCÂNTEIA după ISKRA sovietică,

- Casa Scânteii seamănă cu Universitatea LOMONOSOV,

- pe soclul din fața Casei Scânteii au poposit STALIN, urmat de LENIN până în 1989,

- la București s-a sărbătorit ziua de 7 Noiembrie a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie,

- lângă clădirea guvernului a existat Statuia Ostașului Sovietic,

- pe ecrane rulau filme sovietice de la Mosfilm în proporție de 90%,

- tinerii de la noi făceau facultăți și doctorate în URSS până în 1964,

- în economie existau sovrom-urile,

- muncitorii fruntași de la noi erau stahanoviști,

- la cartofi se făcea iarovizare cum zicea DOKUCEAEV,

- în întreprinderi funcționa principiul hozrasciot,

- în dicționare traduse din rusește, cibernetica era o știință reacționară,

- un compozitor mioritic a scris melodia M-am îndrăgostit de tine Moscova.

În opinia mea, aceste excese au fost erori nenecesare, căci nimeni nu a impus cuiva comportament de slugă. Unele manifestări le-am regăsit și după 1989, să nu mai vorbesc despre cultul personalității de dinainte de 1989, unde toți se întreceau în a realiza exprimări sub toate formele și stilurile, să fie pe placul conducătorului, om slab, cu calități oarecare, lipsit de capacitatea de a pune punct abordărilor excentrice.

Îmi repet în minte să nu uit, să nu repet, dar când văd în jurul meu că mulți nu uită, dar repetă erorile din trecut, am senzația că 23 August 1944 nu a însemnat mare lucru, că vor veni alte zile despre care vom găsi în cuvinte bombastice tot felul de semnificații, dar care nu vor însemna nimic semnificativ, din moment ce valoarea e dată de obiectul supus analizei, dar și de cel pus să-l prețuiască, acesta din urmă, fiind uneori un zero barat. Cu un pic de reținere și făcă excese de zel, după 23 August 1944 cu totul altfel am fi discutat despre istoria noastră, dacă nu s-ar fi găsit cozi de topor, oamenii lipsiți de geniu și de dragoste de țară, care să facă atât de multe compromisuri și să nu târască în zone despre care acum ne rușinăm profund, datorită gesturilor ample dar inutile făcute, crezând că acestea vor fi apreciate de cineva, ceea ce nu s-a întâmplat, căci stăpânii își disprețuiesc slugile, oricât de mult acestea s-ar scălâmbăia.

(20 august 2024)

Ziua de 23 August 1944

În vremurile bolșevice nu aveam decât trei sărbători:
- Întâi Mai muncitoresc și se defila,
- 23 August și se defila,
- Revelionul și ne distram.
Cum nouă ne place să ne rescriem istoria după bunul plac sau după cum bate vântul, ziua de 23 August 1944 a fost interpretată și reinterpretată, până încât azi nu mai înseamnă nimic, din moment ce nu se mai vorbește despre semnificația ei, la nicio televiziune, la nicio întrunire și de nicio personalitate marcantă. Este adevărat că nu prea ai ce spune despre chestia cu întoarcerea armelor, pentru că istoria nu prea cunoaște momente când o armată își lasă baltă aliatul și trece de partea cealaltă a baricadei. La demonstrațiile de 23 August de dinainte de 1989, se scandau lozinci care defineau extrem de nuanțat semnificația zilei acesteia și eu am traversat destul de multe momente ca să ajung să nu prea mai înțeleg nimic sau să-mi dau seama că faptele se descriu foarte diferit cu cuvinte, din perspectiva din care sunt privite. Este exact povestea cu degetul arătător care privit de sus arată într-un fel, privit din față arată altfel, privit din spate arată altfel, iar privit dintr-o parte, desigur, arată diferit. Tot așa și ziua de 23 August 1944, privită din documente ar trebui să arate mereu la fel. Dar și documentele se citesc diferit și 100 de inși dacă citesc aceleași documente, cu siguranță vor trage cel puțin 500 de concluzii diferite, căci fiecare ins este bântuit de îndoielile lui.

Istoria este seacă, cu documente clare, cu fapte înscrise în acele documente și se știu oamenii și se știu acțiunile și se știu consecințele. De aceea mi se pare cel puțin ciudat să văd la Viena într-un parc un spațiu generos dedicat Armatei Roșii și un monument al Eroului Necunoscut, în timp ce monumentului lui Constantin BARASCHI i s-a diminuat soclul și i-a fost schimbat amplasamentul, ca efect direct al rescrierii istoriei celui de Al doilea Război Mondial, uitându-se că România nu a făcut parte din tabăra țărilor învingătoare și că pe teritoriul nostru național armata sovietică a staționat până în anul 1958 la 24 mai. 

