CSIE'50 - cibernetica știință reracționară

În anul universitar 1966-1967 la Biblioteca ISEP, actuala Academie de Studii Economice, se găsea un dicționar tehnic, traducere din limba rusă, care în dreptul ciberneticii scria sec cum că aceasta este o știință reacționară venită din imperiaismul aflat în putrefacție și la buza prăpastiei, căci America era într-un declin perpetuu și pierduse demult lupa cu sistemul socialist, căci în timp ce în URSS producția de tractoare crescuse cu 300% , în timp ce în America imperialistă se înregistrase doar o creștere de 5%. Lipsea însă baza de comparație, căci una este 300% când inițial producția a fost de 10 unități și altceva înseamnă 5% când baza este 1.000.000. Dar cu statistica se face fix oriceși dorește cele ce o folosește în avantajul său.

Deci, cibernetica era privită ca știință reacționară pentru că:

• dorea să înlocuiască omul, ceea ce era de neacceptat, pentru că față de muncitorul din capitalism, muncitorul din comunism era pătruns de conțiința comunistă care îl făcea superior și de neînlocuit;
• avea tendința de a aplatiza diferențele dintre clase, ștergând demarcația dintre exploatatori și exploatați, ceea ce în învățătura marxistă era de neconceput; lupta de clasă era elementul dominant, fermentul care duce la coacerea condițiilor pentru revoluția socialistă care trebuia să cuprindă întreg globul pământesc;
• încerca zadarnic să elimine contradicția dintre muncă și capital, ceea ce ar fi schimbat radical legea fundamentală a capitalismului, căci legea producerii de plusvaloare are la bază antagonisme ireconciliabile, iar capitalismul aflat într-o prăbușire accelerată, continuă și unidirecționată, nu avea cum să-și soluționeze problemele tocmai cu niște formule și cu reacția inversă.

La noi, unde pe pereții marilor clădiri erau pe fundal roșu portretele lui Marx, Engels, Lenin și se vedereau urmele cu care fusese șters portretul lui Stalin, era foarte dificil de crezut că propagandiștii aveau ideile lor clocite aici la București. Preluarea fără a fi digerate tot felul de bazaconii au avut darul de a ține pe loc domenii destul de importante și cibernetica era unul dintre ele. Totuși, școala de matematică românească avea să continue tradițiile antebelice și savanți renumiți au pus umărul la România să fie al treilea producător mondial de calculatoare electronice în epoca tuburilor catodice. Cibernetica era o știință reacționară, adică ceva retrograd, doar pentru că venea din Statele Unite ale Americii și părintele ei era Norbert Wiener. Cum o știință este reacționară este foarte greu de explicat acum, dar atunci cu câteva lozinci uzuale, poporul accepta totul în vârtejul proletar al evenimentelor care îi țineau pe toți cu respirația tăiată, din moment ce burghezo-moșierimea trebuia să dispară rapid și cu grație. Așa cum Biblia era combătută de falși atei care nici n-o citiseră, tot așa cibernetica era pusă la zid, fără argumente științifice, ci numai prin lozinci și abordări politice ale doctrinei materialist-dialectice, în care modul de producție socialist era total diferit de cel capitalist, adică:

• în capitalism era exploatare, în socialism nu era;
• în capitalism proprietatea era privată, în socialism proprietatea era a întregului popor;
• în capitalism era luptă de clasă, în socialism nu există antagonism între muncitori și țărani;
• în capitalism era inegalitate între oameni, în socialism nu, căci toți sunt egali;
• în socialism legea repartiției era de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi, iar capitalism legea repartiției era bazată pe exploatarea omului de către om.

Cibernetica venea să contrazică rxact aceste dogme, lucru de neconceput pentru corifeii doctrinei comuniste care nu înțelegeau mersul istoriei, deși Lenin spusese că dacă socialismul nu va aduce bunăstare se va prăbuși, lucru ce s-a și produs după 1989. Rezultă cu claritate că doctrina stalinistă încă rezista și pe la noi din moment ce o știință fundamentată cu un aparat matematic bogat și mai ales verificată în toate domeniile, așa cum era cibernetica, era anulată dintr-un condei, doar pentru a da bine unei teorii vecină cu absurdul. Totuși, trebuie spus că a existat și o parte luminată a intelectualității noastre care a intuit ce inseamnă calculatoarele electronice pentru economia socialistă, ce înseamnă cibernetica. Faptul că Edmond Nicolau și Al Popovici publicau în 1966 cartea Introducere în cibernetica sistemelor discrete la Editura Tehnică, spune totul. Faptul că în 1967 a luat ființă Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, deja arată că la noi cibernetica nu a fost niciodată percepută ca o știință reacționară. Acum ne vine să zâmbim, dar în acele vremuri în care imnul nostru de stat pe muzica lui Matei Socor glăsuia într-un anume fel în versurile lui Eugen Frunză și Dan Deșliu, lucrurile erau foarte riscante dacă cineva încerca să ia o altă poziție ce era catalogată rapid antiparticică, antisovietică, anticomunistă, o pactizare cu dușmanul de clasă, iar consecințele erau ani grei de teminiță. Abia în 1964 s-a produs grațierea deținuților politici la noi. Eu am avut șansa să-i am profesori pe Edmond Nicolau, pe Nicolae Racoveanu și pe Dragoș Vaida, cei pentru care istoria ciberneticii și informaticii de la noi trebuie să le aloce spații generoase, căci pentru ei și prin ricoșeu și pentru mine, cibernetica era o știință a viitorului și atât. Viața le-a dat perfectă dreptate. Cibernetica știință reracționară? Așa era privită de propaganda anilor în care stalinismul era în floare, mai ales în tstatele satelite ale Moscovei, căci propagandiștii formați peste noapte doreau să se evidențieze cu orice preț, inclusiv scornind tot felul de aberații bazate pe antiteze.

(24 noiembrie 2016)