Dintotdeauna la Facultatea de Cibernetică Economică s-a predat cursul de Planificarea economiei naționale. Dacă ar fi să scriu despre acest curs și să-l caracterizez acum după atâțea ani aș zice că a fost:
- monoton;
- descriptivist;
- de memorat;
- cantitativ;
- artificial;
- politizat;
- nepractic;
- enervant;
- de umplutură.
Nu scriu toate acestea de pe poziția studentului frustrat care ar fi picat examenul sau care nu a luat o notă ca lumea, ci numai din cauza ca mergând odată în URSS am găsit într-o librărie o carte de planificare în limba franceză care avea două volume și când am citit-o mi=am dat seama ce timp prețios am pierdut în studenție. Rușii făceau planificare, francezii făceau planificare, dar ei foloseau matematică la un nivel deosebit. Modelele econometrice sau de balanță a leăturilor dintre ramuri erau fumate demult de aceștia. Numai la noi, planificarea nu conținea formule, ci eventual niște tabele care aveau coloane și linii, uneori făcându-se însumări pe linii și cu anumite restricții se făceau însumări și pe coloane.
Întrucât planul de stat era instrumentul fundamental al partidului comunist de a dezvolta țara, totul era descris ca fiind izvorât din:
- gândirea infailibilă a mult-iubitului conducător;
- dorința de dezvoltare planică și proporțională;
- necesitatea alocării a peste 33% din venitul național în investiții;
- caracterul științific al politicii partidului;
- respectarea unei ierarhizări de alocare a resurselor.
Mă așteptam ca venirea lui Manea Mănescu în fruntea Comitetului de Stat al Planificării și consolidarea Centrului de Calcul al CSP cu directoratul dr. Valeriu Pescaru, avându-i în preajmă pe Ioan Catona și Cristian Popescu, va determina schimbări radicale de concepție. La Facultatea de Cibernetică deja avea absolvenți și unii dintre ei populau institute de cercetări dar și centrale industriale. Discuțiile pe care le aveam cu unii dintre absolvenții de informatică economică de la Centrul de Calcul al CSP rezulta că munceau foarte mult să scoată variante de plan. Pe la conferințe științifice unde mergeam și unde cei din CSP veneau cu comunicări nu am văzut ca aceștia să aibă modele, să facă optimizări. Tot timpul am avuty senzația că planurile se construiesc din aproape în aproape pe niveluri și se procedează la defalcări folosind diferite chei de distribuire. Adica se spune ca producția de tractoare va fi dublată, adică va avea 50.000 de unități pornind de la 25.000. Dacă există doua fabrici de tractoare A și B există următoarele variante:
- se dezvolta fabrica A să preia ea întreaga creștere:
- se dezvolta fabrica B să preia ea întreaga creștere:
- se dezvoltă ambele fabrici sa preia fiecare câte o parte din creștere;
- se construiește o nouă fabrică într-o zonă după criterii politic de finite.
Rezultă tot felul de calcule și se fac variante de abordare pe criterii de eficiență economică dar mai ales de eficiență socială. Acele variante de plan erau rulate pe calculatoarele de la Centrul de Calcul al CSP. Planul cincinal se realiza în mii de variante care mergeau la CC al PCR și dintre acele variante era aleasă una și se trecea la defalcare.
Disciplina de Planificarea economiei naționale prezenta mecanisme de construire ale planului. Pentru a nu avea interferența cu ce zicea partidul, cei care lucraru la disciplina aceasta își luau mii de măsuri de precauție, vorbind de o economie ipotetică, de nu știu ce situație care s-ar realiza în ipoteza că, și tot așa de totul devenea foarte artificial, ca o joacă de copii pe maidan.
Cei de la Catedra de Planificare erau niște profesori iscusiți dar timorați de ingerințele brutale ale politicului. Planul trebuia să însemne creștere, iar cuvinte precum nerealizarea planului, fluctuații, reduceri, scăderi ale producției, erau chestiuni care trebuiau spuse cu aprobare de sus. Chia dacă tânăra asistentă, absolventă strălucită de Cibernetică a intrat în acea catedră, ea nu avea cum să schimbe radical mersul lucrurilor, căci angrenajele erau gripate demult. Cred că unirea planificării cu cibernetica ar fi trebuit să ducă la utilizarea tehnicilor de modelare cibernetică spre planificare. Un lucru era foarte clar, că deasupra oricărei modelări trebuiau soluții pe placul partidului. Și dacă ceva era important, se lega de faptul că modelele trebuiau să arate că soluțiile obținute la CC al PCR erau cele mai bune, adică optime.
