Prima întâlnire cu profesorul Eugen ȚIGĂNESCU a fost în anul al IV-lea de studenție, când titularul cursului de Calcul economic și prorector al ASE în același timp, era plecat din București și a trimis să-i țină cursul pe tânărul său coleg, conferențiarul Eugen ȚIGĂNESCU. M-a impresionat calmul său și dorința de a transmite informații corecte, așa cum făcea titularul de curs. Eugen ȚIGĂNESCU vorbea cam încet și noi simțeam nevoia să amplifice vocea, dar ne-am dat seama că acesta era modul său de a comunica. Chestiunea era că noi aveam cursul într-o sală din clădirea ASE din Căderea Bastiliei, care avea geamurile care dădeau spre strada circulată de autobuzul 131 care era extrem de zgomotos.
În comisia de doctorat trebuie să fie 5 membri. Unul este președintele, decanul facultății, profesorul Virgil SORA, al doilea este conducătorul de doctorat profesorul Ludovic TOVIISSI, iar ceilalți trei trebuiau să fie propuși de conducătorul de doctorat. Aici erau mai multe opțiuni. O opțiune era ca toți să fie profesori din ASE, ceea ce nu prea dădea bine în exterior. A doua era să fie toți din afara ASE, care tot așa nu dădea bine, iar a treia opțiune era ca un membru al comisiei să fie din ASE și ceilalți doi să fie din afara ASE. Aceasta a fost și structura comisiei agreată de conducătorul meu științific. Din ASE, a fost nominalizat de conducătorul meu de doctorat, profesorul Eugen ȚIGĂNESCU și m-am bucurat foarte mult căci fiind și eu în catedră de vreo 7 ani, deja îi știam pe cei care predau bine cursurile, care publicau articole și care scriseseră cărți, deci erau niște prezențe științifice în catedră și nu numai. Mai era ceva și anume, relația dintre respectivul profesor și Manea MĂNESCU, pentru că un om apreciat de Manea MĂNESCU pentru rezultatele sale științifice, avea un alt statut decât un profesor care trecea neobservat și Manea MĂNESCU nu avea cuvinte de apreciere. trebuie să spun că Eugen ȚIGĂNESCU a avut conducător de doctorat chiar pe Manea MĂNESCU și dacă în anul 1972 a susținut cu succes teza de doctorat intitulată Folosirea metodei balanței legăturilor dintre ramuri în analiza statistico-economică și stabilirea planului de producție optim al unei ramuri, înseamnă că Manea MĂNESCU apreciase rezultatele originale obținute de cercetătorul științific Eugen ȚIGĂNESCU la cei 36 de ani ai lui.
După ce componența comisiei a fost aprobată, profesorul Eugen ȚIGĂNESCU a primit un exemplar și foarte repede a scris un referat în care își exprima acordul ca mie să-mi fie atribuit titlul științific de doctor în științe. Într-o zi, când m-a întâlnit, profesorul Eugen ȚIGĂNESCU mi-a spus cuvinte deosebit de frumoase referitoare la ceea ce scrisesem eu acolo în teză.
Peste ani, am reușit să-l cunosc mai bine pe profesorul Eugen ȚIGĂNESCU de pe poziția sa de decan al Facultății de Planificare și Cibernetică Economică și de pe poziția de șef al noi înființate de după 1990 catedră de Cibernetică Economică. A fost extrem de fericit să-l fi cunoscut pe Eugen ȚIGĂNESCU, un om cu calități excelente de cercetător științific în domeniul metodelor cantitative.
(17 ianuarie 2023)
No comments:
Post a Comment