Când unii îl pronunță în aceste zile pe ZERO li se umple gura și par așa de satisfăcuți de parcă simt o bucurie de copii fără prea multă minte sau o plăcere secretă, că au văzut ceea ce alții nici nu-și imaginau vreodată să vadă.
Pentru premier, guvenul ZERO înseamnă:
- ZERO corupție;
- ZERO pomeni;
- ZERO compromisuri;
- ZERO populism.
Pentru opoziție, ZERO înseamnă:
- ZERO km de autostrăzi date în folosin;
- ZERO euro absorbție fonduri europene;
- ZERO bani în buzunarele cetățenilor.
La noi, fiecare are dreptatea lui și puterea cu opoziția tot timpul se hârîiemsau se hârjpnersc, după cum le dictează interesele, pentru că în spatele ușilor închise discuțiile sunt halucinante chiar și de la 50 de ani de la producerea lor.
În opinia mea, Guvenrul Cioloș dacă:
- venea cu un program de o pagină cu propoziții scurte și foarte clare,
- nu retăgea acele penibile propuneri de miniștrii,
- nu schimba miniștrii ca pe șosetele împuțite;
- se concentra pe câteva obiective și le ducea la bun sfârșit,
- îi strunea pe miniștrii să nu spună tâmpenii,
- puncta exact ceea ce a făcut din program,
era primul pas de a face o politică cu totul altfel decât eram noi obișnuiți să ne mocirlim aici pe Dâmbovița, fără a face pași importanți, înscriindu-ne în zicerea lui Sadoveanu cu locul unde nu se întâmplă nimic. Acum vin alegerile. Se vor vedea rezultatele și îmi aduc aminte de piesa lui Dan Tărchilă cu titlul maerele fluviu își adună apele, căci Dacian Cioșoș a mers comisar la Brussels propus de un prezident, și el figurează pe afișele unui partid, iar un alt partid îl consideră foarte bun pentru funția de premoier de după 11 decembrie 2016.
(25 noiembrie 2016)
No comments:
Post a Comment