Echilibrele macro-economice ca bancuri de adormit sugarii

Toată lumea vorbește de echilibrele macro-economice, de parcă oamenii ar fi niște furnici care acționează cu toții la o comandă și merg toți într-o direcție. Lucrurile nu stau deloc așa. Ceea ce noi numim macro-economie înseamnă de fapt niște modele abstracte din mintea noastră, care nu se regăsesc deloc în lumea reală. Noi avem prostul obicei să credem în acele model și să credem că dacă construim soluții cu ele și le translatăm în lumea reală, chiar facem c-c-tul praf. Nu facem nimic. O dovedește haosul din economia reală, o dovedesc eșecurile din economia globală. Comunismul a încercat ceva cu planificarea economiei naționale și a eșuat lamentabil. Trebuie să se înțeleagă că modelele macro-economice abstracte au menirea doar de a furniza informații agregate și decidenții să se orienteze să ia măsuri pentru a încerca re-echilibrări, acolo unde acest lucru este posibil.

Mai întâi, trebuie văzut care sunt modelele macro-economice adoptate. Vom avea în față ecuații, dar și inecuații, dar cu siguranță vom avea și ceva funcții obiectiv. Din start trebuie să acceptăm că unei economii îi corespund o infinitate de modele macro-economice, din care la întâmplare este ales unul, doar pentru faptul că pe acela suntem în stare să-l construim sau doar pentru faptul că alții l-au construit, l-au folosit și e bine să-l folosim și noi pur și simplu. Nenumărate elemente din economie nu sunt reflectate în acel model, dar suntem conștienți și-i acceptăm imperfecțiunea căci și noi avem limitele noastre care ne definesc imperfecțiunile. Acel model are ca intrări date agregate și oferă ca soluții tot date agregate. Se știe că metodele de agregare de care suntem noi în stare să beneficiem au un mare dezavantaj, anume acela că dezagregarea nu este unică. este și cauza care dă cele mai mari bătăi de cap celor care se ocupă de modelele macro-economice. 

Să zicem că am construit un model macro-economic.

Să zicem că-l alimentăm cu date.

Să zicem că avem un algoritm de soluționare.

Să zicem că soluția ne dă niveluri agregate care sunt generatoare de echilibre macro-economice.

În realitate volumul optim al serviciilor V, dedus din model trebuie defalcat pe ramuri și chiar dacă avem noi o cheie miraculoasă de defalcare, cu siguranță intervin elemente arbitrare, care sunt primul pas în generarea de noi dezechilibre, căci o atribuire eronată unei ramuri de 1% reprezintă la nivelul economiei producție de zeci de miliarde de euro, iar efectele sunt inimaginabile.

Până nu se pune ordine și nu se recunoaște că macro-economia este o convenție, că modelele macro-economice sunt doar construcții abstracte limitative, că soluțiile optime au un nivel de agregare cu mult mai mare decât datele de intrare ale modelului, că procesul de dezagregare (defalcare) este unul arbitrar, dar acceptat, toate abordările vor avea un caracter mecanic și vom face din modelare un fetiș, iar poziția noastră față de el va fi una care nu are nicio legătură cu scopul nobil pe care inițial și l-au propus metodele cantitative în conducerea economiilor moderne.

este indecent să spunem maturilor povești de adormit copiii și să-i păcălim că creșterea pensiilor cu 12,5% duce automat la creșterea inflației cu 5%, de parcă modelul utilizat se află undeva într-un colț al tablei lui MOISE și cineva din spațiul nostru cel  mioritic a reușit să-l descifreze după 4.000 de ani.


(08 ianuarie 2023)