Saturday, July 22, 2017

Căderea bletemului - studiu probabilistic

Foarte multă lume crede în blesteme, mai ales că există temerea ca asupra persoanei plestemate să cadă blestemul. Nu de puține ori se întâmplă ca pe la țară babele să spună despre cineva căruia i se întâmplă ceva rău, că a căzut un blestem asupra respectivului sau respectivei. Merită să facem un studiu probabilistic simplu.
În viața reală există vorbe, gânduri, zicei pozitive, pe care le notez cu + (plus), dar există și gânduri, vorbe, ziceri rele pe care le notez cu - (minus).
Tot în viața reală, există acțiuni, fapte, întâmplări concrete pe care le interpretăm ca fiind pozitive și pe care le notez eu cu + lus), așa cum există și actiuni, fapte și întâmplări rele pe care le notez cu - (minus).
Voi face unele ipoteze:
- ipoteza că tot ce există cu  plus și minus în zona vorbelor sunt lucruri independente;
- ipoteza că tot ce există cu  plus și minus în zona faptelor sunt lucruri independente;
- ipoteza că între ziceri și fapte nu există nicio legătură.
Există următoarele combinații:
 - și - adică la vorbe rele, corespunde fapte rele;
- și + adică la vorbe rele, corespunde fapte bune;
+ și - adică la vorbe bune, corespunde fapte rele;
+ și+ adică la vorbe bune, corespunde fapte bune.
Este în teroria probabilităților problema monedelor cu două fețe și evenimentele sunt echiprobabile. Deci, rezultă că probabilitatea ca la o vorbă rea să se producă un eveniment rău, în ipoteza de evenimente echiprobabile este p = 0,25. Dacă la LOTO probabilitatea este infinit mai mică și lumea tot joacă pentru a câștiga, cu atât mai mult ideia unei legături dintre fapte și vorbe la p = 0,25 este foarte puternică. Atunci pornind de la această constatare este clar că lumea crede că blestemele cad asupra oamenilor. Chestia cu 99 de neamuri are și ea o explicașie, căci apar nuanțe care identifică 10 variante care duc la p = 0,01. Ori din plăcerea de a nu opera cu certitudini în zona magiei se zice ceva de 99 de neamuri că numai p * 99 = 0,99 ceea ce este convenabil în magie, căci la 100 de neamuri ar însemna o abordare facilă și necredibilă pentru oamenii cu frică de Dumnezeu.

(22 iulie 2017)

No comments:

Post a Comment