În vremurile negre ale comunismului era o categorie de indivizi care vorbeau în lozinci. Când era deschiderea anului universitar, cândva pe platoul Politehnicii, am văzut pe un individ care împărțea niște foi și pe ele erau lozinci în ordinea care trebuiau strigate. Am mai văzut un coleg din ASE care fără niciun motiv, s-a ridicat în picioare în Amfiteatrul I și parcă cineva îi înfipsese ceva în fund și a început să aplaude și să scandeze lozinci. Sala era mută, dar ca un făcut, mulți s-au ridicat în picioare și au repetat după el o ploaie de lozinci. Credeam că nu se mai termină. La un moment dat cel de la tribună, în cinstea căruia se făcuse tot bâlciul a ridicat mâna făcând semn că este suficient. Cânr respectivul a luat cuvântul a făcut o referire la anii de domnie ai lui Dej când se trăia din lozinci. Sărăcuțul, nu știa că tăticuțul său tot din aplauze repetate și din aplauze prelungite își trăia măreția.
De atunci eu nu l-am mai apreciat pe colegul meu și am evitat orice intersecție cu el. În mintea mea era ca și cum și-ar fi lăsat chiloții în vine și ar fi pornit așa la de la brâu în jos dezbrăcat prin Piața Romană, fluturând steagul de luptă al pcr. În ședințele de catedră aveam un talent absolut remarcabil să-i identific pe lozincarzi, ceea ce mă punea în gardă să-i ocolesc. Mi-a prins foarte bine, căci comparativ cu alți colegi care intrau în coliziune cu ei, eu nu aveam probleme. Lozincarzii se cred în marea lor majoritate nedreptățiți, ignorați, discriminați, subevaluați și evitați. Eu neavând texyte cu ei nici nu aveau ce să-mi reproșeze. Nici bancuri nu ne spuneam.
Lozincarzii sunt cei care urlă lozinci pe la mitinguri și cu asta cred că se remarcă. Ar trebui să fie de bon ton omul care se comportă normal. Numai că a striga lozinci din proprie inițiativă nu este atât de normal. Nu prea știu oameni sănătoși la minte să iasă în stradă să-și strige iubirea sub formă de lozinci. Lozincarzii nu sunt neapărat cei care strrigă lozinci în adunări publice. Sunt mai mult decât atât. Ei au obiective clare și prin lozinci și le ating 100%.
Lozincarzii sunt cei care urlă lozinci pe la mitinguri și cu asta cred că se remarcă. Ar trebui să fie de bon ton omul care se comportă normal. Numai că a striga lozinci din proprie inițiativă nu este atât de normal. Nu prea știu oameni sănătoși la minte să iasă în stradă să-și strige iubirea sub formă de lozinci. Lozincarzii nu sunt neapărat cei care strrigă lozinci în adunări publice. Sunt mai mult decât atât. Ei au obiective clare și prin lozinci și le ating 100%.
(29 noiembrie 2016)
No comments:
Post a Comment