Atât de jenant ajunsese cuvântul plan încât după Revoluție toată lumea se rușina să-l mai folosească Atunci se vorbea despre programe de dezvoltare, despre proiecte. Despre plan nu se mai vorbea deloc, deși totul se face pe bază de plan, chiar în economia capitalistă. Chiar dacă după unirea ciberneticii cu planificarea au apărut nenumărate discipline de planificare, cu siguranță, inexistența celor care ar fi trebuit să introducă modele, a făcut ca și noile discipline să bată pasul pe loc, pentru a nu face din planul de stat altceva decât ceea ce era el, adică un dat bătut în cuie. Aveam mulți colegi cu care mă cunoșteam și care lucrau în Catedra de Planificare și pe care unirea cu Cibernetica i-a surprins plăcut, bănuiesc, pentru că li se pusese pe cap o pălărie un pic cam mare și le-a căzut pe ochi. De aceea, imediat după Revoluție s-a trecut la curățarea planurilor de învățământ și a rămas numai ceva de planificarea regională, așa cum place la UE. Luminița Daniela Constantin, ajunsă acum profesor universitar dezvoltă o rodnică activitate de cercetare științifică în domeniul științelor regionale. Teza ei de doctorat intitulată Previziune şi politici regionale în România, susținută în ședință publică la data de 11 oct. 1991, prefigura acel domeniu de cercetare extrem de benefic, în care elemente de planificare modernă devin operaționale în noul context structural al economiei de piață, iunde descentralizarea joacă un rol esențial, dar în care economia națională ca sistem cibernetic dinamic și complex se manifestă plenar.
Așa ceva trebuia făcut în vremurile de demult în planificare, pentru că problemele de modelare trebuiau să fie duse foarte departe și în profunzime, rără a intra în coliziune cu domele comuniste, oricare ar fi ele. Prognozele macroeconomice, apanajul ciberbeticii economice s-ar fi împletit de minune cu cerințele planificării. Mai mult, corecțiile în plan erau acceptate că economia era un organism viu, iar abordările cibernetice se potriveau de minune. Nu trebuiau folosiți termeni care deranjeau, precum eroare, accident, nerealizare, scădere, pierderi sau alții care marcau limitări în gândirea partidului. Totul a fost legat de capacitatea profesorulor de a primeni disciplinele, de a le moderniza.
Disciplinele de planificare de la Facultatea de Cibernetică ar fi trebuit să fie ceva interesant dacă și numai dacă se producea translatarea către planificare tehnicile și metodele de modelare cibernetică. Ceea ce nu s-a produs, în principal datorită lipsei de curaj a celor care trebuiau să-și învingă limitele. Tehnică de calcul exista, software exista, date existau. Trebuiau construite modele, obținute soluții și trecut la treabă. Atât.
- se dezvolta fabrica A să preia ea întreaga creștere:
- se dezvolta fabrica B să preia ea întreaga creștere:
- se dezvoltă ambele fabrici sa preia fiecare câte o parte din creștere;
- se construiește o nouă fabrică într-o zonă după criterii politic de finite.
Rezultă tot felul de calcule și se fac variante de abordare pe criterii de eficiență economică dar mai ales de eficiență socială. Acele variante de plan erau rulate pe calculatoarele de la Centrul de Calcul al CSP. Planul cincinal se realiza în mii de variante care mergeau la CC al PCR și dintre acele variante era aleasă una și se trecea la defalcare.
Disciplina de Planificarea economiei naționale prezenta mecanisme de construire ale planului. Pentru a nu avea interferența cu ce zicea partidul, cei care lucraru la disciplina aceasta își luau mii de măsuri de precauție, vorbind de o economie ipotetică, de nu știu ce situație care s-ar realiza în ipoteza că, și tot așa de totul devenea foarte artificial, ca o joacă de copii pe maidan.
