Sunday, November 13, 2016

Actualizarea portalurilor de culturism

La ora actuală există la noi nenumărate portaluri de culturism, care cred că-și propun să promoveze culturismul, să facă cunoscut acest sport. Am analizat câteva dintre ele, care mi se par extrem de interesante, dar care trebuie să lucreze mult mai mult în zona de actualizare, pentru a fi exact ceea ce și-au propus să fie, instrumente de informare curentă și nu chestii de arheologie a culturismului. Eu urmăresc portalurile de la:
Mai sunt și alte portaluri în domeniu și aici mă refer la cele ale cluburilor și sălilor de cuturism sau altele asemenea. Aici îmi propun nu să fac ierarhizări, să dau note, ci fac unele considerații pe marginea a ce cred eu că ar trebui să fie un portal de culturism. Nu analizez structura portalurilor, căci fiecare face cum îl taie capul și cum nici mie nu-mi pleca să-mi sufle în ciorbă cineva, evident nu voi face eu acest lucru. Voi discuta numai despre o caracteristică esențială a oricărui portal și anume modul în care reflectă dinamica din domeniul culturismului, adică evenimentele care au loc sau care au avut loc pe un interval de timp.
Orice portal trebuie să informeze despre eveniment: în ce orașa avut loc, zilele în care s-a desfășurat, care au fost rezultatele. Pentru transparență, este rezonabil să existe cu mult mai multe date, mai ales cele referitoare la regulamente, înscrieri, taxe, program desfășurare, locații și moduri de contact. Dacă evenimentul s-a produs în luna iulie a anului 2016, consider oportun ca în 1 noiembrie să se găsească detaliile acestuia. Faptul că nu se definesc șabloanede prezentare și totul este dat trunchiat, nu se fac actualizările, lasă un gust amar celor care doresc să se informeze.
În cele mai multe cazuri a actualiza un portal înseamnă a adăuga informație. Se formează calupuri de date și postarea lor are caracter mecanic, fără să fie elemente de creativitate. Când spun acest lucru știu ce spun pentru că am gestionat cam doi ani un portal adevărat, cu sute de mii de accesări  simultane în momente critice și cu cerințe de actualizare instantanee. A avea oameni specializați în a face actualizări, chiar cu voluntari, înseamnă a da calitate unui portal, la un nivel foarte ridicat de exigență garantată.
Actualizarea trebuie să ia în considerare reorganizarea portalului ca accesul la informație să fie în maximum douăclick-uri și dacă este căutat un anume ce, apăi, când se dă click pe un buton să fie exact ce se caută nu să fie chestia cu vopsit gardul și cu leopardul. Să mergem pe portalurile enumerate și să vedem dacă au nivelul de actualizare cerut și dacă regăsirea informației este rapidă. Mai este mult de lucru, mai ales pentru faptul că aici nu este vorba de o industrie de mentenanță, ci fiecare lucrează pe cont propriu, exact cum televiziunile trimit toate nenumărați reporteri la un eveniment, din dorința de a fi ele moț în frunte, deși o diviziune a muncii și o preluare dintr-un loc unic ar da aceeași pată de culoare. Și în culturism problema este tot aceasta, căci lista cu clasamente este aceiași pentru un anume concurs indiferent de portal. Deci mentenanța prin reutilizare nu trebuie ignorată, dacă este indicată sursa este Ok, iar dacă se pune un bănuț la sursă nu este mare pagubă, în comparație cu tot ce înseamnă a recrea acea listă de la fața locului, deși numai o singură sursă deține adevărul absolut.
Oricum subiectul merită nu dezbătut, ci abordat în ideia de a trece la fapte, adică la a actualiza portalurile pentru a le mări valoarea.
Cine accesează un portal care are în denumire cuvântul culturism are o țintă oprecisă. El nu trebuie dezamăgit, căci a doua oară nu va mai vizita acel portal. Sunt sigur că înainte de a face portalul ca investiție, a fost definit grupul țintă. Refuz să cred că cei ce alcătuiesc grupul țintă vor altceva decât informație corectă și mai ales proaspătă.



(13 noiembrie 2016)

No comments:

Post a Comment