Friday, January 27, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru SMEUREANU

Alexandru SMEUREANU este inginer, absolvent al facultății de Calculatoare de la Universitatea Politehnica București. Am făcut împreună stagiul doctoral, încheiat de Alex prin realizarea unei teze de 149 de pagini, intitulată The management of large scale networks used in data transmissions, pe care a susținut-o în anul 2011.
M-a impresionat la Alex faptul că noi am discutat la nivel de detaliu ceea ce vrem să facem, am stabilit structura tezei și am definit un mod de lucru, pe care el l-a urmat cu strictețe. M-a impresionat la Alex meticulozitatea cu care trata fiecare element din teza de doctorat.
Pornind de la tehnica SADT, i-am explicat cum trebuie să facem noi să realizăm drumul invers, ca să construim componente pe care să le asamblăm direct în teză. Tot parcursul nostru a fost subordonat acestei idei. Alexandru SMEUREANU venea cu o experiență în domeniul lucrului cu rețele de calculatoare, întrucât el era și service provider al unei firme proprii încă din studenție și știa concret cum stau lucrurile și ceea ce înseamnă rețelele mari de calculatoare cu structură dinamică, în expansiune mai ales.
Am fost foarte încântat să aflu că el este un informatician de succes în Olanda și mai ales că este tată a trei copilași, ceea ce arată că este un bărbat adevărat, care știe ce vrea de la viață.


(27 ianuarie 2023)

No comments:

Post a Comment