Inteligența artificială și doctoratele

Până în anul 2000 era un lux utilizarea internetului pentru a identifica similitudinile dintre tezele de doctorat și literatura de specialitate cu lucrări publicate înainte de postarea unei teze de doctorat supuse analizei. Acum oricine dorește să analizeze o teză de doctorat o poate face pentru că:
- teza este în online,
- există produse software de analiză,
- se pot folosi și elemente de inteligență artificială pentru a face verificări mai sofisticate.

Ideea nu este de a verifica teze de doctorat existente, ci de a realiza cu ajutorul mai mult sau mai puțin substanțial al inteligenței artificiale a tezelor de doctorat și mai apoi a vedea aportul autorolor la realizarea tezeelor, pentru a li se acorda sau nu titlul de doctor în oarece domeniu. În noul contxt, exigențele vor fi altele și cred că subiectul acordării titlului de doctor în științe dacă nu va fi reglementat corespunzător, va fi dus în desuetitudine și ridicolul în care vor apărea așa-zișii doctori, va face ca atractivitatea să mai fie de interes doar pentru impostori, exact cum se întâmplă cu falsurile ce se identifică la indivizi care nu au nicio tangență cu valorile autenticeale muncii de cercetare științifică.



(05 iulie 2026)

Nu te apuca să faci un doctorat dacă....

Nu te apuca să faci un doctorat dacă:
- nu ai timp pentru așa ceva,
- nu ai chemare pentru muncă grea de 3 - 5 ani,
- nu-ți place să mergi prin biblioteci,
- ai oroare să lucrezi în echipe de cercetare științifică,
- vrei să faci lucrurile care să-ți iasă din prima,
- ai o muncă de conducere care te absoarbe cu totul,
- ți-a trecut vremea și te-ai uzat,
- o faci de gura altora, nu că vrei tu,
- n-ai chef să te justifici pentru soluțiile alese în teză,
- nu ai combustibil în tine de ars pe termen lung,
- ai prea multă șmechereală decât este permis, că nu ține în teză,
- crezi că plagiatul este o soluție salvatoare,

- nu-ți place să scrii articole, referate, cărți,

- ești certat cu disciplina specifică redactării de texte,

- nu-ți place să primești sugestii sau observații,

- nu ții la tăvăleală în seminarii științifice.

(26 ianuarie 2026)

Un individ cu medii de 5(cinci) pe linie e în stare să facă un doctorat?

Mai mergeam prin secretariatele de facultate ba să discut despre orarul meu, ba să iau un catalog, ba să fac o cerere pentru un împrumut la CAR, ba să mă interesez de programul unui coleg cu care trebuia să fac un articol solicitat de șeful de catedră. Eu știu să păstrez relații bune cu cei din secretariate, pentru că numai așa este posibil să obțin soluțiile dorite de mine la problemele care apăreau din când în când.
Într-o zi, mergând la un secretariat de facultate, în vremurile când nu existau școli doctorale și documentele doctoranzilor se gestionau la nivel de facultate și când partidul era partid și juca un rol important, o secretară tinerică mi-a arătat o foaie matricolă a unui doctorand, foaie matricolă ce era dominată de note de 5(cinci) și rar de tot apărea câte u 6(șase), iar foarte, foarte rar apărea și câte un 7(șapte), iar proprietarul ei, era un personaj celebru pentru prostioarele pe care le debita prin ședințe, numai că tocmai susținuse teza de doctorat. Eram siderat, că un nene care terminase pe la Iași o facultate oarecare, aciuat în București, reușise performanța să facă un doctorat, căci poziția sa politică îi permitea, deși credința mea că un nene de media 6(șase) fără ceva, nu e în stare să facă decât o teză de doctorat tot de un șase fără ceva, adică o teză de tot c-c-tul. Dar nu mai conta, din moment ce pozioția sa politică îl deșteptase instantaneu și o comisie îi validase capodopera de doi bani. Nenea respectiv, nu era altceva decât precursorul plagiatorilor din ziua de azi și al multor nulități care au pe perete înrămate diplomele de doctor, pe care în loc să se șteargă cu ele la c-r se fălesc în fața celor care nu știu cu ce se mănâncă un doctorat, mai ales atunci când nu faci cercetare științifică în domeniul în care ai făcut teza de doctorat.

(06 octombrie 2024)

Proverbul machedonesc

La machedoni există un proverb: dacă într-o oală cu ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește. Mare adevăr spune acest proverb machedonesc! Nu știu dacă dintr-un milion de indivizi aduși în fața unei oale de ciorbă, dacă li se spune că s-a pus acolo o lingură de c-c-t, vreunul mai dorește să guste din ciorbă. Să deplasez discuția spre tezele de doctorat, despre care se zice că au în ele 4% text plagiat sau 0,84% text plagiat sau 2,95% text plagiat, căci este vorba de o lingură de c-c-t sau de o linguriță de c-c-t aruncată în oala cu ciorbă, totul c-c-t se numește. Deci nu contează cât text plagiat este în teza de doctorat, căci dacă există puțin text plagiat sau mult text plagiat, teza plagiat se numește. Nu avem cum spune că un criminal l-a omorât doar un pic pe un cetățean, dacă cetățeanul a rămas fără viață. Criminalul l-a omorât și punct. Tot așa și cu plagiatul în teza de doctorat. Dacă autorul tezei a scris 150 de pagini a 30 rânduri, adică 4500 de rânduri din care 5% sunt plagiate, în opinia mea, autorul are capacitatea de a reformula textul format din 4 pagini și un pic, astfel încât să fie toată teza originală. În opinia mea, autorul nu trebuie să ajungă la aplicația informatică de anti-plagiat după ce a depus teza de doctorat, ci înainte, pe cont propriu. El va afla care sunt hibele din teză și se va aplica asupra tezei să le remedieze. Este mult mai important să previi decât să te umpli de c-c-at și după aceea s-o iei de la capăt ca Sisif, fără a mai ști că ajungi la liman cândva, căci după un scandal de plagiat, niciun conducător de doctorat nu va mai colabora cu respectivul.

