Răul suprem

După multă chibzuință am reușit să definesc ceea ce înseamnă răul suprem. Cineva reprezintă răul suprem dacă și numai dacă:

- se consideră deasupra zeilor;

- este chitit să distrugă;

- crede că ceea ce gândește sunt legi imuabile;

- crează și întreține groaza;

- dezvoltă cu predilecție represiunea;

- se crede deasupra tuturor;

-  are credința că este perfect și nu face greșeli;

- nu se gândește decât la el și la ai lui;

- răstoarnă ierarhia de valor;

- transformă defecte imense în calități uriașe;

- se crede veșnic și de necontrazis;

- abordează numai și numai subteranele existențiale;

- are bucuria de a anunța dezastre;

- este înclinat spre distrugere;

- își crează avantaje la limita moralității;

- minimalizează exact ceea ce nu trebuie;

- nu iubește pentru că este îmbibat cu ură;

- nedreptățile sunt plăcerea vieții sale;

- nu are bucurie mai mare ca aceea de a-i vedea în suferință pe alții;

- minte mai mult decât respiră;

- nu-și dă seama ca pălăria care îi stă pe cap îi acoperă ochii;

- crede că este altceva decât un produs banal, normal și anost al istoriei.

El este răul suprem și nu ne lasă în pace să trăim în liniște și pace, făcându-ne viața urâtă și grea. Numai vocea sa mă enervează la culme. Numai privindu-l am grețuri groaznice. Niciodată nu mi s-a întâmplat să rămân fără speranță ca acum. Când credeam că nu mai scap de Ceaușescu a venit 22 Decembrie 1989 și în 25 decembrie era clar că am scăpat de acea fantomă a unui trecut odios. Trecuseră 24 de ani teribili 1965-1989 de ceaușism negru și trist. Din 1990 până acum sunt 26 de ani și sper ca 11 decembrie 2016 să însemne sfârșitul răului suprem.
Răul suprem ne bântuie cu o furie de neințeles, zi de zi, ca un blestem pentru 99 de ani și 99 de neamuri. Trebuie să fie un mod de a fi dezlegați, pentru a respira în sfârșit ușurați, iar lada de gunoi a istoriei să  mai se umple cu o rămățiță fără valoare, murdară, ruptă și hărtănită.

(25 noiembrie 2016)