Normalitatea căutată asiduu

Normalitatea este acea stare pe care toată lumea și-o dorește cu ardoare, numai că ea întârzâie să apară. Nici nu va apărea vreodată atât timp cât lumea nu și-o dorește cu adevărat. Mai ânainte de normalitate trebuie ca oamenii să aibă:

- onoare;

- cinste;

- principii;

- voință;

- putere;

- respect;

- echilibru;

- răbdare;

- calm;

- concentrare;

- ierarhii;

- acceptare;

- colaborare;

- interese.

Normalitatea este o noțiune primară. Nu se definește decât prin exemple. A lucra în condiții de normaitate înseamnă a face tot ce este legat de un eveniment, de o acșiune astfel încât:

- toți pașii să fie acceptați de colectivitate;

- obiectivul definit, acceptat și realizabil să fie atins;

- riscurile să fie încadrate în limite acceptabile;

- resursele utilizate să fie acceptate de colectivitate;

- totul să se desfășoare transparent;

- criteriile stabilite și acceptate să fie respectate;

- evaluările cantitative să aibă caracter reproductibil;

- procedurile de măsurare să fie unanim acceptate.

Normalitatea este un concept care privestște o colectivitate și tot ce se desfășoară în interiorul acesteia în vederea evoluției într-o direcție considerată de toți membrie ei ca fiind cea corectă.

Pentru exemplificare voi arăta cam ce înseamnă normalitate pentru selectarea unei melodii la concursul Eurovision, nu de alta dar tot am fost excomunicați de acolo și când mergeam era cu mult în afara clasamentelor. Normalitatea înseamnă respectarea unor termene impuse de organizatori și modul în care se fac anunțurile. Normalitatea înseamnă eliminarea subiectivismului. Subiectivismul l-a dat la noi tot timpul acel juriu de așa-zisă specialitate, care nu a inclus niciodată un câștigător de Eurovision sau cam așa ceva. Deci, ierarhizarea va fi dată de publicul ascultător sau de telespectatori. Se organizează selecția în mai multe etape și în final se face o finală cu vreo 16 melodii care sunt ierarhizate de telespectatori și de pubicul plătitor de bilet dintr-o sală cu vreo 4000 de locuri. O astfel de abordare există premise să fie considerată ca fiind încadrată în zona normalității. Despre judecătorii CCR normalitatea ar presupune ca aceștia să fie selectați dintre judecători cu o anumită experiență, cu o anumită prestanță, cu o anumită notorietate. Ei trebuie să fie votați de popor, să nu aibă nicio legătură cu partidele, ba mai mult dacă planează orice suspiciune asupra lor, să fie excluși din cursă. Într-un proces de totală transparență, cu un examen dat la ore de maximă audiență, cu un test grilă cu vreo 1000 de întrebări, cu siguranță ca ar face o cernere excepșională. Judecătorii aleși prin vot universal vor avea o greutate foarte mare și nimeni nu-i va mai influența în vecii vecilor. În niciun caz nu ar avea scheleți în dulapuri și nici n-ar mai aduce erate în miez de noapte. Nici numirile nar mai fi ca acum, ci totul ar fi considerat normal, curgător și unanim acceptată.

Normalitatea înseamnă să existe câțiva geniali, mai mulți foarte buni, mulți să fie buni și cei răi să fie și ei puțini. Am detestat întotdeauna pe profesorii care se lăudau că au dat la un test nota doi la toți elevii clasei. Era de fapt nota care și-o dăduse lui însuși, pentru că atăt de prost fusese încât nu explicase bine ca vreo 2-3 elevi să facă testul de 10, vreo 5-6 să facă testul de 8 și de 9, vreo 12 elevi să facă testul de 5, 6,7 iar vreo 4-5 să ia note sub 5 la test.

Am văzut cândva niște rpofesori tembeli care formulau subiecte ce l-au înfuriat pe un decan, i-a pus să le rezolve ei în primul rând și după 5 ore, nefericiții încă mai trudeau la ceea ce ei cereau să se rezolve în 3 ore. Hazliu, nu?

Normalitatea înseamnă ca membrii unei colectivități să aprecieze cu punctaje peste 7,80 mersul evenimentelor, deciziilor și tot ce o privește acum sau pe termen scurt sau pe termen lung, adică oricând. Normalitatea presupune:

- legi făcute cu capul; 

- proceduri pentru orice activitate;

- criterii de apreciere acceptate;

- acceptarea rezultatelor unei evaluări în cel mult 4 iterații;

- capacitatea de a corecta rapid;

- recunoașterea erorilor;

- descurajarea imposturii;

- existența unei scări adevărate a valorilor;

- dispariția pseudovalorilro;

- acceptarea performanței ca singur criteriu al evoluției;

- verificarea prin practică a performantei în orice domeniu;

- echilibrarea eficienței economice cu eficiența socială;

- diminuarea ponderii ignoranței;

- transparență totală;

- eliminarea influențelor de orice natură;

- egalitatea reală a tuturor în fața legii.

Normalitatea trebuie căutată cu asiduitate și nu trebuie doar clamată pe toate drumurile. Exercițiile de normalitate încep cu educația celor 7 ani prin a distinge ceea ce e bun de ceea ce este rău. După aceea în clasele elementare se învață normalitatea ca fiind caracteristica de bază a omenirii, deși parcă animalele se poartă cu mult mai normal decât oamenii.
Normalitatea căutată asiduu în orice face fiecare dintre noi. A lucra normal înseamnă a nu întârzâia la program, a face ceea ce este înscris în fișa de personal și a analiza că totuo a fost făcut ca lumea, respectând proceduri. Normalitatea are domenii unde se lucrează cu zero erori. Va trebui de fiecare dată când vorbim despre normalitate, să analizăm daca în zua ce a trecut am lucrat în parametri de normalitate, adică am respectat procedurile, n-am făcut greșeli sau când am făcut am și corectat. Nu am lucrat în parametrii de normalitate dacă în mod conștient nu am executat operații sau am executat fără a respecta procedurile stabilita. Într-o societate normală, totul trebuie să se deruleze respectând proceduri, altfel se va lucra după ureche și lucrurile arbitrare stau la baza dezastrelor.
Prin convenție am stabilit numărul 0,78 ca fiind elementul ce desparte normalitatea de orice. Dacă un indicator calculat are valoare mai mare ca 0,78 înseamnă ca se vorbește de încadrarea în normalitate. Altfel, nu este vorba de  normalitate, ci de anormalitate.
Dacă unii fac 2000 de covrigi și vând 1700 dintre ei, iar ceilalți nu sunt vânduți că sunt prea rumeni, activitatea lor se cuantifică prin indicatorul I=1700/2000=0,85 ceea ce înseamnă ca activitatea lor este considerată ca fiind normală.
Dacă alții fac 500 perechi pantofi și din diferite motive vând 200 de perechi dar li se returnază 150 rezultă că indicatorul lor I = (200-150)/500=0,10 ceea ce arată că activitatea lor nu răspunde cerințelor de normalitate, deci acolo trebuie luate măsuri dure sau trebuie închisă mustăria. Și la un ghișeu cu publicul și acțiunile deputaților și orice se măsoară pentru a vedea caracterul de normalitate sau mai precis de profundă anormalitate.

(29 noiembrie 2016)