Nu spun că pe 23 August 2023 ar fi trebuit să fie organizată o demonstrație a oamenilor muncii ca în vremurile bolșevice, dar mi-aș fi dorit ca televiziunile să prezinte un film de 60 minute scris așa cum trebuie, nu de istoricii superficiali, aserviți și nepregătiți profesional, care să ne spună exact semnificația acestei zile pentru neamul românesc, dacă a existat o astfel de semnificație sau dacă a fost o zi banală ca oricare alta, să se spună clar și de azi înainte să fiu lăsat în pace, că am alte treburi de făcut.


(23 august 2023)

Semnificațiile zilei de 23 August 1944

Cine vrea să citească o carte de istorie care să lămurească semnificația zilei de 23 August 1944 mai trebuie să aștepte 100 de ani, până se vor limpezi lucrurile și oamenii de știință vor analiza cu obiectivitate ceea ce s-a întâmplat atunci.

Prin 1950, ziua de 23 August 1944 a însemnat ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist de către glorioasa armată sovietică.

Prin 1960, aceeași zi de 23 August 1944 a însemnat ziua insurecției armate pentru eliberarea țării de  mașinăria de război a Germaniei naziste și pentru înlăturarea asupririi burghezo-moșierești din patria noastră și instaurarea dictaturii proletariatului.

Prin anii 1980, ziua de 23 August 1944 a însemnat ziua începerii revoluției democratice din patria noastră în vederea construirii unei societăți eliberată de exploatarea omului de către om.

Prin anii de după 2000. ziua de 23 August 1944 nu a mai însemnat nimic, pentru că încă nu sunt clare lucrurile și patimile în legătură cu marii actori ai acelei zile sunt încă foarte puternice, iar argumente pentru a le domoli nu s-au inventat încă.

Așa cum degetul de la o mână privit din diferite unghiuri arată altfel, tot așa și ziua de 23 August 1944 este analizată și interpretată după interesele celor care vor să tragă concluzii, iar obiectivitatea devine relativă, în raport cu instrumentele folosite în analiză și cu ideile preconcepute de la care s-a plecat.

(23 august 2022)

Revoluția din Decembrie și televiziunea

Se pare că Revoluția din Decembrie 1989 de la noi din țară a fost prima transmisă în direct la televizor, așa că mare parte din populație stătea în fața micului ecran și vedea cum se derulează evenimentele, comentând și repoziționându-se pentru a face față noilor condiții care apăreau.

În acele zile fierbinți am văzut cum:

- au fost prinși și executați soții CEAUȘESCU,

- se înghesuiau unii să apară pe sticlă din Studioul 4,

- TATULICI l-a scuipat pe Nicu CEAUȘESCU,

- cântarul de aur al lui Zoe cu care câtărea mâncarea cățelușei,

- se trăgea în Piața Palatului,

- a ars Biblioteca Centrală Universitară,

- ieșeau flăcări din sălile de expoziție ale Palatului Republicii,

- zăceau pe ciment la morgă cadavrele celor împușcați,

- a născut o tânără și a dat numele Victoria fiicei sale,

- s-a tras cu tunul în clădiri din fața TVR,

- comuniști reșapați vorbeau despre democrație,

- arătau teroriștii internați la Spitalul Militar.

Era o avalanșă de imagini și de știri care se îngrămădeau peste noi, dar unele au rămas întipărite în mintea mea pentru totdeauna. N-am să uit cum crainici de la vechea TV își puneau cenușă în cap, spunând doar că au fost cititori de pe prompter, deși unele texte le construiau ei, întrecându-se în a mânui limba de lemn și de a ridica în slăvi comunismul și pe diriguitorii vremii. N-am să uit chestia cu Mireca, fă-te că lucrezi. N-am să uit diversiunile aruncate în eter de Theodor BRATU care era nelipsit de pe ecran și își făcea rolul de maestru de ceremoni cu o precizie de-a dreptul uimitoare. Nici tricoul nui Petre ROMAN nu va fi uitat prea ușor, căci ca element de recuzită a fost extrem de spectaculos.