(15 septembrie 2024)

Cât din timpul tău liber îți mănâncă doctoratul?

Ca să faci un doctorat, înseamnă:
- să pregătești admiterea la doctorat,
- să te documentezi,
- să-ți alegi tema de cercetare științifică,
- să faci cercetare științifică,
- să scrii și să publici articole științifice,
- să mergi pe la conferințe științifice,
- să elaborezi niște referate științifice de cel mult 40 de pagini,
- să scrii teza de doctorat de cel puțin 150 de pagini,
- să susții teza în ședință publică,
- și încă multe altele.

Toate aceste activități mănâncă timp și nimic nu se prognozează, căci ideile nu-ți vin la comandă, iar originalitatea abordărilor ține seama de inspirație și niciodată nu se știe exact cum stau lucrurile acolo. Sunt situații în care te zbuciumi o lună și nu se vede nimic, cum tot așa, sunt situații în care ideea strălucitoare apare într-o secundă, când nu te așteptai și nici nu-ți dai seama de unde a venit.

Cine este ministru, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este parlamentar, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este primar, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este barosan, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este vedetă, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este președinte de partid, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este mare director, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Documentarea înseamnă să stai să citești cărți, articole, studii cam 4 la 6 ore zilnic, cel puțin 5 luni de zile până te pui pe picioare cu detaliile și subtilitățile din domeniul în care vrei să faci teza de doctorat.

Un articol de 7 pagini nu se face bătând din palme. El trebuie să aibă undeva la 10 titluri strict pe domeniu în bibliografie. Trebuie să conțină și cel puțin o idee originală. O pagină se scrie greu, căci trebuie nădușită, nu glumă, pentru a fi o construcție acceptată în lumea științifică. Articolul se construiește după regulile revistei unde vrei să-l publici și elaborarea lui durează luni bune, cu frământări, cu dubii, cu dorința de a-l perfecționa și mai ales, cu temerile de a nu include acolo chestii greșite. Nici nu mă gândesc la ideea de a plagia din alte surse, căci acum cu software anti-plagiat, eșecul este garantat dacă încerci să preiei aiurea fără să indici sursa.

Doctoratul înseamnă muncă, muncă și iar muncă. A crede că poți pune pe alții să facă ceea ce trebuie să faci tu, adică să scrie în locul tău, orice, absolut orice, un articol, un referat, un capitol de teză, este eroarea erorilor, căci respectivii fac ei ce fac și strecoară acolo șopârlițe, ca atunci când nu mai cedezi șantajelor, să te dea în gât, adică să spună ce este greșit în ceea ce ți-au livrat, chiar contra cost, pentru a te compromite.

Era un nene care s-a cuplat cu o tanti. El nu prea era merituos ca mascul, dar știa ceva meserie. Tanti avea gânduri de mărire și-i trebuia doctorat. Nenea a făcut o teză cu clinciuri numai de el știute. Tanti a susținut acea tezaă și-a atins visul de mărire și i-a dat cu piciorul lui nenea. Nenea rănit în amorul propriu, a elaborat câteva pagini pe care le-a trimis unde trebuie, pagini în care erau prezentat la liniuță toare erorile din teză. O comisie a analizat acele erori, le-a confirmat, a anulat titlul de doctor al lui tanti. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea nu a mea, ci povestea reală.

Concluzia: doctoratul îți mănâncă atât de mult timp, încât merită să-l faci dacă și numai dacă vei lucra toată viața în domeniul în care te-ai documentat și ai cercetat ca să elaborezi teza. Ca să faci un doctorat de amorul artei, pentru a-ți scrie pe cartea de vizită că ești PhD sau pentru a le lăuda la cunoscuți, nu este nicio sfârîâială. Mai bine faci altceva și câștigi bani, îți iei o mașină șmecheră, cumperi țoale de firmă, te plimbi în locuri exotice, într-un cuvânt, îți trăiești viața și nu te legi la cap dacă nu te doare.

