Friday, July 7, 2017

Defectele lui Traian BĂSESCU

Acum la aproape trei ani de când nu mai este prezident și respir și eu un aer ceva mai curat, m-am adunat să fiu în stare să văd care sunt defectele celui ce a condus un stat în asemenea hal încât l-a transformat în stat mafiot, după propriile-i ziceri. Așadar, defectele lui Traian BĂSESCU concretizate prin acțiuni de notorietate, sunt:
- s-a crezut fără justificare centru universului;
- s-a înconjurat de mediocrități lucii;
- a dat porecle unor politicieni, precm edecar lui Ion ILIESCU;
- nu a dact mâna cu foști prezidenți de un 1 Decembrie;
- și-a executat cu sânge rece dușmanii și incomozii;
- a pus când nu trebuia întrebarea cu ghici;
- n-a știut imnul de stat într-o emisiune în direct;
- a râs printre înalte fețe bisericești serioase;
- a acceptat să-i fie tesut chipul pe o tapițerie;
- a fost tovarăș de pahar cu cine nu trebuia de la fotbal;
- și-a dat măsura răutății sale ancestral-genetice în 06.05.2010;
- i-a jignit pe pensionari făcându-i asistați sociali, insensibilul de el;
- n-a dovedit că este constructor în niciun chip;
- razbunările sale fără margini au atins cote alarmante;
- i-a făcut găozari pe niște jurnaliști;
- a făcut-o țigancă împuțită pe o tânără;
- a sechestrat un telefon ce nu-i aparținea, vai lui;
- a suprasolicitat promovarea mezinei să aibă succesuri în marea politică;
- s-a amestecat în toate nimicurile, fiind  colorat în exprimări cu ciuruituri;
- s-a crezut veșnic, dominator, atoateștiutor și un gingaș.
Mai sunt și alte defecte, probabil mai mari și mai impardonabile, dar faptul că nu mai este ceea ce a fost și acum trăiește după propriile-i reguli și îndură umilințe exact de le cei care-l pupau pe fese, este exact ceea ce și-a dorit, ceea ce merită și mai ales ceea ce-l bucură cel mai tare. Am cunoscut pe un tip care-i spăla chiloții muierii. El când își blestema prietenii le zicea: bă, să ai atâtea zile, câți chiloți am spălat eu nevesti-mii! Dacă l-aș întâlni l-aș ruga să zică același lucru și lui Trăienel cel BĂSESCU care mi-a halit 10 ani din viață aiurea, hăhăindu-se, smiorcăindu-se și fără autostrăzi.
Eu caut la oameni numai și numai calități. Le-am căutat și la acesta, cu lumânarea chiar, dar n-am reușit să găsesc barem o calitate, ci numai defecte. Forțat de realitatea crudă am intitulat articolul acesta Defectele lui Traian BĂSESCU. N-am avut altă șansă. Aș fi fost foarte fericit să dau de una, căci articolul ar fi fost intitulat Calitatea lui Traian BĂSESCU, iar dacă aș fi găsit două calități, în extaz fiind, aș fi intitulat articolul meu cu titlul pompos Calitățile lui Traian BĂSESCU. N-a fost să fie, însă.


(08 iulie 2017)

No comments:

Post a Comment