Tragedia învățământului superior românesc

Acum, mai mult ca oricând, învățământul superior românesc traversează cea mai tragică perioadă a existenței sale. Dacă în vremurile ceaușiste era imposibil de prefigurat o dinamică a catedrelor, departamentele din ziua de azi, în perioada postdecembristă, când nu mai există restricțiile bolșevice și suntem într-o democrație debordantă, în loc să se evolueze, învățământul superior degenerează ireversibil.
Să mă explic un pic.

Pe vremea mea, căci există și o vreme a mea, adică acum 50 de ani, din fiecare promoție erau reținuți în catedre ca asistenți stagiar, tinerii cu medii mari. Tot pe vremea mea, un asistent stagiar avea un salariu de 1.480 lei, iar un profesor universitar avea un salariu de 5.000 lei. Nu oricine în țară avea pe atunci salariu de 5.000 lei. Adică un profesor universitar avea un salariu foarte mare, de invidiat.

Dar să revenim la oile noastre. În catedre existau asistenți universitari stagiari, nu foarte mulți, dar existau. Existau asistenți universitari titulari, destul de multicei. Existau lectori universitari. Numărul conferențiarilor universitari era mai mic decât cel al lectorilor. Numărul de profesori universitari era mic, mic rău de tot. În catedra de Cibernetică Economică de dinainte de 1989, cu un stat de funcțiuni de peste 80 de posturi, erau profesorii universitari MĂNESCU, BULGARU, VASILESCU, DEMETRESCU, SORA, TOVISSI și cam atât. Erau conferențiarii VIȘINESCU, BOLDUR, TREBICI, STĂNCULESCU, DODESCU, BARON C. Restul erau lectori și asistenți. 

În vremurile ceaușiste exista o cât de cât de mare stabilitate și nu se punea problema evoluției unui tânăr care este aduc să lucreze în învățământ, căci de la asistent universitar, existau asigurate condițiile de promovare chiar și până la profesor universitar, deși de la congres la congres al partidului se aștepta să se dea drumul la promovări.

Cine are curiozitatea, să intre pe Internet și să ia departamentele universităților și să vadă că numărul de asistenți este sublim, dar lipsește aproape cu desăvârșire, pentru că:

- salariile asistenților sunt ridicole,

- se impune ca un biet asistent să fie doctor în științe,

- piramida răsturnată îl descurajează pe asistent,

- posturile de profesori sunt ocupate de tineri sub 45 de ani.

Spun că învățământul superior trăiește o tragedie pentru că nu are nicio șansă să asigure continuitatea generațiilor. Este înrădăcinată ideea de a nu aduce tineret pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu posturile peste câțiva ani. realitatea este alta, căci orele de seminarii le iau în plata cu ora cei acre sunt deja în departamente. dacă s-ar impune restricții, așa cum avea legea 1/2011, cu siguranță lucrurile ar sta altfel. Nimeni nu spune să se stea pe loc, dar acum universitățile se găsesc exact ca în anii '50 în carese făcuseră marile epurări și fuseseră aduși tineri profesori universitari școliți în URSS, care au făcut ca piramida funcțiilor să se răstoarne și astfel ieșirea pe cale naturală s-ar fi produs undeva după anul 2000. Numai că, imediat după 1990 s-a produs avalanșa de promovări și piramida funcțiilor a deveni un trunchi de piramidă cu baza mare înspre cer, fără asistenți. Sunt tare curios să vedem cum va arăta învățământul superior, când peste 20 de ani vor intra la seminarii niște boșorogi care își vor târî pârțurile, ruginiți și care nu vor ști pe ce lume se află, dar sunt încărcați de diplome, articole ISI, titluri academice, doctorate, abilități și care se vor uita la tinerii studenți ca la niște arătări picate de pe o altă planetă. Ruptura s-a produs deja căci răul cel mare s-a făcut prin barierele artificiale puse în fața tinerilor excepționali, care și-ar fi dorit o carieră academică imediat după terminarea facultății. Cum să mai asiguri acum la 1 profesor universitar 3 conferențiari, la 1 conferențiar 4 lectori, la un lector 5 asistenți? Nici măcar o revoluție globalistă nu va soluționa, căci tinerii globaliști, tot profesori se vizează, chiar și cu teze plagiate, dacă.

(27 ianuarie 2023)