(29 iulie 2024)

Îmbătrânirea academică

 Pe vremea mea și aici mă refer la anul 1970, după terminarea facultății se obținea repartiție guvernamentală și se rămânea în învățământul superior ca asistent universitar stagiar, la 23 de ani. Lucrurile au mers așa și după Revoluția din Decembrie, până când unor bătrânei ramoliți le-a venit ideea creață ca în învățământ să acceadă doar tinerii cu doctorat, adică, cei ajunși undeva la 28 de ani în cel mai optimist scenariu. 
Cei mai buni absolvenți ai facultăților, după terminarea formei de licență și a masterului, merg în producție și acolo iau contact cu mediul de o anumită factură unde banul este esențial și cu mult mai mare decât cel obținut de un pârlit de asistent universitar chiar și cu doctorat. Așa se face că cei mai buni absolvenți ai facultăților rămân în producție, iar în mediul academic nu se mai găsește picior de șef de promoție. Mai mult, de când a fost compromis doctoratul de către plagiatorii-demnitari, foarte mulți dintre absolvenții de master strălucitori, nici nu mai iau în calcul să urmeze un stagiu doctoral, considerând acest lucru ca o mare jignire, că ar fi asociați hoțiilor științifice.
Rezultă cu claritate că ceea ce se întâmplă acum, când un tânăr intră în mediul academic la 28 sau 30 de ani, pe la 35 de ani devine lector, undeva la 40 -45 de ani devine conferențiar, ca profesor să devină în jur de 50 de ani, adică un bătrân fără speranță, chiar dacă totul depinde de el și numai de el, dar suflul și combustibilul ca el să fie făuritor de școală într-un domeniu, este deja epuizat.
Mediul academic este interesant, dar dacă este și atractiv, deja are puterea de a atrage adevărate valori, căci de indivizi mediocri este sătulă lumea până peste cap. Faptul că s-au format adevărate dinastii sau mai corect, familii ca în bănci, ar trebui să dea de gândit. O mai mare flexibilitate n-ar strica și o revenire la forma în care un tânăr absolvent avea posibilitatea de a rămâne preparator sau asistent stagiar în catedră și de acolo să evolueze lângă un mare profesor este o soluție. Numai că nu prea există mari profesori, căci legile au fost date să stimulezenivelul de sub medie și acolo nu se întrezărește nicio perspectivă, căci dacă stai de vorbă cu așa-ziși profesori titrați, se vor tângui că nu trebuie să vină tineri în catedre, că nu știm ce aduce ziua de mâine, de păarcă la venirea lor ca tineri preparatori, nu a existat problema zilei de mâine, numai că cei care i-au adus în învățământ aveau proiecția carierei lor în minte, ceea ce în cazul lor nu o au pentru tinerii de azi.
O mie de ani pace!

(28 iulie 2024)

Cum se dă în USA OK pentru scrierea tezei de doctorat?

Un doctorand lucrează câțiva ani la un contract de cercetare unde manager de proiect este conducătorul său, conducător care-i asigură banii de bursă din acel contract. Doctorandul face cercetare științifică, studiază problema din contract, care este și problema din teza lui. Merge pe la conferințe, publică articole. Dacă el a muncit și are rezultate, are dreptul să stea de vorbă cu conducătorul lui să înceapă demersurile pentru a-și scrie teza de doctorat.

Înseamnă că dacă este de acord cu acest lucru, conducătorul lui de doctorat, vorbește cu 5 specialiști pe problema din teză, cei mai buni 5 specialiști din USA. Îi convoacă să vină într-o zi să discute cu doctorandul.

În ziua stabilită, cei 5 și doctorandul, în prezența conducătorului discută și discută și discută și doctorandul trebuie să-i convingă că:

- a obținut soluții originale,

- soluțiile originale sunt valabile,

- există perspective de aprofundare?

- se generalizează ceva de acolo?

- sunt premise de formalizare?

- experimentele detaliază?

- este în stadiul de a face o construcție.

Dacă specialiștii consideră că doctorandul are progrese importante și teza este aproape o realitate, îi mai dau câteva indicații și-i sugerează cam cum trebuie să decurgă abordarea în continuare. Discuția este foarte exactă, aplicată și la un nivel științific ridicat, exact cum cere o abordare într-un stagiu doctoral autentic. Dacă doctorandul are OK de la această comisie, are tot dreptul să se apuce să scrie teza de doctorat și să declanșeze procedura pentru prezentarea în colectivul de cercetare care a lucrat la proiect și apoi să o prezinte în fața unei comisii care după ce a citit-o, dialoghează, fără festivism cu doctorandul și-i acordă sau nu titlul de doctor în științe, în ramura unde el a făcut cercetarea. Să nu uităm nicio clipă că doctorandul este un om de onoare, conducătorul științific este om de onoare, specialiștii sunt oameni de onoare și nimeni și nimic nu-i duce în direcția abordării superficiale a problemei.

Știu această procedură de la români care au trecut prin așa ceva, care după obținerea titlului de doctor în științe lucrează în Computer Science, lucrează în Mathematics și altcineva lucrează pe Wall Street.


(24 iunie 2023)

Doctoratul, de la mândrie la rușine

Pe vremea mea, pentru a face un doctorat trebuia:
- să fi terminat o facultate ca lumea,
- să fi avut o medie mare în studenție,
- să dispui de timp pentru cercetare științifică,
- să dai un. concurs adevărat de admitere,
- să susții niște examene grele,
- să faci niște referate, care erau de cercetare științifică,
- să elaborezi o teză nădușind câțiva ani,
- să mergi pe la conferințe științifice,
- să te accepte o comisie grea de susținere a tezei,
- să treci de comisia de la minister.

Numărul conducătorilor științifici era mic rău de tot. Numărul de locuri la doctorat era și el mic. Numărul tezelor de doctorat care se susțineau într-un an într-o instituție de învățământ superior era mic. Există statistici care arată cum stăteau lucrurile înainte de 1989. Să ai un doctorat era o mândrie înainte de 1989, căci cei cu doctorat erau indivizi care într-adevăr dovediseră ceva, munciseră din greu și li se recunoștea prin titlul de doctor, că ei au ajuns la un anumit nivel de pregătire profesională care le permite să evolueze într-o direcție bine precizată, fie în cercetarea științifică, fie în mediul academic.

