Căi de creștere a calității doctoratului

Este foarte clar că harababura din activitățile specifice doctoratului nu mai trebuie să continue pentru că au fost:
- prea multe titluri retrase,
- prea multe suspiciuni de plagiat,
- prea mulți inși care au cerut retragerea titlului de doctor ce le-a fost acordat,
- prea mulți tineri care refuză să urmeze doctoratul căci îl consideră inutil.

Eu am studiat problema creșterii calității titlului de doctor și am identificat o serie de căi de creștere, care însă pornesc de la ipoteze de lucru care trebuie acceptate.

În ipoteza că nu trebuie schimbat nimic în structura doctoratului, calea de creștere a calității acestuia este ca admiterea să se dea o dată la cinci ani, exact așa cum era pe vremea lui CEAUȘESCU, atunci admiterea la doctorat se organiza o dată la cinci ani. Efectul era foarte sigur. Presiunea pe conducătorii de doctorat îi făcea pe aceștia să se orienteze cu mult mai mare atenție pe faptul că fiecare conducător care are un număr maximum de 8 locuri, trebuie să drămuiască cu grijă ocuparea lor.
În ipoteza că  trebuie schimbată structura doctoratului, calea de creștere a calității se realizează prin reducerea severă a numărului de:

- specializări de doctorat,

- conducători de doctorat,

- locuri la doctorat.

Admiterea la doctorat reprezintă poarta prin care își fac loc tot felul de persoane care nu au nicio treabă cu doctoratul și care văd diploma de doctor în științe ca pe un trofeu și nimic mai mult, element cu care să se laude în fața celor din anturajul lor. Faptul că se practică politica porților deschise, fără restricții legate de facultatea absolvită, de mediile de absolvire, în numele eliminării oricăror aspecte ale discriminării cetățenilor, evidențiază tocmai dorința ca de doctorat să se aleagă praful, din moment ce oricine, oricând și oricum are dreptul de a accede la cea mai înaltă treaptă de calificare, chiar și atunci când este evident că nu există condiții materiale minime de derulare de cicluri de cercetare științifică autentică.

Conducătorul de doctorat este cheia tuturor relelor care decurg din tot ce se întâmplă negativ în stagiul doctoral. Când însuși conducătorul de doctorat este un impostor, este clar că el va accepta tot ce este legat de aspectele negative ale non-calității derulării stagiului doctoral, cu încoronarea non-prezentării tezei de doctorat în fața unei non-comisii care dă așa-zise aprecieri pe nimic și atribuie un titlu de doctor pe un fals grosolan, care nu are nicio legătură cu performanța. Lipsa responsabilizării conducătorului de doctorat, este acel summum al cauzelor care au făcut ca doctoratul să cadă în picaj în ultimii 30 de ani. dacă atunci când s-ar descoperi un plagiat într-o teză de doctorat autorul plagiatului ar lua 5 ani de temniță grea la salină, iar conducătorul lui ar lua 10 ani de temniță grea la cariera de piatră, sunt sigur că ambilor le va dispare apetitul spre furtul intelectual și spre acoperirea furtului.

Universitatea este aceea care favorizează fie derularea de cicluri doctorale de înaltă calitate, fie derularea de pseudo-cercetări pseudo-științifice, concretizate prin copy-paste, în condițiile în care așa-zisul doctorand nu are timpul material pentru a derula un ciclu de cercetare științifică minimal într-o echipă unde să stea periodic măcar trei luni cu program de cel puțin 8 ore zilnice, consecutive, în echipă. În cazul în care s-ar descoperi un plagiat, automat cine a acordat titlul l-ar și retrage, prin simetrie, dar s-ar produce în avalanșă retragerea calității de conducător științific pentru cel care a tolerat așa ceva și sancționarea școlii doctorale, gradual, până la dispariție, cu siguranță responsabilitatea va fi cu totul alta și n-ar mai fi privită cu atâta superficialitate activitatea de doctorantură.

Doctoratul nu este deloc învățământ de masă, cum eronat gândesc unii, ci este cea mai înaltă treaptă de formare de specialiști. Dacă avem o populație de N indivizi, din aceștia 60% trebuie să fie absolvenți cu studii medii și mai puțin, 25% trebuie să fie absolvenți de studii superioare, 14,7% trebuie să fie absolvenți de master și doar 0,3% trebuie să fie posesorii titlului de doctor în științe, iar masterandul și doctorul în științe trebuie să profeseze în domeniul unde a obținut titlul. 

(25 ianuarie 2023)