Ideia de interviu

Am văzut că specia literară numită interviu, neconsacrată încă, populează foarte multe dintre jurnale, dar se vede de la o poștă că au la bază:

• întrebări predefinite și agreate;
• răspunsuri de la care pornesc întrebările;
• o doză mult prea mare de artificial;
• dorința de a corecta o imagine;
• un obiectiv propagandistic simplist;
• plata pentru a distruge pe cineva.

M-am gândit că așa cum acest blog este făcut să exprime ceva, interviurile sunt făcute să prezinte pe cel cu care discut exact așa cum este el. Ideia este de a transmite mesajul lui, nu mesajul meu așa cum am văzut că face EV la TVR1 când discută cu unii și cu alții, punând întrebările astfel încât intervievatul nu are de ales și dă răspunsul dorit de moderator. Detest astfel de abordări. Eu vreau ca omul cu care discut, să fie liber. Interviul este construit iterativ. El zice, eu notez. Transcriu. El citește și spune daca este OK sau dacă ideia lui nu e bine redată și trebuie s-o corectez. Public numai și numai dacă forma este agreată de noi doi. În niciun caz n-am să fac măgăriile ce mi-au fost mie serite de niște javre de la A sau de la EZ, când una discutam cu ei și alta apărea în presă a doua zi. Luați la telefon șefii lor, argumentau că banalul nu se vinde, minciuna, da se vinde.

Clar că voi lua interviuri numai și numai la prieteni. Neprietenii n-au ce căuta la mine pe blog. Cel mult vor fi în ipostaze caricaturale.

(21 noiembrie 2016)