După 22 Decembrie 1989 lucrurile au luat-o razna. Am asistat într-o sală din clădirea  Facultății de Planificare și Cibernetică Economică la modul în care studenții revoluționari propuneau conducători de doctorat și cum activitatea de doctorat a început să se deruleze sub auspicii bizare, arbitrare, nepotrivite, rudimentare și imposibil de evaluat. Nu a durat mult, dar ceea ce s-a întâmplat tot nu a adus redresarea doctoratului. S-a înmulțit excesiv numărul conducătorilor de doctorat, au dispărut restricțiile la admiterea la doctorat în virtutea egalității în drepturi a poporului, așa cum le stabilește constituția. A crescut numărul doctoranzilor, a crescut rapid numărul tezelor de doctorat. A scăzut dramatic durata stagiilor doctorale. A crescut apetitul vulgului de a intra în rândul elitelor prin doctorat. Consecința eliminării filtrelor reale de performanță a fost creșterea alarmantă a plagiatelor care au depășit 4% din conținutul tezelor de doctorat, însoțite de retrageri ale titlurilor de doctor în științe a nenumărate personaje obscure, treabă care nu a însemnat nici măcar echivalentul unui spălat pe dinți ca sancțiune, din moment ce nimeni nu a făcut pușcărie pe motiv de furt intelectual sau nimeni nu și-a pierdut calitatea de conducător științific pentru faptul că a patronat o hoție.

În consecință, când am discutat cu niște tineri să vină la doctorat, mi-au spus că nu vor să se acopere de rușine, căci în opinia lor doctoratul este o formă de instruire academică deja compromisă.

(22 iunie 2023)

Toate la vremea lor

În mintea mea, aia care mi-a mai rămas acum la 76 de ani, cred că toate trebuie făcute la vremea lor.
Copilăria trebuie trăită când ești copil.
Adolescența trebuie trăită când ești adolescent.
Tinerețea trebuie trăită când ești tânăr.
Școala elementară se face până la vârsta de 17 ani.
Bacalaureatul nu se susține mai târziu de 20 de ani.
Facultatea nu se face mai târziu de 27 de ani.
Doctoratul nu se face când ai ajuns pe o funcție importantă, căci nu mai înseamnă muncă adevărată.

Un nene a făcut liceul la 27 de ani. Apoi a făcut facultate și vreo patru masterate. Un alt nece a făcut un doctorat în probleme de minerit, deși facultatea lui nu avea nicio legătură cu mineritul. Abordările caricaturale și se par excese de lipsă de inteligență, din moment ce societatea nu a creat bariere insurmontabile de a-l determina pe X sau pe Y să aibă o altă traiectorie cu întreruperi, care să justifice un examen de bacalaureat la bătrânețe și un doctorat la senectute. Eu nu cred în doctoratul celui de pe poziție de la director în sus, căci el nu mai are timp să facă 3 ani cercetare științifică cel puțin 4 ore pe zi pe domeniul în care-și face teza de doctorat, căci soluțiile originale autentice nu apar bătând din palme.

Noi avem proverbul: prostul, nu e prost destul dacă nu e și fudul. Spune multe acest proverb și se aplică al naibii de mult ărintre mulți compatrioți de-ai mei, care uită cine sunt cu adcărat și câte parale fac.

(21 iunie 2023)

Groaza lucrurilor neterminate

Întotdeauna am fost îngrozit de lucrurile neterminate. Când am început un lucru, mi-am dorit să-l termin. În vremea când eram student în primul an de facultate, am avut un coleg ceva mai mare decât mine și el tot în primul an, dar care începuse vreo cinci facultăți și nu orice facultăți, ci facultăți foarte bune, dar nu terminase niciuna din varii motive, zicea el, motive întemeiate. De atunci am devenit îngrozit că și eu să mă găsesc în situația de a începe facultatea fără s-o termin. Nu am avut liniște până nu m-am văzut cu diploma de stat în mână și cu repartiția în buzunar. Și când am început stagiul doctoral tot așa a fost. Nu am avut liniște până nu am susținut teza de doctorat și nu am avut în mână diploma de doctor. Groaza aceasta nu m-a părăsit niciodată. Cu copiii mei tot așa am fost. Nu am avut liniște până nu am văzut diplomele lor care dovedeau că au început ceva și au și terminat cu succes acel ceva. Și în ziua de azi am groaza lucrurilor neterminate. Este motivul din care înainte de a începe ceva, planific totul până la cele mai mici detalii și pornesc la treabă. Presiunea nu mai este la nivelul din vremea studenției, dar liniște nu am până nu am finalizat ceea ce am început.

Este motivul din care nu mi-am propus obiective irealizabile în viața mea, ci lucruri normale, pe care am avut credința că le voi duce la bun sfârșit în intervalul de timp impus de alții sau planificat de mine.

Încă din studenție eu am fost obișnuit să lucrez secvențial. Am început ceva, am lucrat, am finalizat. Numai după ce am finalizat ceea ce am început, treceam la realizarea unei alte lucrări, pe care munceam s-o finalizez. Niciodată nu am avut pe biroul de lucru mai multe chestii începute, ca să sar de la una la alta pentru a finaliza mai multe lucrări cam la același moment. dacă mi-a venit vreo idee când lucram la ceva, o notam pe o bucată de hârtie și după ce finalizam ceea ce aveam în lucru, dacă era ceva interesant, treceam să lucrez la dezvoltarea ideii scrise pe petecul de hârtie.

