Tuesday, July 11, 2017

Răposatul Ceaușescu (04)

Mergea în epoca de mult apusă folclorul cum că Nicolae CEAUȘESCU nu avea capacitatea să asculte și că era înconjurat numai de lingăi, ca și cum în zilele noastre cei puternici, adică dacă au puterea, ar fi altfel.
Nu după mulți ani de când am satisfăcut stagiul militar, l-am întâlnit pe un fost coleg de armată, devenit personaj important, printr-un concurs de împrejurări. Era o obsesie de a face economii cu orice preț. În construcții le-a venit unora ideia să facă exact ceea ce se făcea în construcții în sudul călduros al Europei, adică pereți subțiri fără izolație, uși de carton și ferestre imense. S-a făcut și o expoziție unde ingineri și arhitecți expuneau cât de mari economii se fac dacă sunt adoptate măsurile acelea. La un stand, era și fostul meu tovarăș de arme. Când i-a auzit pe respectivii delirând, a cerut permisiunea și a vorbit, făcându-i praf pe respectivii, doar cu afirmația că noi avem 4 luni de iarnă și încă 4 luni de vreme friguroasă. Era un curaj nebun pe acest tânăr. Se zice că Nicolae CEAUȘESCU l-a ascultat și a cerut opinia unuia din imediata lui apropiere. Respectivul a aprobat ce a zis tânărul. Vizita s-a întrerupt și a doua zi fostul meu tovarăș de arme era chemat la cc al pcr și pus într-o funcție importantă, ceea ce arăta că uneori curajul opiniei era luat în considerare. Nu el mi-a povestit întâmplarea. Când ne-am revăzut am discutat despre alte și alte lucruri. N-am știut cât de mare ajunsese, dar nici nu mă interesa, pentru că cocoșul meu nu cânta pe gardul lui.



(11 iulie 2017)

No comments:

Post a Comment