Saturday, January 28, 2023

Arta războiului de SUN TZÎ

Exemplarul din cartea Arta războiului de SUN TZÎ pe care l-am citi, este realizat la Editura Militară din București în anul 1976, a fost publicat în 2650 exemplare și are 94 pagini, din care 24 pagini sunt studiul introductiv al generalului maior Constantin ANTIP și încă 13 pagini sunt comentarii la textul original. Textul lui SUN TZÎ este de la paginile 31 la 80 și mi-a dat senzația exact cum este și în cazul poemului Luceafărul de Mihail EMINESCU de 98 de strofe și criticii scriu sute de pagini și se dau ei rotunzi, chipurile interpretând ce ar fi vrut să zică poetul, de parcă au stat ei de vorbă cu acesta vreodată.
Nu i-aș fi acordat o mare importanță dacă un prieten al meu nu mi-ar fi lăudat-o. Este adevărat că SUN TZÎ este autor antic chinez și că ceea ce a fost acum câteva mii de ani nu se mai potrivește cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre, dar în parcurgerea celor mai puțin de 100 de pagini, nu am pornit cu idei preconcepute, mai ales că literatura chineză este îmbibată de genialitate.
M-am dus la cuprins și am văzut acolo că sunt tratate probleme de evaluare, conducere a războiului, victoria, dispunerea forțelor, energie, despre plin și gol, despre înfruntarea directă, despre cele nouă variabile, distribuirea mijloacelor, teren, felurile de teren, atacul prin foc și despre folosirea agenților secreți. 
SUN TZÎ știe tot despre război. Despre războiul de acum câteva mii de ani știa el tot. Am reluat cartea acum, la un an de la invadarea Ucrainei de către armatele rusești și mi-am propus să văd ce merge și ce nu merge din ceea ce scria SUN TZÎ acum câteva mii de ani, mai ales că acum tehnologia este cu totul alta și influențează dramatic cursul războiului modern.
Fiecare capitol începe cu propoziția SUN TZÎ a spus, după care apar paragrafe numerotate cu ceea ce a zis SUN TZÎ. Ceea ce spune SUN TZÎ sunt fraze clare, ce lămuresc principiile care guvernează Arta războiului, care sunt rodul înțelepciunii conducătorilor militari, care sunt caracterizați prin onoare, eroism, inteligență și determinare, ceea ce în ziua de azi nu prea se întâlnește, căci conducătorii militari sunt un fel de marionete ale oamenilor politici, travestiți în conducători militari, deși unii deși se autointitulează comandanți supremi, nu au purtat o secundă uniforma militară și nici nu au tras cu arma, măcar în poligon.
Cartea este captivantă, dar acum în anul 2023 o recitesc cu ochii celui care vede la televizor un ZELENSKY influencer și un PUTIN despre care se zice că e pe moarte, dar are mers sprinten și vorbă nehârâită de muribund. Acum oamenii nu au nimic din ceea ce aveau conducătorii de oști din antichitatea chineză. Acum nu mai interesează condițiile atmosferice, nu mai contează cât de epuizat este adversarul și nici dacă comunitățile sunt private de un minim de resurse, prin distrugerea infrastructurii. La pagina 51 punctul 15 spune SUN TZÎ despre punctele tari și punctele slabe ale inamicului, puncte pe care sateliții din ziua de azi le determină cu precizie, iar rachetele și ele precise, fac din lovituri, succese mai mult decât sigure, dacă interceptarea are probleme. Capitolul despre teren, acum a trecut pe planul secundar, iar treaba cu terenul îngust de la punctul 5 pagina 63 și-a pierdut actualitatea, căci Ucraina nu este brăzdată de canioane și nu are creste de munte inaccesibile. Mi-a plăcut concluzia de la pagina 68, punctul 26, care spune că dacă te cunoști pe tine și cunoști inamicul, dar și condițiile meteo, victoria îți va fi totală. E bine de știut nu numai în război, ci și în viața de zi cu zi.
Capitolul despre teren ne dă de gândit și se vede că Nipru este un obstacol, iar podul de peste strâmtoarea Kerci a dovedit că SUN TZÎ a zis marile adevăruri ale derulării unui război.
Despre agenții secreți este mult de zis, dar asasinarea lui Denis KIREEV arată că cei ce nu se corelează în a utiliza agenții secreți, fie nu l-au citit pe SUN TZÎ, fie l-au citit și degeaba au făcut-o căci au crezut că n-au ei ce învăța de la un tip de acum câteva mii de ani, căci ei sunt cu mult mai deștepți.
Cartea se citește într-o zi sau chiar mai puțin!



(28 ianuarie 2023)

No comments:

Post a Comment