(03 mai 2023)

Teza de doctorat de pe vremea mea

N-am să înțeleg cum mama dracului ajunge la comisia de titluri academice o teză de doctorat plagiată. Tot timpul m-am întrebat:
- Ce a păzit conducătorul științific? El nu și-a dat seama că are în față o teză plagiată? Ce fel de conducător științific este acela pe care doctorandul îl duce de nas? Ce au păzit membri comisiei care au întocmit referate în calitate de specialiști în domeniu? Cum specialiștii din domeniu, care se presupune că sunt la zi cu literatura, să nu-și dea seama că au în față o teză plagiată?

Conducătorul științific al stagiului meu doctoral a gestionat până în cel mai mic detaliu:

- structura tezei mele de doctorat,

- modul de elaborare al capitolelor,

- soluțiile originale pe care le-am inclus în teză,

- capitolele tezei,

- pregătirea susținerii tezei.

Conducătorul științific al tezei mele de doctorat nu a lăsat niciun detaliu la voia întâmplării și de la început a condus stagiul doctoral la standarde foarte înalte, căci el era un om extrem de exigent și doctoranzii pe care și i-a ales erau oameni care au acceptat fără comentarii modul său de a lucrat.

Aveam pagini de imprimantă verso pe care scriam capitolele tezei și cu care mă prezentam la discuții cu conducătorul științific. Îmi notam tot ce trebuia să fac pentru viitor și numai după ce el era convins că aveam un capitol bun spunea să trec la următorul capitol. Deși lucram în învățământ, timpul alocat elaborării tezei de doctorat a fost de câțiva ani, zi de zi am rezervat câteva ore. De aceea nu am înțeles cum unii, care nu sunt deloc geniali sunt în stare să traverseze stagii doctorale ca vântul și ca gândul, ceea ce mă face să devin complexat, căci eu am făcut un doctorat î șase ani și am lucrat la teza de doctorat patru ani, de mă consider de cel puțin de 100 de ori mai tâmpit decât mulți dintre genialii dovediți ceva mai târziu în raport cu comparațiile mele, drept plagiatori notorii cu acte în regulă.

Mai am și acum un exemplar al tezei mele de doctorat. Chiar am început s-o scanez cu telefonul și probabil când o voi scana pe toată, o voi pune la mine pe portal, căci sunt tare mândru de ceea ce am realizat eu cu mintea mea de atunci, mai ales că fiecare pagină a tezei este nădușită la greu.


(01 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mihai DOINEA

Mihai DOINEA a fost studentul meupe parcursul mai multor ani. Am colaborat în realizarea lucrării de licență, a lucrării de disertație  de la master și a tezei de doctorat, căci am fost conducătorul lui științific. Mihai DOINEA este un tânăr valoros, cu putere de muncă extraordinară, temeinic, cu dorința de a fi tot timplui la curent cu ceea ce este nou în meseria sa. Are capacitatea de a lucra în echipă și știe să mențină acel echilibru necesar uncii intense, mai ales când apare presiunea timpului generată de termenele de predare a stadiilor unei cercetări științifice.
Am lucrat împreună la lucrarea de licență și apoi la lucrarea de disertație.
Am început un stagiu doctoral care s-a finalizat prin susținerea cu succes, în anul 2011 a tezei de doctorat de 181 de pagini intitulate Optimizarea securității aplicațiilor informatice distribuite, urmată apoi de publicarea unei lucrări de 269 pagini,  care avea la bază rezultatele obținute în stagiul doctoral de cercetare științifică, intitulată Optimizarea securității : teorie și practică și apărută în Editura ASE în anul 2015.

Este coautor al lucrării de 404 pagini intitulată  Android mobile applications : a practical development guide alături de Cătălin BOJA, Cristian CIUREA, publicată n anul 2015 la Editura ASE din București.

Mihai DOINEA este un om educat, care știe să respecte, care atunci când spune un termen, acel termen este respectat, iar calitatea livrabilelor lui este de cel mai înalt nivel. Este un om practic, discret și mai ales eficient. Are o exigență specială față de el însuși, lucru extrem de important în meseria lui de programator. Noi am discutat foarte multe lucruri și am observat că Mihai DOINEA a ținut seama de ceea ce am discutat și s-a văzut în întreaga sa evoluție, că a știut să aplice cu succes ceea ce a învățat.

(18 ianuarie 2023)

Primul meu doctorand, INGAUTA Clotaire

Pentru mine a fost o surpriză fantastică în momentul în care fostul meu student INGAUTA Clotaire m-a căutat pentru a face împreună un doctorat. S-a prezentat la o discuție și a fost admis la doctorat. INGAUTA Clotaire a fost în studenție un tip foarte serios, cu dorința de a învăța meseria de programator și a obținut note foarte bune la disciplinele unde am lucrat împreună. Știindu-l un student foarte bun, am avut certitudinea că și de pe poziția de doctorand va face treabă foarte bună.

