Îmi pare nespus de rău că nu am aflat niciodată cum se numește omul cu mâinile de aur, care mi-a demonstrat că este meseriaș de cea mai înaltă clasă. Eu aveam un aparat de fotografiat bun, numit ZENIT și-i atașasem o lentilă HELIOS pe care o cumpărasem din consignație. Ca să fotografiez pagini de carte, trebuia să modific distanța focală și-mi erau necesare niște inele. Am căutat mult timp, dar în zadar. M-am hotârât să le fac pe comadă. orinde mergeam mi se spunea:
- e foarte greu de realizat,
- e imposibil de făcut,
- dacă le face careva costă cât o butelie de aragaz,
- să mă las păgubaș.
Dumnezeu a vrut ca într-o zi când eram tare necăjit, mergând pe strada Șelari căci nu găsisem ce căutam într-o consignație de pe strada Covaci, am văzut un atelier unde se reparau mașini de tocat carne, dar și alte echipamente electrocasnice, precum aspiratoare. Am intrat acolo. Era un domn înalt și slab. Mi-am spus păsul. Mi-a cerut aparatul de fotografiat. S-a uitat la el, a desfăcut lentila, a luat-o și mi-a zis să revin peste o oră. Eram îngrozit. Lentila era foarte scumpă pentru banii mei, o dădusem unui necunoscut și acesta m-a trimis la plimbare. Ora aceea a trecut ca un secol. Am revenit. Omul înalt și slab, un pic cărunt, a venit, mi-a dat lentila, mi-a dat și trei inele. le-a făcut proba cu lentila și cu aparatul. Erau perfecte. Lucrase în bronz. Erau acele trei inele adevărate opere de artă. L-am întrebat cât costă. A zis că 40 de lei costă. Aveam o hârtie de 100 de lei. I-am dat-o și am vrut să plec. El m-a prins de mână și mi-a dat restul de 60 de lei. Am fost impresionat la maximum de tot ce mi se întâmplase în acea zi cam ploioasă.
În mintea mea, el era nea lăcătușu', omul cu mâini de aur, care știa meserie ca nimeni altul și care mi-a dat șansa să fac ceea ce doream eu de mult, adică să fotografiez pagini de carte, timbre, cu claritate maximă, echivalentul a ceea ce acum se numește scanare, numai că eu făceam cu un aparat de fotografiat cu film pentru diapozitive sau cu rolfilm normal de fotografie alb-negru.
- e foarte greu de realizat,
- e imposibil de făcut,
- dacă le face careva costă cât o butelie de aragaz,
- să mă las păgubaș.
Dumnezeu a vrut ca într-o zi când eram tare necăjit, mergând pe strada Șelari căci nu găsisem ce căutam într-o consignație de pe strada Covaci, am văzut un atelier unde se reparau mașini de tocat carne, dar și alte echipamente electrocasnice, precum aspiratoare. Am intrat acolo. Era un domn înalt și slab. Mi-am spus păsul. Mi-a cerut aparatul de fotografiat. S-a uitat la el, a desfăcut lentila, a luat-o și mi-a zis să revin peste o oră. Eram îngrozit. Lentila era foarte scumpă pentru banii mei, o dădusem unui necunoscut și acesta m-a trimis la plimbare. Ora aceea a trecut ca un secol. Am revenit. Omul înalt și slab, un pic cărunt, a venit, mi-a dat lentila, mi-a dat și trei inele. le-a făcut proba cu lentila și cu aparatul. Erau perfecte. Lucrase în bronz. Erau acele trei inele adevărate opere de artă. L-am întrebat cât costă. A zis că 40 de lei costă. Aveam o hârtie de 100 de lei. I-am dat-o și am vrut să plec. El m-a prins de mână și mi-a dat restul de 60 de lei. Am fost impresionat la maximum de tot ce mi se întâmplase în acea zi cam ploioasă.
În mintea mea, el era nea lăcătușu', omul cu mâini de aur, care știa meserie ca nimeni altul și care mi-a dat șansa să fac ceea ce doream eu de mult, adică să fotografiez pagini de carte, timbre, cu claritate maximă, echivalentul a ceea ce acum se numește scanare, numai că eu făceam cu un aparat de fotografiat cu film pentru diapozitive sau cu rolfilm normal de fotografie alb-negru.
(29 ianuarie 2023)
No comments:
Post a Comment