Să spun că nici Geografia nu mi-a plăcut câtuși de puțin, nu este o noutate. Parisul e capitala Franței. Roma e capitala Italiei. Sunt adevăruri absolute și știința nu conține adevăruri absolute. De aceea nu mi-a plăcut geografia. Să mă pui pe mine cu spatele la hartă și eu cu bățul să-ți localizez munți, vârfuri, orașe și alte c-c-turi este o barbarie, nu este materie de predat și de ascultat în liceu. Ori, mie cam așa mi s-a întâmplat. Mai puțin când la Geografie mi-a fost profesor Ion BĂCANU, care era și dirigintele nostru. Nu despre geografia lui și nici despre orele sale de dirigenție vreau să scriu. Voi scrie despre o întâmplare din 1972. Eram într-o excursie în R.D.G. în orașul Leipzig și autocarul nostru oprise lângă un parc. Spre surpriza mea, mai era acolo un autocar și spre marea mea mirare, în grupul de turiști care au coborât din autocar l-am văzut pe fostul meu diriginte, profesorul Ion BĂCANU. M-am dus la el. M-a recunoscut, nu neapărat că eu eram Ion IVAN, fâță-balerinul, ci pentru că eu eram soțul lui Mariana PĂTRU, care fusese cea mai bună elevă din clasa a XI-G și spre surprinderea tuturor, deveniserăm soț și soție. Am discutat cu fostul meu diriginte, profesorul Ion BĂCANU și m-am bucurat să văd că era sănătos și că se plimba.
O altă povestioară pe care mi-o aduc aminte este legată de anul 1975 când s-a organizat întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Ne-am strâns în clasă, fiecare cam unde avusese locul ca elev. Fostul diriginte, profesorul Ion BĂCANU a strigat catalogul. Fiecare care ne-am auzit numele am vorbit, am spus ce am făcut în acești 10 ani. Când a ajuns cu strigarea catalogului la cele mai bune fete din clasă și aici le numesc pe Mariana PĂTRU, Mariana PETRESCU, Viorica STĂNESCU, Ecaterina MARINESCU, toți stăteau cu gura căscată și aveau și pentru ce. Toate făcuseră facultate, toate erau bine poziționate pe meserie. Spre surpriza mea, fostul meu diriginte Ion BĂCANU a omagiat într-un mod bizar pe unul dintre colegii noștri de clasă a cărui ascensiune politică fusese fulminantă. Era frumos din partea lui, dar cred că laudele erau disproporționate. Eram în 1975 și până la cultul deșănțat al personalității din toamna lui 1989 mai erau 14 ani, dar bătea vântul în acea direcție și eu nu-l sesizasem.
(16 ianuarie 2023)
O altă povestioară pe care mi-o aduc aminte este legată de anul 1975 când s-a organizat întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Ne-am strâns în clasă, fiecare cam unde avusese locul ca elev. Fostul diriginte, profesorul Ion BĂCANU a strigat catalogul. Fiecare care ne-am auzit numele am vorbit, am spus ce am făcut în acești 10 ani. Când a ajuns cu strigarea catalogului la cele mai bune fete din clasă și aici le numesc pe Mariana PĂTRU, Mariana PETRESCU, Viorica STĂNESCU, Ecaterina MARINESCU, toți stăteau cu gura căscată și aveau și pentru ce. Toate făcuseră facultate, toate erau bine poziționate pe meserie. Spre surpriza mea, fostul meu diriginte Ion BĂCANU a omagiat într-un mod bizar pe unul dintre colegii noștri de clasă a cărui ascensiune politică fusese fulminantă. Era frumos din partea lui, dar cred că laudele erau disproporționate. Eram în 1975 și până la cultul deșănțat al personalității din toamna lui 1989 mai erau 14 ani, dar bătea vântul în acea direcție și eu nu-l sesizasem.
(16 ianuarie 2023)
No comments:
Post a Comment