Am făcut un plan de pregătire a doctoratului, cam după modelul pe care l-am avut eu. Și examenele și referatele lui INGAUTA Clotaire au decurs foarte apropiate de cele pe acre eu le-am făcut în stagiul meu doctoral. Comisiile de examene, susținerile de referate, au decurs foarte apropiate ca examenele și referatele de pe vremea când eu am făcut doctorat, pentru că ceea ce a făcut profesorul Ludovic TOVISSI, conducătorul meu de doctorat, doream să fac eu.

INGAUTA Clotaire a susținut teza de doctorat în anul 1997 și am tot dreptul să spun că a avut o teză de doctorat foarte frumoasă, căci în comisia lui au fost profesori exigenți, iar profesorul Dumitru OPREA era rector al Universității Al. Ioan CUZA și am avut și un specialist deosebit de important din BNR. Am avut onoarea ca ședința publică de susținere a tezei de doctorat a lui Clotaire să fie condusă de profesorul Dumitru MARIN, decanul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. Teza de doctorat a lui INGAUTA Clotaire s-a intitulat Agregarea structurilor de date din sistemul financiar și a inclus multe soluții originale, căci el era pasionat de problemele specifice sistemului bancar mai ales.

Pentru mine a fost un excelent început, pentru că am reușit să fac pe toată durata când am fost conducător de doctorat, exact ceea ce mi-am dorit, adică să promovez elementele valorice și să nu fac niciun compromis la calitate în selectarea doctoranzilor, în modul în care am derulat stagiile doctorale și mai ales în modul în care eu am urmărit realizarea tezelor de doctorat, căci nu doctorandul mă coordona pe mine, ci eu îl coordonam pe acesta.

(17 decembrie 2022) 

Alin ZAMFIROIU și publicarea tezei sale de doctorat

Am colaborat cu tânărul Alin ZAMFIROIU în stagiul doctoral, care s-a finalizat la data de 24-10-2014, când a susținut teza intitulată Metrici ale calității aplicațiilor mobile, după care în anul 2016 el a publicat lucrarea referită prin:
Alin ZAMFIROIU - Metrici software de evaluare a calității aplicațiilor mobile din mediul educațional, Editura ASE, București, 2016, 133 pag, ISBN: 978-606-34-0050-6.

Cartea are o introducere, opt capitole unde autorul dezvoltă problematica enunțată în titlu și se încheie cu concluzii. Bibliografia aleasă cu grijă, de actualitate și pe subiectul cărții, conține patru materiale în care Alin ZAMFIROIU este coautor sau autor.

Aplicația cu care Alin ZAMFIROIU a exemplificat metricile de calitate implementate îi aparține, pentru că el este un excelent programator. El a găsit modalitatea prin care datele au fost achiziționate pe măsura derulării unor procese, ceea ce a permis inclusiv studiul comportamentului celor ce utilizează aplicația mobilă, pentru a fi dezvoltată ulterior în ideea ca aceasta să fie orientată cât mai mult spre utilizatori.

(13 noiembrie 2022)

Învățați să plagiați cântând

    În copilăria mea era o emisiune la radio intitulată Învățați limba rusă cântând. Se difuza un cântec rusesc. Se luau versurile rând pe și se traduceau. Se explicau cuvintele. Se relua cântecul doar cu acele versuri. Încet-încet erau parcurse toate strofele. La final, cântecul era cântat în întregime. Probabil din 30 de cuvinte noi, omul reținea 3 sau 4. Azi erau reținute câteva, la următoarea emisiune erau reținute câteva și la 1.000 de ani cu siguranță se învăța limba rusă cântând...
    Păstrând spiritul emisiunii, dar operând câteva modificări, se învață plagiatul cântând. 
Cântecul inițial devine aici cartea sau articolul sau teza de doctorat susținută deja de altcineva. Cântatului integral al cântecului în limba rusă îi corespunde parcurgerea acelei părți din carte, din articol sau din teza de doctorat a altuia, care ne interesează. Se copiază  fragmentele fără ghilimele, fără a face vreo citare, în lucrarea noastră care este fie o carte, fie un articol, fie o teză de doctorat, că sunt prea frumoase și se potrivesc de minune cu ceea ce dorim noi să fie arătat, de parcă noi le-am fi făcut, mai ales dacă suntem lipsiți de contactul cu realitatea și chiar credem că gândirea noastră se suprapune exact cu gândirea acelui autor care a avut neșansa să scrie fragmentele înaintea noastră, nu i-ar fi rușine de nesimțit care este...
    Se procedează tot așa până când la cartea noastră sau la articolul nostru sau la teza noastră de doctorat am pus ultimul punct. Cu mândria lucrului gata făcut, cu mulțumirea că am atins un obiectiv, spunem că am scris cartea, că am terminat articolul sau că suntem gata să susținem teza de doctorat. Toate se datorează faptului că climatul este viciat și nimeni nu ne-a atenționat că atunci când preluăm fragmente  fără ghilimele și fără să cităm se cheamă furt intelectual și ca orice furt, este pedepsit, când justiția este cu adevărat oarbă și nu se uită la hoț pentru a-l vedea și a-l ierta dacă este unul dintre puternicii zilei.


(05 noiembrie 2022)

Cum se calculează gradul de plagiat?

