Candidații anti-sistem

Mai întâi trebuie definit sistemul. Sistemul este acea structură organizatorică definită pe niveluri, în care persoanele înteracționează între ele în vederea atingerii unor obiective dintre care unele au caracter genetal, dar cele mai multe au caracter personal. Sistemul este format din subsisteme. Sistemul dar și subsistemele au în componență persoane care provin din:

- partide care sunt numite sau alese pentru a fi integrate acolo;

- de pe niveluri interioare ale structurii și sunt promovate;

- afară, dar sunt incluse în sistem prin integrare.

O imagine simplistă a sistemului include:

- președenția cu tot ce are ea pe statele de salarii;

- senatul cu tot ce mișcă acolo;

- camera deputaților în integralitatea ei;

- prefecturile cu oamenii lor cu tot;

- primăriile cu furnicarul lor de salariași;

- ministerele cu funcționărime și nu numai;

- agențiile unde cei care lucrează au salarii imense;

- instituții numite de stat, pentru că de la buget iau salariile;

- companii care furnizează venituri căpușelor de tot felul.

Or mai fi și altele, dar am zis că aivi este doar o imagine simplistă. Sistemul înseamnă oameni, înseamnă relații între oameni. înseamnă obiective sau altfel spus, înseamnă interese. Sistemul are o serie de caracteristici precum:

• finitudine, ceea ce înseamnă că în organigramă numărul de persoane este fixat, iar creșterile sau descreșterile în timp au caracter absolut limitat, prin îngrădiri de ordin financiar sau impuse de puținătatea resurselor;
• stabilitate, concretizată că la fluctuații ale unor parametri, sistemul nu-și modifică comportamentul, ceea ce înseamnă că are capacitatea de a absorbi șocurile și de a-și asigura funcționalitățile ca înainte de apariția variațiilor puternice ce vin din exteriorul lui;
• dinamică proprie concretizată prin acțiuni de schimbare a pozițiilor persoanelor care acționează acolo, petrecându-se treceri de pe niveluri inferioare spre niveluri superioare, dar și schimbări inverse; tot aici se includ intrări de noi persoane în sistem, dar și scoateri ale acestora, de regulă prin acțiuni DNA sau pe cale naturală, adică pensionare sau deces;
• adaptabilitate văzută cu ochiul liber prin tot ceea ce se întreprinde pentru a corespunde unor noi provocări, dar și pentru a conserva componente ale sale sau pentru a menține pe funcții persoane sau pentru ca acestea să-și perpetueze prezența pe poziții; creșterea excesivă printr-o lege strâmbă a numărului de aleși, dar și tentativele unui președinte de cameră de a rămâne pe poziție identificându-se în mod ciudat cu un personaj de legendă, sunt exemple de adaptabilitate;
• colaborativitate, ceea ce înseamnă că în interiorul sistemului nu există comportamente antagonice sau nu ar trebui să existe; sistemul are un obiectiv general unic, care se atinge prin colaborarea dintre subsistemele care îl alcătuiesc, implicit prin persoanele ce acționează în sistem conform fișelor de post sau idealurilor proprii;
• complexitate, ceea ce înseamnă că numărul de persoane fixat generează interacțiuni între ele,; este vorba despre fluxurile din cadrul compartimentului unde lucrează, interacțiuni pe acelaș nivel al structurii arborescente a sistemului, dar și fluxuri între componente de pe niveluri diferite; intensitatea fluxurilor de jos în sus este cu mult mai mare decât în sensul invers;
• complementaritate în ideia că nu există componente ale sistemului cu funcționalități identice sau asemănătoare; există de multe ori tendințe de explozie în sistem, adică de dezvoltare excesivă a unor componente, deși limitările de la buget sunt dure; există motivări care să dezvolte și componente proprii, paralele  ca funcționalități în diferite subsisteme, dar complementaritatea reglează aceste abordări;
• conservabilitatea fie prin rocade, fie prin acțiuni de natură ermetică; de multe ori se observă că toți cei din sistem au un nivel de secretomanie exagerat de mare și uneori fac lucruri groaznice pentru a-și pune colegii în situații delicate, numai pentru ca ei să iasă în evidența șefilor; criticile din interior sunt astfel de abordări, deși cei care critică ar fi avut mii de ocazii de a participa la îndreptarea lucrurilor; nu au făcut acest lucru pentru că nu sunt în stare de nimic;
• entropie controlată, ceea ce revine la a defini reguli, proceduri, liste de activități, de documente, fluxuri materiale și informaționale, pentru ca inițiativele persoanelor să fie direcționate spre ceea ce ssubsistemul are ca subobiectiv și persoanele să nu acționeze independent, adică mai pe românește, să nu fie  de capul lor.

