În sistemul educațional în care baza este memorarea, lucrurile se petrec astfel:
- cartea are un capitol de 20 de pagini în care este prezentată o problemă complet, logic, cu definiții, cu descrieri de procese, cu formule și cu grafice lămuritoare;
- profesorul memorează din capitolul de 20 de pagini cam 15 pagini, prin extragerea de fragmente așa cum crede el de cuviință, ceea ce diminuează coerența textului;
- elevul ia notițe și reușește să rețină undeva la 7-10 pagini din capitolul de 20 de pagini din carte, dar de fapt sunt fragmente din cele 15 pagini recitate de profesor la clasă;
- când învață, elevul reușește din timpul alocat, să rețină, adică să memoreze, undeva la 4-6 din paginile notate de el la clasă, ceea ce înseamnă elemente oarecum distorsionate;
- când la oră profesorul vrea să verificea însușit cele predate, pune întrebări, iar elevul recită unul din fragmentele extrase din cele 4-6 pagini memorate de el, ceea ce atrage notarea, după cum comparația dintre textulmemorat de profesor și textul redat de elev are un grad mai mare sau mai mic de suprapunere.
Și elevul, dar și profesorul au în mințile lor texte memorate și ori de câte ori doresc să facă o abordare, ei vor extrage pasaje din acele texte și le vor pune cap la cap. Este exact ca în dadaism, când se compun opere de artă din fragmente selectate aleator. Acest mod de abordare a proceselor de instruire sunt total păguboase, iar consecințele dramatice au început să se vadă. Examenele naționale au pus cărămizile nu de construire, ci de demolare a instruirii formative a elevilor, pe care școala ar trebui să-i înveșe cum să învețe și de unde să învețe, dar mai ales, să gândească.
(20 iulie 2017)
No comments:
Post a Comment