Cei de la Catedra de Planificare erau niște profesori iscusiți dar timorați de ingerințele brutale ale politicului. Planul trebuia să însemne creștere, iar cuvinte precum nerealizarea planului, fluctuații, reduceri, scăderi ale producției, erau chestiuni care trebuiau spuse cu aprobare de sus. Chia dacă tânăra asistentă, absolventă strălucită de Cibernetică a intrat în acea catedră, ea nu avea cum să schimbe radical mersul lucrurilor, căci angrenajele erau gripate demult. Cred că unirea planificării cu cibernetica ar fi trebuit să ducă la utilizarea tehnicilor de modelare cibernetică spre planificare. Un lucru era foarte clar, că deasupra oricărei modelări trebuiau soluții pe placul partidului. Și dacă ceva era important, se lega de faptul că modelele trebuiau să arate că soluțiile obținute la CC al PCR erau cele mai bune, adică optime.
Atât de jenant ajunsese cuvântul plan încât după Revoluție toată lumea se rușina să-l mai folosească Atunci se vorbea despre programe de dezvoltare, despre proiecte. Despre plan nu se mai vorbea deloc, deși totul se face pe bază de plan, chiar în economia capitalistă. Chiar dacă după unirea ciberneticii cu planificarea au apărut nenumărate discipline de planificare, cu siguranță, inexistența celor care ar fi trebuit să introducă modele, a făcut ca și noile discipline să bată pasul pe loc, pentru a nu face din planul de stat altceva decât ceea ce era el, adică un dat bătut în cuie. Aveam mulți colegi cu care mă cunoșteam și care lucrau în Catedra de Planificare și pe care unirea cu Cibernetica i-a surprins plăcut, bănuiesc, pentru că li se pusese pe cap o pălărie un pic cam mare și le-a căzut pe ochi. De aceea, imediat după Revoluție s-a trecut la curățarea planurilor de învățământ și a rămas numai ceva de planificarea regională, așa cum place la UE. Luminița Daniela Constantin, ajunsă acum profesor universitar dezvoltă o rodnică activitate de cercetare științifică în domeniul științelor regionale. Teza ei de doctorat intitulată Previziune şi politici regionale în România, susținută în ședință publică la data de 11 oct. 1991, prefigura acel domeniu de cercetare extrem de benefic, în care elemente de planificare modernă devin operaționale în noul context structural al economiei de piață, iunde descentralizarea joacă un rol esențial, dar în care economia națională ca sistem cibernetic dinamic și complex se manifestă plenar.
Așa ceva trebuia făcut în vremurile de demult în planificare, pentru că problemele de modelare trebuiau să fie duse foarte departe și în profunzime, rără a intra în coliziune cu domele comuniste, oricare ar fi ele. Prognozele macroeconomice, apanajul ciberbeticii economice s-ar fi împletit de minune cu cerințele planificării. Mai mult, corecțiile în plan erau acceptate că economia era un organism viu, iar abordările cibernetice se potriveau de minune. Nu trebuiau folosiți termeni care deranjeau, precum eroare, accident, nerealizare, scădere, pierderi sau alții care marcau limitări în gândirea partidului. Totul a fost legat de capacitatea profesorulor de a primeni disciplinele, de a le moderniza.
Disciplinele de planificare de la Facultatea de Cibernetică ar fi trebuit să fie ceva interesant dacă și numai dacă se producea translatarea către planificare tehnicile și metodele de modelare cibernetică. Ceea ce nu s-a produs, în principal datorită lipsei de curaj a celor care trebuiau să-și învingă limitele. Tehnică de calcul exista, software exista, date existau. Trebuiau construite modele, obținute soluții și trecut la treabă. Atât.
Discuțiile avute cu unii din zona planificării legate de finalizarea tezelor de doctorat, arătau cu claritate că pentru ei a extrage un radical este o mare problemă, iar chestiulie de modelare, algoritmii de optimizare erau piedici insurmontabile. De aceea planificarea în cibernetică nu a fost factor de progres, deși în mintea celor care au făcut joncțiunea o fi fost ceva nobil. Nema putirința.
(24 noiembrie 2016)
No comments:
Post a Comment