Elaborarea ștatelor de funcțiuni a fost, este și va fi cel mai important instrument în mâna șefului de catedră. Cân spun aceste lucruri, știu despre ce vorbesc, pentru că am fost și eu cândva șef de catedră. Eu n-am vrut să fac altora ceea ce șefii mei de catedră au făcut aiurea și eu nu am apreciat câtuși de puțin. Adică, m-au torturat cu făcutul normelor, pentru că în tradiția despotismului mai puțin luminat, pentru a-și crea avantaje, reușeau performanța de a nemulțumi pe toată lumea.
Unul dintre șefii mei de catedră:
- alegea doi trepăduși dintre slugile lui credincioase pe care le lua când făcea stetele de uncțiuni;
- intuia prin turnătorii lui de serviciu cam ce dorește fiecare dintre supușii lui;
- trecea la întocmirea stetului pornind de la cei puternici pe care nu dores să-i supere;
- fără să întrebe pe cineva punea după pohta lui în norme cu furca ce se nimerea;
- pentru sclavii lui făcea posturi de promovare, așteptând să-i pice oarece;
- totul era secret și numai către începutul anului universitar aflam și noi ce discipline aveam;
- ca să dea senzația dorinței de promovare pe posturi mari făcea posturi de profesori;
- statul în forma finală era o varză stupidă, deși erau ore ca toată lumea să fie mulțumită.
Am câteva episoade de tot râsul, în care s-a văzut puterea imensă a șefului de catedră. Chiar dacă erau ore de programare, când să promovez eu pe lector, acela a făcut o normp în care apăreau sisteme de calcul, special ca să-mi rup eu gâtul. El nu știa că aveam prieteni în ATM și îm IPB care m-au ajuntat cu materiale, căci pe local descriptivismul acela vurlgar mă enerva teribil. N-am să uit niciodată mizeria servită de șeful de catedră și de sluga lui care credea că va promova pe profesor, fără șă știe că de la cabinteul doi, așa ceva n-avea cum să vină în vecii vecilor, amin!
Și după Revoluție metehnele s-au menținut, pentru că unele dintre slugi au devenit stăpâni. Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba. Când am fost eu șef de catedră, am avut o structură democratică prin șefii de discipline care știau ce și cum la disciplinele lor. Aveam ajutorul a doi tineri de excepție care construiau statul de finctiuni cu fiecare membru al catedrei în parte. Rezulta cu maximă claritate că fiecare coleg avea norma care îi convenea. Era acel sistem uman, nestresant, în care resursele erau distribuite după dorințe, dar și cu luarea în considerare a strategiei de dezvoltare a catedrei.
Nu același lucru s-a întâmplat la alte catedre, unde statul de funcțiuni a rămas în continuare instrumentul de tortură pentru subalterni și mijloc prin care șeful de catedră își exercită autoritatea, căci el se cred că este cel care taie și spânzură. N-am să uit cum pe un aeroport, un full-professor de la Cibernetică era absolut stresat că nu-și cunoștea norma, statul fiind marele secret al unui grup de comando din jurul șefului de catedră.
Chiar după desăvârșirea procesului de absorbție, componenta de cibernetică a rămas pe vechiul sistem, iar tinerii nu credeau că există și o altă abordare în zona elaborării statulii de funcțiuni.
În opinia mea, statul de funcțiuni este instrumentul prin care se reunesc forțele dintr-o catedră, datorită rolului său activ de a permite realizarea de construcții care au la bază o strategie acceptată de toți. Erorile făcute de-a lungul anilor își pun amprenta pe prezent, dar și pe viitor. Existența unor profesori care consideră că cibernetica economică a început cu ei și cum ei sunt veșnici și cibernetica lor economică va dăinui peste milenii, determină reculuri semnificative printre ceilalți membri ai colectivulului care văd că sunt alte modalități care asigură dezvoltarea. Mai mult, când eșecul s-a produs, este greu să mai creadă cineva că metoda care l-a determinat și l-a desăvârșit este o metodă bună, care trebuie dezvoltată sau generalizată.
Nu vreau să se considere că am uitat aroganța cu care distinsul meu coleg, pe care când eram șef de catedră l-am rugat să mergă la ciberneticieni să discute care sunt disciplinele de informatică pe care ei le văd introduse în planurile de învățământ și modul bizar în care acesta a fost tratat de corifeii ciberneticii. În timp, aceștia, au obținut exact ceea ce și-au dorit pentru că au funționat ca sistem închis, în timp ce informatica economică a găsit modalitățile concrete de a ține pasul cu tehnologiile noi și de a-și adapta discursul ca studenții de la REI și MARKETING să beneficieze de serviciile pofesorilor din colectivul lui Traian SURCEL.
Să revin la caracterul discreționar de a clădi state de funcțiuni prin:
- crearea senzației că cei neagreați nu au ore pentru a lise face norme;
- construirea posturilor de concurs pe ochi foarte frumoși;
- ținerea pe loc a unora merituoși și promovarea după criteriul vechimii;
- tratarea de sus a celor cu rezultate concrete în vederea descurajerii lor;
- fundamentarea deciziilor nepotrivite, exclusiv pe zvonuri și pe turnătorii;
- întreținerea unei atmosfere din care să rezulte că prin statul de funcțiuni se produc sancționări.
Am avut marele noroc că după Revoluție am scăpat de împilarea prin statul de funcșiuni și șefii de catedră Ion Gh. ROȘCA și Ion SMEUREANU au adus suflul nou în care raportul șef de catedră membru al catedrei era de ti coleg-coleg și nu știu să fi fost vreo situație tensionată în Catedrta de Informatică Economică. Mulți din exterior comparu pe șeful de catedră de la Informatică Economică cu o cloșcădornică să facă totul pentru a-și strânge puișorii lângă ea. În niciun caz o astfel de abordare nu a generat frustrări și acțiuni centrifuge. Mi-aș fi dorit să nu mai aud că tânăra generație a moștenit racilele acelor șefi de catedră care se comportau ca niște mici satrapi. Ceea ce mi-a ajuns mie la urechi nu prea este îmbucurător, căci oriunde ar fi, puterea are darul de a corupe, iar una dintre modalitățile de a-și exercita puterea șeful de catedră este statul de funcțiuni. Trist și drum direct spre fundături întunecate.
(19 noiembrie 2016)
No comments:
Post a Comment