Se vede că toți ce provin din sistem au o anumită formație în a executa orice activitate, lucrând după proceduri, cu un anumit ritm și mai ales urmărind pe lângă soluționarea de probleme și rezolvarea problemelor proprii de a evolua în sistem, de regulă prin trecerea pe un nivel superior, adică de a promova și nu oricum, ci pe un nivel cât mai sus. Eu am discutat cu foarte multe persoane din sistem și am observat că:

- în frazele lor peste 60% sunt nume de șefi;

- peste 50% din timp este dedicat bârfelor;

- ideia de a-i umili pe cetățeni este dominantă;

- lentoarea în decizii este proverbială;

- argumentarea prin utilizarea de chichite este esențială;

- inventarea de piedici pentru a evita asumarea responsabilității;

- tendința de a nu rezolva favorabil este frecventă;

- se fac nenumărate calcule de eficiență neformală;

- acțiunea la limita legii este mult prea frecventă;

- vocabularele sunt și limitate și colorate;

- atitudinile au caracter discreționar.

Singura menire a celor din sistem este aceea de a aparține sistemului, indiferent pe ce poziție. Am văzut în ministere că persoane devin directori când partidele lor câștigă alegerile și revin la poziții de execuție, când alții sunt la putere, vorbindu-se deci de rocade.

Toate acestea dezvoltă la cetățeni o atitudine ostilă față de sistem, față de cei ce aparțin sistemului, devenind persoane care se identifică cu maximă claritate ca făcând parte din categoria celor anti-sistem. Cei care devin candidați la alegeri și sunt catalogați ca fiind anti-sistem sunt persoane care:

- nu au aparținut structurilor ce definesc sistemul, pe poziții de management;

- nu au utilizat resurse ale sistemului pentru a evolua sau pentru a-și conserva pozițiile;

- au o atitudine total diferită de persoanele aparținătoare sistemului;

- vin de la nivelul de execuție, arătând un nivel de profesionalism maxim în domeniile lor;

- trăiesc asemeni tuturor celorlalți cetățeni prin munca proprie;
- comunicarea lor conține foarte puține nume prorpii într-o frază;
- se întâlnesc zi de zi cu racilile sistemului și devin din ce în ce mai nemulțumiți;
- își fixează obiective pentru a schimba multe din sistemla un moment dat;
- își dezvoltă motivații nobile pentru a candida la obținerea de demnități publice;
- folosesc notorietatea pentru a avea pozițiipublice și critice la adresa sistemului;
- pornesc în campanie electorală declarați ca fiind anti-sistem;
- acționează prin tot ceea cefac anti-sistem, dar în concordanță cu opțiunile cetățenilor.
Este foarte clar că persoanele care se declară anti-sistem:
- au suferit din cauza sistemului;
- știu racilele sistemului;
- vor să îndrepte sistemul;
- știu cum să acționeze să facă schimbările din sistem;
- au energia necesară să se lupte cu sistemul;
- cadrul legal le permită să întreprindă toți pașii;
- au aliați de nădejde în societatea civilă;
- reprezintă un curent puternic al transformărilor profunde;
- sunt sprijiniți chiar din interiorul sistemului.
În momentul de față, deși mulți se declară candidați anti-sistem, cei mai mulți sunt din sistem dar nu și-au mai găsit locul pe listele cu poziții eligbile în cadrul sistemuluiți acceptă titulatura de candidați independenți.
În afară de Donald Trump nu știu în această clipă pe cineva care să fi candidat și să fi fost anti-sistem. La noi, prin 2012 Nicușor Dan era candidat anti-sistem că nu știa lumea nici ce este USB, ci doar că matematicianul Nicușor Dan se lupă cu birocrația, cu incompetența și cu politicienii anchilozați în dogme și care sunt în goana de a se îmbogăți. Acum chiar nu mai este niciun candidat anti-sistem. Florin Piersic ar fi dacă ar candida, dar nu candidează. Deținuți politici nu sunt, eroi civili nu sunt, așa că a ne uita către mediul de afaceri nu este o mare brânză, căci totți milionarii noștri sunt milionari prin afaceri cu statul, deci sunt componente ale sistemului sau contaminați de sistem. Nimeni nu-și dă cu stângu-n dreptul, doar de dragul de a fi personaj reformator de sistem.

(30 noiembrie 2016)