Gândirea segmentată

Am observat la multă lume un mod bizar de a concepe o lucrare. Totul pornește de la întrebări precum:

- câte pagini trebuie să aibă articolul?

- când trebuie să fie gata articolul?

- articol cu singur autor este bun?

- câte titluri bibliografice terbuie să includă?

O astfel de abordare îmi crează senzația de statuie vândută la kilogram, de tablou vândut la metru pătrat și la carte vândută la număr de pagini.

A privi actul de creație ca un proces de producție oarecare mi se pare puțin nefiresc, exagerat, neproductiv, neserios, superficial și inabil. În opinia mea un articol:

- se realizează în cadrul unei echipe;

- presupune parcurgerea unor etape obligatorii;

- are o structură cu o abordare graduală;

- are citări ce impun dimensiunea bibliografiei;

- original presupune 99% transpirație și 1% inspirație;

- are la bază dezbateri profunde și verificări exigente;

- generează garanția că există cititori care îl utilizează efectiv;

- necesită cu mult mai mult timp pentru realizare decât se crede.

Gândirea segmentată presupune construirea unui text din colaje involuntar reproduse. Cei care s-au fosrmat exclusiv prin sistemul de memorare, au înclinația de a folosi fragmente din textele memorate, care prin alipire duc la o construcție oarecare, fără legătură logică de la un paragraf la celălalt. Dă senzația unei gândiri segmentate, unde apar fracturi dintre texte. Este asemeni unui om care a învățat 200 de poeme despre iubire și când este pus să scrie el o poezie despre iubire, deși el nu a făcut niciodată altceva decât să recite din cele 200 de poeme, acum va prelua bucîți din poemele memorate, le va potrivi și va obține un ceva, pe care îl va intitula poem de iubire. În realitate, acela este doar un produs amalgam, unde apar versuri care nu au o legătură puternică între ele. Cineva care știe pe dinafară cele 200 de poeme, ca avea capacitatea de a trage linie de demarcație dintre versurile vecine ce aparțin unor poeme diferite.

Am văzut doctoranzi care scriu articole în acest fel. Am avut senzația că un articol despre creșterea florii soarelui, are 10 rânduri despre plantațiile de palmieri, are vreo 30 de rânduri despre cursele de formula 1, mai are 30 de rânduri despre cenușa de furnal și tot așa, încheindu-se apoteotic cu culegerea pălăriilor de floarea soarelui pentru a face ulei de floarea soarelui și pentru a face pungulițe cu semințe care se sparg în dinți la meciuri sau în mașina 133, de către anumiți călători fără bilet.

(20 iulie 2017)