În acele vremuri, televiziunea a făcut ceea ce știa ea cel mai bine, așa cum îi stă bine oricărei televiziuni din lume, să manipuleze, chiar dacă s-a declarat liberă, TVRL. Nici acum nu se face altfel, căci numai prin imagine și informație bine meșteșugite, albul e prezentat ca fiind negu și vice-versa, ceea ce s-a petrecut în zilele lui Decembrie 1989 și mult timp după aceea. Să nu uităm ceața inventată din cauza căreia TVRL nu a transmis imaginile din Piața Victoriei, de la mitingurile de la începutul anului 1990, pentru a nu fi influențat poporul că PNL și PNȚCD vor altceva decât FSN.

Dacă cineva ar avea răbdarea să vadă casetele cu acele momente, va înțelege că televiziunea a jucat un rol deosebit de important în mersul istoriei noastre din acele zile și deciziile de acolo, din studioul 4 au fost cele care ne-au făcut să bâjbâim printr-un întuneric al istoriei, deși în 13-15 iunie 1990 soarele strălucea pe cer mai luminos ca niciodată.

(29 octombrie 2019)

Revoluția din Decembrie și societatea românească

Acum, pe 22 Decembrie 2019 se împlinesc 30 de ani de când a avut loc Revoluția Română și este un bun prilej de a analiza ce s-a întâmplat cu societatea românească în acești 30 de ani.

Cine a crezut că lucruile vor curge liniar s-a înșelat, așa cum s-au înșelat cei supărați pe Silviu BRUCAN care a spus că ne trebuie 20 de ani pentru a evolua și noi cât de cât, zicând ei că acesta s-a înșelat. Da, s-a înșelat, căci se vede treaba că ne trebuie 200 de ani pentru a înțelege libertatea și democrația în adevăratul lor sens și nu cum îl taie capul pe fiecare.

În zilele următoare voi dezbate ceva mai aprofundat ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă la noi în condițiile în care ne zbuciumăm să implementăm statul de drept, căznindu-ne din toți rărunchii să facem și noi pași importanți, dar vorba lui LENIN, facem un pas înainte și doi pași înapoi.

Am parcurs niște etape:

- alegeri libere,

- intrarea în NATO,

- intrarea în UE,

- parteneriate strategice,

dar până la a avea o societate dreaptă, prosperă, unde legea domnește în totalitate, mai este drum lung. Ceea ce trebuie văzut în tot acest efort se leagă de faptul că încă nu ave dobândit capacitatea de a învăța lecția de le cei mai buni și bâjbâim după propriile noastre reguli, ca și cum noi desoperim apa caldă, deși alții o folosesc de mii și mii de ani, așa cum am folosit-o și noi până am crezut că aceasta nu există și musai, trebuie s-o descoperim acum.

Eu zic că merită acest demers al analizei, căci nu vom face noi pași spre progres dacă nu privim în urmă, fără mânie, cu detașare și cu dorința de a nu mai repeta greșelile pe care deja le-am făcut pe traseul parcurs.

(28 septembrie 2019)

Lipsa continuității

La noi, fiecare când ajunge pe o funcție:

- neagă ce a făcut predecesorul său,

- se crede că stăpânește lumea,

- devine instantaneu alt om,

- preia lingăii predecesorului,

- schimbă managementul,

- definește o altă strategie,

- schimbă chiar și pe portar,

- vorbește de greaua moștenire.

Numai așa se explică absența de la o aceeași masă a câtorva generații de foști ocupanți ai unui anumit fotoliu. Îmi aduc aminte cum la un anumit eveniment în Statele Unite la casa Albă erau prezenți toți foștii președinți aflați în viață, ceea ce dădea imaginea unei continuități și recunoașteri a valorii pe care fiecare dintre aceștia o aveau pentru istorie. Mă așteptam ca și la noi să se întâmple ceva pozitiv, ceea ce nu se întâmplă. În anul 2014 în decembrie la o masă dacă ar fi stat Regele MIHAI I, Ion ILIESCU, Traian BĂSESCU, Emil CONSTANTINESCU și Klaus IOHANNIS, am fi avut imaginea unei măreții care acum ne lipsește și este îngrozitor. Noi nu știm de unde venim și încotro ne îndreptăm. Lipsa continuității este cel mai rău lucru care se întâmplă unui popor care orbecăie prin istorie legat la ochi.
Acum Ion ILIESCU este acuzat de genocid.
Acum Traian BĂSESCU este dus pe la parchete.
Acum Emil CONSTANTINESCU este plasat într-un con de umbră.
Acum Klaus IOHANNIS este un prezident singur și cu mulți dușmani.

(13 iulie 2018)