Fiecare dintre noi care știm cele patru operații aritmetice suntem în stare să construim oricâți indicatori ne țin puterile.
Vreau un indicator de calcul pentru productivitatea muncii, pe lângă clasicul indicator, vom construi cel puțin 1.000 de indicatori în doi timpi și trei mișcări.
Despre gradul plagiatului dintr-o teză de doctorat:
- construim 222.222.222.222.222.222.222.222.222 indicatori,
- venim cu argumente cum că fiecare indicator este bun,
- aducem și argumente din care să rezulte că indicatorul este infect,
- facem calcule care arată exact ceea ce dorim,
- alegem indicatorul care arată ceea ce vrem noi să fie bine ca să nu fie rău.

Dacă avem o teză de doctorat care are N cuvinte și M este numărul de cuvinte din pasajele identificate ca fiind plagiate din teză, indicatorul I dat de relația:

I = (M/N)*100

arată cât este plagiat din teza de doctorat.

Dacă N=10.000 și M= 400

I =(400/10.000)*100 = 4

rezultă că teza este plagiată 4% și e OK, aplauze furtunoase, prelungite, ovații neîntrerupte. În fond ce contează 400 în raport cu 10.000 căci una e să ai în buzunar 10.000 de dolari și cu totul altfel stau problemele când ai în buzunar doar 400, adică suma de 400 de dolari nu se pune.

Dacă suntem ceva mai exigenți și ierarhizăm sursele după noutate, după importanță și dăm ponderi, acel 400 devine prin aplicare de coeficienți de importanță fie 800, fie 4.000 și ne îndreptăm vertiginos spre zone crepusculare din care sfântul devine diavol și inocentul devine borfaș.

Contează cât de bine știm să argumentăm și cât de convingători suntem când prezentăm un indicator. În rest, 1.000 de ani pace!



(04 noiembrie 2022)

Cât timp îți mănâncă un doctorat?

Un doctorat înseamnă un nivel superior de instruire.
Ai făcut o facultate într-un anumit domeniu, ai studiat sistematic trei ani și ai obținut note foarte bune la examene pentru că:
- ai studiat cursurile,
- ai citit bibliografia suplimentară, 
- a realizat proiectele cerute, 
- te-ai remarcat la seminarii și la cursuri,
- profesorii te-au văzut muncind,

- petreci ore bune zilnic documentându-te,
- a întocmit lucrări la cercurile științifice studențești.
Consideri că ceea ce ai învățat în cei trei sau mai mulți ani de facultate nu sunt suficienți și simți nevoia să faci un master tot pe acea meserie cu acre ai început și:
- dai examene în cei doi ani de master,
- faci referate,
- participi în echipe de cercetare,
- elaborezi proiecte,

- de documentezi și chiar faci cercetare științifică.
- faci o lucrare de disertație care includ elemente de cercetare,
- identifici un profesor cu care ai vrea să continui cercetările în viitor.

după ce ai susținut lucrarea de disertație și simți nevoia să faci cercetare științifică, te gândești să faci un doctorat care înseamnă:

- cel puțin 3 ani de muncă de documentare,

- să dedici cel puțin 4-6 ore zilnic doctoratului,

- scrierea de articole,

- participarea la conferințe,

- publicarea de articole în reviste de înalt nivel științific, 

- muncă din pasiune pentru a soluționa probleme noi,

- cel puțin un an și jumătate pentru a scrie cele 150 sau 200 de pagini ale tezei de doctorat,

- verificarea rezultatelor originale pe care vrei să le incluzi în teză,

- redactarea tezei de doctorat ca lucrare originală,

- susținerea tezei,

- obținerea titlului științific de doctor.

M-am întrebat câți dintre demnitarii mioritici dispun de 3-5 ani ca zi de zi să lucreze 4-6 ore continuu la doctorat, pentru a face o lucrare serioasă de cercetare științifică în cadrul unei echipe.

Doctoratul nu înseamnă numai titlul de doctor în știință. Doctoratul înseamnă cercetare științifică și după ce a fost susținută teza de doctorat. Doctoratul nu se face pentru a avea diploma de doctor, ci pentru a continua munca de cercetare, căci diploma de doctor certifică faptul că deținătorul ei știe să deruleze toate etapele unui ciclu de cercetare științifică și să coordoneze o echipă care face cercetare științifică.

Cine nu face sau nu a făcut așa, degeaba a derulat un stagiu doctoral, căci diploma de doctor este în sine doar un carton, care în România nici măcar nu arată spectaculos, este chiar banală, enervant de banală...

(04 noiembrie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Vasile BRÎNZĂNESCU

Vasile BRÎNZĂNESCU este acum un bărbat de 77 de ani.

