Scofantul este de fapt un delator, spus așa mai pe ocolite. Sunt șefi care trăiesc numai din delațiuni ale subalternilor. Au o plăcere nebună de a asculta ce zic subalternii despre el, spusele fiind tot din gura altor subalterni. Acum la turnătorii ordinari li se spune delatori, iar mai în vârful limbii li se spune sicofanți, deși toate acestea se referă la aceleași javre de doi bani. Când am devenit șef de catedră au venit la mine ni;te gunoaie să-mi ciripească ba de una, ba de altul. Le-am zis:
- Cine îmi vine mie pe cineva azi, mâine mă va vinde pe mine noului șef.
Unii au mai insistat, dar nu i-am ascultat. Le luasem de la gură pâinea și le retezasem unica lor modalitate de a se arăta utili cumva.
Am fost la niște șefi de catedră în birouri și era coadă la ei, căci veneau tot felul de ciripitori care să-și aducă obolul la șef. Pentru unii șefi este unica modalitate de a-i avea la mână pe guralivii care spun mai multe decât ar trebui. Eram la un decan căruia vroiam să-i mul/umesc pentru ceea ce a făcut el pentru mine pe durata celor 8 ani cât a păstorit facultatea. M-a siderat zicerea lui:
- Pe la colțuri nu spuneți aceleași lucruri.
Am avut replici care l-au lăsat interzis, pentru că eu dacă am de spus ceva îi spun omului direct, nu prin interpuși. Respectivul avea un obicei tâmpit: intra în sală, discuta, apoi pleca. Nu se depărta, ci stătea cu urechea lipită de ușă să audă ce se spune despre el. Mi-a zis o secretară în șoaptă și mi-a sugerat să deschid ușa. L-am surprins în postura de om idiot. El era profitorul de pe urma sicofanților pe care și-i formase pentru a gestiona poporul. Numai că după ce nu a mai fost ceea ce a fost, sicofanții lui, bine instruiți au trecut cu arme și bagaje la alt stăpân. Marfă, nu?
(29 noiembrie 2016)
No comments:
Post a Comment