Vasile BRÎNZĂNESCU este absolvent al facultății de Matematică de la Universitatea București, promoția 1968.
Vasile BRÎNZĂNESCU este doctor în matematică din anul 1978.
Vasile BRÎNZĂNESCU a fost directorul Institutului de Matematică Simion STOILOW în intervalul 2004 - 2012.
Vasile BRÎNZĂNESCU a fost asistent universitar în intervalul 1976 - 1978.
Vasile BRÎNZĂNESCU a fost lector universitar în intervalul 1978 - 1990.
Vasile BRÎNZĂNESCU a fost conferențiar universitar în intervalul 1990 - 1992.
Vasile BRÎNZĂNESCU este profesor universitar din 1992.
Vasile BRÎNZĂNESCU desfășoară o intensă activitate de cercetare științifică în domeniul matematicii, fiind autor a peste 50 de articole, publicate în reviste de specialitate cu factor de impact ridicat.
Vasile BRÎNZĂNESCU este din anul 2022 membru în consiliul general al CNSTDCU - Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.
Vasile BRÎNZĂNESCU m-a dezamăgit că format fiind în climatul deosebit de exigent de la Facultatea de Matematică în ceea ce priovește valoarea și originalitatea rezultatelor obținute de matematicieni în activitatea de cercetare științifică, nu l-am văzut manifestându-se vehement în legătură cu plagiatul. este adevărat că el a văzut că avem cam prea mulți absolvenți cu diplomă de studii superioare, diplome care sunt fără acoperire, dar problema esențială în societatea de azi este plagiatul căci acolo este cangrena ce trebuie rezolvată rapid.
Vasile BRÎNZĂNESCU m-a dezamăgit că nu vorbește în mass-media ce înseamnă să faci cercetare că el a fost director al unui institut de cercetări etalon în Ro și nu spune ce înseamnă să ai și rezultate, dar mai ales ce înseam,nă să fii exigent cu tine însuți.
Vasile BRÎNZĂNESCU m-a dezamăgit că nu a spus niciunde că cel care nu stă să facă cercetare câteva ore bune pe zi, care nu muncește neobosit și care nu este pasionat, nu va avea niciodată soluții originale. De la înălțimea profesionalismului său exemplar, sunt sigur că indivizii puși pe furt intelectual ar fi lăsat-o baltă și s-ar fi apucat să sape șanțuri în loc să facă teze de doctorat plagiate, că avem de înlocuit în București 1.300 Km de conducte de termoficare care trebuie îngropate în pământ.
(11 octombrie 2022)

Popor, cum e cu toleranța zero la plagiat?

Azi, președintele Klaus IOHANNIS a vorbit de toleranța zero la plagiat.
Nu este întâmplător.
Noi avem un proverb, care în forma sa elegantă sună așa: bate șaua să priceapă iapa.
Se vor identifica proceduri de urmat care să stopeze plagiatul, căci așa a cerut președintele. Va exista un moment To de aplicare a acestor proceduri și cu siguranță că nu va mai trece nicio teză de doctorat în care autorul a plagiat. Numai că moralitatea ne duce și spre aplicarea de criterii de exigență folosite de acele proceduri spre tezele de doctorat de dinaintea momentului To. Mă aștept ca să continue acțiunea de epurare a plagiatorilor din viața publică, ceea ce înseamnă că mulți doctori în științe cu teze plagiate să ceară retragerea titlului de doctor în liniște, fără mare tam-tam. Vor fi și persoane cărora scandalurile de plagiat le vor aduce situații destul de neplăcute înainte ca justiția să dea verdictul final.
Oricum, sunt destul de optimist că în 15 - 25 de ani de acum încolo, chestiunea cu plagiatul va fi eradicată în țărișoara noastră. Nu este posibil să se producă efectele procedurilor mai repede căci:
- năravul din fire n-are lecuire,
- lupul își schimbă părul, dar năravul, ba,
- trebuie să iasă din circuit cei mediocri,
- numai oamenii valoroși să acceadă la derularea de stagii doctorale,
- numai o normare corectă a analizei tezelor ajută,
- doar conducătorii de doctorat relevanți elimină plagiatul.

Aștept ca toți cei dovediți plagiatori să facă vreo cinci pași în spate și să nu mai apară nici pe micile ecrane și nici în poziții importante, căci gestul lor a fost reprobabil și singura pedeapsă rezonabilă pentru ei este să intre în uitarea veșnică a poporului din care provin, fără vreo posibilitate de a se reabilita cumva.

Apropo, ce mai face Emilia ȘERCAN?

(03 octombrie 2022)

O întrebare firească legată de existența CNATDCU . Trebuie să dispară sau nu?

Pentru cine nu știe CNATDCU înseamnă  Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. Este vorba de un mastodont cu picioare de lut. Este format din 21 de persoane, dar are în spate un aparat extrem de stufos, care analizează propunerile de atestare de titluri, diplome și certificate universitare care au fost acordate de universități prin comisii și organisme de specialitate.
Să discut chestia cu doctoratele.
Pe la CNATDCU trec cei care devin conducători de doctorat.
Pe la CNATDCU trec tezele de doctorat susținute în universități, în fața unor comisii formate din specialiști care sub semnătură spun că teza este:
- originală,
- documentată,
- nemaipomenită,
- nemaiîntâlnită,
- nemaivăzută.
CNATDCU este cel care întocmește tabelul de atestare a titlurilor de doctor.
Dacă apare după ani și ani un nene care n-are ce face și ia la bani mărunți teza unui alt nene sau a unei tanti și găsește că e plagiată, apar firești întrebările:
- ce a păzit conducătorul științific?
- ce analiză au făcut specialiștii care au făcut referatele de i s-a acordat titlul de doctor?
- ce s-a întâmplat cu exigența din școala doctorală?
- cum de a dat CNATDCU atestatul?
Nu găsesc așa de normal cum de CNATDCU se indignează de decizia CCR legată de doctorate. Mai întâi să facă curățenie în ograda sa și apoi să se indigneze, căci nu CCR a scris referatele lateză, nu CCR a acordat titlul de doctor în ședință publică. Nu CCR a atestat titlul. Cine a făcut gafa, acela s-o rezolve, nu CCR, iar dacă nu cei ce au gafat, justiția să intervină ca unic arbitru.

(14 septembrie 2022)